Pe aceeași temă
Editura Polirom a publicat in colectia Egografii carti extrem de interesante si incitante, care ne propun un tip de scrieri in care limita dintre memorii si literatura e greu de trasat, chiar si atunci cand punctul de plecare autobiografic e cert. Gelu Ionescu, Livius Ciocarlie, Matei Calinescu sunt doar cateva dintre numele cunoscute care au consacrat colectia si au stimulat interesul pentru ea. Egografiile au adus cu ele si o perspectiva inedita asupra autorilor in cauza, fiind vorba de carti-portret, indiferent de faptul ca ni s-a propus autonomia unei suferinte, ca la Matei Calinescu in Portretul lui M. - o carte ca o ardere pe rug -, explorarea pe mai multe voci si generatii a unei istorii care face si desface destine, reunindu-le intr-o imagine de grup, ca intr-o veche fotografie (Livius Ciocarlie & comp.), sau autocontemplarea impacata si lucida prin intermediul istoriei familiale, a intalnirilor cu prieteni si imprejurarile istorice (Copacul din campie, cu a carui imagine Gelu Ionescu se autoidentifica).
Formula pe care ne-o propune Al. Calinescu e diferita si, desi mai lipsita de dramatism, nu e mai putin stimulatoare pentru lectura. Cartea radiografiaza si ia pulsul traseelor cotidiene, desprinse dintr-un prezent ce devine trecut mai mult sau mai putin memorabil, pe masura ce se transforma in obiect sau pretext al scrisului.
Un intelectual care vorbeste mult mai putin despre sine decat despre altii, care consemneaza si depune marturie in vecinatatea inca fierbinte a faptelor, lasandu-si timp pentru a se opri mai indelung asupra lor, inainte ca ele sa intre in colimatorul anonimatului. Autorul porneste de la detalii, de la faptul marunt, de la intamplarea sugestiva si nareaza cu evidenta placere, fara a avea catusi de putin aerul ca indeplineste o obligatie (aceea, nu usoara, a unei rubrici saptamanale) sau ca simte vreo chemare pentru marturie ca act esential.
Unele, nu multe, dintre textele din carte le citisem anterior in revista Dilema (toate au fost publicate in aceasta revista intre 1999 si 2003). As spune ca Al. Calinescu este unul dintre cei care au imprimat revistei ceva din ceea ce ii dadea si ii da si azi Dilemei vechi un farmec specific. Nu e unicul, desigur, dar, cand ai drept coechipier un Andrei Plesu, trebuie sa recunoastem, nu e usor sa faci fata "concurentei" si sa iti pastrezi in acelasi timp o nota personala si autentica.
Temele pe care le abordeaza cartea sunt unele literare, altele politice sau culturale, intr-un soi de mixaj lipsit de stridente sau inadecvari, lucru de apreciat, cu atat mai mult cu cat comentariul (al unei carti, al unui film, al unui articol de ziar, al unei intalniri, al unei campanii electorale, al unei emisiuni televizate sau al unei simple stiri) lasa pe alocuri locul notatiei de jurnal, insemnarii de calatorie sau anecdotei. Trecerile se fac cu mare arta, efectele de surpriza sau suspans nu lipsesc, dupa cum nu lipsesc paginile de adevarata literatura.
Un text relateaza, astfel, cu mare arta intalnirea dintre Proust si Joyce la hotelul Ritz din Paris si apoi drumul lor in taxi, pe parcursul caruia se schimba doar cateva cuvinte lipsite de importanta, fara ca vreunul dintre cei doi sa para a fi in vreun fel constient de caracterul "istoric" al imprejurarii (o ratare similara la un hotel din Montreux, in Elvetia, prin holul caruia trece Soljenitin, fara sa stie ca acolo locuia un celebru compatriot, Nabokov). Ce sa mai spun de un text ca Democratie indirecta, in care respectiva forma inedita de democratie e exemplificata prin punerea in oglinda a unor evenimente care, la prima vedere, nu ar putea avea nimic in comun: o vizita a lui Sartre in Cuba la Fidel Castro si discutia acestuia din urma cu o vanzatoare de racoritoare (calde) pe plaja, pe de o parte, si intamplarea comico-tragica selectionata dintre stirile de senzatie de la noi cu ministra secretar de stat care, fiind lovita de o umbrela in timp ce se afla la plaja la mare, descopera ca nu mai exista posturi de prim ajutor in acel loc si decide ca trebuie sa le reinfiinteze grabnic. Cum se fac, fara nici o asperitate, sub semnul unei ironii deopotriva a hazardului si a talentului scriitoricesc, astfel de apropieri, las lectorul sa vada pe viu, citind cartea. Memorabil e si textul care descrie mesele si primirile la care erau expusi sau supusi (ca la niste adevarate probe de rezistenta la mancat si baut, dar si la "omagiat") oaspetii intelectuali de notorietate din Occident in fosta URSS. Ce sa mai spun despre Lozincile de piatra, un text care prospecteaza una dintre aberatiile propagandei comuniste (contextul specific e Albania).
Autorul cartii se simte cel mai in largul sau in rolul unui personaj secundar in tablou, unul care sta discret de o parte, dar inregistreaza totul cu acuitate. Fara patetisme, fara inflamari, cu acea precizie ce devine expresiva prin faptul ca scoate la iveala doza de irealitate, absurd sau fictionalitate pe care realitatea o revarsa spre noi, si mai ales doza, imensa uneori, de prostie sau prostire, sub efectul careia unii cad tranchilizati, altii se anima.
Formula cartii e apropiata de cea prin care Michel Tournier isi definea acel Journal estime, comentat de Al. Calinescu intr-un mod ce ne sugereaza o posibila "reteta" de lectura si pentru cartea sa. Caci si aceasta e facuta din curiozitati diverse si sugereaza colajul, lectura "pe sarite", in functie de dispozitia de moment (p. 251).
O mare curiozitate intelectuala si o lipsa de complexe (de inferioritate sau de superioritate) rara la intelectualul roman in contact cu lumea occidentala (Al. Calinescu a fost vreme de patru ani locuitor al Parisului, fiind intre 1992-1996 la un lectorat de romana in Franta) fac placuta si, as zice, chiar relaxanta lectura acestei carti, intr-o lume in care incrancenarile sunt reflex cotidian si superficialitatea bascalioasa, umorul gros si vulgar sunt confundate adesea cu talentul jurnalistic sau literar.
Daca cineva ar fi avut ideea de a adauga cartii un index, ar fi vazut ca numarul de referinte la nume de autori, personaje literare, oameni politici sau eroi ai vietii de zi cu zi, carti, evenimente, locuri si timpuri istorice este impresionant si ca il poarta pe lector in cele mai neasteptate locuri: in Franta anilor '68 sau 2000, in marele URSS sau Rusia de azi, in China, Albania, in Elvetia, pe plaiurile Dambovitei sau pe cheiurile Senei (la un buchinist, prin intermediul unei povestiri aproape borgesiene), la Berlin si New York. Ce e mai simpatic e ca cele mai neasteptate legaturi se pot stabili intre aceste spatii, analistul Al. Calinescu iubind contrastele si alaturarile ce ne dezvaluie in cate feluri Estul se poate intalni cu Vestul si viceversa, fie ca ne aflam in Occident, fie ca suntem in Orient. N-as zice ca aceste intalniri sunt cu totul intamplatoare, Al.
Calinescu fiind mare maestru in infirmarea unor stereotipii de gandire (adanc inradacinate si de nezdruncinat sau doar la moda) si in ridiculizarea lor (cu gratie, ce-i drept), in demontarea pas cu pas a cliseelor, in indicarea acelei fragile limite dincolo de care o idee, luata prea in serios si imbratisata cu un entuziasm de masa poate deveni prin supralicitare derizorie sau se poate reduce la un limbaj de lemn, la fel de lipsit de substanta ca si cel cu care am fost agresati atata vreme. Al. Calinescu sesizeaza efectul rigidizant pe care ideologiile de toate felurile il au asupra felului oamenilor de se exprima si, inevitabil, de a gandi. Suntem (inca?) intr-o epoca a ideologiilor in concurenta acerba pentru a ne lua in stapanire mintile si reactiile, pentru a ne transforma in indivizi manipulabili sau manipulati, pentru a crea consensuri facile si a le institutionaliza. Cartea lui Al. Calinescu e pentru asta un bun antidot. Il inghitim cu surasul mereu pe buze si ne contaminam de siguranta cu care autorul traverseaza printre glasurile de sirene.
Tintele principale sunt orbirile stangiste ale unora dintre intelectualii francezi, antiamericanismul acelorasi, dar si cedarile unei parti a intelectualilor romani in fata stalinismului, servilismul si oportunismul, care azi ni se par aberante sau ridicole, in ciuda consecintelor lor tragice si in ciuda faptului ca am putut recent constata ca ele nu sunt boli de ocazie, ci unele ce se pot croniciza. Dar sunt si pagini pline de admiratie pentru scriitori care ii sunt familiari si despre care a mai scris (Proust, Caragiale, intre altii), partea cartii care e consacrata lecturii sau relecturii textelor literare (si nu numai literare) fiind una dintre cele mai consistente. Nu lipsesc nici in aceasta parte accentele critice. "Obiectul" luat sub observatie e lasat sa se dea in petec ca de la sine, prin descriere si asamblare intr-un context ce ne ajuta sa il vedem intr-un mod inedit: dezvaluindu-si slabiciunile, lasand sa creasca hiperbolic grauntele de ridicol pe care il contine (a se vedea texte ca Hic sunt leones sau O cariera exemplara).
Cartea lui Al. Calinescu reuseste sa invinga prejudecata ca a fi intelectual implicat inseamna a fi neaparat un militant. El propune o formula in care implicarea inseamna, in primul rand, distanta critica, una ce se slujeste mai mult de armele rasului si surasului decat de incruntarea furioasa. Il caracterizeaza si o mare curiozitate intelectuala, care nu se rezuma la rafturile bibliotecii, ci include oamenii, modul lor de a reactiona si simti, situatiile pe care le traverseaza, contextele pe care le creeaza.
*Alexandru Calinescu, Adriana si Europa. Lecturi, intamplari, pagini de jurnal, Polirom, Iasi, 2004, pp. 182.
.jpg)
.jpg)
