Pe aceeași temă
Membru de prim-plan al grupării „fracturiste“ a lui Marius Ianuş & co, aflat, acum 10-12 ani, în avanscena a ceea ce azi numim douămiism, Chiva s-a numărat printre deschizătorii de drum ai „ego-prozatorilor“ lansaţi de Polirom. Romanul său „neo-beat“ 69 (2004) a atras inclusiv atenţia unor critici de veche autoritate precum Mircea Martin, care l-a numit, cu un semn retoric de întrebare, „micul Burroughs“. Între timp, the angry young man s-a maturizat, s-a mai îmblânzit, s-a expatriat (ca şi alţi colegi de generaţie), mai precis: s-a mutat la Bruxelles („plăcut ţări terminale“ stă scris într-o notă amuzat-telegrafică de pe manşeta cărţii de faţă) şi... a trecut la poezie. Surprinzător, căci ne-am obişnuit ca scriitorii să abandoneze de regulă poezia pentru mult mai rentabila proză. Însă un ochi atent putea sesiza şi în proza publicată de Chiva în volumul colectiv Poveşti erotice româneşti (Editura Trei, 2007) prezenţa fluidului poetic. Instituţia moartă a poştei îl captează, pornind chiar de la expresivitatea stranie a titlului - trimiţând, probabil, la paradoxala dispariţie a comunicării autentice în lumea noastră „branşată“ -, şi îl dezvoltă într-o direcţie ce dă seama de un nou puls al poeziei noastre tinere. Adică de un nou tip, global connected, de biografism, în care apelul intertextual la tradiţia literară locală (cât de idiomatic e, în fond, splendidul postmodernism cărtărescian din Levantul!) se reduce la minimum, în favoarea referinţelor globalizate ori recrutate din perimetrul culturii pop, grunge, minimal ş.a.m.d. Faptul poate fi pus desigur în relaţie cu experienţa transfrontalieră, „multiculti“ a tinerilor poeţi din epoca integrării în UE. Revenind la volumul lui Chiva, trebuie spus totuşi că experienţa re-teritorializării, suprapusă celei a maturizării melancolice şi a „liricizării“ propriei identităţi artistice, nu pierde legătura cu sursele identităţii autohtone, ci le reintegrează, dincolo de numeroasele, abundentele inserturi în limba engleză şi, mai rar, franceză sau germană, care dau cărţii o dimensiune „poliglotă“ frapantă.
Poate prea frapantă.
Desprinse dintr-un flux psiho-biografic, textele – dinamice - au o fineţe sofisticată, cultivată şi o autenticitate care impune pe întreg parcursul lecturii, cu schimbări rapide de perspectivă ce traduc în limbajul direct al culturilor alternative ritmurile interioare ale unei sensibilităţi vulnerabile, îmbinând delicateţea de fond cu directeţea colocvială up to date. Fantasmele trecutului personal, angoasa trecerii timpului („începe sfârşitul tinereţii noastre...“) traversează în toate direcţiile aceste scurt-metraje ale introspecţiilor tensionate şi rătăcirilor urban-cosmopolite, îmbibate de memoria reziduală a unei copilării cenuşii, a unei adolescenţe „nihiliste“ şi a unei tinereţi transgresive, începute în România comunistă şi continuate în anii tulburi de după: „timpul n-a fost atunci o temă care să te prindă, tu mai mult cu imposibilitatea / comunicării şi cu moartea tu cu filosofiile viscerale / adu-ţi aminte că valoarea unei relaţii erotice e mai puternică atunci când e / «împotriva tuturor». Că s-ar putea să fie singura ei valoare. (…) adu-ţi aminte că băieţii fac compromisuri uriaşe la vârsta aia cu sufletul lor. // mai ştii întâiul cântec comunist?“ (Instituţia moartă a poştei). Trimiterile la Emil Cioran („a quoi bon avoir quitté Coasta Boacii“) sunt printre puţinele referinţe culturale româneşti (v. good bye. good-luck. good-bye şi cele două versiuni ale poemului cimitirul american), dacă facem abstracţie de cele referitoare la prietenii „douămiişti“ şi de dialogul „în orb“ cu poemul O femeie tânără spune al lui Caius Dobrescu.
Ar mai fi o referinţă importantă, trădând o afinitate esenţială: Bacovia, cu precizarea că filonul nevrozelor, depresiilor şi deambulărilor provinciale din „Belgia Orientului“ e reformulat pe coordonatele metropolitane din epicentrul Uniunii Europene şi pe calapodul poeţilor americani de la Frank OHara la beatnici: „dacă mergi din clausen pe râu înspre abaţie / lângă turn unde e pragul de apă / stă mereu o pasăre cu picioare lungi / am mers de atâtea ori în barul şi de fiecare dată / seara stă acolo şi nu-mi pot da seama / că e animal şi pentru ea nu contează mor / de milă când o văd aşa cum stă / cenuşie şi cu gâtul lung înălţat / şi seara e vânătă ca în bacovia ce o fi / în sufletul ei stă mereu acolo şi se uită în aceeaşi direcţie / şi nu-mi pot da niciodată seama că e animal şi pentru ea nu contează“ (politics, vision, future). În altă parte, o trimitere piezişă la poemul lui Labiş Noi nu, picurată într-o retroproiecţie de Twin Peaks a provinciei pedagogice, deschide fişierele memoriei afective, ale cărei scene „de film“ prind contur dintr-o tandră litanie internautică, filtrată livresc (la chair est triste...) prin aluzii mallarméene: „am vorbit mult eu şi cu tine / dar niciodată, nici măcar din greşeală / dragoste porno, dragoste porno /.../ te caut goală pe youtube şi nu te găsesc / te caut pe you tube şi nu eşti // într-un film creşteam în provincie şi / toţi intrau la facultate – însă noi nu. / niciodată, noi nu. / oraşul de provincie / în care creşteam şi biblioteca lui era săracă. / citeam cioran şi toţi intraseră la facultate / şi noi nu. / oraşul avea un bar în care mereu erau rockişti /.../ şi era toamnă târziu (reţine, ei intraseră la facultate), / ce să faci la patru după-amiaza, / mari lumânări albe mestecenii fumul din frunze / vântul prin sălcii / cadavrul de nerecunoscut al unei fetiţe / şi toată scena provinciei...“ (carne tristă, dragoste porno).
La fel de bine se văd şi secvenţele belgiene „urbancolice“ sau de atmosferă industrială (dont pull a ian curtis on me, lacrimi pe ringul de dans etc.), cu lumea depeizantă a tinerilor „frumoşi şi blestemaţi“. Personajele cele mai puternice din aceste poeme neliniştite, comutând de pe o percepţie pe alta, nu sunt oamenii, ci animalele de companie, cărora Chiva le compune „portrete morale“ extraordinare (v. evocarea căţeluşei Saşa, o emoţionantă declaraţie de iubire mizantropică, moartea sticletelui din teribilul zâmbet american etc.). Sau, eventual, fiinţele als ob, privite ca proiecţii virtuale (mi-aş dori foarte tare, unde naratorul liric îşi afirmă dorinţa de a avea un fiu „reacţionar“, ataşat de lucrurile simple, naturale: „…nu un produs al contrakulturii un sfertodoct demn de milă / dezorganizat care consumă bataille şi sade şi în loc de versuri din poeţii / englezi e plin de citate din foucault şi moare ca o maimuţă...“).
Un anarhism nostalgic, ecologizat şi dezabuzat se îmbină aici cu un lirism ce poate lua şi aspect de lirics („beau din sticle de bere şi / ninşi de o pulbere fină de aur spuneau / we are young / love is a battlefield /.../ în liceu prietena mea bea din sticle de votcă / şi fuma. Prietenii mei, malformaţii, spuneau / de pe centrală / we are strong / no one can tell us were wrong“, the family of men – în fundal coloana sonoră „optzecistă“ a piesei lui Pat Benatar, Love is a batlefield), iar flashurile pop, refrenele, inserturile cinematografice sunt mixate caleidoscopic, sintetizate într-o textură nervoasă, vibratilă, în care infuziile de limbaj hardcore alternează cu reprize melodioase. Perspectiva rămâne mereu cea a contemplativului înstrăinat; din această conştiinţă distantă, melancolică a pierderii de sine provine însăşi diferenţa specifică a poeziei lui Chiva, o poezie ce reabilitează disperat comunicarea intimă, afectivă, bazală. Lirismul poemelor sale romgleze ţâşneşte dintr-o fractură identitară deschisă, în vreme ce alunecarea blazată pe suprafaţa vieţii e dublată de apărarea interiorităţii personale, ultim refugiu într-o lume a dispersiei centrifuge, ameninţate de pierderea identităţii profunde („poezia începe când pleacă maşinile“, „(doar uneori noaptea vino-n balcon / şi spune-mi ceva foarte sofisticat în română / fă-mi o discuţie mai nuanţată ceva.)“).
De la Bruxelles, autorul celui mai acut roman „fracturist“ se reinventează, cu forţa evidenţei, ca unul dintre cei mai buni poeţi români ai generaţiei sale. //
// IONUŢ CHIVA
// Instituţia moartă
a poştei
prefaţă de
Cosmin Ciotloş
// Editura Casa de pariuri
literare
// Bucureşti, 80 pp.
