Unicul si multiplul

Tatal de August Strindberg
Traducere: Valeriu Munteanu
Cu: Virgil Ogasanu, Valeria Ogasanu, Petre Lupu, Radu Amzulescu, Maria Târnacop, Doru Ana, Domnita Marculescu-Constantiniu, Ruxandra Medeleanu, Ionut Constantin, Iolanda Covaci, Adrian Nour, Catalin Barbliuc, Alin Mihalache, Simona Ghita, Ioana Barbu, Oana Dicu
Scenografia: Salome Letras (Portugalia)
Muzica: Mircea Florian
Miscare scenica: Malina Andrei
Regia: Catalina Buzoianu
Coproductie Teatrul "L.S. Bulandra" si Catedra UNESCO -ITI
Stagiunea 2004-2005

In dramaturgia lui August Strindberg accentul biografic este precumpanitor. Marile contradictii izvorasc de regula dintr-un pretext minor in aparenta si, cum s-a observat nu fara temei, exista o disproportie intre evenimente si exacerbarea obsesiva a starii de conflict. Demonizat, spatiul domestic reliefeaza plasmuiri infernale. De aici poate si caracterizarea ingust-confortabila axata pe latura spiritului individualist si anarhic. Se ignora insa nu doar aportul lui Strindberg la geneza romanului modern, ci si universalismul celui ce s-a dedicat deopotriva stiintelor naturii si, pe filiera unui Swedenborg, celor marturisite in Jurnale. Scriitor controversat, anexat naturalismului si precursor al expresionismului german, a constituit tema celei de-a II-a editii a Atelierelor Internationale de Regie de Teatru de la Sinaia desfasurate in 2004. Spectacolul realizat de Catalina Buzoianu este o prima replica la invitatia Catedrei UNESCO - ITI -, opera de pedagogie inalta relansând dialogul exigentelor de factura clasica cu experimentul manifest. In Tatal, piesa neluata in seama de teatrele romanesti mai bine de jumatate de secol, cam cat a durat epoca "tatucilor", motivul vampirizarii e mai pregnant decat in oricare din creatiile autorului suedez. Pentru ca, in ultima instanta, vizeaza insasi legitimitatea puterii. Casa Capitanului e campul de batalie unde intimitatea insasi este traumatizanta pana la delir. Filtrata prin sensibilitatea acuta a copilariei, aceasta "drama de interior" angajand proiectii dintr-un univers submundan se extinde la dimensiuni cosmice. Contribuie la aceasta cadrul scenografic semnat de Salome Letras, in care monumentalul arhitectureaza in contrasens atmosfera apasatoare a contextului, iar jocul de umbre chinezesti din fundal materializeaza cumva "targul" desertaciunilor. Fiecare dintre compartimentele spectacolului e tratat cu o arta de bijutier, tinand seama de calitatea materialului si geometrica ordonare a nuantelor. Intr-un revelatoriu prolog, imaginea tatalui spanzurat declanseaza invazia spectrelor. Prezente care se multiplica, facand fluide delimitarile dintre scena si sala, pe masura ce tensiunea conflictului dintre protagonisti se acumuleaza imprevizibil, precum in teatrul absurdului. Virgil Ogasanu isi construieste personajul in nota ambivalentei sentimentului tragic, deopotriva marcat de dragostea neimpartasita si neimblanzita, totusi, dorinta de cunoastere. Tatal e intr-un fel "un tap ispasitor" al propriilor contradictii, carora cei din jur nu vor inceta sa le paraziteze substanta. Investit cu umor si ironie, eroul se ridica la exemplaritate prin umanitatea reprimata de forte malefice, figurand un univers concentrationar. Exponentul acestuia este Laura, sotia Capitanului, reprezentata de Valeria Ogasanu in ipostaza degrada(n)ta, inghetata a setei de dominatie. In travesti, un rol de prima mana realizeaza actorul Doru Ana (Doica), rezoneur, paznic si, dincolo de bufoneria "jucata", cu priza la public - este batrana vesnic bombanitoare, cunoscand toate cotloanele si facand oficiile de gazda intr-un du-te vino intre scena si sala -, personajul care inchide cercul vampirilor prin sacrificarea Tatalui. De altfel, toate eroinele isi gasesc in interpretarea actritelor Ruxandra Medeleanu (Ema), Iolanda Covaci (Ama), Anamaria Marinca (Berta), Domnita Marculescu-Constantiniu (Bunica) un semnificativ corespondent teatral, consunand viziunii de ampla respiratie structurata de Catalina Buzoianu. Este, sa o spunem, o veritabila exegeza teatrala ce contureaza un univers de granita prin realismul interpretarii unde fiecare nuanta comporta o multitudine de conotatii. Subliniem aportul lui Mircea Florian (muzica) si al Madalinei Andrei (miscarea scenica). Inainte de a se retrage in culise, fantomele intoneaza un imn al desertaciunii. Vor reveni la fel de amenintatoare intr-un alt spectacol; acela al cotidianului!? Poate ca, in logica jocului de oglinzi invocata aici, "aceasta e intrebarea"...