Talentații mincinoși

Katarina Marinčič predă literatura franceză și engleză la Universitatea din Ljubljana și este fiica scriitorului Andrej Hieng, prozator și dramaturg sloven dintre cei mai importanți. Născută în 1968, Katarina Marinčič a debutat în 1989 cu romanul Tereza și a continuat cu romanele Grădina de flori, în 1992, Armonia ascunsă, în 2001, și cu volumul de proză scurtă Trei, în 2005.

În 2014 publică romanul tradus recent de Paula Braga Simenč și prefațat de către Rodica Grigore, la Ed. Casa Cărții de Știință, cu titlul Din spusele lor. Romanul va primi Premiul „Kritisko sito”, acordat de Uniunea Scriitorilor din Slovenia pentru cel mai bun roman al anului.

Din spusele lor este un roman amplu, care cere o anumită experiență de lectură. Într-o conferință ținută în România, scriitoarea a dezvăluit faptul că a doua frază a romanului cuprinde urma unei emoții pe care i-a stârnit-o un vers al lui Tudor Arghezi: „Când ploaia se oprește, lasă în urmă un ecou lung, risipit printre frunzele care acum, la sfârșit de vară, par de brocart”. Versul lui Arghezi, din poemul „Niciodată toamna”, era: „Norilor copacii le urzesc brocarte”.

Nu e singura referință la România. Romanul a fost inspirat de autobiografiile a trei personaje reale: scriitorul Karl May, arheologul Heinrich Schliemann și… Ion Mihai Pacepa, fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe (spionaj) între 1966 și 1972 și fostul consilier personal al lui Nicolae Ceaușescu, în perioada 1972-1978, general care, în 1978, „defectează”, primește azil politic în SUA și va publica mai apoi faimosul volum de memorii Orizonturi roșii: Cronicile unui spion comunist. Pacepa nu este numit ca atare, dar sub inițiala „P.”, sub funcția sa „într-o țară pe care nu o vom numi”, în Carpați, în care dictează „Tovarășul și Tovarășa”, care au trei copii, V., Z. și mezinul, favoritul, „N.”, este limpede cu cine avem de-a face.

Ce au în comun un scriitor care a avut de mai multe ori necazuri cu legea, dar care a scris cărți de aventuri „nemuritoare”, un arheolog care și-a îndeplinit visul de a descoperi urmele cetății antice Troia și un șef de Intelligence dintr-un regim comunist? Autoarea ne spune că, citindu-le autobiografiile, s-a îndrăgostit de minciunile lor și că tot ceea ce îi unește este „arbitraritatea sa [a Katarinei M – n.a.] artistică”.

Ca într-un roman postmodern, perspectiva narativă este fragmentată, versatilă și multiplă. Există punctul de vedere al fiecărui personaj, dar și al personajului numit „scriitorul Pavel”, care dialoghează și cu cititorul, și cu un alt personaj, o femeie care stă în rândul numărul 5 al sălii de teatru în care, pe scenă, e reprezentată viața lui Karl May.

Viețile celor trei sunt pline de aventură, dacă e ceva ce nu lipsește, atunci aventura este! Karl May e un rebel a cărui zbuciumată existență e reprezentată în mod teatral, dramatic, în ciuda locurilor în care se petrece acțiunea, țări îndepărtate unele de altele, exotice sau europene. Didascaliile sunt extrem de detaliate, făcând aproape inutilă munca unui virtual regizor. Tot ceea ce se întâmplă pe scenă e întrerupt și de dialogul scriitorului Pavel cu femeia din rândul 5, dar și de viețile celorlalte două personaje, arheologul și ofițerul de contrainformații.

În afinitate cu eroul său cercetător științific, care în perioada 1872-1873 descoperă la Isarlîc, pe teritoriul de azi al Turciei, ruinele măreței cetăți antice Troia, textul care descrie viața acestuia, destul de bulversată și ea, și profesional, dar și intim, ca și în cazul lui Karl May, textul deci ia forma, pe alocuri, a formei poetice în hexametru antic!

Ceva mai puțin spectaculoasă e viața lui P., ofițerul de contrainformații, fugar, la un moment dat, din propria-i țară. El trăiește singur, e divorțat, are o fiică, pe D., care e o pictoriță talentată, fiică pe care o iubește foarte mult, dar căreia nu îi poate dezvălui nimic despre munca sa. Apar de câteva ori și figurile dictatorilor, „Tovarășul” și „Tovarășa”, ea fiind mult mai antipatică decât el, înfățișați așa cum îi știm deja de atâta timp: proști, răi și barbari, bolnavi de putere și resentimentari. Un episod grotesc antologic îi e rezervat fiului dictatorului, numit „N.”.

Cititorul român va avea surpriza să vadă că personajul P. nu este ilustrat în culori sumbre. Cel care a condus mulți ani spionajul românesc într-un regim de cruntă dictatură e reprezentat mai degrabă în aspectele lui universal-umane, de bărbat singur, de tată care își iubește foarte mult fiica, o protejează, nespunându-i multe dintre „secretele oribile” despre țara lor și ar face orice pentru ea. Chiar va face, aducând-o cu el, după ce ajunge în lumea „liberă”, când îi va povesti cum și-a planificat „fuga”. Figurile dictatoriale sunt mai curând menite să stârnească sarcasm, nu revoltă. Nici nu sunt foarte importante, ci decorative.

Scriitoarea nu își propune deci să creioneze vreo „cronică comunistă”, departe de ea această intenție. Dacă ne gândim la afirmația Katarinei Marinčič că a fost frapată de minciuna din viețile celor trei personaje reale, putem spune că romanul ei este un fel de joc, e drept, savant, între ceea ce este cineva și ceea ce pare.

Karl May are mai multe ipostaze, ca și Heinrich Schliemann, ca să nu mai vorbim de generalul Pacepa. Fiecare dintre ei pare unora ceva, altora altceva, iar cititorul, după ce recunoaște ca într-un puzzle diversele imagini, va conchide că nu-i poate ieși o figură finală compactă. O mulțime de fragmente care nu conturează un tablou unitar, în cele din urmă. Adevărul să stea în această pluralitate de imagini ale aceluiași personaj? E ceea ce vrea să ne spună Katarina Marinčič, întrepătrunzând trei biografii foarte diferite una de cealaltă, două din sec. XIX și una din sec. XX, aducând în urma unei documentații serioase detalii reale din viețile acestora, împletind astfel viața și ficțiunea, aparența și esența și înglobând ca într-o Matrioșka text în text în text… Cât despre cei trei, fabulatori sau mincinoși, ei o fac, în orice caz, cu talent.

Din spusele lor este un roman cu o construcție complexă, scris cu grijă minuțioasă pentru detalii și cu pasiune pentru aventură – cea reală, cea imaginată, toate aventurile posibile! //

Din spusele lor

Traducere: Paula Braga Šimenc

Editura: Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2020, 462 pagini