Vedere de pe mal

S. Damian | 18.02.2005

Pe aceeași temă

Cand descindeam la Paris continuam taifasul cu Edgar Reichmann. Depanam impreuna amintiri de tinerete in Bucurestiul pestrit, strivit de cizma dictaturii, in care spiritul era impiedicat sa evadeze din uniformitate si din inertia balcanica. Acel start al rascoalei retezate, in care am invatat sa induram frica si obedienta, a marcat anii de junete, purtam ca o povara mostenirea lor in popasurile diasporei. Edgar Reichmann sustinea ca ne-am cunoscut inainte de plecarea sa precipitata, la finele anilor '50, eu nu-l contraziceam, ma cazneam si nu izbuteam sa clarific vagile impresii de atunci, explicandu-mi-le printr-un soi de somnambulism. Ce ma apropiase de el era trecerea printr-o experienta de viata similara, in alti parametri (Franta, Germania), preferinta pentru literatura, convingerea la care debarcasem amandoi ca valoarea operei nu e imuna la zbaterile constiintei si ca in epoca moderna solidaritatea, toleranta, deschiderea orizontului implica o angajare democratica. Am socotit de la inceput o performanta includerea sa in calitate de colaborator permanent in redactia ziarului Le Monde. Sa ti se incredinteze vreme de peste trei decenii comentarea cartilor romanesti si a activitatii editoriale in Sud-Estul Europei, la una din cele mai citite gazete de pe glob - era o confirmare a competentei si a eficacitatii. Nu numai ca a fost selectat, tinand piept unei severe concurente, dar a si conservat pozitia obtinuta, dovada de disciplina si responsabilitate, de sincronizare cu cerintele ambiantei si, nu in ultimul rand, de manuire perfecta a limbii franceze. Cu toate ca a simtit pe propria piele tentatia toropelii si a imobilismului la portile Orientului, el a dezmintit faima de neverticalitate si de delasare a unor colegi de generatie, inapti sa se adapteze structurilor care cer un alt mod de asumare a indatoririi. Roadele sarguincioasei contributii le-a strans intr-o culegere, O fereastra spre lume (Editura Paralela 45). Nu omit si vocatia de literat atestata de romanele: Denuntatorul (1962), Rachel (1987), Insomniacul de la Dunare (1992), Nu voi mai merge la Sils Maria (1995), traduse si in romaneste. Despre certa aptitudine epica a unui povestitor, impregnat de privelistile copilariei brasovene, de mirajul transmutarii varstelor si al revelatiilor - ar fi necesar sa revin cu alt prilej.

In miezul fenomenului

O pluralitate de subiecte invadeaza paginile culegerii mai sus mentionate, ceea ce nu anuleaza o orientare de fond. Nicaieri criticul nu intocmeste recenzii de conjunctura, consemnari conventionale expirate in ziua urmatoare. Ca e un observator al adancimilor o probeaza si faptul ca pricepe organic evolutia literaturii romane, o judeca dinauntru, cu intuitia structurilor si a valentelor productive. O dimensiune in plus a investigatiilor sale e plasarea operelor romanesti in contextul miscarilor de idei europene, asocieri subtile si exacte care sprijina "exercitiile de admiratie", dupa formula lui Cioran. E o trasatura care e mai palida la unii cronicari literari din tara. La E.R., literatura romana inceteaza de a fi un corp izolat, marginal, inchis spiritual, ci devine o parte componenta a unei emancipari pe intregul continent, care permite iradieri si inrudiri de prim rang. Astfel, la Mateiu Caragiale criticul surprinde frumusetea barbara a scriiturii, rezultat si al intersectiei Estului cu Vestul. E un tinut unde coabiteaza voluptatea decolarii spre legenda si fantastic cu impulsul de a cotrobai si prin subterane. La hotarele Rasaritului totul nu e privit cu gravitate. Subliniam mai inainte cat castiga analiza in oglinda, stabilind conexiuni si avanposturi stabile. Aventura Crailor e caracterizata in relatie cu rigoarea si claritatea romanului francez. Levantul e locul magic, unde vine sa moara Occidentul, conchide cu plasticitate E.R. Daca prin Mateiu Caragiale e expusa starea unui dandy tulburat si frustrat, el nu se inscrie totusi in suita "metafizicienilor disperarii" din Estul si Sud-Estul Europei. Criticul insiruie ca termeni de referinta pe polonezul Bruno Schulz, pe cehul Kafka, pe croatul Krleja, pe triestinul Svevo. Elocventa e din aceasta prisma si confruntarea la care supune proza lui Mircea Eliade. Pentru autorul Noptilor de Sanziene caderea in istorie e un blestem, criteriul de evaluare care dainuie e abandonarea tiparelor fixate de eveniment si memorie, adoptarea ritmului neutral al cosmosului. Ca sa defineasca proportiile despartirii de timpul concret, criticul asaza la antipozi conceptul de scurgere a vremii la Proust sau Faulkner. In paradisurile calcinate ale lui Eliade, ierarhiile traiului cotidian se estompeaza, intervine o alta sita de ierarhizare, in care domina fantezia, coincidenta, miracolul. Recurgand la amnezie si la extaz, insul participa la o depasire a imediatului. Tinde spre o comunicare cu sacrul, cu cosmosul. Analiza nu se opreste la simboluri, cuprinde si procedeele de descriere, derularea actiunii ca un decupaj cinematografic, cu o banalitate voita a expresiei. In La tiganci, metamorfoza unui mic functionar, Gavrilescu, e zugravita ca o catapultare intr-un univers imprevizibil. In Romanul adolescentului miop, E.R. descopera un Eliade inainte de Eliade, compara agitatia fara substrat a puberului, inca nefixat, cu febra trupeasca la Radiguet, cu vitalismul paseist la Knut Hamsun, cu nihilismul disperat la Giovanni Papini. Paralelele indicate divulga o apreciere majora a produsului autohton, capabil sa rivalizeze cu alti candidati in intrecerea europeana. De notat ca E.R. triaza cu un ochi avizat, are antene pentru ce e scos din serie, germene al unei alte perspective. Prioritatea o detine reliefarea valorii. E.R. nu se rezuma insa sa constate. Acolo unde dezaproba, chiar pe autorii favoriti, el ia atitudine - mustra si reproba.

O alergie de bun augur

Zugravind miopia adolescentului, criticul ne previne ca va urma orbirea politica de mai tarziu la autorul Noptilor de Sanziene. Seful generatiei tinere, seismograf al zbuciumului intr-o generatie in efervescenta, a ascultat o vreme glasul sirenelor. A fost o ademenire fatala. Si cu alte ocazii criticul nu ascunde obiectiile, parerea de rau pentru un esec sau o confuzie. El n-a evitat sa spuna lucrurilor pe nume. A laudat odinioara peste masura pe Eugen Barbu pentru Principele, inaltat excesiv prin alaturarea de Margueritte Yourcenar. Ulterior s-a corectat si a reprosat scriitorului ca s-a lasat vrajit de o himera destul de grosolana, a fost racolat de Putere si a preluat un canon dogmatic si nationalist (ca in Incognito, acuzat si pentru plagiat). Cu toate ca a fost cucerit de talentul lui Marin Preda si a exultat in fata realismului din ciclul Morometilor, criticul nu ezita sa declare ca, dupa aceea, inspiratia taraneasca s-a epuizat. Tot ce a atins romancierul in afara perimetrului rural pare nascut caznit, artificial. Din cand in cand, gradinarul intrerupea sapatul, isi stergea sudoarea de pe frunte si ridica ochii spre un petec de cer. Era aspiratia spre contemplare si visare, care a imbogatit un realism viguros. Un comandament la care criticul se intoarce mereu e respectarea aproapelui. Pentru el, rabufnirea de xenofobie e semnul de identitate al totalitarismului. Fiind atat de sensibil la deraierile iscate de ura fratricida, comentatorul paraseste tonul de indiferenta adnotare, devine dur, intransigent, profetic. In Le Monde, in paginile consacrate literaturii, cronicarul a prezentat fara sfieli Romania in epoca totalitarismului, ca pe o cazarma, o inchisoare, o casa a prostiei. Pe planul constiintei se observa si azi un decalaj fata de democratiile occidentale. In cercurile intelectuale, printre carturarii de anvergura, circula, poate mai mult decat in alta parte, forme inca resentimentare, prejudecati sovine, tentative de inchidere si de izolare. In foiletonistica sa, uzand si de prestigiul ziarului Le Monde, cronicarul respinge uratele metehne, revendica o mobilizare a fortelor in apararea demnitatii civice. Faptul ca abordeaza curajos teme delicate da eseurilor sale o rezonanta vie. Tocmai in aceasta directie l-as fi vrut uneori mai staruitor, dezvoltand ideile perspicace emise, zabovind in demonstratie. Daca ar lucra mai aplicat, depasind formatul impus in mod normal de jurnal (texte scurte, incisive, ultralimpezi), lansandu-se si in exegeze de istorie literara si sociologie a culturii - efectul ar fi mai durabil. Cand reconstituie faza de glaciarizare a simpatiei lui Eliade fata de Sebastian, E.R. arata ca rinocerizarea prietenului a constituit pentru fragilul autor al volumului De doua mii de ani o teribila dezamagire. El nu a abandonat, cu toate acestea, nazuinta de a atinge imposibila fraternitate, a mentinut nostalgic tristul joc cu ingerul de-a v-ati-ascunselea. A resimtit nevoia refacerii unei intelegeri superioare, care sa reinvie rafinamentul comunicarii afective si estetice, o osmoza la care ajunsesera in comun. Un nivel care, dupa stingerea conflictului, ar fi trebuit sa le fie din nou accesibil pentru propasirea literaturii si cresterea solidaritatii intelectuale. In dialogul cu Edgar Reichmann decat ne-am consolat cu gandul ca avem un rost ca migranti, nefixati geografic, curieri in misiuni speciale, datori sa transmitem incolo si incoace, fiind acceptati si ca indigeni, patrunsi de spiritul locului. Nu pledez pro domo, ci circumscriu doar o situatie de fapt. Plecarea, oricate implicatii dureroase a presupus, a fost si o putinta de initiere, mai ales daca repercusiunile ei aduc un folos si vechiului spatiu.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22