Teatru de vacanţă

Când ai pe mână un oraş atât de frumos, curat, ozonat, civilizat, cu un public amator de viaţă culturală, ar fi păcat să nu susţii iniţiative pe măsură. Primăria din Râmnicu Vâlcea a înţeles asta, sprijinind cu căldură ideea Teatrului Ariel, din subordine, în organizarea unui festival de teatru integrat altei manifestări, intitulată Zilele oraşului. Cum „locuieşte“ într-un parc, acest teatru de buzunar, despre care scriam odată că are o inimă de naţional, a fost cea mai nimerită gazdă pentru periplul teatral de vacanţă intitulat, direct şi simplu, Vino la Vâlcea pe care ni l-a propus.

Lăsând de-o parte orgoliul de a denumi festivalul „naţional“, termen de care se face abuz în multe situaţii, uitându-se că el implică ideea de reprezentativitate, oferta de spectacole alcătuită, din câte am înţeles, ad-hoc, a strâns în cele două săli, cea din Parcul Zăvoi şi cea de la Cinematograful Ostroveni, un public numeros, bucuros că li se oferă acest eveniment de vacanţă. Pe afiş s-au întâlnit vedete din Capitală cu altele mai puţin populare din Cluj, Satu Mare, Turda, Oradea şi, evident, Vâlcea, de unde a lipsit însă Teatrul „Anton Pann“. Rivalitatea tipic româ­nească dintre cele două instituţii locale (una subvenţionată de Primărie, alta de Consiliul local) e de neînţeles, după cum de neînţeles e faptul că Teatrul „Anton Pan“, beneficiind de o sală nouă cu dotări superioare multor teatre din ţară, a stat închis pe tot parcursul festivalului de la care instituţia a lipsit. Cum tolerează Primăria această disfuncţionalitate şi mai ales comoditatea unora care afişează o autosuficienţă neproductivă şi de prost gust? Mai e de neînţeles şi faptul că festivalul n-a putut să fie dedicat memoriei marelui actor Dem Rădulescu, originar din Râmnicu Vâlcea, pentru că s-a opus d-na Adriana Şchiopu, văduva artistului, sâcâind cu clauze contractuale inacceptabile până la renunţare din partea organizatorilor. Cui a folosit acest dezagreabil nod în papură? În niciun caz memoriei marelui artist şi nici locuitorilor din Vâlcea, care au fost lipsiţi astfel de un moment evocativ apt să reînvie un model cultural şi moral, folositor nouă tuturor.

Au fost în schimb prezenţi la datorie inegalabilul Horaţiu Mălăele (ce artist, ce om!) şi George Ivaşcu, elev al lui Dem Rădulescu, despre care nu pierde nici o ocazie să vorbească elogios. Ei au prezentat alături de tâ­năra şi foarte talentata Meda Victor spectacolul Podu΄, un succes mai vechi al trupei, răsplătit cu ovaţii de o sală arhiplină care s-a delectat urmărind jocul subtil al acestor actori exemplari şi piesa încă actuală a regretatului Paul Ioachim, o tandră farsă absurdă, despre singurătate, ratare şi veleitarism într-o lume fără prea multe certitudini. Compania Passe Partout - Dan Puric şi-a trimis şi ea la Vâlcea ambasadorii, un grup de patru care au evoluat în spectacolul Fantasmagoria, o „reverie“ cu iz siberian, cu momente calde sau amuzante, în care Vadim Rusu, Petrică Voicu, Petru Ciobanu şi Nadejda Dimitriu (coregrafia) ne-au arătat câte ceva din ceea ce au învăţat în trupa-mamă. De la Turda a fost aleasă o piesă despre vârsta a treia de Al. Galin, Paharele lui Cupidon, într-un spectacol cam obosit cu Dan Constantin, Narcisa Pintea şi Melania Ursu, vedeta inconfundabilă de odinioară a Clujului (o tempora!!!!), regia Cristian Nedea. Şi de la Oradea ne-a venit o surpriză, Richard Balint în Gunoierul de Mimi Brănescu, cabotin cum nu-i stă în fire, alături de Sebastian Lupu (regizorul) şi Mirela Niţă-Lupu. Asociaţia care a produs această „super comedie de club“(!!!) se numeşte ARTemotion şi ar vrea să ne spună că prin cluburi se înghite orice. Nici Bufonul, al mult prea pateticului Radu Botar de la Satu Mare, n-a prea convins în combinaţia hibridă de texte din Shakespeare şi Victor Eftimiu, adunate probabil de prin memoria actorului la o vârstă venerabilă. Efortul său merita poate altă miză, ca şi acela al mai tâ­nărului său coleg Stelian Roşian, care s-a luptat din răsputeri cu textul filosofic al monodramei Iona de Marin Sorescu, negăsind încă drumul spre lumina înţelepciunii şi vorba în doi peri a olteanului tulburat de perspectiva morţii. (Asupra acestui spectacol în premieră la Teatrul Ariel vom reveni în revista de specialitate Teatrul azi.)

Am mai văzut într-o seară cu o pană de curent care n-a întrerupt spectacolul, făcând actorii să joace eroic, la lanterne, Insomniacii, piesă de început a lui Mimi Brănescu, un exerciţiu absurd cam fără noimă, pentru care nici regizorul Sorin Militaru şi nici actorii Liviu Cheloiu, George Constantinescu şi Marin Grigore de la Teatrul de Artă(!) din Bucureşti n-au găsit o soluţie artistică convenabilă. În schimb, Arlechino, spectacolul care a marcat plăcut deschiderea festivalului, în regia lui Gelu Badea, a vibrat de vitalitate proclamând commedia dell arte încă o dată mamă a teatrului, cu măştile ei cu tot şi bucuria de a le reamplasa în viaţă. În încheiere, directoarea şi regizoarea Doina Migleczi ne-a arătat un spectacol-şcoală despre legendarul Oedip în italiana veche, conceput spre uzul şcolarilor. Tot pe italieneşte au jucat şi invitaţii de la Teatrul S΄Arza din Sassari, Maria Paola Dessi, Stefano Petretto şi Romano Foddai în reprezentarea plină de vervă a poveştii lui Pinocchio. Pentru copii au mai existat şi alte matinee, ale şcolii de teatru Ariel Junior de pe lângă teatrul vâlcean, condusă de Ariana Şerban. Teatrul gazdă a reprogramat în festival succesul său mai vechi cu O noapte furtunoasă în regia Doinei Migleczi, în care trupa vâlceană se remarcă prin invenţie comică şi stăpânire a universului satiric caragialesc. Roluri bune fac aici mai ales Camelia Constantin şi Gabriel Popescu. Aferent spectacolelor au avut loc workshopuri şi lansări de carte, respectiv volumul Silviu Purcărete, privirea care înfăţişează de Oltiţa Cântec, apărut la Fundaţia „Camil Petrescu“.

Organizat impecabil, Festivalul „Vino la Vâlcea!“ promite şi alte ediţii care vor fi cu siguranţă mai bune. Le dorim succes! //