Trending Up: Super Contemporary Romanian Artists

Trending Up: Super Contemporary Romanian Artists.

Artiști: Aitch, Ana Bănică, Mihai Barabancea, Zoltán Bála, Vlad Berte, István Betuker, Dan Beudean, Lia Bira, Marius Bodea, Traian Boldea, Emanuel Borcescu, Mihaela Buhaev, Adrian Buzdugă, Mircea Cantor, Mimi Ciora, Andrei Ciubotaru, Daniel Comendant, Alina Constantin, Alexandra Constantinescu, Răzvan Cornici, Roberta Curcă, Cătălina Diaconescu, Eduard Felegeanu, Norbert Filep, Lucia Ghegu, Anna Godzina, Kadna, Kitră, Titi Ciocan, Virginia Lupu, Dan Măciucă, Alina Marinescu, Mădălina Matei, Alexandru Mirutziu, Gili Mocanu, Radu Mocanu, Răzvan Năstase, Newclear Fairy, Dan-Raul Pintea, Pisica Pătrată, Mircea Pop, Mircea Popescu, Adrian Preda, Lea Rasovszky, Saddo, Șerban Savu, Serebe, Larisa Sitar, Bianca Solymosi, Super Smooth Studio, Marga Udrescu, Cătălina Vasilescu, Mihai Zgondoiu.

Curatoare: Ioana Ciocan.

Sesiunea de licitații: 8 iulie 2015.

Program expozițional: 25 iunie – 7 iulie 2015 (Artmark), 8 iulie 2015 (Athénée Palace Hilton București).

N-avem acest exerciţiu în România, însă cred că e bine să vorbim puțin, din când în când, și despre cantitate în arta con­tem­porană mai mult sau mau puțin emer­gentă, adică despre piață, bani și muncă.

Recent a avut loc la Athénée Pa­lace Hilton București un eve­niment important pentru spe­ranţele obsesionale refulate ale artei contemporane autohtone, sesiunea din 8 iulie 2015, orele 19.30, ale li­citaţiei Artmark de artă supercon­tem­porană pe val. Nu ştim dacă asta inau­gurează un proiect cultural, fie el şi co­mer­cial, de lungă durată sau este numai un pariu experimental de vară postcaniculară al casei de licitaţii, cert e că expoziţia care a precedat licitaţia cu aproape trei săpt­ă­mâni, intitulată Trending Up: Super Con­temporary Romanian Artists, s-a cons­ti­tuit într-un soi de compus concentrat or­ganic ce acoperă în emulsie cam toate ge­nurile, temele şi calibrele vizuale clasice existente la ora actuală pe scena locală în multă tehnică mixtă.

Selecţia în forţă operată de curatoarea Ioana Ciocan a inclus pictură, sculptură, obiect, arte grafice, textile chiar, puţină fotografie şi multă pânză pictată, toate create de artişti activi acum, fie aceştia debutaţi anul trecut sau acum aproape do­uă decenii, de la Mircea Cantor, Gili Mo­canu şi Alexandru Ciubotariu, până la Lia Bira, Roberta Curcă, Răzvan Năstase ş.a., tre­când prin Dan-Raul Pintea, Lea Rasov­s­zky, Şerban Savu sau Larisa Sitar şi Traian Boldea. Un detaşament oarecum aparte îl formează ceea ce am putea defini drept street art pro domo, cu lucrări de şevalet sau cameră obscură reînscenate cu funcţie precisă pentru licitaţie şi semnate de nu­me cunoscute deja, precum Saddo, Kitră, Titi Ciocan, Serebe ori Kadna.

În ordinea descrescătoare a preţului de ad­judecare, vânzările acoperă o plajă inves­ti­ţio­nală destul de laxă, de la Babel Tower, trip­ticul lui Traian Boldea, estimat la 6.000-8.000 de euro şi vândut cu 5.500 de euro, cât şi Afternoon at the office (Orange), lucrarea lui Şerban Savu, es­ti­mată la 4.000-6.000 de euro şi adjudecată tot la 5.500 de euro; până la porţelanurile Blue Crane şi White Crane ale Alinei Cons­tantin, Pink Fox a artistei Newclear Fairy (autoarea Poneiului Roz, între altele), es­ti­mate la 100-200 de euro şi vândute cu 100 de euro. S-au mai adjudecat lucrări cu 3.000 de euro (Saddo), 2.300 de euro (Gili Mocanu), 2.000 de euro (Saddo, La­risa Sitar), 1.200 de euro (Adrian Preda), 1.000 de euro (Ana Bănică), 900 de euro (Saddo), 800 de euro (Adrian Buzdugă), 700 de euro (Alexandra Constantinescu), 600 de euro (Norbert Filep, Lea Rasovs­zky), 500 de euro (Marga Udrescu), 450 de euro (Mădălina Matei, Aitch, Radu Mo­canu), 400 de euro (Newclear Fairy), 350 de euro (Marius Bodea, Marga Udrescu, Su­per Smooth Studio / Mimi Ciora, Mir­cea Popescu), 250 de euro (Serebe, Kadna, Ki­tră, Lucia Ghegu), 200 de euro (Mi­haela Buhaev, Răzvan Cornici, Pisica Pătrată, Mimi Ciora), 180 de euro (Alexandru Mi­rutziu), 150 de euro (Mircea Pop, Lia Bira, Virginia Lupu).

Pe de altă parte, Mircea Cantor, Dan Beu­dean, Mihai Zgon­­doiu, Zoltán Béla, Mihai Barabancea, Dan-Raul Pintea şi încă vreo 15 artişti n-au vândut nimic, decât, poa­te, puţin capital simbolic şi nişte ima­gine.

După cum se poate lesne vedea, valoarea financiară nu se su­prapune întotdeauna perfect peste valoarea estetică atribuită de istoria artelor vizuale con­tem­porane lucrărilor – dimpotrivă, con­cluziile şi implicaţiile cu iz statistic pot deveni de la un punct încolo extrem de sugestive. Printre acestea, timid, însă re­le­vant se profilează portretul afectiv şi po­litic al colecţionarului contemporan de artă contemporană românească: este mai mult decât evident că o mare parte dintre aceştia/acestea iubesc şi investesc în arta contemporană cu funcţie (preponderent) decorativă (chiar dacă lucrările achi­zițio­nate nu şi-au propus în mod direct aceas­tă funcţie), îi interesează mai puţin tema lucrării, iar atunci când îi interesează, o preferă pe cea racolată în principal din bes­tiarul religios ori cel puţin escatologic, apoi imediat după acesta, din imaginarul corporate, au fantezii abstracte sau mi­to­logice, cochetează cu anticomunismul post­comunist ori cu dragostea, dorul şi fol­clorul.

Te şi întrebi la un moment dat, ce-o fi fost în capul lui Zgondoiu de a venit la li­citaţie cu antiportretul stencil al Angelei Mer­kel, subtitrat cu fontul roşu-sângeriu inconfundabil al pahidermului Coca-Cola, reiterat şi pe cealaltă lucrare, un gărduleţ de lemn pe care scrie „am înfrânt“? La ce s-a gândit Zoltán Béla, când a adus mi­ne­ri­adele în licitaţie, Lea Rasovszky, când l-a sanctificat pe Adi Minune; sau Radu Mo­ca­nu, când, lângă capodopera bine­cu­nos­cută, Romanian Traces, cauciucul de au­toturism ce lasă urme de broderie de ie ro­mânească pe asfalt (adjudecat cu 450 euro amărâţi), a adăugat şi o invitaţie în ulei pe pânză, cică Have a Coke (III), cu soldaţi pe baricade şi cocktailuri molotov? Căci, da­că mai era cazul de precizat, colec­ţio­na­rul contemporan bea cola, subscrie la po­li­ticile externe de austeritate ale Ger­ma­niei, consideră că grecii sunt săraci fiindcă nu muncesc şi sunt leneşi, mai consideră că ori­ce imagine a mineriadelor trebuie să dia­bo­lizeze minerii şi, evident, condamnă ma­ne­lele fiindcă este antirroma din prin­ci­piu, aşa cum e progerman, tot din prin­cipiu.

Tot oarecum evident este şi tren­ding-up-ul artei con­tem­po­rane, cel puţin judecând după selecţia operată de colecţionari de data asta, nu de curatoare: arta tre­buie să decoreze frumos, şi nu să discute problemele grave ale zilei de mâine. Nu e vorba acum de acel decorativism clasic, atribuit prin prejudecată unor arte rău famate precum ceramica-sticla-metalul, ci de design imobiliar şi decoraţiuni inte­rioare în cel mai nud sens al clasei crea­tive. Vestea bună e că acest trend local se înscrie perfect în logica globală a târ­gu­rilor de artă contemporană. Şi acolo se cum­pără cu eficacitate aceleaşi tehnici, cu aceleaşi teme care se prefac că muşcă, în timp ce subiectele care muşcă de-ade­vă­ratelea sunt exilate prin sateliţii târ­gu­rilor-satelit. Cealaltă veste bună e, de fapt, o întrebare: putem vedea acum, în mod transparent, manifestările cantitative ale artei care vor influenţa istoria calităţii pe care o scriu şi o profesează istoricii ar­telor vizuale contemporane?

Altfel spus, ştiind că ceea ce se scrie des­pre artă poate influenţa direct modul cum se vinde aceeaşi artă, întrebarea pe care ne-o prilejuieşte acum licitaţia din 8 iulie 2015 este exact pe dos: poate modul în care se vinde arta contemporană să in­flu­enţeze ceea ce se scrie despre aceasta în naraţiunea globală a istoriei artei de mâi­ne? Însă, indiferent de cum răspundem acum ori poimâine la această întrebare, efor­tul intruziv, curajul şi o oarecare in­conştienţă salutabilă ale Ioanei Ciocan tre­buie subliniate cu roşu.