TIFF - editia a 3-a

De la infiintarea lui, acum trei ani, Festivalul International de Film Transilvania a evoluat destul de previzibil: a crescut spectaculos, ca numar de filme, de la prima la a doua editie; a crescut si de la a doua la a treia, dar nu in acelasi ritm, iar tendinta se mentine constanta pentru urmatoarele editii - undeva in jurul a 80-85 de lung metraje. Fata de anul trecut, cresterea a fost substantiala in ceea ce priveste numarul de invitati, inclusiv personalitati din lumea cinematografului, si destul de importanta in ceea ce priveste numarul de proiectii. Asta (din urma) intrucat, pe langa cele trei sali de cinema - Arta, Victoria, Republica - s-au organizat proiectii si in aer liber, cu un mare succes, in ciuda frigului ce se lasa la caderea serii.

Ceea ce, personal, m-a mirat, a fost reactia celor cu care am vorbit si care, aproape toti, mi-au spus ca filmele au fost mai slabe decat anul trecut! Pun aceasta impresie doar pe seama nostalgiei, in general, a omului fata de timpul care trece, caci o analiza la rece a editiei de anul acesta aduce numai argumente ca selectia a fost cel putin la fel de reusita (oricum, cu aceeasi tusa-amprenta personala a lui Mihai Chirilov) ca si primele doua. De n-ar fi decat crema festivalului, pe care eu o consider sectiunea 3x3 - 3 regizori x 3 filme ale fiecarui regizor + cea 100%, adica integrala dedicata unui regizor (la care viseaza orice festival care se respecta), si asertiunea n-ar mai avea nevoie de alte argumente. Asta pentru ca 3x3 a insemnat Kim Ki-duk, Lars von Trier si Wong Kar-wai, adica trei regizori din varful varfului cinematografiei mondiale in momentul de fata; si pentru ca 100% a insemnat Bill Plympton, adica varful varfului in animatia americana.

La acestea se adauga cel putin un atu - marile premii recente ale celor mai mari festivaluri au fost prezente la Cluj: Palme d'Or (Cannes) 2003, adica Elephant, al lui Gus van Sant; Ursul de Aur (Berlin) 2004, adica Gegen die Wand/Cu capu-n zid, al lui Fatih Akin; si Leul de Aur (Venetia) 2003, adica Intoarcerea rusului Andrei Zviaghintev. La acestea se adauga filme "fierbinti", ca superbul Kill Bill Vol. 2, al lui Tarantino, venit direct de la Cannes (filmul, nu regizorul), ori The Ladykillers/Cum scapam de coana mare, al fratilor Coen.

Si la acestea se adauga si cel putin patru filme excelente din competitie: Reconstruction, al danezului Christoffer Boe, de-o frumusete ce te tine pironit in scaun o ora si jumatate; Wenn der Richtige kommt/ Cand alesu-ti iese in cale, helveto-german, semnat Oliver Paulus & Stefan Hillebrand, foarte sensibil; Aaltra, al belgienilor Benoit Delépine & Gustave Kervern, de un umor negru-absurd belgian de cea mai buna calitate, cu Aki Kaurismäki ca actor cireasa de pe tort, plus o felie de ananas pe care o ofera 2 minute cu Benoit Poelvoorde; si Schultze Gets the Blues, al neamtului Michael Schorr, cu un umor sec, dar si foarte multa sensibilitate.

Ceea ce a fost cel putin straniu la aceasta editie au fost premiile: daca Reconstruction a luat doar premiul pentru regie, iar Aaltra doar pe cel al publicului si Cinemagia, premiul cel mare i-a fost acordat unui film peruan, semnat Josué Méndez - Días de Santiago/ Zilele lui Santiago, nu rau, dar ceea ce s-ar putea numi un film "corect", fara mai mult. Premiul criticii l-a obtinut norvegianul Buddy, al lui Morten Tyldum - film simpatic, dar usurel, mai potrivit pentru un premiu al publicului decat pentru unul al criticii; actrita Isolde Fischer a luat o meritata mentiune pentru rolul din Wenn der Richtige kommt, in timp ce premiile de actorie au fost impartite de Gleb Puskepalis si Igor Cernievici, pentru rolurile din Koktebel (care a obtinut si un premiu de imagine), al rusilor Boris Hlebnikov si Alexei Popogrebski.

Una din cele mai interesante sectiuni ale festivalului a fost cea coreeana (si asta se adauga la atuuri!), grupand cinci filme (in afara celor trei ale lui Kim Ki-duk incluse in 3x3). Nu toate au fost extraordinare, dar cele opt filme coreene din festival sunt o mina de aur pentru un spectator roman ce nu are ocazia sa vada nicaieri filme din una din cele mai dinamice si complexe cinematografii din lume la ora actuala. Daca filme japoneze, chineze sau hong-kong-eze mai ajung pe ici, pe colo, fie pe la televiziuni la ore tarzii, fie cate unul ratacit pe ecrane, filmul coreean e cu adevarat o mare necunoscuta in Romania. Imbinarea de cruzime si poezie-gingasie-sensibilitate e foarte specifica cinematografului extrem oriental (imbinare la care Tarantino, de exemplu, se raporteaza din plin in cele doua volume Kill Bill) si i-a facut pe unii spectatori sa se oripileze, iar pe altii sa aprecieze la adevarata lor valoare filmele lui Kim Ki-duk: Insula (2000), Destinatar necunoscut (2001) si Paza de coasta (2002); Oaza (2002), al celui care acum este ministrul Culturii in Coreea - Lee Chang-dong; sau Sympathy for Mr. Vengeance/Dulce razbunare (2002), al lui Park Chan-wook, cel care, cu o luna in urma, a obtinut Marele Premiu al Juriului la Cannes, pentru filmul imediat ulterior celui prezentat la Cluj - Old Boy. Alaturi de greii cinematografului coreean, au fost prezenti si regizori mai putini cunoscuti: Kim Jee-woon cu Povestea celor doua surori (2003) - horror foarte estetizant, cu imagini cautate; Im Sang-soo, cu Nevasta avocatului (2003) si Kim Eung-su, cu Dorinta (2002), filme sexy destul de hard, care au facut deliciul publicului clujean. Toate filmele coreene au avut, de altfel, un succes foarte mare la Cluj - semn ca publicul e deschis la spatii exotice.

Publicul a fost una din evolutiile spectaculoase ale editiei 2004 - 32.000 de spectatori, fata de 16.000 anul trecut. Inca o evolutie incurajatoare, cu tendinte de crestere.
Islanda e cealalta tara careia i s-a dedicat o sectiune - Focus Islanda, cu cinci filme - doua de fictiune, doua documentare si unul aparent documentar, dar cu elemente fantastice din abundenta - Enquête sur le monde invisible/Investigarea lumii invizibile (2002), de Jean-Michel Roux. Marea (2002) e filmul unui actor trecut la regie (anul trecut s-a putut vedea, tot la Cluj, 101 Reykjavik) - Balthasar Kormákur, si e o drama de familie destul de cuminte, iar Sare (2002), de Bradley Rust Gray, un film straniu cu personaje stranii, dar care intra mult prea lent in atmosfera, astfel ca greu rezisti la inceput.

Cremaster 3 (2002), al "d-lui Bjork" - Matthew Barney, a fost una din marile atractii ale festivalului. Barney e unul din cei mai bine cotati artisti contemporani, iar Cremaster 3 e ultimul dintr-un ciclu de cinci filme Cremaster (realizate in ordinea 4-1-5-2-3), cel mai lung dintre ele (3 ore) si foarte special, ca intreaga opera a lui Barney. Multi au fost cei care au intrat in sala (si la Cluj, si la reluarea de la Bucuresti), multi au fost cei care au iesit, dar si foarte multi cei care au ramas pana la capat. Problema e ca trebuia sa fii avizat ca sa intri la Cremaster 3, sa fii familiarizat cu opera lui Barney, sa fii, asadar, mai mult din bransa happening-urilor, instalatiilor si a artei multimedia, decat din cea a cinefiliei.

In Fara limite, sectiunea in care a fost inclus Cremaster 3, s-au mai putut vedea un thriller bine facut, cu multe referinte coregrafice la John Woo, dar destul de oarecare - Atat de aproape (2002), de Cory Yuen; ultimul film al lui Jane Campion - In the Cut/ In carne vie (2003), frumos ca imagine si in general bine tinut in mana; un soft-pervers Secretara (2002), de Steven Shainberg...
Au abundat, anul acesta, evenimentele si proiectiile speciale - de la Before Sunset (2004), de Richard Linklater, continuarea lui Before Sunrise din 1994, film in doua personaje si-n prezenta actritei Julie Delpy, mult schimbata fata de cea din Alb (1994), al lui Kieslowski; si pana la excelentul documentar al lui Alexandru Solomon - Marele jaf comunist, despre un incredibil jaf la o masina cu banii Bancii Nationale a Romaniei, in plina epoca stalinista! Au existat, de asemenea, colocvii si mese rotunde, conferinte de presa ori lansari de carte. Celor 3 filme ale lui Lars von Trier (trilogia in E: The Element of Crime, 1984; Epidemic, 1987; Europa, 1991) li s-a adaugat o carte despre regizor, semnata Alex. Leo Serban, Mihai Chirilov & Stefan Balan: Lars von Trier - filmele, femeile, fantomele. Asta alaturi de lansarea unui numar special dedicat filmului al revistei IDEA, din Cluj. Plus o sectiune de publicitate, inclusiv reclame semnate de regizori de marca. Plus o proiectie in aer liber cu o adorabil de cretinoid-sablonarda comedie muzicala ruseasca - Volga, Volga, din 1938, de Grigori Alexandrov, filmul preferat al lui Stalin, zice-se. Plus proiectia din deschidere cu Bowling for Columbine, al celui care se razboieste cu o societate alienata precum regimul care o conduce, in frunte cu unul din cei mai ineficienti presedinti americani din toate timpurile - Bush junior, si care a obtinut (regizorul, nu presedintele!) Palme d'Or anul acesta pentru filmul imediat urmator - Farenheit 9/11 - Michael Moore. Plus multe, multe altele...

Marea perdanta a editiei din acest an e cinematografia romaneasca, nu execrabila, ca anul trecut, ci de-a dreptul absenta in proportie de 40%: 3 din cele 7 filme de lung metraj anuntate n-au mai ajuns, din diferite motive (post-productia nu s-a incheiat ori certuri intre producatori si distribuitori). Starea ei e atat de jalnica, incat nici nu merita insistat. Au fost insa prezente scurt metrajele anuntate, printre care cele doua mari premiate: Un cartus de Kent si un pachet de cafea (Cristi Puiu, Ursul de Aur pentru scurt-metraj la Berlin 2004), reusit in minimalismul lui; si Trafic (Catalin Mitulescu, Palme d'Or pentru scurt-metraj la Cannes 2004), pe care n-am reusit sa-l vad inca. Ambele vor fi distribuite in sali - o premiera pentru Romania.