Un fenomen unic

Iso Camartin | 13.05.2002

Pe aceeași temă

Daca vrem sa laudam o personalitate pentru faptele, performantele, meritele sale, aruncam o privire in urma, asupra istoriei celui laudat, incercand sa deslusim ce muze i-au descantat leaganul, ce zane bune l-au insotit si l-au ocrotit de-a lungul anilor, ce oameni importanti l-au solicitat si l-au promovat in imprejurari cruciale ale vietii, astfel incat el, la un moment dat, a parasit calea obisnuitului, luand-o pe cea a neobisnuitului.

As putea incerca si eu sa urmez acest protocol, desi aici, la Bucuresti, nu mai departe de aceasta sala, se afla probabil zeci de persoane care sunt mai indreptatite si mai competente sa vorbeasca la aceasta ocazie. Dar cand este vorba sa dezlegam misterul a ceea ce l-a facut pe un om sa devina ceea ce este el astazi, suntem cu totii descumpaniti.

Logica retrospectivei, insa, nu tine cont de un element esential al vietii: intamplarea. In reconstruirea unei biografii, recurgerea la intamplare nu este altceva decat lene a gandirii, slabiciune a analizei si lipsa de intuitie. Fapta concreta a omului obisnuit poate sa ramana de neinteles si sa fie admirata cu uimire la nesfarsit. O devenire, insa, dorim sa o intelegem.

Suntem cu totii de acord ca Andrei Plesu este un fenomen unic in felul si amploarea sa. In calitate de om de stiinta si intelectual, ca politician si filozof, ca profesor si critic, ca cetatean si estet, ba chiar as spune si ca om de viata este un unicat, pe care poate ca nici nu trebuie sa il intelegem atat de exact, deoarece simpla constiinta a faptului ca exista asa ceva ne face deja fericiti. Sa nu ne gandim atat de mult la ceea ce face ca lumea aceasta sa devina irezistibila. Se stie ca izvorul fericirii nu se afla in aplecarea reflexiva asupra ei.

De aceea, in cazul lui Andrei Plesu as spune: sa nu incercam sa ghicim taina parcursului sau, sa nu incercam sa intelegem cum a devenit ceea ce este el pentru noi - acea persoana care ne vrajeste cu ascutimea mintii, cunostintele sale, umorul sau si permanenta sa amabilitate. Nu are rost sa intelegem cum de a devenit o figura relaxata si bine dispusa de intelectualul european, care, desi ia act de slabiciunile timpului sau, reuseste sa nu transforme deficitele vietii in otrava acesteia. Noi, colegii si contemporanii sai de la Berlin, Viena, Londra, Paris, Roma si Zürich, ne uitam fascinati spre Romania si ne intrebam: cum reuseste filozoful si omul de stiinta din Bucuresti, care, pe deasupra, mai este si om politic, sa perceapa lumea aceasta, atat de imperfecta, drept una care merita atat de mult sa fie traita!

Andrei Plesu are, pentru tot ceea ce il face pe om sa devina ceea ce isi doreste, o usurinta in abordare. Natura, mama vitrega, l-a inzestrat cu un oarecare cinism, pe care nu i-l reprosam. Fiindca din reflectiile pasionale ale lui Andrei Plesu izbeste o anumita umanitate, care merge de la strigatul de bucurie despre frumusetea creatiei, pana la melancolia despre felul in care abordam fericirea, cuprinzand tot ceea ce trebuie oamenii sa ia la cunostinta pentru a nu se lasa doborati de viata. Ceea ce ma fascineaza la fiecare lectura a eseurilor, discursurilor si referatelor lui Andrei Plesu, dar si in analizele sale stiintifice, este gandirea sa imbietoare. Apelul prietenos si tentant de a te lasa prada lumii acesteia, chiar si atunci cand ea este neplacuta si respingatoare. Cred ca in spatele acestei atitudini se ascunde una profund existentialista, fireste, nu cea a patosului revolutionar, ci mai degraba cea a trairii estetice. Explicandu-ne contradictiile vietii, Andrei ne face dependenti de frumos. Trebuie sa il auzim sau sa il citim pe Andrei Plesu, pentru a fi o idee mai putin nefericiti decat eram inainte.

Dar nu as vrea sa comit in acest punct o greseala. Si anume, sa explic prietenelor si prietenilor romani un fenomen pe baza unor fapte pe care le cunoasteti cu mult mai bine decat mine.

De aceea, nu voi spune nici un cuvant despre biografia lui Andrei Plesu, despre cariera sa profesionala sau despre distinctiile primite, nu voi cita nici o lista a publicatiilor sale si nu voi face nici o enumerare a functiilor lui. As vrea in schimb sa relatez ceva, contrar a ceea ce se obisnuieste la o Laudatio. As vrea sa vorbesc despre viata lui Andrei Plesu de dupa moarte, adica, de dupa moartea sa. Pentru a nu crea neintelegeri, ma grabesc sa precizez, draga Andrei, ca doresc ca ceea ce voi relata eu acum sa se intample in 50 de ani – nu inainte. Dar, din moment ce tu insuti te-ai gandit si ai speculat despre anumite creaturi, pe care nu le vom intalni in faptura lor adevarata decat in lumea de dincolo, nu mi se va lua in nume de rau daca, in nevoia de explicatii, voi reflecta si la lumea de apoi, apeland la ingeri (...)

Mi-am pus întrebarea cam în ce loc te voi putea întalni - peste vreo 50 de ani - în Cerul lui Dante. Tu ai, prin studiile tale despre îngeri, marele avantaj ca vei avea “suporteri” în Lumea de Dincolo si ca ei se vor îngriji sa îti rezerve un loc “la geam”. Si pentru ca acolo toate vor fi un pic altfel decat credem noi acum, merita sa dam frau liber imaginatiei. Sa ne punem, de pilda, întrebarea, daca ar fi posibil sa te întalnesc în Iad. Un asemenea exercitiu, insa, nu este posibil nici macar din punct de vedere logic, chiar daca sunt convins ca ti-ai dori sa-l privesti pe Arhanghelul Mihail în timpul lucrului, venind sa-i puna la punct pe Îngerii Cazuti, pe cei care refuza sa le deschida poarta Iadului lui Dante si Virgiliu. Ideea ca tu ai putea ajunge în Iad trebuie oricum respinsa din start, dintr-un motiv care ar putea periclita însasi existenta Iadului: pentru ca Iadul nu ar mai fi Iad, daca tu ai zabovi mai mult pe acolo. Ar veni prea multa lume, oameni care nu ar avea nici o legatura cu Iadul, ca sa te asculte pe tine. În cele din urma, dracii ar fi nevoiti sa emigreze pentru a-si putea vedea mai departe de treburile lor, iar Dumnezeu probabil ca nu ar vedea cu ochi buni aceasta extindere a ariei lor de activitate (...)

Cu atat mai greu îmi este sa raspund la întrebarea daca ai putea fi întalnit, eventual, în Purgatoriu. Îmi pare de la sine înteles ca nu vei accepta sa eviti focul purificator, chiar daca sufletul tau nepatat ar putea sa-ti permita acest lucru. Vei dori, fara doar si poate, sa-l vezi pe îngerul lui Faehrmann - acea Pasare divina a carei aripa serveste drept carma corabiei ce transporta sufletele mantuite de la varsarea Tibrului spre Muntele Purgatoriului. Bataia aripilor sale este o muzica pe care un angelolog nu trebuie sa o rateze. Tot atat de convins sunt si ca la poalele Purgatoriului vei cauta si întalnirea cu un alt personaj, cu un fel de confrate: Belacqua, cel caruia îi place sa stea locului si nu sa cutreiere lumea, cel care nu face decat sa se amuze de forfota din jurul sau (...)

Nu am nici o îndoiala ca vei dori sa-ti petreci cateva zile alaturi de acest Belacqua, constructorul florentin de laute, ca vei vrea sa poposesti langa el la umbra unui colt de stanca, pentru a savura întelepciunea si superioritatea ganditorului, a aceluia care a înteles ca zelul este de admirat, dar ca excesul de zel nu poate fi decat ridicol si fara rost. Si ce alte ispite s-ar mai putea ivi? Îngerii Pazitori sau Ingerul Umilintei, Îngerul Mizericordiei sau Îngerul Pacii sau cum se mai numesc toti acesti paznici chipesi pe care îi poti întalni de la un nivel la altul. Sau chiar pe acel înger infricosator care le încrusteaza pacatosilor cu sabia de foc cele sapte P-uri (peccata), acele însemne ale pacatelor care vor disparea abia dupa ce cainta si purificarea se vor fi produs. Sunt sigur, de altfel, ca nu vei dori sa ratezi nici întalnirea cu Matelda, femeia cu mersul cel mai majestuos din Paradisul pamantean. Pentru ca niciodata noi, barbatii, daca dorim sa ramanem în preajma frumusetii angelice, nu vom putea sa ne desprindem de frumusetea femeii. Si tot avansand astfel, vei ajunge, la un moment dat, sus de tot. Si ti se va arata si a ta Beatrice, cea care îti va indica drumul spre Paradis. Din acel moment, înaltarea se va produce de la sine, vei pluti de la un cer planetar la altul (...)

Pentru ca, în realitate, draga Andrei, esti predestinat Paradisului. Nu doar pentru ca aceasta este adevarata Împaratie a Îngerilor, nemasurat de bogata în ce priveste numarul si felul armatelor înaripate, ci si pentru ca acesta este taramul evidentei propriu-zise, al cunoasterii si întelegerii motivului pentru care logica noastra pamanteana este atat de searbada, iar dialectica supravietuirii, atat de contradictorie. Cerul este, de altfel, taramul iubirii, un motiv în plus pentru ca Cerul sa fie patria ta, pentru ca, într-un fel, toate slabiciunile tale nu te fac decat sa devii si mai simpatic. Prin urmare, acolo sus va trebui sa te caut. Voi cerceta mai întai prin preajma Lunii, daca nu cumva te vei fi oprit sa taifasuiesti cu Piccarda Donati despre fericirea deplina. Iar daca vei fi ajuns deja mai departe, o sa bat la portile planetei Venus, la Cunizza da Romano. Este acea femeie care i-a iubit cu pasiune pe trubaduri, pe artistii si pe barbatii cu minti stralucite, fara sa fi ratat, din acest motiv, intersectia spre Cer. Orice barbat care a iubit si a fost iubit este dator sa-i faca o vizita de onoare. Iar daca vei fi trecut deja si pe aici înainte de venirea mea, stiu unde te voi gasi cu certitudine într-o buna zi: în Cerul Solar, acolo este locul celor întelepti; acolo se vor adanci în discutii Thomas de Aquino, Regele Solomon, Boethius, Albertus Magnus - si, fireste si al tau Dionysius Areopagita. Pentru ca va sosi momentul în care vei dori sa bei împreuna cu el “il vin della sua fiala” - vinul din cupa sa -, pentru a putea deslusi, în sfarsit, ierarhiile si frumusetea îngerilor, agerimea lor, inteligenta lor, stralucirea lor (...) Iar daca vei dori sa-ti continui drumul alaturi de Beatrice, mai sus, spre Cerul de cristal, atrasi de cascadele de lumina si de jocurile de scantei, cu tot acel foc de artificii pentru mintile cuprinzatoare - sau daca vei dori chiar sa te asezi înconjurat de îngeri la dreapta Tatalui - vom reusi noi sa te gasim acolo sus, sa te cercetam din priviri, sa ne luminam de întelegere si sa continuam sa te întrebam de unele, de altele, despre tot ceea ce vom dori sa aflam din gura ta, pentru ca vocea ta, indiferent de limba în care se face auzita, face parte din concertul divin pe care dorim sa-l ascultam. Draga Andrei, înca nu a sosit timpul! Astazi primesti un premiu pamantesc, pentru performantele tale pamantesti. Dar acest premiu nu se atribuie decat acelora care au reusit sa confere locului în care convietuiesc oamenii o sclipire de divinitate. Tu ai reusit sa ghidezi mintile noastre spre un univers atat de împanzit de îngeri, încat orice om cu judecata se va stradui sa evadeze din lumea celor limitati, celor disperati si resemnati. Sunt convins ca ne vei încanta în anii ce vin cu noi concerte divine. Si tot ce pot sa-ti promit este ca - în asteptarea Paradisului - vom continua sa te ascultam cu multa atentie.

(Fragmente)

  • Traducere de Dina Dragomirescu si Mariana Stoican

  • TAGS:

    Opinii

    RECOMANDAREA EDITORILOR

    Bref

    Media Culpa

    Vis a Vis

    Opinii

    Redacția

    Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
    Tel: +4021 3112208
    Fax: +4021 3141776
    Email: redactia@revista22.ro

    Revista 22 este editata de
    Grupul pentru Dialog Social

    Abonamente ediția tipărită

    Abonamente interne cu
    expediere prin poștă

    45 lei pe 3 luni
    80 lei pe 6 luni
    150 lei pe 1 an

    Abonamente interne cu
    ridicare de la redacție

    36 lei pe 3 luni
    62 lei pe 6 luni
    115 lei pe 1 an

    Abonare la newsletter

    © 2022 Revista 22