Vaca dell’arte

Erwin Kessler | 16.11.2005

Pe aceeași temă

Din vara pana tarziu in toamna, asfaltul Bucurestiului a fost pascut de zeci de vaci binevoitoare, sterpe de lapte (caci poti sa scoti apa din piatra seaca, dar nu si lapte din fibra de sticla), insa adevarate artofore, purtatoare de imagini, ca niste tablouri cu uger si coarne, asezate pe patru picioare. Cowparade, manifestare de amploare globala declansata acum cativa ani, a ajuns astfel si in Romania, cazata undeva intre praful atotstapanitor si plictiseala generala. La prima vedere, acesta ar fi genul de eveniment artistic perfect: o concertare intre ONG-uri (institutia transnationala ce administreaza conceptul Cowparade), sponsori (firmele ce-si fac reclama pe spatele vacilor realizate cu banii lor) si “creativitatea” individuala si de grup (“artistii” - multi dintre ei improvizati - ce-si dau “frau liber imaginatiei”). Totul cu girul Comisiei Europene, a carei delegatie locala s-a asociat proiectului, si spre beneficiul publicului trecator, a carui viata de zi cu zi este, pasamite, ameliorata de vederea vacilor. Nici ca se putea ceva mai integrat, mai ecumenic, mai corporatist. Si nici ceva mai bleg. Asa cum este cafeaua decofeinizata fata de cafea, la fel este si acest monument efemer, însailat în urbanitatea caznita a Capitalei, fata de arta. O zeama colorata, un simulacru de entuziasm si de deschidere catre societate, sub care se ascunde o simpla campanie de public relations, preocuparea pragmatica de a atinge niste scopuri in raport cu care experienta estetica provocata trecatorilor nu este altceva decat un pretext, o vorba mare si goala.
Dar ce vor vacile? Ele vor pace sociala eterna. Vor sa nu displaca: in spirit egalitarist, au toate aceleasi dimensiuni reduse si aceeasi conformatie supla, rezultatul unui calcul rece, a carui recomandare a fost, desigur, nu genul vita, ci “vacuta”, ce se strecoara-n suflet ca o pisica, preferata si de reclamele la branzeturi, supe concentrate sau ciocolata. Ca deghizament, fiecare vacuta este “altfel”, tocmai pentru ca toate respecta acelasi standard, prinse in conceptul uniform al “diferentei”. Mignone, fine in toate cele si lipsite de expresie (de acea expresie inenarabila, de vaca, a oricarei vaci), vacutele din fibra de sticla sunt din specia maicutelor din fibra umanista si a evanghelizatorilor transatlantici cu fibra de Schwarzenegger ce bantuie, si ei, aceleasi artere bucurestene, pentru a face o similara perfuzie de blandete si bunatate postindustriala. Ca si acestia din urma, vacutele din fibra de sticla executa un apostolat terapeutic de brand, cultivand forme - estetice sau religioase, dupa caz - ale obedientei civice, ale nevoii individului consumist de a fi anesteziat, asistat si infantilizat de catre un sistem îmbibat de bune intentii, ca si buretele de altadata cu otet. Daca ar putea fi mulse, aceste vacute fibroase ar produce direct margarina mentala, o constiinta împacata cu lumea, in deplina armonie cu poluarea, manipularea genetica si razboiul umanitar. Ele sunt un concentrat soft si inofensiv de locuri comune comerciale si culturale, prezente lunecoase si feminine soporifice, facute sa nu deranjeze si sa nu puna pe ganduri, sa fie acolo, dar sa nu indispuna deloc, ca niste adevarate arhetipuri ale accesibilitatii si supunerii, ale acceptarii somnambulice. Vaci apologetice au realizat, cum era de asteptat, personalitati iconice ale culturii de masa, precum Ilie Nastase, Doina Levintza si Nadia Comaneci (a carei vaca cu poante-n copite si 10 pe flancuri, Perfect ten, este o culme a penibilului), dar si artisti care nu se dau in laturi de la nimic atunci cand e vorba de bibelouri pe bani de arta, precum Ioan
Nemtoi si Alexandru Ghildus, carora li s-au adaugat zeci de alti cowboy si cowfete, neaveniti sositi cu toata familia, ca la (pascut de) iarba verde: Catalin si Floriana Radulescu, Natalia, Lina si Silviu Musteata si atatia altii. Produsa de Kartier, Kowpacs, de pilda, “este o vaca realizata de un grup de tineri, exprimandu-se intr-un limbaj plastic si spontan, realizand un design unitar si plin de spontaneitate (cata bataie de cap pentru autorii argumentului!). Adoptata de Prefectura Municipiului Bucuresti, Kowpacs da tinerilor mai multe oportunitati”. Le-o da vaca si Prefectura ceea ce zic ei, dar minte si bun-simt, nu. Iar lui Cristi Puiu, autorul-surpriza al European Cowstitution (sponsorizata de Delegatia Comisiei Europene), vaca proprie chiar îi ia ceva. Ii ia din prestigiu, asa cum sta ea in Piata Palatului, abulica si vargata fara imaginatie, biciuita parca de un Dubuffet local cu harapnic Benetton, in culorile curcubeului, fata in fata cu mamaliga de bronz cocotata-n varf de prisma, pretinsul Monument al Revolutiei produs de catre Alexandru Ghildus. Vaca lui Puiu se infrateste in chip mirabil cu drobul lui Ghildus, acolo, intre asfalturi, ca doua apoteoze ale unor conformisme complementare, gogorite pasnice si pasuniste, ocolite in chip egal de nerv, talent si idee.
Arta de masa si vaca precum aceasta este adevarata arta oficiala a timpului nostru, artainment, un imn insipid inchinat divertismentului si consumului, realizat cu entuziasm de fatada de te miri cine, pentru toata lumea, cu mijloace rudimentare, constiinta ioc si cinism cat cuprinde. Ea ocupa exact aceeasi pozitie pe care o ocupa in arta oficiala antedecembrista cultul personalitatii celor doi Ceausesti. Faptul ca locul odiosului si al sinistrei este ocupat pe moment de vaca malaiata, toleranta, multiculturala si globala (sau de orice alt avatar al acesteia) este doar un detaliu de retorica, nu de substanta. In esenta, ca si figurile dictatorilor, vacile arata si ele ca totul este bine, sub control, ca cineva are grija de noi, ca trebuie sa ne simtim bine avand paine si, iata, chiar si circ. Precum altadata, artistii executa fara preget ceea ce li se cere, isi incaseaza “renumeratia” si se fac ca nu vad ca a produce asemenea vaci instrumentale (papusi pentru minte, asa cum gonflabilele sunt papusi pentru sex) este o forma - mai subtila, dar nu mai benigna - de rinocerita. Poate ca daca ar fi împuns un pic, vacile acestea si-ar fi depasit conditia mercenara. Cu toata parada lor, vacile ar fi putut deveni buni tapi ispasitori, ar fi putut încasa, purta si exhiba frustrarile si decompensarea individuala, ar fi putut facilita dezamorsarea tensiunilor sociale, care, slava domnului, nu ne lipsesc. Semnificativ insa, nici artistii n-au distorsionat mesajul de eterna pace oarba al vacilor (nu s-au rasculat, nu au dezmembrat si nici nu au blasfemiat pe pielea vacilor) si nici publicul nu a agresat vacutele din fibra de sticla, nu le-a vandalizat, distrus, sustras, topit. Totul s-a limitat la un balet bovin, urban, monden. Constiinta civica s-a manifestat, ca intotdeauna la noi, prin a trage foloase de pe urma sarcinilor primite si prin indiferenta fata de efectele acestora.
Acum cativa ani, un artist propunea, printr-un poster raspandit in Bucuresti in prag de alegeri, votarea lui Jean-Claude van Damme (“o mana forte”) ca primar al Capitalei, relevand astfel propensiunea catre autoritate/autoritarism si fascinatia violentei caracteristice unui public/electorat inrobit de imagine. Mai inainte, o artista impanzise centrul Bucurestiului cu un afis ce invita populatia la un spectacol gratuit in care era oferita concomitent toata paleta de actiuni: concert de manele, striptease, intrunire politica, reuniune evanghelizatoare si initiere in practici yoga. Ceva mai recent, un alt artist a lipit sute de mici “coconi” roz (din ghips) pe cladirile Capitalei, un act pur autoreferential, candid, dar care a fost receptat si prezentat de mass-media drept un ritual satanist, a carui explicare a dat prilejul unor uluitoare performante de cretinism din partea unor specialisti improvizati, profesori si experti din cei ce abunda pe la televiziuni si care s-au dat in stamba inventand simbolici absconse si frisonante pentru un gest artistic gratuit. Asemenea intreprinderi au reusit sa dezgroape - poate fara voia lor - mentalitati colective profunde, lipsa de discernamant politic al celor ce-si fac auzita vocea votand, superficialitatea si obscenitatea spatiului public vizual si cultural, semidoctismul demersurilor ce vizeaza interpretarea faptelor culturale inedite si incomode. Unor asemenea intreprinderi artistice profunde si individuale, vacile fara lapte de acum le substituie actiunea de forma, pur conventionala, care nu propune un concept expandat al artei, ci arata inca o portiune defrisata din aceasta cu securea divertismentului. In timp, inmultirea acestor actiuni strict birocratice poate nu doar sa creeze confuzie in ceea ce priveste valorile (si sa ne trezim ca marele artist al inceputului de mileniu nu este Bernea - care oricum nu mai este -, ci Ilie Nastase, care este), ci sa obtureze pur si simplu accesul publicului la evenimentele artistice propriu-zise. Faptul ca o actiune tipica pentru arta actuala cum este aceea a coconilor roz a putut fi luata nu drept arta, ci drept ritual satanist spune mult nu doar despre deprofesionalizarea si incompetenta culturala din mass-media, ci si despre inadecvarea si infantilismul gustului public, care vede arta acolo unde sunt doar niste “ghildusii” de papusi stupide si se sperie ca de dracu’ acolo unde vede simpla semnatura a unui artist.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22