Pe aceeași temă
La aniversarea celor 80 de ani de viață și a celor 60 de ani de când e pe scenă, Alexandru Repan a ales să se prezinte publicului într-o ipostază romantică, spunând versuri în compania flautistului Ion Bogdan Ștefănescu, care a îmbibat atmosfera de melancolie și cădere pe gânduri.
Adevărul omului stă în voce, ar fi spus Peter Brook după o viață în teatru care, paradoxal, a fost nu de puține ori asociată cu timpul vizualității. Puterea de rezonanță a cuvintelor pe care o susținea aici marele regizor a contat și în cariera de actor a lui Alexandru Repan, înzestrat cu un glas și un timbru inconfundabile. A mizat pe asta și acum la aniversare, ca și pe ținută, mereu ireproșabilă, și pe inteligența care i-a înnobilat dintotdeauna talentul. Și, din penumbra jocului de lumini, a trimis spre public, prin intermediul poeziei, interogații existențiale vibrante. A fost aplaudat și ovaționat (a câta oară?!) pe scena Teatrului Nottara, unde respiră teatru de o viață.
L-am numit ultimul romantic cu gândul la rolurile în care a apărut în anii ‘70 ai secolului trecut, când în plină glorie juca în filme și pe scenă eroi din istorie, regi, prinți. I-au fost pe măsură și rolurile de intelectuali tulburați de dileme existențiale, precum acel inegalabil Ivan Karamazov din spectacolul Karamazovii, în romanul dramatizat de Horia Lovinescu și regizat de Dan Micu, sau Abel din Jocul vieții și al morții în deșertul de cenușă de Horia Lovinescu.
Odinioară, când Alexandru Bocăneț i-a dat pe mână deschiderea spectacolului Bună seara, domnule Wilde!, urmând să ni-l aducă în lumina reflectoarelor pe autorul salonardului Dorian Gray, a făcut-o tocmai pentru că prezența elegantă a lui Alexandru Repan și aura, șarmul lui erau indispensabile acelui spectacol care a rămas în amintirea noastră ca o replică spirituală, fin șlefuită la tot ce era urât, degradat în jur.
Dar Alexandru Repan a fost și un reprezentant ilustru al boemei artistice a Bucureștilor anilor în care scena și culisele ei reprezentau alternativa la cenușiul vieții sub dictatură. Acolo se visa frumos, se trăia din închipuiri și se petrecea adesea a pierzare. La fel ca în Craii de Curtea-Veche, celebra carte a lui Mateiu Caragiale pe care a înscenat-o jucând toate personajele din acele alte vremuri dedate taifasului și hălăduielilor levantine. A iubit într-atât acele roluri, încât unul dintre fiii săi poartă numele autorului: Mateiu.
Prieten cu Horia Lovinescu pe vremea faimosului directorat de la Nottara al cunoscutului dramaturg, Alexandru Repan a contribuit la mai toate succesele pieselor sale de la amintitul Jocul Vieții... la Și eu am fost în Arcadia, de la Patima fără sfârșit la Al patrulea anotimp sau Negru și Roșu.
Istoria mai consemnează că a făcut parte din distribuția acelui Hamlet din 1974, în regia lui Dinu Cernescu, care revoluționa scena noastră teatrală jucându-l pe regele perfid și criminal, alături de Ștefan Iordache, Gilda Marinescu și Anda Caropol.
În Cum vă place, în viziunea cu tâlc a lui Dan Micu, cu muzică de Vasile Șirli, a fost în același timp Frederik și Oberon, trecând cu îndemânare de la mantia regală la ținuta dezordonată a unui prinț liberal.
Un obișnuit, am putea spune, al studiourilor de la Buftea și destul de prezent și la Teatrul TV, Alexandru Repan, deși se declară nemulțumit de rolurile sale pe ecran, a devenit, prin aceste imagini, un idol al generațiilor care și azi privesc cu nostalgie la filmele de capă și spadă sau istorice în care actorul a știut să îmbrace cu talent costumul de epocă, punând în roluri cultura sa de fost absolvent de istorie, domeniu pe care îl iubește și astăzi.
Ochii lui pătrunzători, speculați de cameramani în gros planuri expresive, fac și azi victime printre admiratori cu ocazia reluării acelor pelicule care ni-l reamintesc din anii de glorie.
Alexandru Repan a fost pentru publicul său un actor de succes, un idol. Fără star sistem și PR, actorul a impus pe datele naturale ale talentului său un profil anume al actorului charismatic definit prin cultură, educație și bun-gust. Îl compar cu Jeremy Irons, la fel de deștept și seducător.
Nu de mult, a apărut în regie proprie în spectacolul Oscar și tanti roz după Eric Emmanuel Schmitt, punând în rolul copilului bolnav de cancer din piesă toată durerea timpului care trece despărțindu-ne iremediabil de copilărie. L-a înfățișat în Vizitatorul, piesă a aceluiași autor, pe doctorul Freud în război cu naziștii, iar în Variațiuni enigmatice s-a delectat la vedere cu tribulațiile sentimentale ale unui personaj din vremurile noastre trădat în dragoste.
A cultivat pe scenă noblețea. A fost, este un idealist, iar acum, la senectute, întruchipându-l pe Iuliu Maniu în filmul Cardinalul, în regia lui Nicolae Mărgineanu, solemnitatea care-i este la îndemână a dat valoare de efigie personajului.
Sărbătorit în prezența foștilor studenți de la UNATC, a colegilor de la Nottara și a publicului invitat la Cafeneaua lui Repi, actorul a mai aflat o dată cât este de iubit și s-a hotărât să continue. Asta părea să spună în seara aceea de sărbătoare, sprijinindu-se cu cochetărie în bastonul cu cap de sidef care aparține, ca și el, Teatrului. L-a purtat în Craii de Curtea-Veche, pe când credea în asemănarea cu personajele acestui roman celebru. //
Alexandru Repan în Vizitatorul
Cu Anda Caropol în Fântâna Blanduziei
Cu Dana Dogaru în Jocul vieții
Cu George Constantin în Karamazovii
Cu Gilda Marinescu în Hamlet
Alexandru Repan în Craii de Curtea Veche
