Tinerii furiosi

Elemente comune sunt cateva (si diferente multe si mari, in acelasi timp) intre cele trei filme, dar cea mai evidenta e punerea in obiectiv a unui tip de caracter ce constituie o categorie sociala in sine: baiatul (si fata, uneori) de cartier. Tipologie privita cu o gama larga de sentimente de catre critica, profesionistii ecranului sau publicul larg - de la repulsie pana la exaltare -, dar pe care numai cineva care traieste sub pamant ar putea-o ignora. Ca vrem sau nu, baiatul de cartier exista si exprima o realitate din care facem cu totii parte. Sa-ti pui ochelari de cal si sa te prefaci, plin de ifose si snobisme, ca pentru tine nu exista, nu e o solutie. E o categorie foarte interesanta, pe care muzica unora ca BUG Mafia sau Parazitii o transforma in model comportamental si pe care o foloseste ca materie prima pentru a face, in felul lor, muzica de calitate.

Luata ca o subcultura (in sens nu peiorativ, ci de parte a unei culturi), viata de cartier poate oferi subiecte extrem de incitante pentru orice creator, asa cum ii ofera lui Radu Muntean pentru filmul Furia (Joint), caci despre el e vorba.

Furia e o productie - trebuie spus din start - inferioara ambelor filme citate mai sus. Materia pe care o ofera viata de cartier e prea putin dospita, observatia ramane superficiala. Celelalte doua intrau mult mai adanc printre rotitele ce fac sa se invarta mecanismul vietii de cartier si explorau cauzele, prin prisma efectelor. Furia ramane aici la stadiul de constatare, e ca o demonstratie de abilitate a miscarii, a lunecarii printre personajele cartierului si atat.

Are insa elemente ce pot fi considerate drept promisiuni certe pentru cariera debutantului Radu Muntean. Sunt cateva scene excelent lucrate (culminand cu cea, remarcabila, de final), care demonstreaza ca regizorul are "stofa" si ca, daca va da mai multa atentie substantei scenariilor viitoare, va evolua.

Mai are si simtul actorului - Dragos Bucur e din nou uimitor (dupa un rol de aceeasi factura din Marfa si banii), personajul ii vine ca o manusa. E, in mare parte, meritul lui Radu Muntean de a fi ghicit personajul si, poate, tot meritul lui in a-l fi manuit. Mai are Muntean si intuitia de a-l folosi pe Adrian Copilu’ Minune in propriu-i personaj. Si are nu doar intuitie, ci si (ceea ce e cu adevarat remarcabil la un debutant) capacitatea de a folosi kitschul ca materie de lucru, fara a cadea in kitsch. Aceasta e una din materiile cele mai inselatoare si riscante, daca nu ai destul simt al naturalului, firescului pe de o parte, si al grotescului pe de alta parte, poti esua in Turnul din Pisa. Foarte bine gandite sunt si celelalte personaje: Mona (Dorina Chiriac), Gabonu (Adrian Tuli), Felie (Adrian Vasluianu)...

Filmul e bine gradat, succesiunea de evenimente duce la acumularea treptata a furiei si la rabufnirea din final, cand e omorat prototipul ce atrage asupra-i toata repulsia unui baiat de cartier care, departe de a fi un model comportamental, are destul de multa verticalitate. Departajarea bine-rau e, de altfel, facuta cu discernamant - ceea ce bucura e faptul ca prototipul baiatului de cartier nu e idealizat, ci e vazut cu bunele si relele lui deopotriva. A-l condamna a priori si in totalitate, desprinzandu-l din contextul social in care evolueaza, e las si tot atat de eronat pe cat e sa-l transformi intr-o victima 100% a mediului. La fel ca oricare alt om din oricare alt mediu, si baiatul de cartier are responsabilitati si poate alege intre bine si rau.

Furia (din titlul filmului si al articolului de fata) e mult mai mare in Joint (unul din titlurile de platou) decat in Marfa si banii si Occident, unde personajele se lasa coplesite si sunt neputincioase. In filmul lui Radu Muntean, furia e la fel de mare ca-n La Haine, al lui Kassovitz (in varianta ei justificata) sau ca-n Assassin(s), al aceluiasi Kassovitz (in varianta ei semi-gratuita).

Furia celor trei regizori insa, fata de inertiile unui sistem cinematografic anchilozat, submediocru in proportie de 90%, e de aceeasi factura si de bun augur. Poate ca si altii sa mediteze la ea - de exemplu Adrian Pintea, inainte sa afirme ca prefera un rol in nulitati cu fasoane, vorbite pe englezeste, unui rol (citez: "putin ofertant", sic!) cu mult argou in vocabular. Nu de alta, dar si p...a, pi...a, f...t si f...k exista in limba romana (ultimul dintre ele chiar si impotriva dorintei domnului Pruteanu), chiar daca pudibonzii se oripileaza auzindu-le. Exprima o Realitate si pot fi folosite - culmea! - pentru a face Arta.
Totul e sa stii cum.

(Prescurtarile din finalul articolului apartin redactiei si au fost facute cu consimtamantul autorului.)