Un fes temporar: coroana engleza

Liga Campionilor inainteaza docil si geometric, din treapta in treapta, pe cursul desemnat de cataractele engleze. Cu patru cluburi din Premier League in sferturi, schema promite o semifinala sau chiar o finala engleza. Daca va fi asa, anglo-hoarda va testa in mai, la Moscova, bastoanele si scuturile fortelor de antidisident ale lui Putin, fostul presedinte viitor prim-ministru si actualul prim-ministru viitor presedinte, iar acestea se vor lamuri, in sfarsit, care e diferenta intre apararea Kasparov si forta britanica de interventie rapida cu bere si caramizi. Incredintand finala Moscovei, UEFA sufera, la nivelul ei, de aceeasi forma de nesimtire care a permis CIO sa vanda Chinei Jocurile Olimpice. Insa marea problema a Ligii nu e finala de la Moscova. Urcand pe cataracte in sus, spre izvor, problema e culoarul englez, problema culoarului englez e lipsa completa de pigment englez, iar problema lipsei de pigment englez e prezenta unei perturbari care e pe punctul de a schimba, in intregime, intelesul fotbalului.

4x4 minus 3x3

 Cele mai multe comentarii de intampinare s-au grabit sa vada in careul englez din sferturile Ligii dovada incontestabila a suprematiei fotbalului englez de club. Asezata pe aceasta observatie a aparut, apoi, concluzia care face din Premier League cel mai avansat campionat intern al momentului si, fireste, un model absolut. E o observatie tentanta.

Cat capital, atata elita

 Adevarul e ca Anglia domina Liga Campionilor prin 4 cluburi care abia-abia strang 8-9 jucatori locali. Arsenal, Chelsea, Manchester si Liverpool sunt, mai exact, firme inregistrate in Anglia, dar nu mai pot sustine de mult ca au ceva clar sau solid in comun cu fotbalul englez. Exemplul extrem e Arsenal, echipa care intra in teren, din cand in cand, cu un jucator englez (Walcott), e antrenata de un francez si foloseste un stadion platit, construit si botezat de bani arabi (Emirates). Ceilalti trei mari sunt copii apropiate ale patentului Arsenal si, in consecinta, acest careu care domina atat Premier League, cat si Liga Campionilor e mai curand o minidivizie separata, cu sediul juridic in Anglia si baza de selectie peste mari si tari. Aberanta si extrema, aceasta stare de fapt nu explica tot. Caci arajamentul care aduce succesul la varf lucreaza si in plutonul doi, dar nu produce rezultate. Tottenham, Everton, Bolton si restul echipelor de pluton doi care umplu Premier League sunt la fel de suprapopulate cu importuri si depopulate de pustimea locala. In definitiv, 63% dintre jucatorii campionatului englez sunt straini. De unde, atunci, diferenta? Ce explica diviziunea succesului in conditii unice si generale de import? Raspunsul nu vine din fotbal, ci din economia investitiilor. Mai clar, reteta de succes a celor 4 mari se bazeaza pe calitatea capitalului de sustinere. In conditii de piata deschisa, toata lumea cumpara, insa produsele de varf vor fi adjudecate invariabil de purtatorul celei mai inalte oferte. Calitatea fotbalului e hotarata de calitatea importurilor, iar aceasta de puterea de cumparare. Marile acumulari de capital lichid vor impinge ceilalti competitori spre marginile pietei, acolo unde raman resturile si marfa de mana a doua. Imensa majoritate a jucatorilor de varf vor fi aspirati de marile acumulari de capital ale cluburilor gigant, iar acest proces va rupe orice campionat si orice competitie in doua: elita si secundarii. Elita s-a desprins intr-o minidivizie care joaca, de fapt, pentru Liga Campionilor, se plimba prin Premier League si ignora Cupa Angliei (acea competitie augusta, foarte nationala si lipsita de relevanta europeana, din care cele 4 mari au reusit sa se faca eliminate, la timp).

Match-ul revendicarilor

 Schema e la apogeu in Anglia, spatiul economic natural al investitiilor de capital, dar lucreaza si in Italia, Spania si Germania. La Liga, Bundesliga si Serie A au nivele medii de import inferioare (doar 36% dintre jucatorii din Serie A sunt straini), dar, la varf, pe platoul Milan, Barcelona, Inter, Bayern, Real opereaza cota engleza. Consecinta e o retea de minidivizii de elita care dau, aproape anual, distributia fixa a fazelor superioare ale Ligii Campionilor. Practic, fotbalul european traieste intr-o structura de competitie care nu se mai hraneste din rivalitatea scolilor nationale si locale, ci e oglinda unor ciocniri masive de capital. O victorie a lui Liverpool nu va mai spune nimic despre starea fostei mari scoli de fotbal de presiune din nordul Angliei, asa cum o izbanda a Barcelonei nu va mai ilustra mersul fotbalului de elan mediteranean. Finala de la Moscova va fi, poate, un match, dar nu mai are cum sa fie si un test de vigoare englez. Turistii se vor certa cu politia rusa intr-o engleza regionala pana la ininteligibil. Fotbalul va fi, insa, un show-achizitie pe care il pot revendica, simultan si legitim, mai multe natiuni si continente. In ultimul rand, Anglia, tara care domina, in aparenta, fotbalul european de club si care nu va fi, in realitate, prezenta la Euro 2008. Coroana engleza e mai curand un fes temporar.