Pe aceeași temă
Între 3 şi 12 iunie s-a desfăşurat la Cluj-Napoca ce-a de-a zecea ediţie a Festivalului Internaţional de Film Transilvania (TIFF).
Ceea ce dă farmecul unui festival de calitatea şi proporţiile TIFF-ului nu este cantitatea de filme văzute, ci surpriza pe care un regizor sau un film despre care nu ştii mai nimic ţi-o poate face. Or, întâmplarea are pentru mine forma zig-zag-ului, ceea ce înseamnă a alerga de la un film la altul amestecând senzaţii şi emoţii, sunete şi culori, „memory and desire“.
Astfel, Balada tristă de trompetă (2010) al lui Álex de la Iglesia oferă povestea unui circ sau, mai precis, a celor doi clovni care, asemenea lui Ioan cel care râde şi Ioan cel care plânge din tradiţia medievală, sunt unul vesel şi unul trist. Povestea circului traversează istoria unei „Spanii nevertebrate“, cum a numit-o Ortega y Gasset, Spania convulsionată de atrocităţi a războiului civil şi Spania înfiorată plaisirist a anilor ’60. Regizorul duce până la ultimele consecinţe schimonoseala tragică, desprinsă parcă dintr-un melanj grotesc de Hieronymus Bosch şi Francisco Goya, un film fără limite, care poartă hybrisul personajelor cu emfază.
Oxigen (2010) al lui Hans van Nuffel (Premiul publicului) este un film cu un scenariu impecabil, căruia simţul dramatic al regizorului îi imprimă o notă de cruzime, surdinizată de umorul încărcat de o tandreţe reziduală, a unor tineri atinşi de fibroză pulmonară, o maladie incurabilă. Din fericire, tragismul implicit al unei morţi anunţate nu alunecă în melodramă, ci conferă o anumită reverberaţie autenticistă clipelor suspendate, o intensitate de acceleraţie zero. Fochistul (2010) lui Aleksei Balanov excelează prin lapidaritatea expresiei, printr-un fel de stângăcie jucată, asemenea picturii naive, şi, în ciuda unor accente patriotice supralicitate, finalul aruncă în derizoriu întregul printr-un fel de fabulă inserată postmodern. Plin de subtilitate, O viaţă însemnată (2011) al lui Frederico Veiroj (Premiul special al juriului) înregistrează ultimele bătăi de inimă ale unei cinemateci, un declin care deschide către istoria filmului nu numai prin câteva repere numaidecât sesizabile sau prin alb-negrul peliculei, ci şi prin adoptarea unor maniere de a filma. Citatul filmic documentează existenţa unei lumi în spatele peliculei, un palimpsest pe care filmele fiecărei epoci îl sedimentează. În bună tradiţie bergmaniană, Vulcanul (2011) danezului Rúnar Rúnarsson (Premiul pentru cea mai bună regie) impresionează prin claritatea expunerii dramatice a unei situaţii care conferă personajului principal caracterul reliefului vulcanic, duritatea şi litificarea care ţin ascunse lava sub presiune, aşteptând momentul deflagraţiei. Rúnar Rúnarsson realizează o reabilitare treptată a personajului, uneori prea vizibilă, păstrând întreaga sobrietate a unui devotament care împinge în moarte fiinţa iubită.
Unul dintre cele mai aşteptate filme ale festivalului a fost Loverboy (2011) al lui Cătălin Mitulescu, prezent anul acesta la Cannes. Am văzut un regizor care încearcă să se reinventeze, cu un loverboystory unde amantul latin, cu aerul alunecos al delincvenţilor experimentaţi, îşi plasează iubitele într-o reţea de prostituţie. Naturaleţea care derivă din descongestionarea dialogului, din cele câteva relaţii trasate cu o directeţe care ia forma cruzimii nu compensează lacunele filmului prezente în psihologia personajelor şi o prea mare apropiere, desigur neintenţionată, de Eu când vreau să fluier, fluier (2010) al lui Florin Şerban. Laconismul personajului şi un anumit primitivism ilustrat elocvent de filozofia subţire a lui Luca, în orice rău e şi un bine şi invers, fac din el un mal sauvage, o fiară tânără, pregătită să ia totul şi să nu dea nimic, aşa cum dragostea are ceva neclar şi incert, ceva neputincios şi laş, ca o sugrumare lentă.
Anul acesta, Trofeul Transilvania, dar şi Premiul pentru cel mai bun scenariu i-au revenit argentinianului Miguel Cohan, pentru filmul Fără cale de-ntors (2011). Dincolo de un anumit tragism care configurează dramatic în scene tăiate cu precizie chirurgicală, remarcabil în filmul său rămâne jocul psihologic, cu acele infinitezimale şi imponderabile sufleteşti la care gesticulaţia şi privirea devin tangente. Vinovăţia şi iertarea nu se vor conciliate în filmul lui Cohan, centrat în jurul unui accident care devine expresia unei nefaste întorsături a destinului.
Provocatoare au fost şi documentarele lui Werner Hertzog, The Cave of Forgotten Dreams, şi cel al lui Wim Wenders, Pina (2010), ambele filmate în 3D. Din filmul lui Hertzog se desprinde tulburătoare pictura rupestră animalieră descoperită în anii ’90 în peşterea de la Chauvet, cu constatarea uluită a unei sensibilităţi care invocă desenele cu cai ale lui Géricault sau cele cu tauri ale lui Picasso. Dedicat memoriei dansatoarei Pina Bausch, filmul lui Wenders relevă o coregrafie halucinantă pusă în scenă de trupa ei de dans. La acestea, aş mai adăuga excelentul documentar Metrobranding (2010) al lui Ana Vlad şi Adi Voicu, care evocă lumea de dinainte de 1989 prin obiectele ei care apar, asemenea unor fetişuri, ca nişte fantasmagorice obiecte avangardiste. Rezultă un fel de arheologie nostalgică, dublată de o anamneză însoţită de emanaţia auratică a obiectelor unei lumi dispărute.
Zig-zag-ul meu se opreşte la cele două remarcabile personalităţi cinematografice care au onorat TIFF cu prezenţa lor, în acest an, actriţa Jacqueline Bisset şi regizorul Lucian Pintilie. Chapeau! //
* * *
Palmares TIFF 2011
• Trofeul Transilvania şi Premiul pentru cel mai bun scenariu - Fără cale de-ntors / Sin retorno (regia Miguel Cohan);
• Premiul pentru cea mai bună regie - Constantin Popescu (Principii de viaţă) şi Rúnar Rúnarsson (Vulcanul / Volcano);
• Premiul pentru cea mai bună imagine - Linda Wassberg (Maimuţe / She-Monkeys);
• Premiul pentru cea mai bună interpretare - Elodie Bouchez (Imperialiştii n-au murit! / The Imperialists Are Still Alive!);
• Premiul special al juriului - O viaţă însemnată / A useful life (regia Federico Veiroj);
• Premiul FIPRESCI - Tilva Roš (regia Nikola Ležaić);
• Premiul publicului - Oxigen (regia Hans van Nuffel);
• Premiul special al celei de-a zecea ediţii TIFF - producătorii Marin Karmitz şi Oleg Mutu;
• Premiul de excelenţă – regizorul Lucian Pintilie;
• Premiul special TIFF 2011 pentru contribuţia adusă la cinematografia mondială – actriţa Jacqueline Bisset;
• Premiul pentru întreaga carieră acordat unei personalităţi din cinematografia europeană - actorul Michael York;
• Premiul pentru întreaga carieră – actorul George Motoi;
• Premiul pentru lungmetraj din competiţia Zilelor Filmului Românesc - Morgen (regia Marian Crişan);
• Premiul pentru scurtmetraj din competiţia Zilelor Filmului Românesc - Bora Bora (regia Bogdan Mirică);
• Premiul pentru debut din competiţia Zilelor Filmului Românesc - Bogdan George Apetri (Periferic);
• Premiul pentru cel mai bun scurtmetraj din secţiunea Umbre - Ninjas (regia Dennison Ramalho) şi Danny Boy (regia Marek Skrobecki).
Citeste si despre: TIFF 2011, palmares, Trofeul Transilvania, Lucian Pintilie, George Motoi.
