Vocația pentru politică și administrație

Serban Pretor | 20.08.2019

Instituțiile statului nu sunt doar penetrate de impostură (procesul acesta a fost început și terminat de mult), ci sunt construite doar pe impostură și incompetență.

Pe aceeași temă

În ultimii 30 de ani, statul român, mafiotizat progresiv de la prima până la ultima sa verigă, a dovedit din plin că este nereformabil, adică nu poate fi cârpit. Singura soluție pentru a mai exista, despre care a început timid să se vorbească, este doar resetarea statului. Problema care se pune este cum s-ar putea face asta. Există tot felul de păreri timide, mai toate oprindu-se prin preajma jumătăților de măsură. Hiba tuturor este că, în ciuda unor posibile ameliorări de moment, puroiul de la rădăcină reiese și infectează din nou.

Resetare înseamnă luare de la început, pornire de la zero, pe baza unor principii de la care, odată adoptate, nu se face rabat. Dificultatea rezidă în stabilirea celor care să le statueze, iar apoi a celor care să le aplice. Într-o democrație consolidată, cu o populație educată, lucrurile s-ar rezolva extrem de simplu printr-o serie de referendumuri (vezi Elveția). Nu cred că există o cale mai democratică și mai eficientă de educare a poporului decât prin referendumuri dese, care să-l oblige la exprimare civică și să-l îndemne să o facă în cunoștință de cauză, fiindu-i insuflată convingerea că voința îi este respectată fără amânări și răstălmăciri.

Ce-ați zice de o întrebare cam de felul acesta: „Sunteți de acord ca toți cei plătiți din fonduri publice (bugete) să nu aibă dreptul la niciun fel de privilegii de natura sporurilor (pentru condiții care fac parte din munca aleasă), indemnizațiilor (pentru ședințe și apartenența la tot felul de consilii și comitete), pensiilor speciale (de orice fel, cu excepția celor obținute prin contributivitate), imunități în fața cercetărilor judiciare, autoturisme de serviciu cu șofer, secretare, aghiotanți, consilieri?“. Desigur, întrebarea ar fi formulată mai scurt, iar toate amănuntele ar fi explicate și apoi explicitate prin legi și alte acte normative.

Care credeți că ar fi răspunsul populației? Ce-ar fi dacă, în cazul unui răspuns afirmativ, așa cum este obligatoriu în orice sistem democratic, aceste principii ar fi înscrise în Constituție (alături de limitarea numărului de parlamentari la 300 într-o singură Cameră și interzicerea OUG, a grațierii și amnistiei pentru fapte de corupție)? Ce simplu ar merge mai departe totul.

Nici n-ar trebui dați afară cei care la ora actuală intoxică funcționarea instituțiilor publice. Ar pleca singuri și s-ar realiza golirea acestora de tot parazitismul și impostura din care sunt formate. Dacă totuși vor să rămână, intervin filtrele prin care instituțiile respective vor fi practic reînființate cu alte structuri și alt personal, selecția făcându-se exclusiv pe baza competențelor profesionale și a dorinței de a se implica în organizarea și conducerea societății. S-ar lăsa astfel loc celor care ar avea într-adevăr vocație (aptitudine, chemare, predispoziție pentru un anumit domeniu de activitate sau pentru o anumită profesie) pentru a sluji societatea, un fel de har (grație divină acordată omului) al celor care acum n-au nicio șansă din cauza cohortei lacome de politruci, cu rudele și amantele lor, care parazitează toată viața publică cu singurul scop de a jefui banul public și de a institui norme în folos personal.

La ora actuală, instituțiile statului nu sunt doar penetrate de impostură (procesul acesta a fost început și terminat de mult), la ora actuală ele sunt construite doar pe impostură și incompetență; toți ocupanții lor sunt mânați acolo de un singur țel: de a profita de privilegiile uriașe pe care le oferă pozițiile respective. Când spun asta nu mă refer numai la MAI, STS, poliție și jandarmerie, cum le place unora să se scuze, ci la parlament, guvern, Curtea Constituțională, autorități, primării, consilii populare și de administrație, justiție, cu toate ramurile ei: procuratura, DIICOT, judecătorii, curți de toate felurile, o încrengătură uriașă de așa-ziși împărțitori de dreptate, de fapt niște profitori care și-au înființat și o secție specială de distribuire a acestor profituri conform obediențelor pe care le manifestă față de sistemul mafiot.

Dacă e nevoie de exemple de ultimă oră, priviți declarația sfidătoare a CSM de refuz al impozitării pensiilor magistraților (independența justiției s-ar sprijini pe niște pensii egale cu niște salarii și ele uriașe, acesta fiind motivul lipsei de independență a celorlalte autorități) sau grija Curții Constituționale de a-i umili pe oamenii cinstiți prin pleiade de infractori de tot felul (cum adică rănim sau discriminăm demnitatea corupților dacă le luăm dreptul de a fi grațiați? - ei ce-au făcut cu demnitatea unui popor întreg când l-au furat ca în codru?).

Ar fi un prim pas în aplicarea acelui principiu (teoretic) din Constituție ca egalitatea în fața legilor să nu aibă niciun fel de excepție.

Își mai aduce cineva aminte când prim-ministrul Belgiei a fost surprins mergând la serviciu cu tramvaiul? E drept, la Bruxelles tramvaiele merg oleacă mai bine ca în București, dar tot tramvaie sunt.

România a avut extrem de puțini politicieni care să fie cu adevărat devotați binelui public. Aceia care nu au urmărit privilegiile și îmbogățirea, iar dacă au avut mai mult, au dat din prinosul lor pentru societate. Nu au fost mulți în toată istoria, dar au fost. Nu dau nume, ca să nu stârnesc polemici, nu ăsta e scopul acestui text. Cine vrea să caute îi poate găsi ușor.

Problema care se pune este dacă îi mai putem găsi și printre cei de astăzi. Ca să-i putem descoperi trebuie să le creăm condiții să apară, să aibă loc să se ridice, să-i vadă lumea. Dar să le și punem condiții. Care, dacă nu sunt respectate, să-i facă să dispară automat.

Prima (și aproape singura) condiție care trebuie pusă celor care doresc accesul la o funcție publică este să accepte lipsa oricăror privilegii, cu excepția posibilității de a fi vizibili prin ceea ce sunt în stare să facă pentru semenii lor, să se bucure de dragostea și recunoștința lor (sub orice formă, mai puțin a șpăgii), iar pentru aceasta societatea să le ofere un salariu și o pensie decente, nu nesimțite.

Să nu uităm că vorbim despre un popor pentru care furtul a fost considerat singurul act de dreptate în toată istoria sa, ajungând să-și cânte haiducii în balade, dar care începe să-și dea sema în ce abis îl duce o asemenea concepție. Nu cred că Dragnea, Tăriceanu și ceilalți vor deveni eroi de balade, ci doar gunoaie de tristă amintire. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22