Pe aceeași temă
Roger Scruton oferă elitei burgheze euro-americane cheile celor mai bune podgorii, soiuri și pivinițe.
Roger Scruton (n. 1944) și-a exercitat inteligența analitică asupra unor subiecte aparent disparate: estetica arhitecturii, reflecția asupra structurilor muzicale, mari figuri filozofice – Platon, Spinoza, Kant –, dar și teme geopolitice fierbinți, precum Orientul Mijlociu, globalizarea sau fenomenul terorismului. Acest englez admirabil se consideră un martor al tradiției occidentale, un critic al potecilor false pe care s-a rătăcit mitologia modernității, un custode al temeiurilor pierdute.
// ROGER SCRUTON - Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor (Traducere din limba engleză de Teodora Nicolau, Editura Humanitas, 2014) |
Prin tot ce scrie, Scruton nu caută să șocheze (așa cum procedează, adesea, mult mai polemicul Paul Johnson). Își propune doar să ne amintească, printr-o anamneză erudită și modestă, savoarea pierdută a lumii vechi, în care Dumnezeu, arta, iubirea și plăcerea de a trăi meditativ compensau, prin asumarea credinței, durerile, mărginirea și anxietatea condiției umane. Ca orice spirit conservator, Scruton e convins că antropologia istorică pesimistă – axată pe imposibilitatea manifestă a progresului moral – reprezintă singura perspectivă paradoxal capabilă să ne reconcilieze cu lumea, cu semenii și cu noi înșine. Nu ne putem salva umanitatea constitutivă decât dacă eradicăm idolatrizarea propriei specii, autodivinizarea politică sau cultul nesăbuit al iluziilor colective care otrăvesc izvorul lucidității și transformă societatea într-un experiment utopic, alienant, diform, golit de sens. Conservatorismul nu este o reacție burkeeană la smintelile revoluției, ci mai degrabă un cod al moderației salvatoare: o atitudine atemporală, hrănită din înțelepciunea ecumenică a celor care, precedându-ne, ne-au luat-o, de fapt, înainte.
De data aceasta, printr-o carte din 2009, frumos tradusă de Teodora Nicolau (Beau, deci exist. O călătorie filozofică în lumea vinurilor, Humanitas, 2014), Roger Scruton oferă elitei burgheze euro-americane cheile celor mai bune podgorii, soiuri și pivinițe. Textul acestui euforic credo cartezian cuprinde o primă secțiune autobiografică, descriptivă, plină de evaluări gustative și peisaje telurice, în care autorul își descrie inițierea enologică, face un elogiu total al Franței viticole, fără a neglija piețele secundare (Italia, Spania) sau emergente (Chile, Argentina, California, Africa de Sud, Australia, România), urmată de o ultimă parte dedicată unei fenomenologii a degustării, la intersecția dintre fascinația halucinogenă și contemplația estetică. Pe tot parcursul expunerii, Scruton caută argumente pentru a-i împăca, definitiv, pe Dionysos și Iisus Hristos, divinitățile complementare ale oricărei jubilații vitale bine cumpănite. Cu precedentele lor iudaice ori ecourile sale patristice, Banchetul grec și Euharistia constituie temelia civilizației așa cum o știm și cum ar merita să o știm, oricând. Un epicureism creștin, îngemănat sub dubla emblemă a lui Rabelais și Montaigne, iată cadrul în care Scruton trece strălucit și proba scriiturii artiste: multe pagini au calitatea literaturii excelente, în care aromele, sclipirile sau misticele conexiuni dintre licoarea viei și tărâmul din care se naște aceasta sunt exaltate poematic, precis și sugestiv. De altfel, însăși toponimia viticulturii franceze sună ca o tapiserie sonoră, solară, enigmatică și aristocratic ritualizată: Saint Amour, Marquis de Saint Loup, Tardieu-Laurent, Sauternes...
Ideea recurentă a cărții pare a fi, dincolo de moderația potențatoare a jubilației bahice, obligația morală a convivialității ca probă de altruism. Chiar dacă deguști un grand cru în singurătate, gestul se cuvine dedicat, mental și afectiv, tuturor companionilor imaginari: prieteni absenți, spirite afine, semeni în preajma cărora descoperi laolaltă plăcerea distincției și voluptatea sublimat orgiastică a comunității. Cu alte cuvinte, există un duh al complicității intelectuale pe care vinul îl rotunjește oriunde e băut cu inima deschisă, așa cum se cuvine. Evident, această ortodoxie bahică e pândită de ereziile cupajelor anonime, ale industrializării, ale ruperii bobului de strugure din contextul său geologic și socio-cultural de neînlocuit. Geniul vinului este un genius loci, asta ne repetă Scruton, pentru a ne disciplina respectul față de „terroir“. Fâcând dreptate vinurilor de Bourgogne, în veșnica lor rivalitate cu acelea de Bordeaux, autorul e nedrept, oarecum, cu vinurile Lumii Noi, deși butacii lor au salvat viticultura europeană de catastrofa filoxerei și chiar dacă producătorii lor sunt, volens nolens, expatriați ai Lumii Vechi.
Interesante mi se par și racursiurile scrutoniene în alte religii și civilizații, unde – asemenea islamului actual – vinul e prohibit, deși Avicenna sau Omar Khayamm îi preaslăveau, fără perdea, virtuțile curative. După autor, islamul post-andaluz a intrat în modernitate deposedat de propria cultură (originară) care va fi fost mult mai permisivă decât decretele molahilor actuali, inculți și opaci. Sondând alteritatea culturală, Scruton nu pierde ocazia de a veșteji consumul băuturilor tari, al rachiurilor și licorilor din cereale, care amețesc animalic, agresând deopotrivă ficatul, bunul simț al colocvialității decente sau iubirea cavalerească față de femeie și natură. Și face o remarcă nostimă: pe drumurile de țară ale Angliei, unde mitocanii excursioniști aruncă pet-uri de plastic (asemenea celor de la noi), n-ai să vezi, barbar abandonate, sticle goale de vin... In vino veritas, dar și... nobilitas!
Opus-ul lui Scruton se încheie cu o hazliu judicioasă anexă vino-bibliografică: cu ce soi de vinuri merită însoțite lecturile mari din Aristotel (Sauvignon Blanc de Beringer), Cicero (Ausone din 1959), Sfântul Augustin (asortabil cu un Cabernet Sauvignon marocan, în lipsa dispărutului vin de Cartagina), Boethius (Mersault, Chassagne-Montrachet sau Saint-Aubain) și tot așa, incluzând în listă până și recomandarea de a-l degusta pe nihilistul Heidegger cu un pahar de vin... gol. Bonne dégustation! //
