Pe aceeași temă
A visa lumea in cuvant, imagine si ritm
Inca din copilarie, Victor Brauner nutrea un mare interes pentru secretele existentei. In arta lui acest interes a prins viata. El a creat un stil unic, inspirat de: spiritism, Cabala, alchimie, filozofie, numerologie si alte forme ale cunoasterii, un stil care depasea cu mult toate aspiratiile picto-poeziei. El a fost de la inceput un inovator, un picto-poet in inteles vechi si modern, care fara scrupule si neinfricat a pretins de la privitor sa devina un activ visator diurn, un co-autor a ceea ce nu exista - caci nu exista o singura realitate, ci mai multe.
Victor Brauner a fost complex, ambiguu, polimorf pana la cosmar. Pentru el, picto-poezia inseamna a visa lumea in cuvant, imagine si ritm - simtul lui pentru ritm era atat de dezvoltat incat putea sa vada in muzica si sa faca muzica in imagine.
Fapturile sale se puteau misca si imbranci una pe alta - exact ca in dansurile populare cand dansatorii dezlantuiti se puteau intinde si prelungi pana in zona enigmei de neinteles.
Aceste calitati neobisnuite l-au impresionat puternic pe André Breton care a aranjat prima expozitie separata a lui Victor Brauner, la Paris, Galerie Pierre, 1934, scriind primul text pentru catalogul expozitiei, in care Victor Brauner era prezentat drept cel mai stralucit suprarealist, singurul care intr-adevar a creat o mitologie personala.
Pentru ca persecutia evreilor se intensificase in Romania, Victor Brauner a fost nevoit sa emigreze pentru totdeauna in Franta, unde mai calatorise deja. S-a stabilit la Paris, unde mai locuise mai inainte, de multe ori. Acolo i-a intalnit pe : Brancusi, Benjamin Fondane, Tanguy, Giacometti si pe mai toti suprarealistii. A stat in grupul lor, fiind totusi independent, ca un artist care nu putea sa gandeasca in turma.
Limitele dogmatice nu conveneau deloc puternicei individualitati a lui Victor Brauner. El era un autentic picto-poet care putea sa: deseneze, picteze, sa scrie poeme si texte, un adevarat creator de vise.
Scopul picto-poeziei ca si al teatrului era acela de a schimba starea de spirit a spectatorilor: daca nu avea loc nici un catharsis, nu era arta. In arta lui Brauner exista mereu un element sacral: Cabala fonetica si limba pasarilor. Viata, poezia, arta, erau de nedespartit. Exista de asemenea un element de magie in picto-poezia sa.
Victor Brauner credea ca toate artele au la origine aceeasi sursa si ca artistii aveau libertatea de a se exersa in toate artele. Suprarealismul avea, in realitate, mai putin de a face cu protestul social-politic si mult mai mult cu nevoia de a se exprima cu o libertate totala.
Picto-poeti au existat dintotdeauna: Leonardo da Vinci, Michelangelo, William Blake, Victor Hugo, Goethe, Strindberg, Karin Boye, Henry Miller, Eugène Ionesco, Bruno Schulz, Witkiewicz, dansatorul Vaslav Nijinsky (pictand, desenand, scriind poeme si jurnale). Lista e foarte lunga. In Europa multi artisti au fost scriitori: Van Gogh, De Chirico, Dali, Edvard Munch, Marcel Duchamp, Delacroix, Brancusi, Mark Chagall si multi altii.
Pentru acesti picto-poeti, sentimentele se puteau exprima cu totala libertate fara manevrare intelectuala si exactitate vizuala. Universul unui picto-poet transformandu-se in conformitate cu spatiul nelimitat al visului. Totul era intors pe dos. Picto-poetul putea sa se metamorfozeze intr-o pasare cu un ochi vizionar. Victor Brauner era pasionat, interesat de partea de vis a vietii. El scria in 1965: "Vreau sa-mi leg viata de ceva fantastic in asa fel incat necunoscutul sa locuiasca in mine".
In vis se dilata viata, devenind infinita. In vis pictorul traia cu adevarat - stiind ca instrumentul picturii este vederea, care e altceva decat privirea ochiului. Vazul fiind numai o parte din activitatea creierului, fiind creata pentru a recunoaste alte chipuri: mii si mii de chipuri.
La Victor Brauner ochiul este epicentru: in toate imaginile sale. Si totusi, ochii fiind porti stramte pentru vaz. In 1931, Victor Brauner a pictat Autoportret cu un ochi ranit, era anul in care el a participat la Salonul III al "Surindependentilor".
Sapte ani mai tarziu isi pierde cu adevarat ochiul, intr-o incaierare intre pictorii suprarealisti. Dupa accident, viata si arta lui se schimba radical. Prin rana - adevaratul ochi care e creierul - pictorul putea sa guverneze mai bine arta sa, sa lumineze materia si fotonii, intens. Rana era ca o intrare catre cealalta parte a vazului.
Dincolo de ganduri si sentimente, dincolo de tot
Victor Brauner a trebuit sa sacrifice o parte din corpul sau, ca in toate mitologiile, ca sa primeasca puteri supranaturale si pentru a putea patrunde si mai adanc intr-o lume demateralizata, pentru a contempla corpuri transparente, gasindu-se intr-o stare mai inalta si parand a avea chiar constiinta, dupa cum scria poetul Novalis.
Imaginile lui Victor Brauner devin, dupa accident, ca incapsulate intr-o neliniste inghetata, intr-o neliniste transparenta, devenind suportul noului sau vaz.
Acestea petrecandu-se deloc intr-un spirit nihilist - dimpotriva, constituind dovada angajarii sale, a unui interes activ pentru marea veneratie a vietii.
Anxietatea lui inghetata avea o ciudata calitate stimulanta: de a se transforma in ceva linistitor. Toate astea prin imensa energie a pictorului si acceptarea puterii de creatie. (...)
