Pe aceeași temă
Terorism (în regia lui Felix Alexa, la TNB) este unul dintre acele spectacole care trebuie văzute. Nu este un spectacol comod, însă.
Există câteva motive pentru care textul Terorism al Fraților Presniakov este atât de jucat în teatrele lumii. Cel mai important dintre ele este această viziune – premoniție a autorilor de a înțelege teatrul ca un spațiu vulnerabil, un suport pentru povești cu teroriști, cu câteva luni înainte de cel mai sângeros atentat terorist din istoria recentă a Rusiei (octombrie 2002, când a fost atacat un teatru). În urmă cu două numere, am insistat asupra explicării acestui concept de teatru-terorism, o întrepătrundere aproape organică care pune un diagnostic precis lumii în care trăim.
Într-un interviu acordat revistei Kommersant, Vladimir și Oleg Presniakov încearcă să explice că textul lor nu dezbate problema terorismului politic, cât aceea a relațiilor interumane. Regizorul Felix Alexa, în recenta sa montare de la Teatrul Național din București, demonstrează că viața cotidiană este un fel de agent al terorii. Sub presiunea acesteia, cadavrele încep să apară. Uneori la vedere, alteori ascunse, moartea violentă apare în lumea civilizată ca și cum un terorist invizibil și-ar executa ordinele fără greș; sau fiecare dintre noi devine teroristul altcuiva.
Șase povești scurte alcătuiesc tabloul unei lumi în derivă. Cinci dintre ele ar putea să se întâmple oriunde în lume. Nimic nu trădează localizarea. Singura dintre ele care dă identitate rusă ansamblului e povestea cinci – Cazarma. Din tot ansamblul, acest penultim episod îmi pare cel mai puțin realizat artistic. Dar ar putea fi doar reacția organică a unui privitor îngrozit de dualitatea militarului: viteaz și umilit în același timp. Este ca o radiografie a unei lumi dispuse la violență, atât timp cât una dintre cele mai vechi meserii din lume – războinicul (militarul, în accepțiunea contemporană) – nu reușește să se reformeze, să se transforme, să împrumute din valorile începutului de mileniu. Forța brută și discreționară – iată perimetrul din care nu iese niciodată recrutul, anulând secole de umanism. Cazarma devine cancerul care îmbolnăvește orice societate. Degeaba se reformează familia, degeaba serviciul s-a ancorat bine într-un nou sistem politico-social, pregătirea militarului, ca și cum Războiul Rece nu s-ar fi terminat, indică o vulnerabilitate ce amenință progresul din orice alt domeniu.
Terorism este unul dintre acele spectacole care trebuie văzute. Nu este un spectacol comod, însă. Publicul spectator intră în sală în sunetul asurzitor al unei alarme care anunță un pericol iminent. Actorii sunt pe scenă, privindu-te în ochi. Suntem într-un aeroport. Te simți vulnerabil, pentru că, din ecrane și bagaje, din sunet și lumină, Felix Alexa creează o atmosferă care te contaminează și neliniștește.
Un aeroport paralizat de o amenințare teroristă, un dormitor unde se consumă o afacere extraconjugală – în sine, un atentat la unitatea și integritatea familiei, un birou claustrant din care poți scăpa numai prin sinucidere (sinuciderea percepută ca un atentat terorist la adresa bunei funcționări a biroului!), un parc unde bătrânii devin instigatori la violență, interiorul unui avion aflat în zbor care, din simbol al civilizației, devine unealtă murdară - iata microcosmosurile pe care le analizează Frații Presniakov. Tineri sau bătrâni, importanți sau nu, oricine poate deveni teroristul altcuiva, cu premeditare, din culpă sau accidental. Concluzia este definitivă și irevocabilă: frica de celălalt este sentimentul care îl domină pe orice cetățean, pe orice individ. Atât viața privată, cât și viața publică se trăiesc sub o continuă amenințare. Dacă Sartre zicea „infernul sunt ceilalți“, cei doi frați ruși propun pentru secolul XXI un motto devastator: terorismul sunt ceilalți.
Terorism este un spectacol inteligent, modern, actual; este un spectacol-caleidoscop, de ale cărui imagini nu te poți debarasa. Este o demonstrație inteligentă, dar pesimistă despre violența individuală, despre întoarcerea la instinct într-o lume de oțel și plasme.
Cu o distribuție formată din nume mari (Mihai Călin, Ileana Stana Ionescu, Adela Mărculescu, Claudiu Bleonț, Marius Bodochi, Irina Movilă etc.), aș sublinia prezența și performanța tânărului Victor Țăpeanu. Proaspăt absolvent al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L.Caragiale“ din București (promoția 2015!), Victor este un actor elegant, puternic. Cu alură de star, dezinhibat și conștiincios, Victor Țăpeanu este acel ingredient de care scenele mari au nevoie: o dată din datoria de a se implica activ în dezvoltarea noilor generații de actori, iar apoi pentru pofta de joc și dorința cu care vine. Asemenea unui alergător de viteză nimerit într-un pluton de maratoniști aflați pe final de cursă, energia lui reamintește tuturor – așa cum scria Brecht – că „teatrul este ultima redută unde idealismul este o întrebare deschisă“.