Vitrină cu vedere spre teatrul românesc

După ce a îndeplinit funcția de selecționer pentru trei ediții anterioare ale Festivalului Naţional de Teatru (2005-2007), criticul de teatru MARINA CONSTANTINESCU revine la conducerea celui mai important eveniment din lumea teatrului românesc, realizînd selecția ediției a 24-a, dar încercând totodată, din postura de director artistic, și să dezvolte evenimentul astfel încât să redevină un brand cultural, tinzând spre statulul Festivalului „George Enescu“.

Doamnă Marina Constantinescu, sunteți selecționerul ediției cu a 24-a a FNT, un critic de teatru care însă trebuie să coordoneze și o mare echipă de oameni, cu peste 200 voluntari. Ce înseamnă un festival național de teatru pentru o Românie cu prea puține bune modele organizatorice?

Pentru mine, ipostaza de selecționer și cea de director artistic sunt inseparabile. Nu consider că un director de festival trebuie să se ocupe doar cu întocmirea unei liste de spectacole, iar restul echipei să construiască festivalul. Cred că directorul de festival trebuie să facă o structură puternică, pe care să încerce să o crească de la an la an, atât ca anvergură, cât și ca nuanțe. Uneori poți să renunți la lucruri, alteori ești nevoit să adaugi. Un festival e un mecanism în schimbare, viu, exact așa cum este Teatrul însuși.

An de an, indiferent de selecționer, lista spectacolelor invitate își are tabăra de contestatari. Care au fost principiile care au stat la baza selecției dumneavoastră?

Din selecție se vede că nu mai e necesar să facem delimitări în fenomenul teatral. Teatrul este un mediu dinamic, complex, care propune și spectacole mici (dar foarte bune și de intensitate, cu texte vehemente), dar și spectacolele mari (cele din repertoriile teatrelor de stat). Acesta este fenomenul teatral care trebuie pus în valoare, neîncercând să se facă alte ierarhii. Nu întotdeauna totul e excepțional, dar există un număr de spectacole care creează un fel de clasă de mijloc și de unde se face saltul către excepțional.

Am căutat în primul rând să merg pe urmele regizorilor-creatori puternici, branduri în lumea teatrului românesc. Unii au lucrat mai mult, alții mai puțin. Am căutat ca, din ce au montat, să aduc în Bucureşti exact acel spectacol care consider că-i reprezintă cu adevărat din punct de vedere estetic, în acest moment al carierei. Apoi, m-au interesat căutările lor noi, precum și căutările celorlalți regizori mai tineri, cei care vor să miște mecanismul acesta altfel, cu metode clasice, dar și cu un tip de originalitate care susține ideea mea de a modifica, de a provoca, dar fără a fi vulgar; de a provoca prin creativitate, cu mijloacele proprii. M-am bucurat de câte ori aici sau în țară, în spații mici sau mari, am văzut actori pe care îi cunosc foarte bine sau am descoperit actori pe care de-abia acum i-am cunoscut. M-am bucurat să observ modificările lor în relația cu ei înșiși, cu textul, cu felul de a rosti un text, relația cu regizorul cu care lucrează, felul în care se schimbă chimii, felul în care există acest nou. Nu toate aceste spectacole sunt perfecte. Poate din câteva aduni unul mare, dar în fiecare există ceva valoros pentru acest moment al teatrului românesc. Și nu cred că se poate trece peste ele.

Vor fi la București peste 60 de invitați străini, profesioniști din lumea teatrului internațional. Ce își propun aceștia să vadă?

Din ceea ce au ales, înțeleg că vin să vadă regizori români care au intrat în circuitul teatral internaţional. La această categorie, Silviu Purcărete e campionul absolut. La spectacolele lui s-au vândut toate biletele. Toată lumea întreabă dacă are spectacole în festival, cu ce companii, unde se joacă, ce se joacă. Apoi, sunt regizorii mai tineri care au montat în străinătate și care au fost prezenți și ei în festivaluri: Gianina Cărbunariu, Radu Afrim. Dar există și această muncă din spate a echipei festivalului de a prezenta străinilor cât mai multe teatre, regizori și spectacole. Încerci să-ți vinzi marfa, într-un fel. Anul acesta a fost însă greu, pentru că au existat în anii precedenți momente mai slabe ale festivalului, iar unii oameni importanți de teatru au făcut un pas înapoi. Trebuie să-i recâștigăm, iar pentru asta trebuie să revenim la o anumită amploare pe care FNT-ul a avut-o și pe care o merită. Este un festival singular prin puterea cu care poate plasa în circuitul internațional valorile teatrului românesc.

Cele zece zile de festival sunt un moment în care se vorbește mult despre teatru. Este FNT vehiculul care poate aduce și mai multă lume în sălile de spectacol?

Acesta ar fi unul dintre scopurile unui festival de o asemenea anvergură - să înnoiești, să împrospătezi și publicul, dar și calitatea sa. Numărul contează, iar FNT are în acest an 24.000 de locuri. Orice om nou care intră în lumea teatrului și este cucerit de ce se întâmplă pe scenă este important. Dar ne interesează și calitatea celui care intră în sala de spectacol. Ce cred că am făcut bine în acest an sunt prezentări amănunțite ale spectacolelor, ale spațiilor în care se joacă – avem 26 de spații, dintre care 12 sunt noi și intră în circuitul festivalului pentru prima dată. Şi, prin includerea acestor spații noi, vor intra și oameni noi.

Am încercat să creăm o armonie a imaginii festivalului, lucrând cu arhitectul Dorin Ștefan. Am gândit unitar toate intrările în spațiile FNT, astfel încât să atragem atenția ochiului printr-un anumit tip de a lumina intrările. Unele intrări în teatre sunt luminate stradal. A pune însă o lumină puternică pe afișul festivalului, deci a gândi un fel de design urban, e o altă meserie. Prin urmare, am apelat la oameni de specialitate, pentru a gândi și produce un impact vizual puternic.

Sunt foarte multe spectacole care se joacă în spații mici, cu un număr de locuri mic. De aceea, aceste spectacole se vor juca de atâtea ori până vor atinge un număr de 500 de spectatori. Pentru anul viitor vom încerca să gândim o altă strategie, dacă vom avea spectacole care permit un număr mic de spectatori.

Am redus la 30% numărul de locuri pentru specialiștii din lumea teatrului, creând o întreagă discuție, pe care mi-o asum. Dar consider că acest număr trebuie redus în continuare. Ideal ar fi să ajungem să procedăm ca la marile festivaluri din lume: bilete cu tarif profesional pentru oamenii de meserie, pentru că nu trebuie să uităm că un festival trebuie să fie înțeles și ca un business. Toată lumea trebuie să câștige. Nu ne permitem luxul de a da multe invitații, fără să încasăm niciun ban; nu cred că este o filosofie bună. Dar există o mentalitate puternică în România care refuză statutul de plătitor de bilet la teatru - chiar la un preț redus. Ca oameni de meserie, și noi suntem spectatori și trebuie să dăm un ban pentru actul cultural. Mi se pare un semn de reverență față de cel care creează. Dar e foarte complicat. Sunt multe inerții și prejudecăți printre care încercăm să facem slalom. Reducerea invitațiilor la această ediție a FNT ne-a permis să fim mai generoși cu numărul biletelor pentru spectatorul obișnuit. Fără el nu se poate.

Dacă ar trebui să faceți un portret acum, așa cum se vede din spectacolele care formează programul FNT, înainte de alegeri, cum arată lumea românească?

E o lume neliniștită, o lume tristă și violentă, o lume disperată, o lume foarte puțin fericită, o lume care, dacă ar trăi foarte mult ancorată în prezentul imediat, s-ar deșira. E o lume care își caută bucuria, râsul, plânsul în ceea ce rămâne atunci când urâtul dispare - în artă! Teatrul este expresia realității imediate din care își trage seva. Privit și analizat ca fenomen subtil și profund, teatrul poate fi chiar un barometru de o mare finețe, un aparat care revelează tipologiile din societatea noastră, lipsa de curiozitate, de cultură, de educație, de respect absolut în fața modelelor. Teatrul românesc arată toate aceste lucruri. Cred că se poate observa și o Românie a lipsei de moralitate și verticalitate, a lipsei de onoare. Și mai cred că există un tip de salvare în intimidate, pe cont propriu; un spirit ludic ca o șansă de salvare.

Interviu realizat de IOANA MOLDOVAN