Teatru și comunitate.  Suceava 2023

Privite ca un fenomen cu specific de economie închisă, suficientă sieși, ca un eveniment care antrenează doar pe cei direct interesați, în cazul acesta, oamenii de teatru, s-ar putea să existe motive de dezavuare. Doar că fiind o artă de for public, dar și pol al educației și culturii într-o comunitate, teatrul devine o tribună de importanță socio-culturală și, de ce nu, politică. Nu degeaba regimurile totalitare s-au preocupat de înființarea și finanțarea atâtor instituții publice sub controlul și la îndemâna propagandei.  Folosit cu pricepere și bune intenții culturale, orice eveniment organizat în jurul teatrului poate deveni însă un instrument în folosul comunității și al dialogului comunitar pe toate planurile . 

Cum ne aflăm în sezonul festivalurilor pe care o viziune ambițioasă le-a presărat pe mai tot teritoriul țării și al calendarului, am găsit necesar să subliniem fenomenul ca pe unul benefic culturii, într-un timp al tensiunilor și incertitudinilor cu privire la viitorul omenirii.

Din acest motiv s-au gândit, cu siguranță, și organizatorii Festivalului internațional  Zilele Teatrului Matei Vișniec  de la Suceava, care a  intrat în tradiție, să pună manifestările multiple programate pe parcursul celor 11 zile sub semnul Păcii. Un îndemn, o aspirație, un cuvânt potrivit vremurilor acestora și care a preluat nu doar simbolul grafic clasic al porumbelului, ci și fermitatea mâinii care-l susține, gata să-l trimită în zbor. Cu ce mesaj ?

Reuniți în sala mare a teatrului din localitate, invitații – dramaturgi, actori, regizori, jurnaliști, dar și notabilități ale orașului, de la profesori, medici, juriști  la  oameni de afaceri și din administrație, recomandați  cu respect de inimoasa directoare a instituției – au încercat să dea sens acestui mesaj, fiecare cu experiența și convingerile  proprii. Evocări ale unor trecute și prezente zile de război, trăiri personale în perimetre sociale, geografice atinse de tensiunile stării de conflict au transformat cele câteva ore ale întâlnirii - pe care le consider cele mai importante momente ale zilelor petrecute la Suceava - într-un punct fierbinte al unei meditații despre lumea contemporană. Punctul de plecare, bine ales de moderatorul întâlnirii, scriitorul, dramaturgul Matei Vișniec, a fost cartea de mărturii Români deportați în Siberia a jurnalistului Dan Cristian Turturică, o invitație la rememorarea experienței dezrădăcinaților și a consecințelor acestor practici totalitare care amenință din nou omenirea. Despre manipulare, mentalități și ideologizare au vorbit oaspeți despre hotare, din Franța, Portugalia, Republica Moldova, alături de participanții la festival din țară, întregind imaginea unui tulburător început de secol 21 și îndemnând la luciditate, prudență și responsabilitate. Întrebări despre degradarea spiritului uman în epoca celor mai formidabile descoperiri științifice, despre rostul artelor, literaturii, teatrului au plutit în aer sau au fost formulate cu mult curaj, încheind cum altfel decât cu o imagine teatrală elocventă, evocată de Matei Vișniec, dintr-un spectacol după nuvela lui Cehov Călugărul negru, în regia lui Kiril Serebriakov, un disident al regimului de la Kremlin, care sugera prin multiplicarea amenințătoarei fantome  - călugărul negru -, din visul pașnic al scriitorului, pericolul nebuniei colective.

Nu știu dacă toate spectacolele prezentate în aceste zile de sărbătoare a teatrului au răspuns în totalitate întrebărilor puse și presupuse în perimetrul ideatic al întâlnirii evocate, dar, cu siguranță, unele au făcut-o cu asupră de măsură. 

Și încep prin a lăuda o dată în plus spectacolul Întoarcerea acasă (comentat în paginile acestei reviste) în regia lui Botond Nagy, un spectacol ritualic de un dramatism răscolitor. Textul mai vechi al lui Matei Vișniec, scris sub impresia unor evenimente ale sfârșitului de secol XX, își găsește aici împlinirea totală, făcând din evocările despre războaiele fratricide, reînviate, din păcate, în contemporaneitate, o dezbatere despre  eroi și martiri, victorii amăgitoare și oportunismul politicienilor. Teoriile despre evoluția circulară și istoria care se repetă devin aici actuale și sunt potențate prin simbolistica spectacolului la grad de amenințare, speculând ce altceva decât chemarea pământului, a adâncurilor de unde urechi sensibile ar putea auzi strigătul de revoltă al morților sacrificați.

La polul celălalt din punct de vedere stilistic, dar în aceeași ordine a ideilor, Occident Express în regia francezului Alain Timár, spectacol cu care teatrul sucevean va participa în acest an la Festivalul de la Avignon, ne vorbește despre iluzii. Frumoasele speranțe trădate, ale românilor care au sperat la finele celui de-Al Doilea Război Mondial, de pildă, că vor ajunge nu doar simbolic în Occident, cu celebrul tren de lux despre care s-a scris mai mult romantic și frivol. Așteptând minunea care întârzie să se împlinească, un veteran de război orb, fost prizonier în Siberia, salută de pe peronul unei gări imaginare din România presupușii călători de la ferestrele trenului-miraculos, care refuză să se oprească. Revolta lui tragi-comică e completată de experiențele altor români, a căror aventură occidentală plină de umilințe și tristeți îi face adeseori să renunțe până și la speranță. Pare ciudat, dar cu atât mai semnificativ, că aceste crude adevăruri sunt rostite aici de  un român emigrant (autorul - Matei Vișniec - a plecat din România din 1987) și de un regizor francez care i-a înțeles și povestit pe români uneori mai bine decât și-o permit aceștia să o facă. Într-un spectacol curat, realizat cu mijloace simple, pe un ton tandru-amuzat, trei actori redau cu o mare suplețe interpretativă hazul de necaz românesc, care a contribuit la supraviețuire. Cei aplaudați pe scenă sunt actorii Cristina Florea, Cătălin Ștefan Mîndru și Horia Andrei Butnaru, care interpretează în limba franceză, dar cu vervă indigenă, amara poveste scrisă de Vișniec. 

Tot el a scris Spectatorul condamnat la moarte, un succes al anilor ‘90, o diatribă la adresa unor practici judiciare neconforme la prima vedere, dar, de fapt, o parabolă de inspirație kafkiană (vezi Procesul) despre absurdul condiției de condamnat a individului în societățile autocrate. În interpretarea unui colectiv al Teatrului Tudor Vianu din Giurgiu, având pe afiș două vedete, Carmen Tănase și Marius Manole, spectacolul a luat tonul unei riposte contondente care a tradus adesea sarcasmul în grotesc, provocând multă ilaritate și un succes de public garantat. Regizoarea Antonella Cornici a avut ideea să proiecteze pe ecran la final o listă lungă de eșecuri ale justiției, care a trimis la pușcărie și mulți oameni nevinovați, transpunând sala într-o tăcere vinovată. Din distribuția spectacolului au făcut parte și câțiva actori merituoși ai teatrului giurgiuvean, între care tânăra Marina Fluerașu, a cărei apariție în rolul garderobierei care voia să fie actriță face proba unui real talent. 

Teatrul „Maria Filotti” din Brăila a deplasat la Suceava un spectacol așteptat: Naufragiat! în regia multilateralului Andrei Huțuleac, un adevărat fenomen al teatrului și filmului de azi, actor premiat, scenarist și regizor de film și de teatru. Huțuleac apelează aici la o piesă de Donald Margulis, care, adaptând pentru scenă Fantasticele aventuri ale lui Louis de Rougemont povestite de el însuși, ar vrea să reediteze întâmplările picarești evocate și în alte opere literare celebre, atrăgând totodată atenția asupra îngustimii unor minți care le judecă uneori superficial și nedrept. O călătorie inițiatică prin lumi și epoci, în căutarea adevărului despre om. Un fel de Peer Gynt de jucărie, văzut de regizor chiar ca o joacă de copii care se închipuie ba indieni, ba pirați, ba mai știu eu ce personaje excentrice din lumea largă. În consecință, din trei bețe și câteva cârpe, generic vorbind, patru actori creează o lume, situații, personaje, scene de gen cu câini și oameni colorați la propriu și la figurat, cu o plăcere a jocului contaminantă. Ei sunt: Corina Borș, Bianca Doba, Nicolas Cațianis și inepuizabilul Ciprian Cherecheș, care are de povestit timp de aproape două ore aventurile trăite de puștiul plecat de acasă în căutarea fericirii și a succesului. Ce face el e o adevărată performanță.

Un moment ales a fost și întâlnirea cu trupa Teatrului „Andrei Mureșanu” din Sfântu Gheorghe, care a prezentat Dispariții de Elise Wilk, în regia lui Cristian Ban. Povestea unei familii de sași, zburătăcită prin lume în urma politicii dezastruoase aplicate minorităților de comuniștii-naționaliști, spune chiar mai mult decât atât. În încâlceala ei care antrenează generații și încrengături de rubedenii cu problemele ivite în consecință, putem citi genul de alienare care i-a mutilat uneori ireversibil pe românii condamnați să trăiască în această paradigmă a înstrăinării. Uneori chiar față de ei înșiși. O trupă tânără și omogenă răspunde  cu dedicație propunerii regizorului, realizând un spectacol inteligent, care spulberă convenția și o reclădește la fel de degajat, distanțându-se în chip necesar de unele adevăruri convenționale.

Cunoscut pentru preocupările sale privind nevoia unei reacții directe a teatrului față de problemele societății, Centrul educațional Replika condus de Mihaela Mihailov, scenaristă, și Radu Apostol, regizor, are nu de mult în repertoriu un spectacol despre care s-a dus deja vestea: Toată liniștea din lume, monodramă încredințată apreciatei actrițe Katia Pascariu. Impresionanta poveste a unei femei singure care se luptă din răsputeri cu boala și autismul de care suferă unul dintre cei doi copii ai săi e urmărită din mediul casnic până în pânzele albe ale unui spital din străinătate, înfruntând mereu indiferența și, de ce să nu o spunem, răutatea oamenilor. Un tur de forță pentru interpretă, o explorare socio-umană curajoasă, din care autorii trag concluziile cuvenite.

Un moment special a fost și spectacolul inedit de poezie și muzică de la sinagoga din Suceava, reeditat la Rădăuți, Memoria locurilor, memoria cuvintelor, tulburătoare trăiri din experiența Holocaustului.

Programul mai mult decât ambițios al Zilelor Teatrului Matei Vișniec, la care am luat parțial parte, a avut ambiția, prin diversitate și abundență (conferințe, lansări de carte, felurite întâlniri cu poezia și istoria, cu societatea civilă), să ne arate tendința de a face din această instituție de artă un hub cultural pe care frumosul oraș bucovinean, cu împrejurimile lui istorice unice, îl merită. Putem spune că e pe calea cea bună, beneficiind de un colectiv de oameni pricepuți și entuziaști, care și-au atras respectul și sprijinul publicului, dar și pe cel al forurilor locale și centrale. Bravo lor! //