Pe aceeași temă
Ei vor fi inlocuiti, inca de la sfarsitul anilor 1990, cu manuscrisul foarte controversat al lui Roger Garaudy, Miturile fondatoare ale politicii israeliene, sau cu mediocra prefata a filozofului roman antisemit Nae Ionescu la cartea lui Mihail Sebastian, De doua mii de ani. Si nu atat aceste lucrari atrag astazi atentia vizitatorului, cat intarirea intrarii in librarie printr-o usa blindata si o grila de siguranta. Incredibil! Ce cauta Romania in aceasta combinatie care nu face decat sa-i mai deterioreze un pic imaginea? In martie 1988, un exilat roman, Georges Piscoci-Danesco, recupereaza libraria romaneasca situata pe strada Malebranche la nr. 5 in al V-lea arondisment. Iata ce spune acest domn despre antecedentele sale, despre cele ale librariei pe care o preia si despre intentiile sale: "Înainte, micul local era ocupat de o librarie care functiona mai ales pe baza de comenzi, pentru particulari si biblioteci, si care se specializase in psihanaliza. Din 1966, aceasta librarie fusese, pentru initiati, un punct de vanzare al Internationalei Situationiste...
Specializata in cultura, literatura, arta, istorie si documentatie romaneasca, libraria nu parea sa aiba vreun motiv specific ca sa intervina in dezbaterile franceze. Eu si familia mea am cunoscut persecutiile, inchisoarea, prigoana in Romania, sub domnia Conducatorului - marxist - Ceausescu. Am fost impinsi la exil. Loc de intalnire, de reflectie si de schimburi de idei pentru diaspora romaneasca, libraria era si un instrument de rezistenta la totalitarism, unde se facea schimb de experienta si se coordonau solidaritatile..."1.
În completarea textului lui Georges Piscoci-Danesco, trebuie sa precizam ca, atunci cand se instaleaza, in 1966, pe strada Malebranche la nr. 5, Internationala Situationista venea din localurile unei librarii vecine (din strada des Fossés Saint-Jacques, nr.1), infiintata odata cu cealalta, cu un an inainte, de Guy Debord (mentorul spiritual al situationistilor) si de Pierre Guillaume (de la revista Socialism si Barbarie). Numele librariei a devenit celebru, caci este vorba de La Vieille Taupe care a contribuit considerabil la raspandirea ulterioara a ideilor revizionismului. Pierre Guillaume asuma singur conducerea librariei, in ciuda dificultatilor (un prim cocktail Molotov in 1966). În 1978, afacerea Faurisson relanseaza La Vieille Taupe care agoniza. Robert Faurisson, conferentiar la Lyon II, tocmai isi facuse cunoscute tezele referitoare la Holocaust in revista Défense de L’Occident. Faptul ca punea sub semnul intrebarii existenta camerelor de gazare indignase opinia publica. Cu toate acestea, Pierre Guillaume hotaraste sa-l sustina, punand, la randul sau, sub semnul intrebarii jurnalul Annei Frank, Zyklonul B, sapunul facut din grasimea evreilor etc.
Este cazul sa ne intrebam cum au ajuns La Vieille Taupe si libraria romaneasca a lui Georges Piscoci-Danesco, situate la cateva zeci de metri una de alta, sa se apropie din punct de vedere ideologic. Iata explicatiile librarului roman: "La inceput, controversele si polemicile starnite in jurul revizionismului si negationismului au trecut pe langa mine fara sa le dau nici o atentie, dar Libraria Cunoasterii se afla la doua sute de metri de La Vieille Taupe, care isi (re)deschisese portile in 1990 si fusese obligata sa le reinchida in 1993 in urma unei serii neintrerupte de agresiuni, amenintari si intimidari, la care s-au adaugat agresiuni fizice soldate cu mai multi raniti... Or, nici una din cartile vandute in aceasta librarie nu fusese interzisa sau condamnata de vreun tribunal!... Pe cat eram de socat sa descopar in Franta procedee inacceptabile care imi aminteau ceea ce cunoscusem sub domnia Securitatii, pe atat tezele revizioniste, sau mai bine zis ce credeam ca stiu despre ele, nu imi pareau a merita mare atentie. Ca sa fiu mai precis, nu era de-ajuns sa raspunzi si sa respingi?
De ce era nevoie de interdictie si de cenzura?". Astfel, conform explicatiilor oficiale, la baza sprijinului pe care libraria romaneasca decide sa il acorde librariei La Vieille Taupe, se afla principiul libertatii de expresie si nu cel al unei conivente intelectuale antisemite. "Experienta mea trecuta, scandeaza deci Georges Piscoci-Danesco, imi permite sa afirm ca libertatea de expresie pentru toti constituie ultimul zid de aparare, si singurul eficace, impotriva oricarui totalitarism". Faptele ulterioare vor confirma acest angajament de principiu. În 1995 apare cartea lui Roger Garaudy: Miturile fondatoare ale politicii israeliene, care reia temele favorite ale lui Faurisson. Urmarea o aflam de la Georges Piscoci-Danesco: "Cand s-a declansat linsajul mediatic al lui Roger Garaudy... si cand dreptul cel mai elementar de a le putea raspunde calomniatorilor lui ii era refuzat de toate mediile, am simtit ca daca nu as fi intervenit impotriva acestei infamii pe cat imi statea in putinta ar fi insemnat sa tradez sensul propriei mele experiente... Iata cum a ajuns Libraria Cunoasterii sa asigure difuzarea a zece mii de samizdaturi ale lui Roger Garaudy...".
Consecintele unui astfel de sprijin nu aveau sa intarzie. Libraria romaneasca este tinta multor agresiuni, din care cea mai importanta are loc la 16 iulie 1996 (data raziei de la Vel d’Hiv). Librarul primeste o lovitura puternica (are nasul si sinusul frontal fracturate). Materialul informatic si telefonic este vandalizat si mii de carti sunt manjite cu vopsea rosie. Concluzia lui Georges Piscoci-Danesco este ca trebuie sa "instaleze pe fatada librariei un... oblon de fier!".
Si cum ramane cu cultura romana? Bineinteles, ea este marele perdant si marele absent. Desigur, Georges Piscoci-Danesco traduce si publica opera (mai ales filozofica) a lui Lucian Blaga, autor care merita efectiv toata atentia noastra, dar cu siguranta ca altminteri decat in acest context ideologic dezastruos pe care Blaga insusi l-ar fi condamnat si evitat. În pravalioara se aliniaza numeroase etajere pline de carti care nu au nimic de-a face cu literatura romana si care arata ca de-aici incolo prioritatea intreprinderii este negationismul si temele lui adiacente. Si atunci de ce sa implici Romania prin aceasta denumire de librarie romaneasca si sa o tarasti intr-o confruntare care nu ar trebui sa-l angajeze decat pe Piscoci-Danesco? Este de mirare ca autoritatile romane din Franta nu au cautat sa puna lucrurile la punct si sa curme o situatie care nu poate decat sa dauneze imaginii Romaniei in tara noastra. Sa existe conivente intre Piscoci-Danesco si Ambasada (care reprezinta statul roman), in asa masura incat acesta sa inchida ochii si sa-si dea binecuvantarea? Este o impresie dezastruoasa care nu poate decat sa intarzie integrarea Romaniei in Europa si sa impiedice corectarea unei imagini degradate pe care acesti romani o dau despre tara lor. Suntem foarte departe de eleganta si rafinamentul editurii poloneze Noir et Blanc (care publica autori romani ca Liviu Rebreanu si Augustin Buzura) si care este prezenta masiv in foarte spatioasa si ordonata librarie poloneza instalata pe bulevardul Saint-Germain2.
Note:
1. Extrasele pe care le prezentam provin dintr-o declaratie de intentie redactata in 1997 de Georges Piscoci-Danesco, consultabila pe site-ul Internet al librariei romanesti. Din 1998, libraria romaneasca poseda un site Internet gazduit de cel al AAARGH (Asociatia Fostilor Amatori de Razboaie si Holocausturi) creat in 1996. Evident, site-ul este negationist si se numara printre cele mai active care afiseaza aceasta tendinta ideologica. Creatorii lui sunt Pierre Guillaume si Serge Thion. Acest cercetator in sociologie la CNRS (destituit in octombrie 2000) este calificat de Pierre Vidal-Naquet ca fiind "cel mai infam si cel mai pervers deoarece este cel mai inteligent dintre negatorii camerelor de gazare hitleriste". Din cauza dificultatilor pe care le are in Franta pentru a-si mentine site-ul, a cerut azil Internet in SUA. La Vieille Taupe (Batrana Cartita) este prezenta pe site sub denumirea de Organ de critica si de orientare post-mesianica si difuzeaza un buletin confidential destinat abonatilor care constituie Asociatia Prietenilor Batranei Cartite.
2. Libraria poloneza de la Paris exista din epoca care a urmat insurectiei poloneze din 1830 impotriva Rusiei tariste.
A fost, pe vremea aceea, centrul vietii intelectuale foarte bogate a emigratiei. Cei mai mari poeti - Adam Mickiewicz, Julius Slowacki si Cyprian Kamil Norwid isi compun la Paris capodoperele care sunt apoi introduse clandestin in Polonia. In 1925, Libraria poloneza se instaleaza in localul pe care il ocupa actualmente pe bulevardul Saint-Germain, la nr. 123. Dupa preluarea ei de catre editura Noir et Blanc in 1991 si dupa serioase lucrari de renovare, aceasta venerabila institutie poloneza si totodata pariziana spera sa continue vechea si frumoasa sa traditie: sa slujeasca de pol cultural pentru polonezii din emigratie, pentru cei in trecere prin capitala Frantei, ca si pentru toti cei interesati de aceasta regiune a lumii. Editura Noir et Blanc, condusa de Vara Michalski, poseda o superba vitrina in centrul literar al Parisului. De retinut: Comitetul de sponsorizare a editurii Noir et Blanc si a Librariei poloneze de la Paris comporta o lunga lista de personalitati, printre care doamna Jacques Chirac, istoricii Franois Fetjõ, Jacques Le Goff, René Rémond, scriitorii Ryszard Kapuscinski, Czeslaw Milosz (laureat al premiului Nobel), Elie Wiesel (laureat al premiului Nobel), filozofii André Glucksmann, Leszek Kolakowski, cineastul Andrzej Wajda, compozitorul Krysztof Penderecki etc.
Textul a aparut in revista
Les Nouvelles de Roumanie, sub titlul Mai degraba o vitrina a revizionismului si a negationismului decat a culturii romane
Traducere de Luminita Braileanu
