Pe aceeași temă
1. Mai întâi, un semnal legat de ceea ce ține de o evidență imediată. Pe coperta 1 a cărții e, vizibil, numele eminentei traducătoare de limbă engleză Irina Horea. Putem citi această menționare aici, pe copertă, ca fiind un elogiu – un elogiu binemeritat – adus unei mari traducătoare. Ceea ce face aici doamna Horea e, realmente, o mare performanță – pentru că această „Călătorie a lui Walter Benjamin” nu e un roman linear, ci e o carte limpede în profunzimea ei, limpede în limba în care e transpusă, limpede despre întunericul unei seri de bolgii. E, în fapt, un roman despre un om extrem de complex, despre o epocă extrem de complexă, despre labirinturi ale minții și despre labirinturi teribile ale istoriei. Să prinzi – extraordinar – nuanțele psihologice, istorice, filozofice, existențiale, ideologice despre personaje cum sunt Walter Benjamin sau Gershom Scholem ori despre secvențe istorice care sunt de referință pentru modernitate, și anume mai ales pentru partea întunecată a modernității, e ceva de zile mari.
2. Este greu de spus dacă acest roman e sau dacă nu e un next level față de romanele anterioare din România ale lui Jay Parini, superbe și ele – cel despre Tolstoi & cel despre Melville. Poate că acolo, în ambele, suntem mai aproape de o biografie – romanțată; deși, la cât de complex e în stare să scrie Jay Parini, la oricare carte de-a lui nu e niciodată cazul de o simplă biografie romanțată. În orice caz, în cărțile evocate mai înainte, pare că Melville și mai ales Tolstoi ocupă un prim-plan proeminent. Aici, în „Călătoria lui Walter Benjamin”, ceea ce e aparent secundar devine, prin adăugire, principal. Oamenii din jurul lui Walter Benjamin, cei care s-au intersectat cu el, contururile accidentate ale unei epoci ocupă centrul narațiunii arborescente și pun un strălucit efect de contrast și de ecou. Sunt ecouri despre nevroze, dileme, utopii, distopii, tragedii.
3. Ceea ce am notat mai sus nu reprezintă vreun clasament în raport cu cele trei romane pe care le avem în românește de la Jay Parini; e o invitație de a le citi pe toate trei și, totodată, o invitație de a vă întâlni cu un mare scriitor.
4. Revenind la marile personaje ale cărții – ele sunt cele și cei de la lângă Walter Benjamin –cele care, vorbind, povestind fac în așa fel încât ar vrea să îl scoată din uitare. Acest drept la cuvânt pe care Parini îl acordă altor personaje e și o sugestie pentru o metodă de înțelegere – care face apel la un fel de „navigare în cercuri”. E navigare în cercuri în jurul unei epoci, în jurul duhului complicat, teribil, al unei epoci; e și o navigare în cercuri în jurul unui personaj fascinant. Este, totodată, o metodă pe care am văzut-o la lucru și în precedentele două cărți apărute la Humanitas Fiction – dar aici, în cea de-a treia, rafinarea și turația ei sunt mai mari. Poate și pentru că intervalul (istoric) asupra căruia se exercită această metodă e mai dens. În fond, unul dintre „personajele” de fundal, un mare personaj al acestei cărți, e ceva difuz: e chiar nebunia unui timp istoric în care s-au produs unele dintre cele mai mari crime din istoria umanității.
5. Un alt motiv de admirație pentru ceea ce avem aici, dintre numeroasele motive de acest fel, e pur și simplu arta lui Jay Parini de a scrie/vorbi despre ambiguitatea unei epoci, despre penumbrele unor personaje. Limpezime despre opacitate, lumină despre întuneric, claritate despre confuzie. Sunt multe pasajele care, pe spații scurte, vorbesc – indirect – despre arta de prozator a lui Parini, despre capacitatea ieșită din comun a acestuia de a explica inexplicabilul, despre modul lui Parini de a prinde în text, logic și foarte convingător, spiritul timpului, zeitgeist‑ul, al unui timp care nu mai are răbdare, care se accelerează. Iată: „Se ridică încet și își îmbrăcă restul hainelor, în timp ce Julie puse pe ea un halat de baie. În câteva clipe, el ajunse în prag, cu cravata la locul ei, cu servieta atârnată de o mână. Se simțea ca o pasăre rătăcită în furtună, pe care vântul o suflă de pe o cracă pe alta. Niciun loc unde să stai în tihnă un timp mai îndelungat, nicio mângâiere pe lume”. Arta lui Parini e și aceea de a așeza în text, de a așeza în poveste ceea ce e de neprins până la capăt, ceea ce e neașezabil.
6. Călătoria... este și o carte despre limitele până la care poate face dreptate literatura. Nici foarte permisive – pentru că nu pot învia un om care, cel mai probabil, s-a sinucis. Pe de altă parte, aceste limite ale literaturii sunt departe de a fi meschine. Ce avem aici, în roman, e scenariul unei înțelegeri de mare profunzime. E o înțelegere care se folosește deopotrivă de toporul rațiunii și de lumânarea din minte. E romanul unei sugestii de acest gen: să mergi cu toporul artei și al rațiunii până la lumânarea din minte!
7. Despre toporul rațiunii în Jurnalul lui Walter Benjamin: „Să curăț câmpurile pe care, până acum, nu se vede decât nebunie, să-mi croiesc drum înainte cu toporul ascuțit al rațiunii, fără să mă uit nici în stânga, nici în dreapta, pentru a mă feri de nebunia ce ademenește din pădurea primordială” / „Tot pământul trebuie din când în când desțelenit de rațiune, transformat în teren arabil, curățat de buruienile amăgirii și mitului.”
8. Despre lumânarea din minte, un citat reprezentativ pentru magia lui Jay Parini: „Iată un lucru pe care lumea seculară nu-l înțelegea. Ce anume îl putea determina pe un om să șadă nouă ore într-un scaun de bibliotecă, explorând tainele cunoașterii omenești? Ce formă de ambiție a dus la sacrificarea familiei, prietenilor, posesiunilor lumești, chiar și a respectului din partea comunității? În cea mai mare parte, n-a existat nicio medalie de aur din partea academiei, care să atârne de grumazul savantului la capătul drumului său. Majoritatea cărților scrise în această încăpere n-avea să-și găsească niciodată vreun editor; iar dacă totuși și-ar fi găsit, cititorii fiecăruia în parte ar fi infimi. Prin urmare, ce explicație avea această vigilență? Benjamin era poate cel mai vigilent dintre toți, stătea zi și noapte în același scaun, cu bună știință blocând tot ce nu părea relevant pentru proiectul său, inclusiv pe naziști”. Și imediat înapoia acestui pasaj: „Îi știa foarte bine pe toți; formau o familie, fiecare cu o lumânare personală care ardea pe altarul minții sale. Fiecare dintre ei făcuse sacrificii imense ca să țină aprinsă acea lumânare”.
9. G. Scholem este un povestitor privilegiat din poveste – el ne descrie o cabală cumva a unei epoci teribile. Scholem e în realitate, știm bine, specialist în Cabala – în citirea neobișnuită a unor semne aproape ascunse. Într-un fel, e specialist în morala suspiciunii – a suspiciunii transparențelor și a atenției acordate opacității. Scholem e, de asemenea în chip real, autorul unei cărți cu care Jay Parini s-a întâlnit la mijlocul anilor 1980: W. Benjamin – povestea unei prietenii. Parini: „Din acel moment, romanul de față a părut inevitabil”. În realitate, dar și în carte, G. Scholem e și un specialist al temei labirintului – cum e și Jay Parini. Labirintul de aici, din acest roman, e unul din care, într-un fel, se iese și, în alt fel, nu se iese, pentru că nu se poate ieși. Se iese – pentru că mintea de scriitor (și de om care înțelege o perioadă de complexitatea celei despre care e vorba în carte) e realmente strălucită. Jay Parini e – cum se spune – brici de deștept. Nu se iese – pentru că nu se poate înțelege până la capăt, nu se poate înțelege ce a fost atunci și ceea ce e de neînțeles.
10. În fine, „Călătoria lui Walter Benjamin” e o carte despre strălucirea unei minți - și despre neputința ei. Neputință în raport cu un timp care nu mai are răbdare. De aceea, ar fi de adus, la final, povestea aceasta și către noi, către prezent. Spunând că, nu în ultimul rând, „Călătoria lui Walter Benjamin” e o carte-avertisment pentru lumea de astăzi. Pentru că și acum avem/trăim în labirinturi teribile. Iar toporul rațiunii pare că e și mai slab. Dar aceasta nu trebuie să ne ducă la gânduri precum acesta – de a stinge repede lumânarea din minte. Ea trebuie, dimpotrivă, ținută, cu orice preț, aprinsă. //
Jay Parini
Călătoria lui Walter Benjamin
Traducere: Irina Horea
Editura Humanitas Fiction, 344 pagini, București, 2023
