Timișoara 2021: o viitoare capitală europeană a culturii

„Shine your light - Light up your city!“ face trimitere la lumina unui timp fast în ca­re s-a născut orașul modern Timișoara. E vorba de secolul luminilor, de perioada în care, în Timișoara și în re­giunea înconjurătoare, oa­menii învățau și propagau toleranța și spiritul fra­ter­nal. Rolul bisericii și al teo­logiei fusese însoțit de cul­ti­va­rea rațiunii, a științelor și a filozofiei, ceea ce a con­tribuit la multiplicarea ex­plorărilor, a reformelor ad­mi­nistrative, a înnoirilor cul­turale. În secolul al XVIII-lea se coagulase pentru întâia oară în spațiul central est-european o societate ba­zată pe individ și pe asociere, pe prin­cipii și sensuri comune. În absența unei no­bilimi și a rupturilor sociale, Banatul Ti­mișoarei găsise atunci, ca și mai târziu, re­sursele pentru a se reinventa.

Inițial, a fost înființată Asociația Timișoara - Capitală Culturală Euro­pea­nă, echipa acesteia pregătind dosarul de can­didatură. În anul 2015 a luat parte la pri­ma etapă de selecție, la care au mai par­ticipat alte 13 orașe ale României. Ca ur­mare a rezultatului excelent obținut cu oca­zia celei dintâi examinări, Asociația a pregătit și cel de-al doilea dosar pentru eta­pa finală a concursului, în care se ca­li­ficaseră patru orașe: Baia Mare, București, Cluj și Timișoara. Echipa Asociației a fost aceea care a făcut posibil succesul, im­pre­sionând juriul internațional, România și, nu în ultimul rând, concitadinii. Prin gân­direa și promovarea proiectului în acord cu cerințele și normele Uniunii Europene, amintita echipă a contribuit decisiv la vic­to­ria Timișoarei. Programul, continuitatea, conlucrarea cu diversele bresle de pro­fe­sioniști și cu oamenii de cultură, con­sul­ta­rea segmentelor sociale ce populează ora­șul au fost factori determinanți în succesul orașului de pe Bega.

Oraşele României într-o primă competiţie autentică

Atunci când au devenit publice, am citit dosarele de candidatură și rapoartele fi­nale ale juriului internațional de selecție. Am aflat mai multe despre ideile și pro­iectele fiecărui oraș candidat. Am înțeles ob­servațiile, recomandările și concluziile ju­riului. Pe unele le-am citit cu mult in­teres, de exemplu, acelea ale Iașiului, Bu­cu­reștiului și Clujului. Aşa cum am aflat din presă, unele orașe candidate s-au ocu­pat de spectacole, de promovarea lor prin intermediul unor concerte, festivaluri, con­cursuri. Principala menire a unei ase­menea Asociații era însă aceea de a pregăti dosarul de candidatură. Aceasta necesita documentare, cercuri de voluntari care să strângă informații, întâlniri cu scopul de a-i consulta pe locuitorii orașului și a consemna opțiunile lor. Asociația Ti­mi­șoara - Capitală Culturală Europeană s-a de­dicat acestei munci excepționale de con­sultare și de adunare de date din partea tuturor segmentelor sociale. Cum prevede regulamentul elaborat de Comisia Eu­ro­peană privitor la astfel de proiecte, do­sa­rul de candidatură nu se adresează unei elite, unei minorități, ci unor întinse seg­mente sociale. Ceea ce înseamnă valo­ri­fi­carea creațiilor autentice în beneficiul unui public larg. Cu alte cuvinte, cultură destinată receptării ei de către o mare masă de oa­meni. Cred că aici s-au îm­piedicat cei care au înțeles și au mizat prea mult pe excepționalisme și care au neglijat faptul că societățile moderne se bazează pe emanciparea și formarea clasei de mijloc, fun­da­men­tală în funcționarea unei democrații. Unul dintre ora­șele candidate a mizat pe ideea că are toate datele necesare spre a deveni cel mai important centru artistic european. Ase­menea autoproiecții n-au fost con­vin­gătoare. Nu excelența e obiectivul prin­ci­pal al orașelor desemnate capitale euro­pe­ne ale culturii. Fără a subestima valorile, cultura înaltă, performanțele individuale și colective, nu pot fi uitate neajunsurile care domnesc în unele orașe ale Europei. Nu pot fi ignorate relațiile interumane sau intercomunitare, iar în cazul românesc, mo­nologul intelectual care a surclasat adesea cultura dialogală. Societatea ro­mâ­nească este în faza în care trebuie să se reinventeze și acest lucru este posibil prin cultură. Nu doar un segment al populației trebuie să beneficieze de pe urma crea­țiilor culturale, ci o întinsă clasă de mij­loc, interesată nu numai de posesia de bu­nuri ori de consumul lor, ci și de creațiile intelectuale formatoare de minți, suflete și caractere.

Realități social-culturale moștenite

Proiectul a invocat realitățile social-cul­turale moștenite, a amintit o istorie a unei societăți urbane multi- și interculturală, ecumenică, tolerantă și fraternă. O istorie vorbind de competiții și inovații, des­co­periri științifice și tehnice, creații mu­zicale, artistice și literare, de lumina pre­de­cesorilor. Sugerasem o poveste în care fanteziile și miturile să fie surclasate de civismul locuitorilor urbei. În același sens, am probat cum și de ce Timișoara a fost cel mai european oraș al României in­ter­belice, un model de coabitare pașnică a unei populații plurilingve și cosmopolite, ignorând segregările pe criterii etno-cul­turale și religioase. Am susținut ideea de capitală europeană a culturii în temeiul unor referințe istorice și culturale care i-au conferit Timișoarei o identitate incon­fun­dabilă. Am arătat că o revoluție politică nu e suficientă pentru o schimbare fun­da­mentală și că o adevărată adaptare la men­talul colectiv european se întemeiază pe cunoașterea și recunoașterea celuilalt, dar mai ales pe punțile de legătură dintre in­divizi și comunitățile multi- și inter­cul­turale ale Europei. Cu alte cuvinte, o ple­doarie pentru o schimbare paradigmatică prin cultură și educație. O comunitate ur­bană liberă se concentrează pe depășirea se­gregărilor sociale, culturale, religioase.

Momentele critice

Un număr relativ redus de persoane a lucrat de dimineața până noaptea târziu la proiectul de candidatură, dar și pentru pregătirea susținerii lui în fața juriului de selecție. A fost un travaliu imens. Ca unul care am fost foarte aproape de cei ce au lucrat efectiv, pot spune că aceasta a de­monstrat cu asupra de măsură că în orice proiect de anvergură e nevoie de un credo, de multă disciplină, de competențe și de un director-coordonator exigent și prietenos în același timp. Fiind altceva de­cât un text literar sau unul strict științific, dosarul de candidatură a fost o mare ne­cunoscută. Textele au pretins cunoașterea noțiunilor cheie, informație și argumente credibile, exemple, statistici și mesaje pre­cise. În fine, nici traducătorul și nici desig­ne­rul nu puteau fi mai prejos. Înțelegând obiectivele proiectului, designerul a redat în imagini ideile fundamentale ale tex­tu­lui, creând un demers complementar aces­tuia. Manualitatea și creativitatea unui ast­fel de artist vizual au valorizat excelent idei­le din dosarul de candidatură.

Toate realizările importante presupun o activitate de lungă durată. Momentele cri­tice au rezultat din faptul că nu toți cetă­țenii orașului au înțeles menirea proiec­tu­lui. Nici nu puteau. De pildă, o parte din­tre colegii mei din universitate sau din ins­tituțiile de cultură ale Timișoarei nu aveau informații în legătură cu procedura și normele impuse de Comisia Europeană pen­tru participarea la o astfel de com­pe­tiție. Au apărut discuții în contradictoriu, frustrări, iar în presa locală, reacții ne­ga­ti­ve. Uneori, au fost binevenite. Alteori, nu. Echipa Asociației și-a păstrat tonusul po­zi­tiv și a finalizat la timp și în condiții foar­te bune dosarul de candidatură, precum și pregătirea celor două susțineri în fața juriului internațional. Unii au considerat că șansele Timișoarei sunt mai mici, com­parativ cu acelea ale altor orașe ale Ro­mâ­niei. O spuneau în gura mare și fără a se fi informat. E neplăcut ca un concetățean al tău să compare sau să persifleze munca ta și a unei echipe întregi prin afirmații de­ni­gratoare ori exprimând simpatii față de ora­șele contracandidate. În pofida cri­ti­ci­lor ori a dificultăților ivite pe parcursul pre­gătirii candidaturii, echipa Asociației Timișoara 2021 a avut forța să ducă mun­ca până la capăt, demonstrând că orașul vrea și poate să reapară pe harta României și pe harta Europei.

Minunat a fost că mulți tineri s-au asociat proiectului, reacționând pozitiv la me­sa­je­le Asociației. Au fost persoane aparținând diverselor grupe de vârstă care au venit alături de Asociație, voluntari care au lu­crat neașteptat de mult, contribuind la bu­nul mers al lucrurilor. Dincolo de co­mu­nitatea intelectuală, formatoare a opiniei publice și care s-a solidarizat cu cei ce cons­truiau proiectul, majoritatea cetățe­nilor a crezut în șansa orașului de a câști­ga titlul de capitală europeană a culturii pentru anul 2021. Aceasta a fost partea cea mai frumoasă a pregătirii, una pe care echipa Asociației a apreciat-o. La un mo­ment dat, Asociația a montat un panou în Piața Unirii, întrebându-i pe cetățenii ora­șului: „Credeți că Timișoara va deveni capitală europeană a culturii?“. Foarte mulți timișoreni s-au simțit datori să scrie crezul lor pe acel panou. Ideile erau nu doar inedite, dar și generoase! Des­co­pe­ream în astfel de împrejurări că orașul are un imens potențial uman care așteaptă să fie valorificat. Gesturile de acest fel mi-au dublat încrederea, dar mai cu seamă i-au motivat pe toți cei ce au contribuit zi de zi la redactarea dosarului de candidatură.

Juriul internaţional

Pulsul orașului, examinarea numeroaselor aspecte privind administrațiile locală și județeană, capacitatea lor și a societății civile de a implementa proiectul de ca­pi­tală europeană a culturii au fost examinate de un juriu internaţional. Având 12 spe­cialiști în componență, 10 internaționali și 2 români, juriul a vizitat câteva dintre ins­tituțiile de cultură sau responsabile ale vieții culturale a orașului. Membrii lui au fost invitați la o întâlnire cu reprezentanții comunităților cultural-lingvistice și reli­gi­oase, putând asculta motivele pentru care aceștia s-au solidarizat fără excepție cu ide­ea ca Timișoara să devină capitala euro­peană a culturii în anul 2021. Ei au as­cultat punctele de vedere ale orașelor din regiune și din euroregiune exprimate de primarii sau viceprimarii lor și din care rezulta că Timișoara va primi o puternică susținere în vederea punerii în viață a proiectului. Era procedura ce trebuia ur­mată atât de juriu, cât și de orașele can­didate. Format din specialiști, din per­soa­ne care cunoșteau problemele cu care se confruntă o capitală europeană a culturii, juriul știa cum trebuie să arate dosarul de candidatură, în ce măsură oamenii și instituțiile locale și regionale pot pune în aplicare programele înscrise în dosar. La fel au procedat evaluatorii și în cazul celor patru orașe rămase în competiție după pri­ma rundă din decembrie 2015: Baia Ma­re, București și Cluj.

Redeșteptarea și reinventarea Timișoarei

Timișoara nu a marșat doar pe merite, a evidențiat și neajunsurile pe care le are orașul: faptul că a trecut prin multiple schimbări și înainte de 1989, și după; că o migrație masivă a avut loc și înainte, și du­pă 1989. Timișoara contemporană tinde să se reașeze, prin urmare are o sumă de mi­nusuri din punctul de vedere al in­te­gră­rii diversității sociale, al civismului, al dis­crepanțelor dintre bogați și săraci. Există un segment pasiv al timișorenilor care se mulțumește cu un salariu acceptabil și cu practicile consumismului, refuzând orice preocupare pentru problemele orașului. Un atare comportament e un mare nea­juns, dar el poate fi corectat. Dacă vrei să fii ca­pitală culturală europeană trebuie să te gân­dești și la ce anume îți dorești să îm­bu­nă­tățești în oraș și în condiția de viață a populației lui. Vei cultiva nu doar ac­tul de cultură, ci și economia și ad­mi­nistrația ca­re fac posibil actul de cultură. Apoi, can­di­da­tura Timișoarei a așezat în prim-plan ideea mai bunei cunoașteri a orașului și regiunii atât în România, cât și în Europa, propunându-și reinventarea iden­tității ur­bane prin creații tehnice și științifice, mu­zi­cale și artistice, literare și arhitecturale de nivel european. A fost foarte important ca Timişoara să câștige acest titlu. Mult mai important decât pen­tru oricare alt oraș din România. Ti­mi­șoara e un oraș de nivel mediu în Europa și un oraș mare în Ro­mâ­nia. El se află într-o criză de conștiință, în­tr-o criză iden­titară și administrativ-po­li­tică. În po­fida neajunsurilor de acest fel, mulțimea firmelor private locale sau in­ter­na­ționale i-au asigurat o anume sta­bi­li­ta­te, o bază economică, evidențiind un po­ten­țial uman care așteaptă să fie va­lo­ri­fi­cat. Re­deș­tep­tarea și reinventarea Ti­mi­șoarei es­te po­si­bilă prin proiectul Capitală Eu­ro­pea­nă a Culturii. Anul 2021 va fi de dorit să re­prezinte un moment istoric pen­tru Ti­mi­șoara, pentru Banat, pentru Ro­mâ­nia în an­samblul său. Un nou început, un dialog Est-Vest și Nord-Sud, contribuind la in­ter­ferențele culturale, la identificarea ace­lui sen­sus communis, acea pânză de fond ca­re unește oameni, culturi, religii, co­­mu­ni­tăți și care nu se lasă indusă în eroare de în­clinații mistice ori de false ideologii.