Transparentele literaturii confesive (II)

Maestru al ingeniozitatii in gasirea titlurilor celor mai adecvate nu doar pentru secventele cartii*, ci si pentru capitole si subcapitole, Dan C. Mihailescu ne propune o decupare a materiei acesteia ce nu corespunde neaparat limitelor trasate intre sectiuni. Este vorba, de pilda, de memorialistica exilului incadrata la Exercitii de supravietuire, alaturi de cea a incarcerarii sau a memoriei de sertar din perioada comunista, in timp ce paginile consistente consacrate jurnalelor si memoriilor Monicai Lovinescu sunt deplasate spre secventa centrala a cartii, Metabolism literar, desi a lua ca reper modurile in care e articulata tema "traitului departe" ar fi o punere in perspectiva cat se poate de profitabila, dupa opinia mea. Ea dezvaluie afinitati mai degraba intre Sanda Golopentia si Monica Lovinescu, sub semnul acelui "etos al Datoriei" de care vorbeste Dan C. Mihailescu, decat intre prima si Alexandru Cioranescu, de pilda, asa cum Nori peste balcoane. Jurnal din exilul parizian al Sandei Stolojan se adauga, prin paginile cu si despre Cioran, acelor marturii care implinesc, impreuna cu altele, tabloul de grup al generatiei '27. La fel, corespondenta lui Ion D. Sirbu se cere pusa in relatie cu evocarile lui Stefan Aug. Doinas, pentru o mai completa recuperare a imaginii Cercului de la Sibiu, si exemplele ar putea continua. Spun acest lucru nu pentru a-i gasi nod in papura autorului, ci pentru a sugera ca, dincolo de metaforele inspirate prin care defineste posibile articulari ale materiei critice - alta decat provizoria structurare a cronicilor -, foarte util s-ar dovedi, pe langa indicele de nume, unul tematic. Si asta nu doar pentru o eventuala cartografiere a tuturor surselor memoriale de care dispunem pentru trecutul nostru recent, ci si in sprijinul unei istorii a vietii literare romanesti si a mentalitatilor scriitorului roman care se profileaza in fundal. Una ce ar tine cont nu doar de prezentarea generatiilor, gruparilor sau personalitatilor, ci ar urmari si contextul socio-cultural si politic mai larg in care ele au existat sau exista si care, dincolo de cronologie, ar lasa sa se vada lumea in care un anume gen de literatura (inclusiv confesiva) este scrisa si receptata sau promovata.

Nimic mai util in aceasta situatie decat studiul de caz ce permite criticului sa bricoleze fragmente de jurnale si confesiuni, brodand pe ele la limita dintre documentare si reanimarea fictionalizanta, pentru a reconstitui, de pilda, ce ar putea sa insemne "hedonismul Bucurestilor interbelici" (analizand evocarile unui gazetar precum "Costica" Beldie) sau viata la curtea si in timpul Reginei Elisabeta a Romaniei (pornind de la un crochiu savuros pe care i-l consacra lui Zoe Camarasescu, doamna de onoare a acesteia si nepoata lui Titu Maiorescu), dar si cenzura in perioada comunista. O adevarata performanta in sensul celor mai sus pomenite este analiza a ceea ce Dan C. Mihailescu numeste "drama absurda a unei carti interzise", asa cum reise ea din Jurnalul in patru volume al lui Mircea Zaciu. In cele peste 70 de pagini pe care i le consacra, avem de-a face cu o reconstituire nu doar a vietii unui scriitor in perioada ceausista, ci si cu istoria (ne)publicarii Dictionarului scriitorilor romani pentru a carui aparitie Mircea Zaciu si-a irosit ani de viata (desi coordonat impreuna cu Marian Papahagi si Aurel Sasu, el a si ajuns sa fie cunoscut din aceasta pricina ca "dictionarul lui Zaciu"). Oricum, rezumand cu abilitate si citand abundent in sprijinul cititorului prea grabit pentru a urmari in intregime Jurnalul, Dan C. Mihailescu descrie perfect traseul pe care il avea de parcurs o carte de asemenea factura si importanta pentru a putea fi publicata, dar e mai ales atent la drama umana a celui care, sustinand un asemenea proiect, isi punea in cap sa infrunte sistemul. Sunt implicate aici nu doar relatiile cu puterea si aparatul ei pervers, ci si relatiile din interiorul breslei scriitoricesti. Avem un tablou al lumii literare (dar si universitare) sub comunismul ajuns "pe cele mai inalte culmi", o minutioasa descriere a felului in care era erodata fibra umana din noi, a felului in care ne erau afectate relatiile de prietenie sau cele colegiale si era invatata lectia compromisului, era fortata usa colaborationismului. Este si un bun exemplu pentru felul in care functiona si se propaga la diferite nivele ale puterii dictatura lui Ceausescu (avea si el "baronii" lui locali, chiar daca se numeau "tovarasi"), cum se dispersa raul in toate directiile, atingand proportiile unui cataclism. Anii sufocanti dinainte de 1989, "anii smintirii finale a mecanismului, un interval cosmaresc", sunt descrisi intr-o pagina antologica, o pagina diagnostic cu care se deschide comentariul la volumul al patrulea din Jurnalul lui Mircea Zaciu (p. 312). Un tablou aspru si sumbru, ce iti lasa in gura un gust de cenusa cand stai sa te gandesti la cata risipa de energie si cata zbatere irosite pentru a face fata, un tablou care explica atat de bine lumea in care azi ne miscam, deprinderile ei si care arata cam ce se ascunde sub formula parsiv linistitoare a "rezistentei prin cultura" sau a "demnitatii scriitorului", cu care ne amagim azi constiinta. De altfel, Dan C. Mihailescu are o adevarata pasiune in a demonta astfel de clisee, la care s-ar mai putea adauga o serie de altele, cum ar fi cel al "fatalului tribut platit vremii" (cf. Amintiri deghizate de Ov. S. Crohmalniceanu), mistica "tovarasului de drum", "patriotismul" ceausismului sau al Securitatii (aparatori ai "fiintei nationale"), "apolitismul" din epoca Iliescu s.a.m.d. Spre deosebire de alti comentatori, Dan C. Mihailescu nu ignora (pentru ca le considera probabil simptomatice pentru epoca postceausista) acele memorii care in mod intentionat "deghizeaza istoria", "selectand adevaruri dintr-o masa de minciuni", memorii autojustificatoare sau prilej de rafuieli si barfe menite a ecrana responsabilitati si vinovatii, altele ce sunt adevarate probe de cinism. Ce spun (si nu spun) liderii comunisti din primele esaloane (Cornel Burtica), scriitorii colaborationisti care, "parazitand sistemul, s-au lasat in acelasi timp parazitati de el" (Nina Cassian sau Titus Popovici).

DCM-ul: un autoportret printre portrete

Ceea ce scriem despre cartile altora, ceea ce admiram sau respingem este modul nostru de "a raspunde" provocarilor, interpelarilor pe care orice scriere, mai ales memoriala, in masura in care se vrea a fi o marturie, ne-o adreseaza. Din acest punct de vedere, cartea lui Dan C. Mihailescu e un document dintr-o istorie a receptarii literaturii de care se ocupa, o carte diagnostic pentru problemele si obsesiile unei epoci, dar si o posibila schita de autoportret. Regret ca nu am talentul lui in a schita portretele altora: o face cu minutie si exactitate, lucru pe care il pot evalua mai bine pentru persoanele pe care le-am cunoscut in mod direct si de care m-a ajutat sa ma apropii si un fel de emotie afectiva care te impiedica sa procedezi reductiv si sa accepti usor etichete imortalizante. Pot depune astfel marturie ca portretul pe care i-l face lui Mircea Zaciu mi se pare excelent si sugestiv, ca felul in care le portretizeaza pe Sanda Golopentia sau pe Sanda Stolojan e facut din tuse esentiale si ca portretul pe care il incheaga din file de jurnale si memorii Monicai Lovinescu e nuantat si benefic imbogatit de o simpatie spontana si de afinitati mai profunde. Cine va citi Jurnalul Monicai Lovinescu dintre anii 1994-1995, aparut de curand la Humanitas, va putea detecta si ratiunile care ii apropie. Nu numai creditul acordat memoriei si constiinta importantei marturiei personale sau a judecatii morale, ci si lupta pentru a trata cu aceeasi masura a asprimii si luciditatii cele doua totalitarisme, nazismul si comunismul, reactia fata de incapacitatea scriitorilor de formula textualista de a depasi limitarile ei in contextul unei libertati regasite, a altora de a abandona formula "soparlelor" strecurate printre randuri si a da chip vietii sub comunism. Poate de aici si optiunea pentru a incepe istoria literaturii romane postceausiste cu acel tip de scrieri care reusesc la modul cel mai abrupt sa o faca.

E drept ca tonul lui Dan C. Mihailescu e mai putin transant decat al Monicai Lovinescu, ca stilul lui de a spune si scrie e diferit, ca il supara lectura excesiv politizata a oricarei judecati sau opinii exprimate public, care introduce un fel de perfida autocenzura. Pe el il atrag mai ales cazurile ce se manifesta ca "un ghem de contradictii", firile sau destinele paradoxale, cei care se autoreneaga tragic (Traian Chelariu) sau, dimpotriva, interesat (vezi cazul lui Geo Bogza). Analiza patrunde in astfel de cazuri pana la os, denuntand deghizamentele sau intortochierile abile, uitarile voite sau inconstiente, uimindu-se in fata "cinismului mercantil" al unui Titus Popovici sau al "defularii prin colportaj" al unui Mircea Santimbreanu. De altfel, pornind de la reprosurile pe care le adreseaza memoriilor acestuia - "nimic substantial, nimic reflexiv, nimic pitoresc si revelator", spune criticul -, putem vedea in oglinda care ii sunt asteptarile, ce ar trebui sa fie o scriere marturie pentru a-i starni interesul, pentru a-i retine atentia. Mai exista un strat al cartii pe care cred ca e important a-l mentiona. Acela unde, stimulat de textul pe care il comenteaza, DCM deschide "lada cu amintiri si teorii". Prilej nu doar de a schita admirabile portrete (fotograme), de a povesti anecdote si a imortaliza scene si momente, ci, mai ales, de a sustine neconditionat exersarea libera a spiritului critic in cultura romana. Este si motivul pentru care, banuiesc, Dan C. Mihailescu a stiut sa se tina departe pana acum de institutiile in care un astfel de spirit e repede penalizat sau obstructionat, preferand sa se institutionalizeze pe cont propriu. Fericita libertate si alegere! Ca sa nu mai spun ca suplimentul de luni al Cotidianului, LAI, ca si "Omul care aduce cartea" de la Pro TV dovedesc ca are si "harul constructiei", cum spune el ("intr-un spatiu dominat - inca? - de frenezia autonimicirii"). La care as mai adauga un optimism stimulator, acela ca, "tot mestecand cenusa vietilor de ieri, vom invata sa nu le mai ardem zadarnic pe cele de acum". Bine ar fi!

*Dan C. Mihailescu, Literatura romana in postceausism, I. Memorialistica sau trecutul ca re-umanizare, Ed. Polirom, Iasi, 2004, 494 p.