Trei ani în Imperiul Otoman

Mulți occidentali au trecut prin spațiul românesc în secolul al XIX-lea, lăsându-ne mărturii care mai de care mai interesante, reunite în mai multe volume. Ele pot fi citite cu interes și astăzi pentru că o analiza atentă oferă informații despre ceea ce s-a schimbat sau ceea ce mersul istoriei oricum schimbă și ceea ce rămâne imanent la români (de exemplu, lipsa drumurilor în ton cu timpul istoric). Mai puține sunt mărturiile unor vestici care au rămas și trăit în cele două Principate (Transilvania oricum aparținea spațiului central-european și așa era și percepută de călătorii care răsuflau usurați când ajungeau la Sibiu sau Brașov…din Turcia pentru că mulți nu puteau sesiza relativa autonomie pe care o aveau moldo-vlahii).

În timpul celor trei ani pe care i-a petrecut în Imperiul Otoman (1846-49), John Mason a ținut un jurnal, nu foarte fidel, dar care ne permite să descoperim realitățile din Moldova dar și din Imperiul Otoman. Interesant este că jurnalul său a fost publicat abia în 1860[1] după ce pacientul bolnav al Europei fusese salvat temporar, de intervenția Marii Britanii și Franței (în principal) în timpul Războiului Crimeii (1853-56), iar interesul pentru otomani și imperiul lor oriental, care încă se întindea pe trei continente, fusese mult amplificat în lumea britanică, cum era însetată să știe de ce și pentru cine muriseră miile de militari britanici într-un loc atât de îndepărtat și obscur.

John Mason a fost medic în mica localitate scoțiană Dumfries[2].Urmase cursurile prestigioasei University of Edinburgh. „Scoția - și îndeosebi prin școala medicală de la Edinburgh - se bucura de o lungă tradiție literară a medicilor-scriitori. Iluminismul scoțian se referă frecvent la doctori ca fiind men of letters, interesecția dintre literatură și profesie nefiind deloc neobișnuită în secolul al XVIII-lea și la începutul celui următor” (Mihai-Răzvan Ungureanu). În același timp era și un tip foarte evlavios (cum o atestă întregul său jurnal), punându-se la dispoziția Comitetului pentru Promovarea Creștinismului în rândul Evreilor, aflat în subordinea Biserii Libere a Scoției (presbiteriene), care, alături de alte biserici protestante, a dus în secolul al XIX-lea o amplă campanie de convertire la protestantism, atât în rândul catolicilor și ortodocșilor (ar fi reușit să atragă armeni din Imperiul Otoman, fapt ce a stârnit furia bisericii armene oficiale, în mod ușor de înțeles), cât și a evreilor din Imperiul Otoman care, se credea de către ierarhiile protestante, puteau fi atrași mai ușor către versiunea lor de creștinism. O cale inteligentă de a-i atrage pe evrei a fost trimiterea de medici care să activeze în rândul lor, încercând să-i convingă nu numai cu litera Evangheliei dar și cu fapta. John Mason a părăsit orașul Dumfires în martie 1846, ajungând la Edinburgh, iar din capitala politică a Scoției a plecat pe mare către Londra. Din portul Southampton s-a îmbarcat pe o navă care l-a dus la Constantinopol. Nu știa foarte clar unde este Iașiul și nici Moldova, dar probabil că fusese informat că în capitala moldavă se afla o minoritate importantă de evrei askenarzi (el însuși vorbitor de germană), care pătrundeau în Moldova dinspre Polonia ocupată, fugind de persecuțiile și pogromurile regulate ale rușilor. Din capitala otomană, unde a stat câteva zile, acordând și aici consultații gratuite evreilor dar și armenilor trecuți la protestantism, s-a suit pe un vapor cu aburi austriac, care asigura legătura cu Galațiul, portul dunărean al principatului moldovean (Brăila fiind cel al Munteniei). La Galați a stat în carantină câteva zile, o metodă aplicată în mod extins în epocă pentru a preveni răspândirea epidemiilor (de care nu suntem nici noi scutiți acum, în 2020). La Galați scoțianul a avut un prim contact cu imoralitatea moldo-valahă (dintotdeauna, am adăuga noi): i se rețin două cufere cu medicamente, aduse tocmai din Anglia, sub un pretext pueril (ar fi fost bunuri interzise, nimeni neavând dreptul de a introduce în superdezvoltatul principat această marfă care ar fi afectat monopolul spițeilor locali). Un prim contact cu ceea ce am numi acum mafia medicamentelor, care-l va urmări de-a lungul întregului sejur moldovean. În port a observat și zece nave britanice care probabil încărcau cereale pentru Anglia (una dintre ele provenea chiar din Leith, portul Edinburgh-ului). După ce vameșii moldoveni s-au convins că nu transmitea nici o molimă, medicul scoțian s-a îndreptat spre Bârlad, ajungând la destinația finală, capitala micului Principat, unde a închiriat o casă. Scopul său imediat era înființarea unui dispensar în acest local, unde să trateze populația evreiască. Chiar dacă era supus britanc, iar consulul Marii Britanii de la Iași a făcut tot posibilul să-l ajute în misiunea sa, John Mason s-a izbit la tot pasul de corupția și reaua voință a autorităților care nu vedeau cu ochi buni activitatea gratuită a unui doctor scoțian care, este evident, încurca multe interese locale. Mai ales cele ale farmaciștilor, majoritari evrei, care-și vedeau afacerile periclitate de către un medic care oferea gratis medicamente și consultații specializate dar și ale rabinului-șef care nu vedea cu ochi buni faptul că un medic protestant făcea prozelitism într-o manieră atât de „subversivă”. Mason a fost examinat de un Comitet Medical, înființat în urma Regulementului Organic, pus sub autroitatea Ministerului Trebilor Dinăuntru (Ministerul Afacerilor Interne) în vederea testării cunoștințelor sale medicale, ca și cum un absolvent al Univeristății din Edinburgh nu putea face față la Iași. După examinarea orală, în limba franceză, a urmat examenul scris, punându-i-se trei întrebări! La un moment dat au fost trimiși și doi polițiști locali (de atunci) ca să-i confiște inventarul însă aceștia s-au înmuiat când au fost amenințati cu plângere la consulul britanic. După consultări și aplicarea de tratamente găsea timp și pentru a distribui Noul Testament în ebraică sau a se angaja în tot felul de dispute teologice cu partea adversă (evrei mai refractari). A repurtat și succese în acțiunea lui misionară. Unii evrei convertiți suportau apoi furia comunității din care proveneau și în care inevitabil continuau să trăiască, fiind hărțuiți și chiar bătuți de foștii coreligionari, care acceptau mai greu decizia lor, considerată de fapt o adevărată trădare. Comisia medicală i-a respins dreptul de a practica medicina, chiar dacă el servise zece ani în Indiile de Vest în cadrul Marinei regale. Medicul scoțian a fost însoțit încă de la început de un fiu, la câteva luni reunindu-se cu restul familiei, reunire marcată de două episoade triste, moartea fiicei sale, de numai 16 luni, în Moldova iar mai apoi chiar de cea a soției, la Constantinpol.

John Mason oferă foarte putine imagini ale capitalei moldave în anul 1846, nu ai zice ca a trăit la Iași mai bine de un an de zile. „La Iași îți poți procura tot ce ai nevoie. Mobila o poți achiziționa de-a gata de la evrei sau germani la prețuri rezonabile. Găsești magazine evreiești, nemțești și franțuzești cu stofe de tot felul și alte bunuri la fel de ieftine ca la Londra. Există chiar și un antrepozit englezesc mai bine aprovizionat decât orice magazin din Dumfries. Desigur că la Iași există multe lucruri dezagreabile, dar, în ansamblu, sunt mulțumit de oraș.”Situația sanitară a orașului era mai delicată în 1846 producând numeroase probleme de sănătate locuitorilor. „În jurul orașului sunt multe bălți și o mlaștină chiar în mijlocul cartierului evreiesc din oraș, denumit Tătărași, unde se aruncă tot felul de gunoaie, pisici și câini morți (...) Solul favorizează apariția stărilor maladive, la fel ca și străzile pline cu praf vara, când e uscăciune, un praf transformat în noroi după ploaie, ceea ce sporește tendința spre îmbolnăvire atunci când trecătorii sunt obligați să se lupte cu noroiul”. Câteva străzi principale începeau să fie pavate cu scânduri de lemn (care se găsea din belșug atât în Moldova cât și în Muntenia, rămășițele acelor falnice păduri fiind exploatate intens și azi) dar care putrezeau repede. Se pare că românii au avut mereu probleme cu podirea/ asfaltarea străzilor. La jumătatea anului 1847, Mason și familia lui s-au stabilit la Constantinpol, unde au închiriat o casă cu opt camere, în cartierul Pera, dar sănătatea familiei sale era destul de șubredă, soția sa, după cum am menționat, murind în noiembrie 1847, în urma unor puseuri de febră, fiind înmormânată în cimitirul protestant din Pera. În capitala otomană și-a continuat munca pe ambele fronturi: cel medical și cel de convertire religioasă, cu și mai mult zel după moartea soției. Într-o scrisoare către un prieten din Scoția, lăuda reformele Tanzimatului și avea numai aprecieri despre dezvoltarea Imperiului Otoman, care corespundeau percepției opiniei publice britanice când a fost publicată cartea, în 1860, după ce Imperiul Britanic susținuse integritatea otomanilor în timpul Războiului Crimeii (1853-56) împotriva celui țarist (chiar dacă pe frontul din Crimeea militarii britanici și-au tratat cu mult dispreț și superioritate aliații). A vizitat Colegiul Medical din Gata, unde erau pregătiți, pe cheltuiala sultanului, un număr de 400 de studenți în medicină, care urmau cursurile timp de zece ani pentru a putea deveni doctori și a fi repartizați în provincii. Remarcă faptul că studenții erau de toate religiile din imperiu (musulmani, creștini sau evrei). Un număr de 1000 de medici europeni ar fi fost angajați pe lângă regimentele otomane, din ei 200 fiiind evrei (marea lui preocupare). Descrie istoria Constantinpolului dar și obiectivele sale importante din punct de vedere arhitectonic si sau social (moscheile, bibliotecile, băile publice, hipodromul etc). A predicat și în cartierul evreisc din Galata, iar spre final a prezentat publicului scoțian și informații despre religia musulmană, pe care, ca un adevărat protestant, o consideră „o impostură larg răspândită.”

Aventura lui orientală s-a încheiat la 13 mai 1849, când a părăsit Constantinopolul împreună cu copiii săi, la bordul vasului englez Prince George, bine înarmat, având în vedere pericolul reprezentat de pirații din Mediterana, vaporul fiind abordat de două ori de aceștia, în apropierea coastelor grecești și spaniole, însă cum echipajul a răspuns viguros cu armele din dotare, nava a scăpat. John Mason a ajuns în portul englez Plymouth la începutul lunii august 1849 urma pierzându-i-se. Concluzia misionarului dar și a cărții în sine este clară evreii trebuie convertiți la creștinism pentru a fi salvați. Nu putem decât deplânge puținătatea informațiilor pe care le oferă despre Moldova și români. Este evident că nu a fost foarte interesat de acest aspect, misiunea lui primordială fiind aceea de a-i converti pe evrei la protestantism.

[1] Three years in Turkey. The Journal of Medical Mission to the Jew. Titlul românesc îl respectă fidel pe cel original Trei ani în Turcia. Jurnalul une misiuni medicale la evrei, Editura Polirom, Iași, 2019-traducere și cuvânt înainte de Mihai-Răzvan Ungureanu.

[2] Supranumită și Queen of the South de către scoțieni, capitala istorică a Dumfriesshire. În 2012 localitatea ar fi avut 33.200 de locuitori.