Utopia banateana

O examinare critica indirecta, prin mijlocirea literaturii, a doua concepte mai degraba politice, Mitteleuropa si Europa Centrala, intreprinde Cornel Ungureanu intr-o carte* cu titlu academic si semnificatie macar partiala de manifest cultural. Exista si o dimensiune metodologica, fiindca este vizata acreditarea geografiei literare ca modalitate de schimbare radicala a perspectivei ("numai o geografie literara poate restitui culturii romane valorile ei fundamentale"). Tinta fiind multipla, autorul merge pe mai multe cai deodata, iar aspectul general este de constructie polifonica si, in plus, de sectiune, de etapa a unui vast santier. Cornel Ungureanu isi situeaza de altfel studiul in suita unor scrieri anterioare, cea mai indepartata in timp fiind Imediata noastra apropiere (vol. I - 1980, vol.II - 1989) si anunta ca Mitteleuropa periferiilor va fi urmata de "o carte simetrica acesteia", denumita Europa Centrala - geometria unei iluzii.

Se poate astfel observa ca literatura este si mai mult, dar si mai putin decat obiect al cercetarii: este o cale de acces, dar una privilegiata, calea regala. Altele sunt istoria, filosofia, politica, stilistica, nu lipsesc trimiterile sau macar sugestiile la antropologie si etnografie. Un fel de carte-colocviu sau carte-simpozion, expresie individuala a unor preocupari de grup: Cornel Ungureanu este unul dintre intemeietorii gruparii timisorene A treia Europa, una dintre cele mai active si mai articulate grupari culturale aparute in Romania dupa 1990. Poate chiar guru-ul ei.

Asa se explica probabil de ce, fiind in buna parte un studiu aplicat, o cercetare minutios documentata, cu vaste note ce vadesc o indelungata, de ani de zile, strabatere a unei bibliografii arborescente, Mitteleuropa periferiilor este in cel putin egala masura, daca nu chiar in primul rand, si marturia unui masiv demers intelectual, menit sa reaseze literatura romana a secolului XX pe alte coordonate decat cele in cadrul carora este situata in mod curent.

Liantul discret al cartii lui Cornel Ungureanu este de altfel confesiunea, cand la suprafata, directa, vizibila, cand ascunsa in subteranele analizelor ori ale consideratiilor generale ca o panza de apa freatica. Studiul academic si impersonal e convertit in aventura spirituala, iar momentele intense de pe traseul acesteia devin ele insele teme de reflectie: autorul se studiaza, nu (mai) studiaza, cercetarea se preface in naratiune despre ea insasi. Spus in termeni ceva mai pretentiosi, autoreferentialitatea este una dintre principalele surse de energie ale cartii lui Cornel Ungureanu, chiar daca in chip obisnuit asa ceva se intampla in cartile de literatura, nu in cele despre literatura. Nu este, totusi, chiar o surpriza.

Cronicar literar cu o vechime de aproape doua decenii in 1989, Cornel Ungureanu disimulase pina atunci in foiletoanele lui critice din revista timisoreana Orizont o dubla vocatie. Una era cea de eseist interesat mai mult de spiritul cartilor despre care scria decat de cernerea lor valorica; cealalta, de prozator reflexiv ce-si interzice, din cinism ori excesiva pudoare, asumarea fictiunii, satisfacandu-si insa pofta de imaginar prin folosirea libera sau cel putin cu multa libertate a materialului oferit de literatura altora.

Criticul avea temele lui, statornic urmarite si la fel de statornic nedate pe fata decat fragmentar, intermitent, partial, constrans parca in permanenta la eschiva si tatonare. Ordinea in care Cornel Ungureanu situa cartile si autorii despre care scria fiind una a semnificatiilor cultural-filosofice neortodoxe in raport cu propaganda si ideologia epocii, este cert ca intr-o anumita masura el adoptase aceasta atitudine si pentru a evita coliziunile cu birocratia represiva a partidului si statului comunist. Dar si dintr-o ratiune mai profunda: pentru el, critica era un act de initiere, un oficiu intrucatva ezoteric, nicidecum o indeletnicire profana si inevitabil profanatoare. Esopismul, scrisul pe dedesubt, invaluit, nu au fost straine in toti acei ani nici criticii si eseisticii literare; ar fi insa o mare naivitate sa se creada ca n-ar fi reprezentat decat penibile formule de supravietuire, revolte in genunchi, de ridiculizat astazi; si poate n-ar trebui sa se uite ca uciderea lui Esop de catre locuitorii din Delfi a fost groaznic pedepsita de zei. Fiindca nu exista literatura unde nu exista penumbra, fabula si subinteles. Alungarea lui Esop echivaleaza, voit sau nu, cu alungarea literaturii.

Periferiile si nostalgia Centrului

Scrisul cu trape si sertare nu a fost abandonat de Cornel Ungureanu dupa 1990, o dovada este si cartea de acum. Mitteleuropa periferiilor apartine, fara nici o indoiala, comparatismului literar, asa cum, tot fara nici o indoiala, depaseste mult frontierele acestei onorabile discipline. Vechea idee a criticului, existenta in cartile de odinioara, de replasare a literaturii romane sau macar a unei parti a acesteia in contextul literaturilor din jur - maghiara, iugoslave, ceha, poloneza, austriaca s.a.m.d. - capata acum un contur decis, chiar ofensiv, desi fara mari proclamatii de revolta si eliberare. Comparatismul romanesc este dominat, hegemonic, de raportarea la forme si modele indepartate. Aceasta orientare este net pusa de Cornel Ungureanu sub semnul intrebarii, intr-un chip insa mai degraba implicit: pentru el, spiritul unei literaturi nu poate fi redus la anume tehnici si procedee, pentru a-l intelege este nevoie de o situare in alta perspectiva. Cea geografica, in primul rand: didactic spus, un scriitor din partea centrala a Europei poate folosi procedee similare cu cele ale unuia de la Paris, el va fi insa in spirit foarte diferit de acesta si mult mai apropiat de unul din regiunea (sau zona) lui, chiar daca tehnicile literare difera.

Consecinta acestei deplasari este data de insusi sensul ei: de la aspectele stilistice exterioare catre definirea unui stil interior, a unui tip de atitudine deopotriva culturala si existentiala.

Influentele, inrauririle, preluarile sunt trecute in planul al doilea, important devine fondul comunitar.

Asa se ajunge la discutarea si revizuirea conceptelor de Mitteleuropa si Europa Centrala. Ambele au aparut ori s-au impus ca expresii ale unor impulsuri si tendinte predominant politice. Chiar si atunci cand au fost (re)lansate de scriitori, este cazul unui celebru eseu de Milan Kundera, despre Tragedia Europei Centrale: fictiunii Europei de Est, denumire ce masca geografic o delimitare de ordin politic, ideologic si militar, scriitorul ceho-francez i-a sustras un segment pentru a-i revendica independenta si, in ultima instanta, apartenenta la partea dinspre Atlantic a Cortinei de Fier. Aproape un deceniu mai tarziu, un alt scriitor ceh, ajuns insa om politic si sef de stat, dramaturgul si eseistul Vaclav Havel, avea sa dea un contur politic si mai net acestei operatiuni, prin sugerarea transparenta a constituirii unei alte Cortine, ceva mai la Rasarit decat cea abia cazuta.

Operatiuni amplu contrazise in cartea lui Cornel Ungureanu, chiar daca nu intotdeauna si la tot pasul explicit. Criticul imbraca rand pe rand armura istoricului, a filosofului culturii, a ganditorului politic pentru a contesta aceste separatii. O face insa intr-un chip subtil, incercand sa dea alt sens celor doua concepte, ambele ivite in perioada de amurg a Imperiului Habsburgic.

Perioada ce coincide, coordonata fundamentala, cu agonia unui alt Imperiu, cel Otoman. Disparitii ce antreneaza o dubla miscare: nostalgia Centrului pierdut si vointa de intemeiere a unor noi Centre. Recursul la literatura ii asigura lui Cornel Ungureanu "materia prima" pentru cercetarea celor doua tendinte, nu atat divergente, cat inscrise intr-o logica a contradictoriului. Se configureaza astfel un spatiu in care "periferiile" isi asuma deopotriva un nou destin, autonom, si conserva trasaturile "universaliste", unificatoare, dar nu uniformizatoare, din vremea cand se defineau prin raportare la Centrul imperial. Pentru Cornel Ungureanu, Europa Centrala e de fapt un spatiu fara periferii.

Un prim "cerc" (sectiunile cartii poarta denumirea de cercuri, termen cu multiple conotatii) se refera la austriecii Sacher-Masoch si Hermann Broch, la cehii Jaroslav Hasek si Milan Kundera, la croatul Miroslav Krleza, la polonezul Witold Gombrowicz, la sarbul Danilo Kis, la maghiarul Konrad Gyorgy si la italianul triestin Claudio Magris; un al doilea, la un lot de scriitori romani, de la Slavici la Petre Stoica; al treilea "cerc" este dedicat exclusiv sarbului fost roman Vasko Popa (un studiu fundamental), iar al patrulea unor scriitori banateni si timisoreni de diverse origini etnice, unii deloc ori putin cunoscuti, altii cu o buna, mare parte a activitatii lor ramasa de cercetat. Iar aceasta zona, zona banateana, ii ofera autorului si modelul ideal pentru acea viziune a Europei Centrale ca spatiu fara periferii. Ipoteza seducatoare, dar nu e deloc sigur ca nu si utopica.

Evocandu-l pe scriitorul banatean Virgil Birou, Cornel Ungureanu noteaza ca el incercase sa reabiliteze denumirea adevarata, originara a orasului Resita. "Recita, scrie stiutorul, si nu Resita, restituind adevaruri abatute de la dreapta lor intemeiere" - observa Cornel Ungureanu, cu fireasca si evidenta simpatie pentru demersul inaintasului sau. Sa speram ca reabilitarea din Mitteleuropa periferiilor va avea mai multe sanse decat a avut revenirea Resitei la adevaratul si mult mai frumosul nume Recita. Adevarat si mult mai frumos, dar pana acum degeaba...

*Cornel Ungureanu - Mitteleuropa periferiilor, Editura Polirom, 2002.