Pe aceeași temă
Este de mirare că nicio editură nu a creat o colecţie care să publice traduceri din ţările Europei de Est ale romanelor care au ca subiect comunismul. Victime ale aceluiaşi flagel, nu prea ne cunoaştem între noi, nu ştim cum arată literatura care în ultimii 30 de ani a avut ca subiect experienţa noastră de aproape o jumătate de secol, atât de traumatizantă şi cu sechele atât de mari până în zilele noastre.
Ed. Cartier din Chişinău tocmai a publicat romanul Putere şi rezistenţă al lui Ilija Trojanow, în traducerea (din lb. germană) a lui Andrei Anastasescu. Trojanow este bulgar, iar la vârsta de 6 ani, în 1971, emigrează cu părinţii săi mai întâi în RFG, apoi va trăi, datorită joburilor tatălui său (inginer), la Nairobi, la Paris, la Bombay, în Africa de Sud, făcându-şi totuşi şcoala mai mult în Germania. Din 2007 trăieşte la Viena şi scrie, din anii ‘90, în limba germană. A primit 20 de premii prestigioase din diverse ţări, dar nu a fost până acum tradus în România.
Publicat în 2015, Putere şi rezistenţă este al cincilea roman al lui Ilija Trojanow şi s-a bucurat de o receptare favorabilă în toată presa de limbă germană.
Autorul a mărturisit într-un interviu că a avut nevoie de 10 ani ca să scrie acest roman pentru că a trebuit să se documenteze foarte mult. A citit tone de documente autentice din arhivele fostei Securităţi bulgăreşti, a vorbit cu o mulţime de foşti deţinuţi politici, dar şi cu foşti angajaţi ai fostei Securităţi care au fost dispuşi să-i facă mărturisiri, a sintetizat totul şi a creat două personaje care reprezintă stâlpii de susţinere ai romanului: opozantul, anticomunistul Konstantin Milev Şaitanov, şi fostul maior de Securitate Metodi Popov.
Structura romanului este compozită, fiind formată din capitole de monolog interior care aparţine când lui Konstantin, când lui Metodi, dar şi din capitole în care naratorul este neutru şi scriitorul ne spune din titlu că „1999 povesteşte”, luând anii, istoria, martori pentru anumite evenimente.
Prezentul e format din anii 2000, în Bulgaria postcomunistă, în care fostul deţinut politic Konstantin, care a făcut 10 ani de puşcărie pentru că ar fi plasat o bombă artizanală, foarte tânăr fiind, în 1953, la baza unei statui a lui Stalin, împreună cu câţiva prieteni. Considerat şef al grupării, el ia pedeapsa cea mai mare, e închis, torturat, dar rezistă eroic până la capăt. Unul dintre anchetatori este Metodi, cu care, de altfel, se mai întâlnise în şcoala din comuna lor de origine, Panaghiurişte... Naraţiunea rezultă din monologurile interioare care balansează între anii 2000, când Konstantin îşi poate consulta dosarul, iar Metodi este pensionar, şi trecut, anii ’50.
Cum se citeşte cartea lui Trojanow? În postcomunismul românesc, în care regimul de până în 1989 este puţin reflectat în literatură şi rareori la nivel de text memorabil (cu excepţia volumelor Matei Brunul de Lucian Dan Teodorovici şi Fantoma din moară de Doina Rusti), romanul Putere şi rezistenţă are impactul unei explozii. Una benefică! Şi mai puternică decât mica bombă pusă de Konstantin la statuia lui Stalin, care nu reuşeşte să o distrugă, de altfel... Faptul că traducătorul a optat pentru a traduce serviciul secret politic bulgăresc prin „Securitate”, ca şi evoluţia postcomunistă, în sine, a celor două ţări, facilitează înţelegerea cititorului român.
Konstantin şi Metodi, opozantul şi securistul, monologhează nu pentru a se introspecta, ci pentru a recrea o lume. Cea de dinainte de 1989 şi cea de după acest an. Fiu de doctor, Konstantin este un spirit liber care încă din tinereţe se manifestă ca atare şi va plăti această verticalitate morală prin 20 de ani de închisoare, din care va executa zece. Amintirile despre detenţia politică sunt cuprinse în descrieri nude, fără sentimentalism, aşa cum ne-au obişnuit toţi cei care au pus pe hârtie aceste teribile experienţe. Într-o redare neutră, ele devin cu atât mai revelatoare pentru adevărul pe care îl exprimă. După căderea comunismului, Konstantin are dificultăţi în a găsi conţinutul întreg al fostului său dosar, are nevoie de „pile” pentru aceasta! Existenţa unui dosar politic, realitate a regimurilor totalitariste, este văzută ca o dublă viaţă: „Există nişte fișiere în care e depozitată altă versiune a vieţii mele, o biografie plină de afirmaţii calomnioase, o eroare judiciară pusă bine.”
În anii 2000, sărac şi bolnav, Konstantin nu poate decât să constate că „vinovaţii de odinioară îşi văd nestingheriţi de funcţiile lor sau de businessurile lor profitabile, duc o viaţă comodă la pensie ori sunt înmormântaţi cu onoruri: nu le-a cerut nimeni socoteală pentru vechile răni care continuă să supureze”.
Metodi ştie că arhivele sunt încă o pârghie de putere a foştilor securişti: „Frica se cultivă în arhive. Iar arhivele noi le controlăm, oricât s-ar umfla alţii în pene”. Referitor la Konstantin, care îşi citeşte dosarul, Metodi comentează: „Poate s-adulmece liniştit în dosarul vieţii lui ratate, că n-o să găsească nimic, băieţii au pregătire solidă, ştiu ce au voie să-i dea şi ce nu.”. Adăugând, apoi, sarcastic: „Poporul trebuie să fie protejat de el însuşi.”. Găsind dovada trădării unui prieten printre documentele parţiale pe care le primeşte, Konstantin meditează: „Adevărul urcă la suprafaţă precum cadavrul unui înecat”.
Plonjând în trecut, în tinereţea sa, Konstantin îşi aduce aminte cum în comunism individul trebuie să se topească în masă: „Dacă voiai ca semenii tăi să fie mândri de tine, trebuia să faci tot posibilul ca să nu ieşi în evidenţă”. Konstantin este un căutător neobosit al adevărului, oricât de insuportabil ar fi acesta: „Cine poate să îndure cea mai grea pedeapsă este un om liber.”. El nu acuză pe nimeni că nu se dovedeşte a fi erou, dar vrea să ştie cine l-a trădat din foştii lui prieteni din tinereţe. „Cum să recunosc omul din delator? Majoritatea au căzut, confortabil, la pace cu trădarea lor.” În puşcărie, Konstantin află că aceia care nu găsesc niciun sens în suferinţa lor cad primii, în vreme ce există şi o categorie cărora suferinţele le întăresc convingerile. „Un stat care le face oamenilor aşa ceva trebuie desfiinţat.”
Cât despre Metodi, el se trezeşte la uşă cu o tânără care pretinde că este fiica lui, rezultată în urma unui viol. Metodi ar fi violat o deţinută politic în urmă cu mulţi ani, iar tânăra vrea să îi pună în faţă dovada vie a acestui act. Prins în viaţa lui de afaceri şi de mondenităţi cu foste figuri sinistre ale regimului comunist, Metodi nu e prea sensibil la această întâlnire, dar are grijă să îi găsească fetei un job bun. Pe vremuri, îşi aminteşte el cu nostalgie, nu trebuia să îşi „cumpere” informatorii, ci să ajungă la ei în mod subtil! „Noi procedăm psihologic (...) Oamenii nu o făceau pentru bani. Îi seduceam. Era o întreagă artă să alegi candidaţii potriviţi, să găseşti material bun, cinstit, fidel, de încredere (...) Ţine minte, Metodi, eşti evaluat după numărul şi calitatea turnătorilor care lucrează pentru tine.” În postcomunism, Metodi nu are niciun fel de probleme, dimpotrivă, se simte încă la putere, chiar dacă într-un mod mai discret: „Trebuie să rămânem fermi în picioare. Acasă să nu ne scape nimic, în străinătate să fim mereu la înălţime”. Atunci când se pune problema revenirii în Bulgaria a fiului fostului rege, pentru Metodi şi ai lui este o adaptare la care ei fac o concesie: „Chiar dacă marioneta asta joacă după cum îi cântăm noi, tot n-o să fie mai frumoasă”, spune el referindu-se la prinţul Simeon.
Şi totuşi, nu există învinşi şi învingători în urma duelului de monologuri dintre Konstantin şi Metodi. Securistul pare învingător, pentru că a deţinut mereu puterea, dar cu preţul linguşirii lui Jivkov şi al căsătoriei cu o apropiată a acestuia, neştiind niciodată dacă nu vine momentul unei căderi în dizgraţie (singura ameninţare pentru cei ca el). După ce îşi consultă dosarul, Konstantin afirmă: „Crimele nepedepsite prezic viitorul.” Pe de altă parte, Konstantin a fost şi a rămas un om liber: „Spiritul adevărat înseamnă rezistenţa contra spiritului puterii. A meritat.”
Într-o lume deja obsedată de probleme precum terorismul, pandemia, încălzirea globală, comunismul rămâne în Europa de Est un schelet în dulap. Romanul lui Ilija Trojanow este un rechizitoriu al regimurilor de până în 1989 şi chiar de după, scris admirabil, care ne aminteşte că problemele nerezolvate ies întotdeauna la lumină. Putere şi rezistenţă este, cu siguranţă, unul dintre cele mai bune romane despre comunism scrise în Europa în ultimii 30 de ani. //
Ilija Trojanow
Putere și rezistență
Traducere: Andrei Anastasescu
Editura Cartier, Chișinău, 2020, 452 pagini
