Fake-news, propagandă, rescrierea istoriei și ascensiunea populismului

Redactia | 15.02.2022

Revista 22 și Grupul pentru Dialog Social (GDS) au organizat, pe 11 februarie 2022, prima dezbatere din cadrul proiectului Cafeneaua Civică, finanțat printr-un grant al Departamentului de Stat al SUA 

Pe aceeași temă

Proiectul a fost conceput pentru a răspunde unei provocări cu care se confruntă în prezent România: lipsa de interes și lipsa de reprezentare a tinerei generații în viața civică, politică și asociativă.

 

Contactul tinerei generații, al studenților, cu personalități civice, culturale și academice recunoscute pentru meritele lor profesionale și etice i-ar putea ajuta să-și dezvolte spiritul critic, gândirea liberă, dincolo de clișee și manipulare. Cafeneaua Civică este, așadar, un spațiu liber de dezbateri axate pe ideile și problemele cu care se confruntă lumea democratică din care România vrea să facă parte. Un spațiu absolut necesar acum.

 

Dezbaterea „Fake-news, propagandă, rescrierea istoriei și ascensiunea populismului” a abordat mai multe aspecte, precum  amploarea dezinformării în mediul online, rescrierea istoriei și ascensiunea extremismului.

 

Printre speakeri și invitați speciali s-au numărat Bogdan Oprea – specialist în comunicare în administraţia publică și cadru didactic al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București, Michael Shafir – profesor la Universitatea Babeș-Bolyai și unul dintre cei mai mari specialiști în istoria Holocaustului în Europa Centrală și de Est, Radu Ioanid – ambasadorul României în Israel, Alina Bârgăoanu – decan al Facultății de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA, Mihai Demetriade – cercetător și istoric al Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității.

 

E adevărat că, deși Holocaustul este cel mai bine documentat genocid din istorie, el este negat din mai multe motive și mai ales este negat în feluri diferite.

 

Michael Shafir

 

Dacă mă refer la motivele generale, aș vrea să subliniez ceva la care nu multă lume se gândește. Este negat pentru că, dacă poate fi negat, este o ușurare. Toată lumea știe astăzi cum a arătat Holocaustul, dar dacă nu e adevărat, nu-i așa că e mult mai bine? Nu-i așa că respirăm ușurați într-un fel? Pentru că și ce ne mai spun cei mai buni cercetători ai Holocaustului? Că este o greșeală să subliniezi unicitatea lui, că este mai curând vorba de ceva care a fost până în momentul respectiv unic, dar nimic nu-i garantează unicitatea.

Deci, omenirea este în pericol de a-l repeta. Și atunci, dacă nu e un pericol, deci n-a fost adevărat, uite, respir ușurat că nouă nu ni se poate întâmpla.

Apoi, Holocaustul este negat în diferite modalități pentru că negaționismul total, negaționismul cu care eram obișnuiți în urmă cu foarte mulți ani, care spune că dom’le, asta e o minciună, o invenție, încetul cu încetul a început să dispară. N-a dispărut de tot, probabil nici nu va dispărea de tot. Vă amintesc, ca să rămânem la persoane apropiate nouă, cazul colonelului Zărnescu ș.a.m.d., bineînțeles a fost Radu Teodoru, rămân la exemplele românești. Dar acum negaționismul se manifestă încetul cu încetul altfel și aș vrea să subliniez aici câteva modalități de a-l trivializa prin comparație, iar una din cele mai întâlnite forme este cea care pune accentul pe necesitatea de a lua în considerare că Holocaustul a fost numai unul din cele două fenomene totalitare ale secolului.

Nu neg că a existat un alt fenomen totalitar, numai că, dacă rămânem la definiție și cu ce putem acționa juridic, atunci celălalt fenomen totalitar – mă refer la stalinism, și nu neapărat la comunism, pentru că asta e o aberație – nu a fost genocidar, ci a fost o crimă împotriva umanității. Trebuie să facem deosebirea între cele două pentru a putea analiza ce a fost similar, pentru că au fost lucruri similare, dar asta încă nu le face identice. Dar e foarte ușor, pentru că vă dau exemplul Monicăi Lovinescu, care a fost un om ce gândea, un om informat, și totuși ea a fost cea care a subliniat necesitatea unui așa-zis Nurnberg 2. Nu poți să ai un Nurnberg 2 în acest caz. Nurnberg folosește aici numai ca exemplu de metaforă care nu duce nicăieri. Iar apoi o altă formă de manifestare foarte des întâlnită este cea a punerii în perspectivă, plecând de la prima formă de manifestare, a exemplelor care duc la diminuarea focusării asupra Holocaustului. Dacă vin și spun da, domnule, poate că a existat, poate că nu a existat, dar cât a existat și cum, dar uite că au existat a, b, c, d. Și mă concentrez asupra lui a, b, c, d. Mă concentrez numai asupra suferinței legionarilor în pușcărie, care nu este de contestat, dar a avut cu totul alte rădăcini atunci, duc la diminuarea discursului despre Holocaust și direct duc la o competiție între martirologi.

În felul acesta ajungem la ceea ce un foarte cunoscut profesor care predă în America, profesorul Polonsky, a spus, și anume la stadiul în care avem olimpiadă a suferințelor, cine a suferit mai mult?

În felul acesta ajungem și la o altă perspectivă, și anume a distorsionării adevărului istoric. Am ajuns și la un inflaționism al patriotismului. Când nu vrem să spunem lucrurilor pe nume, că a fost vorba de naționalism exacerbat, îl numim patriotism și atunci toată lumea înghite gălușca. Vedeți ce se întâmplă acum cu vechiul partid, că nu mai e așa de nou, cu AUR, care încearcă să ne vândă următoarea ecuație: nu putea să fie Codreanu adept al exterminării sau al soluției finale deoarece soluția finală ca ecuație nu exista până atunci. Toată lumea care cercetează rădăcinile soluției finale știe foarte bine că ea nu începe nici măcar cu Hitler. Trebuie luate lucrurile și văzute în perspectiva lor istorică și a dezvoltării. Încercați să analizați discursul lui George Simion, uitați-vă puțin la imagini și vedeți cum e îmbrăcat, exact sau foarte aproape de vestitele haine ale lui Codreanu. E adevărat, nu vine pe cal. Dar trebuie să spun un lucru pe care nu îmi place să-l subliniez, că domnul Simion e mult mai periculos decât domnul Codreanu, care era un orator foarte slab și el știa asta, venea și tăcea și când vorbea în parlament amintește de discursul lui Ceaușescu, nu era bâlbâit, dar nici departe de asta. Ei bine, spre deosebire, George Simion este un orator foarte bun, știe să exploateze.

Vreau să atrag atenția asupra unui pericol. Noi tot vorbim de pericolul revenirii legionarilor etc., toate astea sunt adevărate, dar niciuna din aceste mișcări nu s-a născut fără un fundal social. Iar fundalul social pe care s-a născut Mișcarea Legionară, când a început să devină populară, este cel al corupției, este cel în care sfera politică nu putea să răspundă cerințelor ABC‑ului democratic. Vă dați seama că nu încerc să-i apăr, încerc să explic și vă atrag atenția că un Vadim Tudor venea pe un fundal în care existau perdanți ai așa-zisei tranziții. Astăzi tranziția s-a terminat, fundalul este de o populație mult mai afectată de problemele sociale prin care trece țara și de o populație căreia nu îi pasă pur și simplu că domnul Simion și domnul Lavric vorbesc și îi reabilitează pe legionari, nici nu știe cine sunt legionarii, și ce dacă au făcut ceva jidanilor? Așa meritau. Dacă o afectează ceva sunt problemele sociale la care actuala clasă politică, din nou, nu este pregătită să răspundă, nu știe cum să răspundă. De aici vine marele pericol.

Sigur că aceia care sunt trecuți prin legionarism sunt foarte afectați, dar cu legionarii nu câștigi alegeri. Cu legionarii câștigi rămășițe ale legionarilor și ignoranța. Dar cu protestul fie el chiar fizic, las’ că bine i-a făcut ministrului ăluia, lasă că bine au făcut că au intrat în parlament, de aici vine marele pericol.

Aspectul principal de care vreau să vorbesc este pericolul să-i considerăm negaționiști numai pe cei care o fac cu bună-știință. Nu, majoritatea negaționiștilor o fac neștiind ce fac, aici este marele pericol. Și asta nu se referă numai la societatea românească. Luați argumentele acestui negaționist francez, candidat la președinție, evreu din Maghreb, Zemmour, și vedeți cât la sută e bazat pe ignoranță și cât la sută pe dorința de a falsifica.

Ignoranța domină, dar ea mobilizează. Cât este folosit negaționismul cu bună- știință și cât din ignoranță? Părerea mea e că ignoranța domină, dar nu o face mai puțin periculoasă.

 

În panoplia patologiei comunicării, ne putem referi deopotrivă la minciună, la zvon, la manipulare, operațiunile acestea de informații, chiar și propaganda care are la bază o ideologie pronunțată.

Bogdan Oprea

Comunitatea științifică și chiar și UE în materialele sale legislative evită utilizarea termenului de fake-news, deși știrile false, conceptul în sine, sunt foarte populare în spațiul public. Explicația lor, pe care o împărtășesc, este că acest termen este foarte utilizat în limbajul curent în contexte care nu țin neapărat de sensul lui și atunci se preferă utilizarea termenului de dezinformare, dezinformare online.

Dacă ar fi să considerăm toate platformele de social-media, rețelele de socializare, de comunicare online niște planete, iar mărimea lor să fie dată de numărul de utilizatori, universul social media ar arăta că planetele care domină ca număr de utilizatori, ca mărime se află în mâna aceleiași corporații:  Facebook, mesageria de la Facebook, WhatsApp și Instagram, lucru care deschide o sumedenie de discuții legate de concentrarea puterii într-o singură mână.

  • 7 ore și 26 de minute a petrecut online un român în medie într-o zi. Asta înseamnă cam jumătate din timpul pe care îl petrecem în stare de veghe, dacă luăm în considerare că am dormit în medie 8 ore pe noapte. Deja ne apropiem de jumătatea în care ne petrecem mai mult online decât în viață și în interacțiunile față-n față.

  • Două ore și 16 minute sunt petrecute doar pe rețelele de socializare, lucru care ne face vulnerabili.

  • Trebuie să fim conștienți că peste 40% din traficul de pe internet nu este făcut de oameni, este făcut de boți. Boții aceștia înseamnă și buni, și răi. Răi înseamnă cei care prin interacțiunile pe care le manifestă doresc să altereze buna desfășurare a interacțiunilor în spațiul online, dar vedem că aproape jumătate din trafic nu mai este realizat de către ființe umane.

  • O altă cifră care conturează mult mai bine patologia aceasta a comunicării se referă la numărul de conturi false. Facebook a raportat oficial ștergerea în ultimii 4 ani a 21,13 miliarde de conturi false. Asta înseamnă de 7 ori mai mult decât utilizatorii normali pe care îi are. 

  • Știrile false au cu până la 70% mai mari șanse să fie distribuite decât știrile adevărate.

  • Cercetările arată că unei știri adevărate îi ia de până la 6 ori mai mult să se propage să atingă același număr de oameni (studiul a fost făcut pe 1500 de persoane), în comparație cu o știre falsă. 

  • O altă cifră interesantă: aproape 60% dintre persoanele care distribuie linkuri pe rețelele de socializare nu citesc decât titlul, nu intră în interiorul articolului. Vedem noul model de presă care folosește titluri spectaculoase, de multe ori informațiile din titlu nu sunt susținute de dovezile prezentate în interiorul articolului, iar aceasta este o amenințare.

Sunt două perspective pe care trebuie să le înțelegem.

Din perspectivă jurnalistică nu e un mare secret de ce se întâmplă și de ce fenomenul acesta de dezinformare are amploarea pe care o are. Se întâmplă pentru că a apărut o modificare fundamentală în modul de organizare a fluxului redacțiilor. În presa clasică, în televiziune, în presa tipărită, în presa radio, procesul redacțional avea un așa-numit gatekeeper, păzitor de post, dacă ar fi să traducem în limba română, și care de regulă era un editor, cel mai adesea șef de departament, un redactor-șef adjunct care făcea ce i spune și numele: păzea porțile. Ce înseamnă asta? În mod practic primea toate textele, că sunt video, audio, scrise, și le aplica o serie de proceduri și rutini jurnalistice, în funcție de care decidea dacă textul respectiv poate să apară în forma în care l-a primit de la redactor, de la corespondenți, de la reporteri sau e nevoie să opereze aceștia modificări. Acest gatekeeper în presa online a dispărut aproape cu totul.  Redactorul, reporterul intră frumos pe softul de editare aferent site-ului și-și publică singur știrea. Acum lumea vorbește despre teoria gatekeepers-ilor în doi pași în care cititorii preiau rolul acesta de gatekeepers prin simplul fapt că pot să decidă dacă un conținut este pe plac sau nu.

Din perspectiva psihologică (eu am denumit-o și umană), sunt foarte multe resorturi care explică de unde vine vulnerabilitatea noastră în fața acestui fenomen. Mă voi opri doar asupra unuia, cel care se referă la expunerea selectivă. Am ajuns să trăim ceea ce oamenii de știință definesc drept bule-filtru sau bule epistemice. Asta înseamnă mediul pe care ni-l formăm pe rețelele de socializare din rețelele de prieteni. Dar în același timp înseamnă și ceea ce ni se întâmplă pe motoarele de căutare, adică toate rezultatele pe care le generează și rezultatul căutărilor se fac în funcție de niște caracteristici ale profilului nostru, așa cum este el citit de către algoritmii aceștia de funcționare a aplicațiilor respective. Trebuie să ne uităm cum reacționăm și noi în raport cu informațiile acestea. În momentul în care postăm un lucru, dorim să luăm like-uri. Uitați cum reacționăm când cineva ne scrie un mesaj disonant cu modul nostru de a gândi: ori începem să ne certăm cu el, ori ștergem mesajul, ori îi dăm block. Deci reacția noastră naturală este de a respinge punctele de vedere care ne sunt contrare punctului nostru sau imaginii noastre despre lume. Lucru care face în final să ne adâncească și mai mult în propria noastră realitate de multe ori artificial construită. În loc să ne confruntăm cu puncte de vedere divergente asupra diferitelor situații și în felul acesta să realizăm o analiză critică, ne adâncim în propria noastră viziune. E doar una dintre teoriile care explică din punct de vedere psihologic ce se întâmplă în prezent. Se vorbește foarte des despre aceste bias-uri cognitive, de judecăți cognitive.

Sunt lucruri pe care trebuie să le verificăm atunci când  vrem  să facem un backchecking, cum se numește în limbaj modern, al unei informații.

În primul rând, să ne uităm cine este sursa informației respective, fie că vorbim de un site, fie că vorbim de un cont sau pagină de Facebook. Lucrul acesta se face destul de ușor, căutăm să vedem dacă e transparent în ceea ce privește organizația, persoana care se află în spatele contului sau a site-ului respectiv. Secțiunea despre noi, date de contact sunt indicatori buni în ceea ce privește credibilitatea pe care site-ul respectiv o proiectează despre sine.

Al doilea lucru unde trebuie să căutăm este să ne uităm de bună seamă la informație. Informația se poate verifica fie prin căutări banale pe motoarele de căutare, fie în mod dedicat pe platformele speciale. Pentru fotografii sunt câteva tool-uri digitale care pot fi folosite pentru a putea identifica natura videoului sau imaginii respective, natura de autenticitate în raport cu textul cu care este asociat.

Eu constat că există un impact selectiv al dezinformării.

 

Radu Ioanid

Vă dau două exemple. Un sondaj ISCO foarte recent care spune așa: 2/3 dintre români cred că pandemia generată de Covid a fost provocată de elitele globale pentru a impune controlul asupra populației lumii și 25% care consideră că prin aceste vaccinuri se implementează cipuri în populație. Deci aceasta este o temă, pandemia.

Cealaltă temă este NATO cu UE. Iarăși un sondaj ISCO: când este vorba de conflictul Ucraina – Rusia și apărarea României, 76% din respondenți consideră că România nu trebuie să iasă din NATO și 74-75% consideră că bazele americane sunt utile și ajută la apărarea țării. 72% consideră că UE ar trebui să aibă o armată proprie.

Ce vreau să spun este că în ambele cazuri avem de-a face cu o tentativă de intoxicare, de deformare masivă a realității. Cred că trebuie să ne gândim bine cum în anumite domenii lucrurile sunt foarte succesful, aș spune în engleză, când e vorba de dezinformare și în altele nu. 

Vreau să mulțumesc și apreciez foarte mult contribuția domnului profesor Shafir în legătură cu delimitarea foarte clară între genocid și crimă versus umanitate. Nu pot fi decât de acord, precum și despre ideea aceasta de inflaționism al naționalismului și în special cu fundalul social, și anume corupția, care incită și face ca anumite fenomene extremiste să fie de succes.

Aș vrea să insist asupra a două lucruri. Lipsa de acces la arhivele Holocaustului a adus foarte multă vreme mari, mari daune cunoașterii istorice. Vă reamintesc că în perioada comunistă, în afară de presa extremistă la care se putea avea acces cât de cât și în afară de câteva publicații care circulau mai mult sau mai puțin pe sub mână, nu existau surse de informare și asta a nenorocit câmpul istoric, ca să spun așa.

Al doilea lucru pe care aș vrea să-l menționez, să ne reamintim că anumite mituri au fost propagate intens în perioada comunistă și au prins atât de bine în perioada postcomunistă, încât nu mai pot fi eliminate sau combătute cu suficientă eficacitate. Uitați-vă puțin la mitul lui N.C. Paulescu, lansat insistent de o persoană pe care eu o contest și ca poet, dar, mă rog, ăsta e gustul meu personal, vorbesc de Adrian Păunescu, dar care în orice caz numai istoric nu e și el este capul răutăților în a propaga într-un mod foarte larg acest mit al lui N.C. Paulescu de inventator al insulinei.

Aș vrea să insist asupra unui aspect pe care cred că, din păcate, istoriografia română, e vorba de Holocaust și antisemitism, pe care l-a neglijat, e vorba, din păcate, și sper că încet-încet lucrurile se vor remedia, este vorba despre influența antisemitismului țarist asupra României. Să ne amintim că între 1812 și 1918, Basarabia a fost parte din imperiul țarist, să ne amintim că un anume Pavel Crușeveanu a fost primul care a publicat Protocoalele Înțelepților Sionului la Sankt Petersburg, un om care a făcut parte din sutele negre, care au incitat la pogromurile din 1905 din partea Ohranei, lucrând mână-n mână cu Ohrana, era un agent al acesteia și la a cărui înmormântare participă un anume A.C. Cuza, care era un partizan ardent al lui. Aici fac o critică a istoricilor.

 

Opiniile, constatările și concluziile prezentate la această dezbatere și pe platforma „Cafeneaua civică” sunt ale autorului/autorilor și nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al SUA.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22