Tutankhamon a câștigat pariul cu eternitatea

În 23 martie a fost vernisată la Galeria de la Vilette (Paris) o expoziție itinerantă care vrea să marcheze o turnură importantă în politica culturală a Egiptului. În 2022 se vor împlini 100 de ani de la descoperirea mormântului lui Tutankhamon, copilul-faraon mort la doar 19 ani (1327-1318 î.Ch.), singurul conducător al celei de-a XVIII-a dinastii găsit în hipogeul (termeul desemnează camerele mortuare subterane care alcătuiesc mormântul) de origine, dar mai ales singurul mormânt găsit intact, adică nevizitat de vânătorii de comori din ultimii 3300 de ani.

Tutankhamon a fost un faraon neimportant, rămas pe marginea istoriei. Lipsa oricăror date legate de existența lui se explică prin faptul că a urcat pe tronul Egiptului la o vârstă fragedă (aproximativ 7 ani), la moartea tatălui său Akhenaton (1346-1329 î.Ch.), iar moartea survenită câțiva ani mai târziu nu i-a dat posibilitatea de a înfăptui ceva major. După descoperirea mormântului ce cuprinde în total 5.400 de obiecte diferite care trebuiau să-l însoțească în lumea de dincolo, mulți istorici s-au interesat de acest conducător, încercând să-i reconstituie viața și ascendența.

Hipogeul lui Tutankhamon este marcat cu inițialele KV și cifra 62. Notarea este internațională, KV însemnând „King Valley“ (n.n. Valea Regelui), o regiune muntoasă pe malul stâng al Nilului, având în sud și sud-est trei locații importante: Deir el-Medineh, Deir el-Bahari și Abydos. Prima descoperire făcută în Valea Regelui aparține egiptologului italian Giovanni Battista Belzoni care, în 1817, intră în hipogeul lui Sethi I (notat KV 17), faraon care a domnit în secolul XIII î.Ch. Structura subterană măsoră 137 m în lungime. Cel mai mare și fastuos complex funerar din regiune aparține copiilor lui Ramses II (KV 5) și măsoară 1.266 m.p. Hipogeul cuprinde nu mai puțin de 120 de săli și culoare. În comparație cu aceste necropole subterane, Tutankhamon a fost plasat într-un spațiu modest – 110 m.p. – compus din patru spații distincte: o anticameră (8 m x 3,60 m), o piesă anexă (11 m.p.), camera funerară unde a fost plasată mumia faraonului (singura cameră cu pereții decorați) și o cameră a comorilor unde au fost găsite viscerele faraonului, bijuterii și doi fetuși mumificați, cu siguranță copii ai lui Tutankhamon. Cei doi descendenți s-au născut, după toate probabilitățile, morți și sunt de sex masculin. În această cameră de comori a fost descoperită și o șuviță de păr lung, păstrată cu multă grijă. Analizele genetice au demonstrat că provenea de la bunica sa, Tiyi, denumită inițial de cercetători ca „Doamna în Vârstă“. Mumia acesteia a fost descoperită de către Victor Loret, în 1898, în hipogeul KV 35 aparținând lui Amenhotep al II-lea.

Teste genetice s-au efectuat între 2009-2010 pe o serie de 16 mumii. Prima – cea a lui Tutanhkamon - și încă 10 alte mumii candidate la relații de familie apropiate cu copilul-faraon, respectiv alte 5 mumii mai vechi, care interesau din punct de vedere al depistării unor secvențe de ADN care să stabilească o anumită istorie familială completă. Rezultatele au fost făcute publice în 17 februarie 2010, la Muzeul din Cairo, de către cunoscutul expert egiptolog Zahi Hawass, protagonistul multor documentare despre Egiptul Antic și difuzate mai apoi de canale TV specializate precum Discovery Channel și National Geographic. Rezultatele au fost surprinzătoare: Akhenaton este tatăl. Mama este mumia descoperită în KV 35 (hipogeu dedicat lui Amenhotep II) și numită inițială „Tânăra Doamnă“. Unii specialiști cred cu convingere că „Tânăra Doamnă“ nu este alta decât Nefertiti, care ar fi domnit înainte de Tutankhamon. Ceea ce surprinde însă e faptul că Akhenaton și această „Tânără Doamnă“ fac parte din aceeași familie, fiind fie frate-soră, fie veri. Imposibilitatea de a stabili cu exactitate relația de familie dintre cei doi părinți vine din faptul că secvența de ADN studiată la două-trei generații anteriore relevă faptul că descendenții provin la un moment dat din relații frate-soră, ceea ce face imposibilă determinarea cu exactitate a raportului dintre cei doi: fie frate-soră, fie veri primari – ambele variante oferind similitudini în analiza secvențelor ADN izolate. Akhenaton este fiul lui Amenhotep III (1382-1346 î.Ch.) (deci bunicul lui Tutankhamon) și al „Doamnei în Vârstă“, regina Tiyi. Tiyi și Amenhotep III erau veri primari.

Camera funerară care adăpostea mumia lui Tutankhamon este surprinzătoare, cuprinzând șapte straturi: un sarcofag care conține un sicriu antropomorf realizat în lemn, decorat cu foițe din aur și în care este închisă mumia. Acest sarcofag este la rândul său introdus în alte trei sicrie, totul protejat de patru cutii realizate în lemn aurit și bogat decorate. Ultimul dintre ele – cel pe care Howard Carter îl observă în noaptea de 26/27 noiembrie 1922 - are 5 m lungime și lasă un spațiu de doar câțiva zeci de centimetri până la peretele bogat decorat. Artiștii care au lucrat la pictura murală au făcut-o după ce mumia și tot complexul de cutii-sicrie-sarcofg a fost deja plasat. Mărimea redusă a hipogeului se explică prin moartea neașteptată a faraonului (probabil un accident de car, fie la vânătoare, fie într-o competiție). Cum nimic nu fusese întreprins de către faraon însuși în eventualitatea dispariției sale, corpul său a fost plasat într-un complex realizat – probabil - pentru un înalt demnitar de stat. Așa se explică lipsa pereților bogat-decorați, cu excepția acestei săli funerare. Dar ceea ce lipsește pe pereți este bogat compensat de numărul de obiecte prezente în mormânt, respectiv 5.400. Fiecare obiect a fost repertoriat, fotografiat și desenat de către expediția condusă de H. Carter, rigoare devenită un model de urmat și reprodus apoi de toți arheologii care au continuat să vină și să facă săpături în Valea Regelui. Expoziția pariziană, care va rămâne La Vilette până în luna septembrie, găzduiește 150 dintre aceste obiecte, multe dintre ele ieșite pentru prima dată din Egipt.

Carter însă nu stă singur în fața istoriei pentru această descoperire. Pe lângă numele celui care a sponsorizat cercetările arheologice (Lordul Carnarvon) se află numele unui copil, cărăuș de apă, Hussein Abdel-Rassoul. Așezând ulciorul greu, copilul aude sunetul care îl face să creadă că sub nisip se află ceva dur. Astfel este descoperită prima treaptă care duce la hipogeul lui Tutankhamon. Fotograful expediției, Harry Burton, l-a fotografiat purtând unul dintre colierele așezate în sarcofagul cu mumia. Ani la rândul, copilul, devenit adult, putea fi găsit lângă mormânt, povestind ca o epopee cum a fost descoperit Tutankhamon. La moartea acestuia, fiul său i-a luat locul, continuând povestea și făcând, din această istorie trăită, o lecție pe viu despre Egiptul Antic. Într-o lume cu cărți de specialitate, filme documentare, muzee și conferințe pe această temă, povestea pe viu, văzută prin ochii unui copil, trebuie să fi adus acel extra care să ajute la perpetuarea legendei.

Franța, prin Muzeul Louvre, deține una dintre cele mai importante colecții de obiecte egiptene din lume. Acest fapt nu este întâmplător, căci istoria descoperirii și descifrării Egiptului Antic începe cu Jean-François Champollion, soldat în armata lui Napoleon, care descoperă în 1799 Piatra Rosetta, o stelă gravată în trei limbi și care va sta la baza descifrării hieroglifelor în 1822. Napoleon transportă la Paris un obelisc care a fost montat în Place de la Concorde și care și azi atrage turiști din toată lumea. Dar invitația pentru a vizita expoziția itinerantă dedicată lui Tutankhamon nu ține numai de obiectele prezentate, cât de punerea lor în scenă. Parcursul, prevăzut ca o veritabilă coborâre în mormânt, se petrece în întuneric. Obiectele sunt prevăzute ca mici puncte de lumină, care ghidează vizita. Experiența este aproape mistică, iar faraonul mort este omniprezent. Statuile cu chipul său, obiectele personale care i-au atins corpul (pandative, un scaun-tron de copil, șlapi din aur etc.) dau senzația că proprietarul e pe punctul de a reveni și a-și strânge lucrurile. Vizitatorul are senzația că este însuși un spectru, iar Tutankhamon este viu și în apropiere – o realitate inversată.

Expoziția este, de asemenea, un aperitiv cultural, a cărui misiune este de a face reclamă noului muzeu faraonic pe care statul egiptean îl construiește și care va fi vernisat în 2020. Muzeul va fi cel mai mare muzeu de istorie din lume (un complex de aproape 50 de ha) și va găzdui întreaga colecție Tutankhamon. Situat la aproximativ 2 km de piramidele din Giza, muzeul este poate una dintre cele mai interesante moșteniri lăsate de fostul președinte Hosni Mubarak, care a pus piatra de temelie în 2002.

Potrivit Cărții Morților, cartea de căpătâi pentru viața de dincolo, respectată în Egiptul Antic, omul moare de două ori: o dată la moartea fizică, iar a doua oară când ultimul individ care îi cunoaște numele dispare. Din acest punct de vedere, Tutankhamon a câștigat pariul cu eternitatea, căci numele său va fi mereu rostit, în săli de curs, în cărți, în muzee.