DAN TĂPĂLAGĂ - PREMIUL GDS PE 2012. Criza presei şi maladiile mass-media în România

Joi, 7 martie 2013, la Grupul pentru Dialog Social, jurnalistul Dan Tăpălagă a primit Premiul GDS pe 2012. Ceremonia a fost urmată de o dezbatere pe marginea situaţiei din mass-media în România. Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

MAGDA CÂRNECI (GDS):

În fiecare an, GDS oferă un premiu, care şi-a căpătat în timp o autoritate prin nu­me­le şi personalităţile care l-au primit. Prin­tre acestea se numără Monica Lo­vi­nescu şi Virgil Ierunca, Horia Bernea, An­drei Pleşu, Doina Cornea, Societatea Ti­mi­şoara, Daniel Morar, Raed Arafat, Nicuşor Dan, Vladimir Tismăneanu, Vasile Pa­ras­chiv, Monica Macovei, Academia Civică.

Pentru anul 2012 a existat aproape una­ni­mitate în privinţa laureatului. Pro­pu­nerea a venit din partea lui Andrei Oişteanu şi, spre surprinderea noastră, cei mai mulţi din­tre membrii activi ai Grupului, aproape 40 de persoane, au fost imediat de acord cu numele lui Dan Tăpălagă. Acest con­sens ne-a convins că e vorba de o opţiune bună şi de o alegere justă.

Îl rog pe Andrei Oişteanu să citească mo­tivaţia pentru care am ales să oferim Pre­miul GDS pe 2012 jurnalistului Dan Tă­pălagă.

Societatea civilă produce anticorpii de care are nevoie

ANDREI OIŞTEANU (GDS):

Motivaţia acordării distincţiei sună astfel: „Se acordă Premiul GDS pe 2012 pu­bli­cis­tului Dan Tăpălagă pentru modul exem­plar, curajos şi onest în care promovează valorile societăţii democratice, pentru de­votamentul şi ardoarea cu care slujeşte principiile statului de drept şi ale luptei împotriva corupţiei de toate felurile din so­cietatea românească. Într-o perioadă în care manifestările de manipulare, dez­informare şi tabloidizare sunt tot mai frecvente în mass-media, într-un ceas al complicităţilor şi al abdicărilor, jur­na­lis­tul Dan Tăpălagă dovedeşte că societatea civilă din România poate crea anticorpii care se opun rinocerizării“.

Prima parte a acestei motivaţii se referă la personalitatea pe care am decis să o dis­tingem prin acest premiu, iar a doua parte se referă la contextul breslei în care evo­luează Dan Tăpălagă. În motivaţie sunt su­gerate câteva maladii ale mass-media. De fapt, sunt mai multe: manipularea, de­zin­formarea, tabloidizarea, fuga după rating (la rândul lui manipulat), practicarea ca­tas­trofismului socio-politic, inocularea spai­mei, ignorarea sau minimalizarea ade­vă­ratelor probleme ale societăţii, com­pli­ci­tatea ziariştilor cu politicienii sau cu oa­menii de afaceri, subordonarea excesivă a ziariştilor faţă de patronul de presă, şan­tajul de presă, linşajul prin mass-media al „adversarilor“, populismul, demagogia, ape­lul la naţionalismul de doi bani etc. Viciile care li se reproşează politicienilor le ca­pă­tă şi ziariştii. Sunt maladii contagioase, ca­re se transmit de la unii la alţii. Mi se poa­te replica faptul că presa din România nu poate fi nici mai bună, nici mai rea decât clasa politică şi societatea românească în general. Cred, totuşi, că presa ar trebui să fie mai bună decât societatea. Publiciştii sunt formatori de opinie care modelează societatea, şi nu invers. Ei ar trebui să im­pună principiile şi valorile după care so­cietatea se ghidează, să fie busola care ara­tă direcţia. Ei ar trebui să aibă curajul să spună adevăruri impopulare.

Mai este o maladie a mass-media de as­tăzi, poate şi mai periculoasă decât cele enu­merate: lipsa de solidaritate a jur­na­liştilor, destructurarea breslei, lipsa unor aso­ciaţii de presă puternice. Avem aici re­prezentanţi ai Asociaţiei Ziariştilor In­de­pendenţi din România, dar se simte lipsa unei (sau câtorva) asociaţii care să creeze liantul breslei. Lipsesc minimele re­gle­men­tări. Nu avem un cod deontologic. Se sim­te lipsa unei instanţe care să acorde sanc­ţiuni ziariştilor care greşesc, dar şi premii care să-i distingă pe cei mai buni jur­na­lişti. Prin Premiul GDS acordat lui Dan Tă­pălagă nu am vrut doar să celebrăm un jurnalist de excepţie, ci şi să atragem aten­ţia asupra situaţiei deplorabile a presei.

Nu vreau să folosesc clişee şi generalizări pe care le reproşăm altora. Nu toate en­ti­tăţile mass-media suferă de aceste maladii şi nu toţi jurnaliştii sunt răi. Presa ro­mâ­nească se poate mândri cu jurnalişti de ex­cepţie. Câţiva sunt chiar în această sală. Atât timp cât breasla generează jurnalişti tineri, integri şi curajoşi, cum este Dan Tă­pălagă, nu este totul pierdut. Cum spu­neam, organismul social produce anti­cor­pii de care are nevoie pentru a-şi menţine în alertă sistemul imunitar.

Patru probleme ale presei româneşti

DAN TĂPĂLAGĂ (HotNews):

Mulţumesc foarte mult tuturor membrilor GDS. Dacă este să discutăm despre presă, cred că cel mai important lucru de subliniat es­te că avem motive de îngrijorare, atât noi, cei din interiorul ţării, cât, mai nou, şi cei din afara ţării. Pentru că marea noutate a acestui an în ce priveşte degradarea acce­lerată şi manipularea continuă exercitată în mass-media autohtone este că nu mai ştim doar noi lucrul acesta, ci l-a aflat lu­mea întreagă. Avem un raport al Comisiei de la Veneţia, care denunţă practicile proas­te din presa românească, politizarea, ane­xarea presei româneşti la vehiculul politic, şi avem un Raport de ţară în care, în premieră în cei aproape 20 de ani de când Comisia Europeană face rapoarte de ţară în România, e ridicată problema pre­sei. Du­pă 2007, când toată lumea se aştepta ca problemele României să se diminueze, ca internalizarea valorilor europene să se pro­ducă în mod accelerat, parcursul Ro­mâ­niei e parcă înspre dezintegrarea din Eu­ropa şi e marcat de un refuz aproape stu­pefiant de a internaliza toate aceste valori, presa fiind un vehicul important, care con­tribuie, din păcate, în această perioadă la transformarea României în rău. Regret că spun lucrul ăsta, pentru că nu-mi face nici cea mai mică plăcere, în calitatea mea de jurnalist, să vorbesc de rău presa, din care fac şi eu parte, să spun că lucrez în­tr-o breaslă care arată în ansamblu prost şi care se degradează. Cred că nimănui nu-i face plăcere să vorbească în termeni negri despre meseria lui. Dar nici nu pu­tem ară­ta realitatea din presă altfel decât e.

În primul rând, ne uităm la patronatul de presă şi eu cred că mai prost decât acum n-a arătat niciodată. Avem politicieni cu interese de afaceri care controlează de-a dreptul televiziunile româneşti, cu una-do­uă excepţii. În rest, prin televiziunile de ştiri influente, agenda publică e făcută de ei. Am scris un text zilele trecute, în care am comis o greşeală. Vorbeam de pre­să şi, în loc să scriu „informarea pu­bli­cului“, am scris „informatarea“. Mi-am dat seama că, de fapt, n-am spus nicio pros­tie. Aceste televiziuni se ocupă cu „in­formatarea publicului“, din păcate, nu cu informarea lui. Presa ar trebui să ser­veas­că interesul public. În mod evident, aceste televiziuni de ştiri controlate de politicieni sau de oameni în strânsă legătură cu po­liticienii se depărtează pe zi ce trece de ceea ce noi numim la HotNews agenda pu­blică, agenda reală. Întotdeauna ne-am spus că ce facem la HotNews e o mică „sa­lahorie la tastatură“ şi avem conştiinţa interesului public. Când punem o ştire pe site, în permanenţă ne întrebăm dacă ser­veşte sau nu interesului public. Din pă­cate, nu se întâmplă asta şi la televiziuni, iar ele au influenţă mult mai mare în Ro­mânia decât în altă parte. Pe un ultim Eu­robarometru aflăm că în România, spre de­osebire de alte ţări europene, procentul celor care îşi iau informaţia esenţială de la te­levizor se duce undeva către 97%.

O altă cauză e criza economică şi pră­bu­şi­rea accelerată a veniturilor din piaţa de pu­blicitate. Presa şi ziariştii au libertate câ­tă vreme au o anume independenţă fi­nan­ciară. Când s-au terminat banii, s-a ter­mi­nat şi independenţa jurnalistică. De la iz­buc­nirea crizei economice încoace, nu doar în România, ci cam peste tot, re­dac­ţiile s-au contractat, au dat jurnalişti afa­ră. Majoritatea redacţiilor au renunţat la jurnalişti de investigaţie, pentru că aceştia le încurcau la business, la încheiat con­tracte şi nici nu prea făceau o afacere vân­zând un conţinut bazat pe investigaţie, de­şi asta ar trebui să se publice într-o ţară cu problemele României.

A treia problemă e un detaliu de breaslă, pe care puţini îl cunosc şi, din păcate, pu­blicul nu e avertizat că se întâmplă asta - distorsionarea completă a pieţei de pu­bli­citate. Aceasta nu funcţionează cum ar tre­bui să funcţioneze pentru că practicile in­corecte din piaţă sunt atât de mari, încât inhibă companiile să-şi facă publicitate. E cri­ză şi primul loc de unde tai e din bu­getul de publicitate, pentru că, dacă ieşi cu un produs, în secunda doi se trezesc alţi 30 să sară pe tine şi să te şantajeze de-a dreptul dacă nu verşi publicitate şi la ei. Agenţiile de publicitate, nu toate, func­ţionează pe baza unor practici corupte, fo­losesc aşa-numitul „rebate“ sau „paran­dărăt“, adică îţi dau contract, dar primesc ceva înapoi. Or, astea sunt practici imo­rale. Banii sunt puţini din cauza crizei, dar sunt şi mai puţini din cauza unui în­treg sistem media care a distorsionat piaţa de publicitate.

Noi suntem obişnuiţi să judecăm şi po­li­ticienii, şi presa făcând total abstracţie de populaţie, ca şi când ne-am aştepta ca în po­litică sau în media să vină o masă cri­tică de neprihăniţi, fără să ne întrebăm de unde pot să apară aceştia. Pentru că, dacă ne uităm la consumatorul de presă din Ro­mânia, acesta arată şi el aşa cum arată pre­sa. Adică prost. Vlad Petreanu, un coleg jur­nalist, a postat pe blog o sumă de ob­servaţii extrem de interesante care sunau cam aşa: un plagiator conduce România, un ministru refuzat de prostituate e în guvern, un ministru penal e vicepremier - şi lista observaţiilor horror din ţara asta se ducea undeva pe la 10 puncte. Toate lu­crurile astea sunt promovate intens de te­leviziunile care fac rating. Tot ce era in­di­cat ca prost în lista lui Petreanu e pre­zen­tat ca fiind OK la televiziunile care fac ra­tingul foarte mare. Şi atunci îţi pui pro­blema: publicul ăsta nu are totuşi dis­cer­nământ? N-are! Şi atunci, a patra cauză e şi calitatea proastă a publicului. Pentru că, dacă am avea un public cu exigenţe mai mari, un public mai educat, dacă ar sanc­ţiona cu telecomanda în permanenţă toate ororile la care asistăm, atunci poate că şi presa din România ar arăta un pic altfel.

ANDREEA PORA (Revista 22):

Îl ştiu pe Dan Tăpălagă din 1996-’97, când a venit la Radio Europa Liberă. Am fost aco­lo colegi o bună perioadă de timp, ne-am mai intersectat prin diverse redacţii - Evenimentul zilei, România liberă, Hot­News. Se spune că sunt foarte mulţi jur­nalişti dedicaţi meseriei etc. Nu-i ade­vă­rat. Sunt foarte puţini. Îi numeri pe de­ge­te, efectiv. Dan face parte dintre aceşti pu­ţini. Nu numai că şi-a păstrat onestitatea şi entuziasmul, pentru că e greu să mai fii entuziast şi onest în astfel de vremuri, dar e un foarte bun profesionist. Şi îşi iubeşte meseria, ceea ce e foarte rar. Pentru că sunt mulţi ziarişti, chiar dacă oneşti, care o fac funcţionăreşte: la ora 4 plecăm aca­să, indiferent de ce se întâmplă. Dan ştie cât de greu e să rezişti să mai fii sincer cu tine însuţi, să nu începi să te auto­su­ges­tionezi, să nu ţi se urce vedetismul la cap.

Cred că oameni precum Dan, ca şi alţii, tre­buie susţinuţi şi încurajaţi mai mult de­cât s-a făcut până acum. Pentru că, dacă aceşti oameni vor abandona - se poate în­tâmpla să se sature, să fie dezgustaţi, să se apuce de altele -, nu va fi bine pentru pre­să, pentru dvs., în general.

Amestecul politicului în presă

RODICA CULCER (GDS):

Îl cunosc pe Dan de când era la BBC, a fost pentru mine o plăcere să văd cum a evoluat de-a lungul anilor şi să-l văd pri­mind Premiul GDS, perfect justificat. Sunt atât de puţini oameni din şcoala jur­na­listică BBC care au mai rămas activi, încât e o bucurie să-l avem pe Dan printre noi şi să sperăm că va duce această tradiţie mai departe.

În ce priveşte povestea cu starea presei, cred că la rădăcina tuturor relelor este politizarea excesivă, dependenţa presei de politic, amestecul politicului în presă. Să nu uităm că aceşti moguli care ne de­ran­jează sunt de fapt persoane angajate po­litic, care au transformat televiziunile de ştiri în organe de propagandă. Ar fi trebuit ca o contrapondere să existe în radioul şi televiziunea publică. Acolo însă nu se poa­te face nimic, pentru că nu se schimbă le­gea. Legea nu se schimbă pentru că fiecare gândeşte că, atunci când va ajunge la pu­tere, va face exact ce au făcut cei dinainte. Este absolut imposibil, cu legea actuală, să ai un radio public sau o televiziune pu­blică care să fie o contrapondere la tele­vi­ziunile de ştiri.

DAN TĂPĂLAGĂ:

Un mare rău care s-a întâmplat după 2007 a fost închiderea la noi a acestor posturi - BBC, Europa Liberă -, plus retragerea pa­tronatului străin din presa românească, com­panii care setau un standard, iar tu, con­sumator de presă, te puteai raporta şi la altceva. Aveai de unde alege, erau pos­turi care aveau nişte standarde înalte. Şi nu doar reguli jurnalistice, ci şi reguli de jucat în piaţa de publicitate, oameni care spuneau „du-te, domnule, de aici cu şpa­ga“ la încheierea contractului ş.a.m.d.

Vestea bună e că am remarcat că există un interes crescând al celor care erau in­te­re­saţi şi până acum de calitatea presei vizavi de faptul că dispare jurnalismul de inves­tigaţie. Vorbim de ambasade, de ONG-uri, fundaţii mari, care au avut un rol impor­tant în promovarea valorilor democratice, prin diverse acţiuni, chiar investind în pro­grame de media. Am intrat în 2007 în UE şi ei au zis „ce să-i mai învăţăm de­mocraţia, sunt ţară democratică deja“. De fapt, ne-am întors în anii ‘90 la capitolul ăs­ta. Am fost şocaţi să constatăm cât de ma­re a devenit interesul pentru presa in­de­pendentă, de parcă suntem la începutul anilor ‘90, a căzut Ceauşescu alaltăieri şi în­văţăm să facem presă. Asta e bine. Ceea ce e prost e că îţi arată în ce hal eşti.

CRISTIAN PANTAZI (HotNews):

Şi arată neputinţa acestei prese inde­pen­dente de a se susţine şi de a evolua într-o piaţă care e distorsionată, amestecată, în ca­re, ca manager de presă, dacă te com­porţi corect, aproape că eşti condamnat să-ţi înjumătăţeşti redacţia, prin urmare, să devii necompetitiv.

VLAD ALEXANDRESCU (GDS):

Vreau să fac o scurtă observaţie asupra trustului HotNews şi să remarc caracterul absolut european al acestuia, într-o pe­rioadă în care se cultivă un entieu­ro­pe­nism feroce în interiorul României. Toate standardele şi exigenţele care vin printr-o voce europeană sunt marginalizate şi cari­caturizate. În această perioadă, admir fer­mitatea HotNews de a-i informa impecabil pe utilizatorii de informaţie din România şi de a le prezenta corect felul în care Ro­mânia este percepută în cancelariile occi­dentale. Ca fost ambasador, sunt foarte sensibil la tonul şi calitatea informaţiilor eu­ropene pe care le difuzaţi.

DAN CRISTIAN TURTURICĂ (România liberă):

Dan Tăpălagă este unul dintre primii jur­nalişti care au simţit că presa de calitate trebuie realmente să coboare spre nevoile cele mai de bază ale cititorilor, ale con­su­matorilor de media. Multă vreme, cred că breasla asta a suferit de o oarecare aro­gan­ţă, când venea vorba de a explica lucrurile pen­tru oameni care nu aveau background-ul pe care îl aveam noi, care nu stăteau toată ziua cu nasul în ştiri, în politică. De foarte multe ori, am expediat subiecte ex­trem de importante, de complexe, cu oare­care aroganţă, nu una răuvoitoare, ci mai degrabă venită din timpul puţin pe care îl aveam la dispoziţie. Cred că, dacă presa ro­mână ar fi început mai devreme acest mod de a explica lucrurile mai în detaliu şi a nu presupune că lucrurile sunt deja şti­ute, am fi fost în altă poziţie azi. Dan es­te unul dintre primii jurnalişti care au sim­ţit această nevoie şi care face acest efort de a explica lucrurile pe înţelesul tuturor. Când spun „tuturor“ nu mă refer şi la omul cel mai neinformat cu putinţă, ci la cei care au interesul de a afla, care intră pe un site sau deschid un ziar. Dacă pen­tru aceşti oameni nu faci un efort autentic de a explica lucrurile - nu mai vorbesc de celelalte obligaţii, de a fi obiectivi, cu toa­te limitările care vin odată cu genul edi­to­rialului, al comentariului, care au o doză de subiectivism inerentă -, părerea mea e că ne ratăm misiunea. Jurnalişti ca Dan Tă­pălagă sunt esenţiali pentru România, de­oarece nu sunt doar oameni care scriu şi bifează această meserie. Ar trebui să avem cu toţii o misiune în ţara asta.

Pentru că Dan ia Premiul GDS, cred că as­ta ar fi trebuit să facă elitele Românei cam de multişor - un autentic dialog social. De multe ori, dialogul social a rămas un dia­log în interiorul castelor, al elitei. Iar em­patia minimă pe care ar fi trebuit să o ară­tăm atunci când comunicăm, când gân­dim, punţile pe care trebuie să le întindem către alte zone ale societăţii nu au fost tot­deauna cele mai adecvate. Cred că Dan es­te un pionier în această direcţie şi mi-aş dori ca foarte mulţi jurnalişti, atunci când îşi aleg modele, să-l aleagă pe Dan. Există un risc, care vine odată cu Internetul, al me­sajelor fragmentate de tip Facebook, Twitter, care sunt minunate, au publicul lor, dar ele trebuie însoţite şi de texte ela­borate. Dan ştie cât de chinuitor este pro­cesul de a reconstrui prin scris o realitate care este haotică şi contradictorie şi cât de chinuitor este şi cât de mult timp ia să încerci să-i dai coerenţă. M-aş bucura ca tâ­năra generaţie să simtă că, pe lângă me­sajele pe Facebook, pe care şi noi le fo­lo­sim, este nevoie şi de o scriitură mai ela­borată.

Cum arată o democraţie fără jurnalişti?

CĂTĂLIN TOLONTAN (Gazeta sporturilor):

TVR şi Radio România consumă mai mult decât toate cealalte media din ţară - site-uri, radiouri, televiziuni, ziare la un loc -, iar numărul de angajaţi comuni din aceste două instituţii este cu siguranţă mai mare decât numărul celor care fac meseria de jur­nalist în România. Acolo costurile sunt pu­blice, iar prestaţia e privată. Din punc­tul meu de vedere, de om care conduce o companie de media, senzaţia pe care o am, uitându-mă la cifrele lor şi la cum evo­luează piaţa în momentul de faţă, singura soluţie raţională şi benefică şi pentru te­lespectatori, şi pentru statul român, şi pen­tru profesie, şi pentru contribuabili este des­fiinţarea celor două instituţii şi re­fondarea unită într-una singură, care să mear­gă acolo unde merge consumul de me­dia.

Există o informaţie de ultimă oră, conform căreia în 2013 piaţa de publicitate va fi cam jumătate din 2012, ceea ce înseamnă o catastrofă. Practic, în presa scrisă, în 2012 ajunsesem la 20% din piaţa pe care am avut-o în 2008, din încasări. Aşadar, vom ajunge la 10%. Nu cred că există o companie care să poată rezista cu o zecime din venituri într-un interval de 5 ani. Vestea şi mai proastă este că pre­su­pusa salvare a presei de calitate prin In­ternet nu va veni nici ea şi că reducerea banilor prin Internet luaţi de către pu­bli­sherii români în acest an va fi majoră. Acum un an spuneam că situaţia presei din România, cea din acel moment, va stârni nostalgie peste un an. Aşa şi este, pentru că dacă ne uităm, în momentul ăsta, două ziare de calitate din cele patru care contează în România sunt în in­sol­ven­ţă, zeci de ziare locale au dat faliment.

Redactorul-şef al unui ziar mare din Ge­r­mania spunea exasperat că problema nu este dacă va rezista presa fără ziare, ci cum arată o democraţie fără jurnalişti. Pro­blema e că moare conceptul de redacţie, co­lectivitate în stare să prelucreze în mod inteligent, onest, să ordoneze informaţia, să explice oamenilor, să pună în context.

CSABA FERENC ASZTALOS (CNCD):

Eu sunt un demnitar al unei instituţii pu­blice care se ocupă de combaterea dis­cri­minării. Am ţinut să fiu aici, pentru că es­te important şi pentru mine faptul că d-l Dan Tăpălagă, dar şi HotNews au acordat o atenţie deosebită drepturilor omului, dem­nităţii umane şi au publicat o serie de materiale pe acest subiect. Pentru noi, ca instituţie, e important ca în societate să avem astfel de dezbateri. Probabil că în presă, după 2007, există un regres în zona protecţiei drepturilor omului şi a dem­ni­tăţii umane. Apreciez şi eu că Occidentul a retras prematur instrumentele de de­mo­cratizare din regiune, inclusiv din Ro­mâ­nia. Eu sunt optimist, cred în continuare că mass-media au puterea să renască, să se reorganizeze. Ceea ce a spus d-l To­lon­tan îmi aduce aminte de un banc, în care un marinar de pe Titanic se prezintă la căpitan şi-i spune: „Am două veşti, una bună, una proastă. Cea bună – luăm 11 Oscaruri, cea proastă – ne scufundăm“. Ves­­tea bună e că avem jurnalişti de ca­li­tate, vestea proastă e că presa se scu­fun­dă. Dar eu cred că este o oportunitate, prin­tre altele, de a se reorganiza.

TEODORA STANCIU (AZIR):

Îl felicit şi eu pe Dan Tăpălagă şi GDS pen­tru că l-a susţinut. Vorbim în ţara asta des­pre singurătatea alergătorilor de cursă lungă. Şi îndârjirea lor ar trebui să ne facă să reflectăm asupra a ceea ce înseamnă re­construcţia încrederii şi curajului. Ei au cu­raj. Dacă au curaj să vină şi să spună lu­crurilor pe nume, atunci ar trebui să-i sus­ţinem.