Torgsin - o altă poveste sovietică de spoliere

Codrut Constantinescu | 24.11.2015

Pe aceeași temă

Torgsin comercializa produse alimentare (delicatese, icre negre etc.) şi băuturi alcoolice, dar şi diverse suveniuri care i-ar fi putut interesa pe străinii care plăteau în valută forte, de care Stalin avea o nevoie din ce în ce mai mare în contextul primului plan cincinal (1928-’32).

 

În Povestirile de la Kolîma, Varlam Şala­mov a inserat şi un text care, aparent, nu are nicio legătură cu iadul alb din Kolîma, dar care dezvăluie o altă faţetă, mai puţin cunoscută azi, a realităţii sta­­liniste. În nuvela Cru­cea, scrisă în 1959, Şa­la­mov dezvăluie drama unui preot rus bătrân, orb, foar­te sărac, care în anii ’30 deja pierduse totul, fiind un paria al societăţii so­vietice. Muritor de foame, alături de o soţie cardiacă, cu copiii răspândiţi în toa­te colţurile Uniunii So­vie­tice (unul deportat în Gulag pentru că ar fi participat la un miting ilegal la Mos­co­va, la fabrica unde era muncitor ne­ca­li­fi­cat, altul obligat să-şi renege tatăl preot or­todox şi să publice această infamie într-un ziar – pe atunci ziarele erau pline de astfel de anunțuri), forţat să elibereze casa cen­trală cu trei camere pentru a se muta în­tr-o cocioabă periferică, fostul preot are o singură grijă: trei capre. Preoteasa îi as­cunde faptul că cele trei animale con­su­mau mai mult decât banii pe care-i ob­ţineau din vânzarea laptelui, din con­si­de­rente umanitare: chiar dacă era orb, pre­o­tul avea o ocupaţie. Tragedia loveşte mo­desta familie de bătrâni abia atunci când, pentru a hrăni cele trei capre, nu mai au ce să vândă decât o cruce mare, de aur, pe care fostul părinte o zdrobeşte cu to­po­rul. „Lovi, dar crucea sări într-o parte şi zăngăni uşor pe podea; bătrânul n-o nimerise. Preotul pipăi crucea, o puse în locul de dinainte şi ridică din nou to­po­rul. De data aceasta crucea se îndoi şi pre­otul putu s-o frângă cu degetele. Fie­rul era mai tare ca aurul, aşa că nu i-a fost deloc greu s-o rupă.“ După ce a păs­trat o bucată din cruce, iar restul l-a aşe­zat pe fundul unui cufăr, preotul s-a în­dreptat către „magazinele Torgsin, unde se vindeau alimente la schimb cu aur“.

 

Torgsin a lăsat o palidă urmă şi în celebrul roman Maestrul şi Mar­gareta, de M. Bulgakov. Autorul sovietic imaginează o scenă stra­nie. Într-un magazin Torgsin, aflat în piaţa Smolenski din Moscova, in­tră Koroviev şi demonicul Behemoth, nu înainte de a avea o altercaţie cu portarul, căruia îi displăcuse înfăţişarea lor să­ră­că­cioasă, el fiind sigur că cei doi nu aveau va­lută. Ce văd ce doi aici? „Sute de valuri de stambă din cele mai variate culori se zăreau în casetele rafturilor. Dincolo se în­ghesuiau valuri de ațică şi șifon, pos­tav pentru fracuri. În perspectivă, se ve­deau stive întregi de cutii cu încăl­ţă­min­te şi câteva cetăţence stăteau pe nişte scăunele scunde, având piciorul drept în pantoful vechi, uzat, iar stângul, într-o opincuţă nouă, strălucitoare, cu care căl­cau preocupate pe covoraş“ (ediţia apă­ru­tă la Editura Adevărul Holding, 2011, tra­ducere şi note de Antoaneta-Liliana Ol­tea­nu, pag. 398-399). Cei doi eroi trec şi în raionul cu dulciuri, unde rămân şocaţi, iar Behemoth se apucă să înfulece man­darine fără să le decojească, spre groaza vânzătoarei, care s-ar fi putut gândi cu mare îndreptăţire la Gulag. Responsabilul magazinului fiind chemat de urgenţă, Ko­roviev îşi apără partenerul: „Cetăţeni! stri­gă el cu o voce vibrantă, ce se întâmplă aici? Daţi-mi voie să întreb! Un om săr­man repară toată ziua pri­musuri și i s-a făcut foa­me... şi de unde să ia el va­lută?“. În continuare, de­nunţă un aparent străin dur­duliu, îmbrăcat într-un costum liliachiu. „Cine e el? De unde a venit? De ce? Ce, i-am dus noi do­rul? L-am invitat noi cumva?“ Străinul care pocea limba rusă se dovedeşte până la urmă tot cetăţean sovietic deghizat... care, fiind agresat de mulţimea furioasă, ur­lă fără urmă de accent: „Mă omoară! Miliţia! Mă omoară bandiţii!“. Pentru a scăpa, cei doi dau foc magazinului. Numai pentru scena aceasta Bulgakov ar fi trebuit să facă 10 ani de Gulag (agitaţie an­ti­so­vietică, ASA, articolul 58 din Codul Penal al URSS)!

 

Dar care este istoria acestei alte incredibile iniţiative staliniste de spoliere a populaţiei de ultimele simboluri ale „vechiului re­gim“ pentru a contribui la efortul de in­dustrializare? Iniţialele care au dus la naş­terea acronimului Torgsin desemnează Aso­ciaţia pentru Comerţul cu Străinii din URSS şi a fost înființată în iulie 1930 prin decretul semnat de Molotov, șeful SovNarKom (Consiliul Comisarilor Po­po­rului - denumirea oficială a guvernului so­vietic până în 1946), având ca principal obiectiv încurajarea comerţului cu ma­ri­narii sau alţi vizitatori străini care în­ce­peau să ajungă în URSS într-un număr din ce în ce mai mare, atraşi de mirajul uto­piei bolşevice. În principal, Torgsin co­mer­cializa produse alimentare (delicatese, icre negre etc.) şi băuturi alcoolice, dar şi diverse suveniruri care i-ar fi putut in­te­resa pe străinii care plăteau în valută forte, de care Stalin avea o nevoie din ce în ce mai mare în contextul primului plan cincinal (1928-’32). La începutul anilor 1930, nu numai aurul imperial rusesc fu­sese consumat, dar şi alte rezerve (precum și cele 93,4 tone de aur din Tezaurul Regatului Român, depozitate la Petersburg în 1917). În plus, contextul economic nu era deloc favorabil planurilor ambiţioase ale lui Stalin, având în vedere că prin­cipalele produse pe care le exporta URSS (cereale, lemn etc.) erau resurse brute, neprelucrate, preţul lor pe piaţa inter­na­ţională scăzând dramatic, ceea ce însemna şi că Stalin avea din ce în ce mai puţină valută pentru a achiziţiona echipamentele industriale vestice. Doar exportul de pe­trol a întrecut reţeta produsă de Torgsin.

 

Rolul pervers al acestei instituţii a fost acela de a stoarce ultimele resurse interne, după cum atât de bine a surprins Varlam Şa­lamov. Fiind supuse unor pre­siuni fantastice, suferind de foame, având deasupra capetelor spectrul morţii prin în­fometare, este evident că familiile au pr­e­ferat să cedeze de bună voie statului so­vie­tic ultimele obiecte de valoare. Începând cu luna iunie 1931, cetăţenii sovietici pu­teau cumpăra de la aceste magazine, plă­tind cu vechile monede de aur ţariste, iar din noiembrie acelaşi an, chiar cu bucăţi/fragmente de aur (cruci, cercei, inele, ve­righete, nici nu conta pentru puterea bol­şevică, atât timp cât se strângea metalul pre­ţios). De acum încolo, principalii cli­enţi ai lanţului Torgsin au devenit ce­tăţenii sovietici, care au cedat în perioada 1932-’35 aproximativ 100 de tone de aur. În mod deloc neaşteptat, această perioadă de maximă prosperitate şi beneficii pentru Torgsin a coincis cu începutul unor pe­ri­oade de represiune nemaivăzute până atunci în Uniunea Sovietică (începuturile co­lectivizării marchează deportarea a 2.600.000 de chiaburi în perioada 1930-’31, operaţiunea fiind continuată cu impunerea unor cote draconice, confiscarea şep­te­lu­lui şi chiar a seminţelor pentru însă­mân­ţare, ceea ce a dus la „Marea Foamete“ din Ucraina, care a mai făcut între 2,6 şi 5 milioane de victime). În 1933, Torgsin a înregistrat cea mai mare „cifră de afa­ceri“, având un lanţ de magazine format din 1.500 de unităţi/filiale, câte una în fiecare oraş mediu. La 1 februarie 1936, lan­ţul de magazine Torgsin a fost desfiin­ţat, probabil şi pentru că reţeta financiară era din ce în ce mai modestă, resursele fiind epuizate, dar şi exporturile sovietice revigorându-se, având în vedere că Marea Criză trecuse. Apariţia şi extinderea aces­tei iniţiative atât de capitaliste dovedeşte suplimentar perversitatea unui sistem care nu se dădea în lături să folosească orice mijloc pentru a-şi îndeplini pla­nu­ri­le, în detrimentul unei populaţii înfome­ta­te, asasinate. Și totuși, o legătură există între preotul orb din povestirea Crucea și autorul ei: aurul. Șalamov a muncit la o mină de extragere a minereurilor aurifere la Kolîma, reușind să-i supraviețuiască, în ciuda faptului că muncile la mine erau cele mai dure, cunoscând cel mai mare grad de mortalitate.

 

Iniţiativa Torgsin a avut o continuare după aproape trei decenii. În anul 1964, a fost deschis un alt lanţ de ma­gazine numite Beriozka, care vindea diverse bunuri inaccesibile cetă­ţea­nului sovietic de rând, în schimbul va­lu­tei. În multe cazuri, banii câştigaţi de ce­tăţenii sovietici în străinătate nici nu ajun­geau efectiv în posesia lor, fiind convertiţi la un curs inferior în ruble. Norocoşii ex­paţi sovietici puteau beneficia de cecuri, cu care făceau diverse cumpărături în aces­te magazine. Care au devenit vetuste şi ne­competitive la începutul anilor 1990, când au fost și desfiinţate, spaţiile comerciale fiind însuşite de noii privatizaţi ruşi. Ini­ţiativa sovietică a migrat, la fel cum s-a în­tâmplat cu atât de multe alte componente ale matricei comuniste şi în celelalte ţări co­muniste. Noi ne aducem aminte de ce­le­brele şi magicele „shopuri“, de fapt ma­ga­zine (ar fi existat aproape 200 în oraşele mai mari şi staţiunile turistice care erau mai frecventate de străini) ale reţelei Com­tu­rist din anii 1970-’80, care contrastau atât de puternic cu alimentarele deşer­ti­fi­cate şi, în general, toate celelalte ma­ga­zine ale celebrului şi muribundului „co­merţ socialist de stat“. O altă faţetă pu­bli­că a magistralului eşec comunist.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22