Viața teatrelor dincolo de festivaluri

Doina Papp | 02.02.2016

Pe aceeași temă

Cu cât își va conștientiza mai mult rolul în sfera socială și de comunicare, teatrul va deveni cu adevărat ce trebuie să fie, un pol al culturii și spiritualității, un spațiu unde sacrul și profanul își dau mâna pentru a salva sufletul de la degradare.

 

Păstrarea instituțiilor de spectacol în ser­vi­ciul public, finanțate de la buget, e o moș­te­nire a vechiului regim. Hulit la în­ce­pu­tul anilor ’90, binecuvântat mai apoi, când dez­ordinea din societate a făcut să devină imposibilă o viață normală în zona independentă, numitul sis­tem a ferit totuși lumea sce­nei de cutremure și de­z­organizare. Ne-au mai lău­dat și alții, străini, din Fran­ța, Italia și alte țări occidentale care, prac­ti­când sistemul independent, îi cunosc disfuncțiile, li­mi­tele și îi invidiază pe cei puși la adăpost de stat față de crizele financiare prin care trec aceia. (Să ne amintim de grevele „in­termitenților“ din Franța împotriva legii care provoca șomaj în rândul actorilor an­gajați pe contract.)

 

Am rămas, așadar, cu o rețea de teatre de stat consistentă care, pe tot cuprinsul ță­rii, ar trebui să asigure un flux al ac­ti­vității de spectacol de un oarecare ritm și constanță și o anume normalitate a vieții culturale. Ceea ce se și întâmplă în cele mai multe ca­zuri, ceea ce nu-i puțin lu­cru, având în ve­dere dispersarea și chiar pulverizarea in­teresului cultural subminat zdravăn pe plan local de acela de bussines. Să ne amin­tim, din nou, câte scandaluri au însoțit in­ten­țiile unor foruri locale de a subordona via­ța artistică activităților co­merciale de tot fe­lul, prin preluarea ade­sea a spațiilor des­tinate spectacolelor pen­tru activități co­nexe, de marketing, fără re­levanță cul­tu­ra­lă. Sigur, asta e con­se­cin­ța dependenței fi­nanciare totale, respectiv a puterii ab­so­lu­te a ordonatorului de cre­dite, în acest caz, statul, de a dispune de instituțiile din sub­ordine, în cazul nostru, teatrele. Pe de al­tă parte, acest cadru fi­nanciar permite tea­trelor să deruleze pro­iecte costisitoare, să facă montări scumpe și, în general, să sus­țină o activitate de spec­tacol pentru care simpla relație co­mer­cială cu un public pu­țin potent financiar le-ar dezavantaja. Lu­crurile se echilibrează firesc acolo unde con­silierii decidenți ai pri­măriilor ac­țio­nea­ză ca un conclav com­petent și res­pon­sa­bil și devin conflictuale și neproductive în municipiile unde își fac loc arbitrariul sau, și mai rău, interesele suspecte.

 

În ciuda faptului că sistemul instituțiilor de spectacol bugetate de la stat are și la­cu­ne încă nerezolvate (cel privind angajarea pe perioadă nedeterminată a actorilor, de pildă, fiind cel mai des in­vocată), avantajele lui sunt incontestabile, în primul rând prin asigurarea unei permanențe și continuități a vieții cultural-artistice pro­fesioniste pe tot te­ri­to­riul țării, care, în vederea reorganizării teritoriale pe bază de autonomie locală, devine vitală.

 

Am avut ocazia în vremea din urmă să vizitez multe dintre aceste locuri și să constat cum forurile locale ca­re le susțin din punct de vedere financiar nu-și neglijează obligațiile, în cele mai multe cazuri, fiind adesea alături de tea­trele în cauză la organizarea unor ma­ni­festări de anvergură, precum festivalurile. Dar, chiar și în afara acestor festivaluri care împânzesc țara pentru că mai marii orașelor au înțeles că sunt importante pen­tru imaginea și dezvoltarea așezărilor, în viața teatrelor pulsează o vagă nor­ma­li­tate. Adică, un ritm al spectacolelor și mon­tărilor adecvat cerințelor locale, un plan de restaurare și întreținere, care, de la caz la caz, face ca edificiile culturale im­portante și de tradiție în care acestea func­ționează să fie tot mai atrăgătoare. La Bâr­lad, de pildă, pe unde am trecut, în tea­trul care poartă numele unei figuri im­por­tante a scenei românești, Victor Ion Popa, în ciuda unei politici de promovare de­fec­tuoase (habar nu mai aveam, de pildă, de activitatea acestei instituții teatrale când­va vie), teatrul pare a face parte din viața urbei, întreținându-i suflul spiritual. Spa­țiul cochet și confortabil e pregătit, în week-end mai ales, să-și primească pu­blicul, obișnuit la rându-i să respecte lo­cul prin ținută și atitudine. Produsul ar­tistic e și el decent și m-ar bucura să aflu că în jurul instituției cu pricina s-ar croi și alte proiecte culturale, educative de ca­re orașul are nevoie. Aici, ca și în alte părți, la Galați, la Constanța. Chiar dacă sub­vențiile nu sunt îndestulătoare, mai multă inițiativă și angajare ar fi utilă pen­tru a justifica, în fond, investiția de la bu­get. Poate greșesc, în lipsa unor analize la obiect, dar impresia generală e că o anu­me comoditate și inerție în urnirea lu­cru­rilor face ca adeseori șansele unui sistem în principiu ofertant să fie ratate. Sigur, un teatru de provincie, cu puterile lui li­mi­tate de trupă, de resurse, nu poate aco­peri nevoile culturale ale unei localități în materie de spectacol. De aceea sunt bi­ne­venite și așteptate manifestările de tip fes­tival, care oferă cadrul lărgirii orizontului către fenomenul național prin aducerea în turneu a unor trupe din alte localități și chiar din Capitală. Doar că acestea vin și trec. Între timp, ce mai poate face un biet teatru cu repertoriul limitat, cu interpreți pe contract, care mai joacă și prin alte părți... (noroc că, în ultima vreme, puz­de­ria de facultăți de teatru de pe tot cu­prinsul patriei furnizează forță de muncă locală) cu un public țintă limitat și el. Mul­te, aș îndrăzni să spun, de la spectacole-lectură la conferințe, de la programe în colaborare cu școlile și grădinițele la lan­sări de carte și discuții aferente. Retra­ge­rea în cochilie nu e recomandată și, da, e frumos că notabilitățile urbei se salută ce­re­monios la premiere, dar cerințele vieții moderne sunt altele și pericolul în­sin­gu­rării în aria de referință a calculatorului e mare. Cu cât își va conștientiza mai mult rolul în sfera socială și de comunicare, tea­trul va deveni cu adevărat ce trebuie să fie, un pol al culturii și spiritualității, un spațiu unde sacrul și profanul își dau mâ­na pentru a salva sufletul de la degradare. În multe dintre locurile asemănătoare ce­lor evocate acest lucru e vital.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22