Justiţia la răscruce: corupţie vs. integritate

Revista 22 şi Grupul pentru Dialog Social au organizat miercuri, 14 aprilie, dezbaterea cu tema Justiţia la răscruce: corupţie vs. integritate, moderată de Rodica Culcer. La discuţii au participat, printre alţii, ministrul Justiţiei, judecătoarele iniţiatoare ale petiţiei magistraţilor pentru demnitate şi integritate, preşedinţii Comisiilor juridice din parlament şi reprezentanţi ai societăţii civile. Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

RODICA CULCER (Grupul pentru Dialog Social):
Această dezbatere pe tema unui moment de răscruce în justiţie ne-a fost impusă de realitate, dar şi de acţiunea din interiorul corpului magistraţilor, ceea ce ne bucură. Justiţia românească este într-un moment critic şi discuţia despre reformă nu mai poate fi amânată. Realitatea ne-a făcut să ne amintim că democraţie fără stat de drept nu se poate, nici stat de drept fără o justiţie care nu numai să funcţioneze, dar să fie şi percepută că funcţionează. Nu e suficient să faci dreptate, trebuie ca şi lumea să perceapă acest lucru. Iată că mizeria dinăuntrul instituţiilor care ţin de sistemul judiciar începe să iasă la iveală tot mai mult, aşa cum a ieşit şi din alte instituţii. Acesta nu este decât un proces de asanare, care ar fi putut să se termine mai repede, dacă ar fi existat voinţa politică, dar, până la urmă, e bine că are loc şi acum. O parte din justiţie, cel puţin la vârf, s-a arătat a fi o fortăreaţă a complicităţilor cu lumea politică şi cu cea a afacerilor. S-a dovedit greu de reformat şi este obiectul unei monitorizări din partea CE. Sigur, mecanismul este ceva mai elegant, de verificare şi cooperare, dar tot monitorizare este şi tot clauză de salvgardare se cheamă. Reforma justiţiei a fost, cel puţin de vreo 5 ani încoace, o arenă de confruntare politică. Schimbarea unui ministru al Justiţiei este întotdeauna mai dramatică decât schimbarea unui ministru din alt domeniu. Imperativul reformei este întărit de evenimentele din ultima vreme, de izbucnirea cazului Voicu, care a generat, până la urmă, un apel venit din interiorul corpului, semnat de peste 400 de magistraţi. Este important în acest an ce se va întâmpla la alegerile pentru CSM, la adunările judecătoreşti. Voi începe cu iniţiatoarele acestui apel al magistraţilor, întrebându-le ce speră să realizeze în mod practic prin demersul dumnealor.

ANDREA CHIŞ (judecător):
În interior, dorim o asanare morală a sistemului, iar în exterior o îmbunătăţire a imaginii. Asanare morală înseamnă să avem o transparenţă în numirile pentru ÎCCJ, punct nevralgic al sistemului, care are o putere decizională absolută. De fapt, imaginea noastră se formează de la ÎCCJ, de la dosarele soluţionate de acolo şi de la modul în care ÎCCJ intepretează legea. Un al doilea punct nevralgic este CSM, care, pe durata unui mandat de 6 ani aflat la final, nu a realizat foarte mult în ceea ce priveşte îmbunătăţirea imaginii noastre. De aceea am cerut ca, în situaţia în care ni s-a dat o palmă pe obraz, să reacţionăm şi să nu mai stăm, cum am făcut-o până acum. Ar trebui să vedem în ce măsură poate fi acest CSM mai reprezentativ pentru noi. Cred că s-ar impune ca membrii acestui consiliu să fie aleşi de către toţi judecătorii şi de către toţi procurorii. Înalta Curte are 2 reprezentanţi, curţile de apel au 3, tribunalele 2, judecătorii 2. Nu mi se pare normal ca Înalta Curte să aibă 3 reprezentanţi. Până la urmă, preşedintele ÎCCJ este membru de drept şi nu e corect să fie aleşi ceilalţi 2 de numai 120 de judecători, iar noi restul, câteva mii, să alegem doar 9.

RODICA CULCER:
Noi am invitat şi membrii CSM la această dezbatere. Ei, în general, sunt foarte parcimonioşi când este vorba de comunicare cu presa şi la capitolul transparenţă încă nu ne-au impresionat. Doamnă Chiş, ce impresie v-a făcut primul contact pe care l-aţi avut cu CSM?

ANDREEA CHIŞ:
Din păcate, am constatat că dialogul se denaturează de la chestiuni de principii la atacuri la persoană şi cred că devine un obicei al consiliului de a se eschiva de la întrebările care îi sunt puse direct. Una am vrut noi în petiţie şi cu totul altceva ne-a răspuns consiliul. Noi am spus că, atunci când un judecător sau un procuror este acuzat de o faptă de corupţie, consiliul ar trebui să acţioneze de urgenţă şi să facă o cercetare deontologică, pentru că are aceste atribuţii, şi să ne spună dacă acest judecător este oportun sau nu să intre în sala de judecată. În loc să ne răspundă exact la ce am întrebat, CSM a pus în discuţie dacă se impune modificarea legislativă, în sensul de a fi suspendat judecătorul din momentul în care începe urmărirea penală. Urmărirea penală începe aproape de îndată ce sunt minimale indicii, pentru că nu poţi administra probe într-un dosar penal fără să începi urmărirea penală. Ar însemna ca ori de câte ori cineva depune o plângere penală, doar ca să fie interceptate telefoanele sau să se facă o expertiză, un judecător incomod ar putea fi cercetat penal, pus sub urmărire şi suspendat din funcţie. Sub nicio formă nu am cerut aşa ceva şi ne opunem unei astfel de modificări legislative. Ceea ce am cerut noi este să se facă o cercetare nu disciplinară, nu penală, ci pe deontologia profesională, pentru că în codul nostru deontologic se arată că nu avem dreptul să desfăşurăm niciun fel de activitate de natură să aducă atingere demnităţii profesiei noastre.
Am mai cerut schimbarea modului în care sunt numiţi judecătorii la Înalta Curte. Toată lumea spune că este netransparent, inclusiv CSM a recunoscut că a greşit în modul în care a numit judecătorii Înaltei Curţi, şi este de apreciat că într-un final doresc să modifice procedura. În lege se spune că judecătorii ÎCCJ sunt numiţi de CSM, însă legea lasă mână liberă CSM să aleagă procedura prin care doreşte să-i numească. CSM a spus: hai să consultăm adunările generale. Această consultare se face acum într-o procedură de urgenţă, până la sfârşitul lunii aprilie. Eu cred că ar trebui să fie supusă unei dezbateri publice mult mai largi. Pentru că numirea judecătorilor la Înalta Curte este o problemă mult prea importantă ca să o poţi expedia în două săptămâni. Dar chiar dacă s-ar aproba un nou regulament de numire a acestora, eu cred că acest CSM nu mai este cazul să numească alţi judecători la Înalta Curte, pentru că există un astfel de regulament din 2005 care nu a fost aplicat. Le-am cerut să suspende numirile la Înalta Curte, pentru că actualul CSM mai are doar 6 luni de mandat. Ei au spus că legea nu le permite să suspendăm numirile. Dar legea nici nu interzice acest lucru, adică nu spune legea că trebuie să numească într-un anume termen nişte judecători.

DANA GÂRBOVAN (judecător):
CSM poate cu uşurinţă să amâne numirile până în momentul în care vom avea o nouă procedură. Este o chestiune ce ţine de oportunitate, nu de legalitate, aşa cum se apără CSM. Avem de pus în balanţă două chestiuni: de a asigura necesarul de resurse umane al ÎCCJ, dar, pe de altă parte, există imperativul ca aceste numiri să fie făcute într-un mod transparent, iar cei numiţi acolo să nu fie vulnerabili. În acest moment, orice persoană ar fi numită la Înalta Curte, indiferent de capacităţile sale personale, de integritatea sa, ar fi vulnerabilă, pentru că numirea sa este pusă sub semnul îndoielii tocmai de modul în care este numită acolo, pe nişte proceduri netransparente, care nu lasă loc niciunui criteriu obiectiv care să poată fi verificat. Punând în balanţă cele două chestiuni, cred că cel de-al doilea imperativ este mult mai puternic faţă de primul.

CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU (ministrul Justiţiei):
Pentru mine, petiţia magistraţilor este un mesaj extrem de pozitiv, un semn că în interiorul sistemului oamenii urmăresc ce se întâmplă şi le pasă de ceea ce se întâmplă. În plus, reacţionează, trăgând un semnal de alarmă şi indicând chiar o posibilă conduită a reprezentanţilor sistemului. În prima mea declaraţie ca ministru, la 3 martie 2008, am spus că şansa reformării sistemului judiciar vine din interior şi că numai din interior putem asigura succesul acestor politici publice promovate prin Executiv şi Legislativ. Petiţia dă un semnal că sistemul este viu şi antrenat în această problematică, plecând de la un caz care pune sub semnul întrebării nivelul de integritate în sistemul judiciar. O altă valenţă este, pe cale de consecinţă, consolidarea credibilităţii sistemului judiciar. După părerea mea, această petiţie nu zdruncină credibilitatea sistemului judiciar, ci este menită să consolideze şi credibilitatea, şi imaginea sistemului în opinia publică, pentru că arată că magistraţii sunt preocupaţi de imaginea sistemului şi de ceea ce se întâmplă în mediul în care ei lucrează zi de zi.
În ceea ce priveşte problema de fond, selecţia la Înalta Curte, aici sunt chestiuni care pot fi văzute în chei diferite. Pe de o parte, aspectul tehnic - dacă e vorba despre un interviu, dacă se va face un concurs, examen etc. -, dar este şi un aspect care vizează de fapt modul în care este abordată aplicarea legii, respectiv a regulii care stabileşte felul în care se recrutează judecătorii la Înalta Curte. Reflexul este acela de a spune că nu avem lege, că ne trebuie o nouă lege sau că trebuie să modificăm legea care există. Sigur că vidul legislativ sau legislaţia incoerentă se tratează cu o nouă legislaţie. Dar, după părerea mea, aplicarea defectuoasă a unei legislaţii nu se tratează cu o nouă legislaţie, ci se tratează cu aplicarea corectă a regulii respective. Mai concret spus: problema este modul în care a fost aplicată această regulă de selecţie la Înalta Curte. De aici au venit nemulţumirile. Ele nu sunt de dată recentă, ci sunt mai vechi şi au fost discutate chiar şi în CSM. Prin urmare, cred că primul lucru pe care trebuie să-l facem este ca noi să schimbăm prin fapte – în CSM, vreau să spun – modul în care aplicăm regulile de recrutare la Înalta Curte, fie făcând interviul mai dificil şi asigurând toate garanţiile de obiectivitate, fie creând un ghid pentru diversificarea acestor probe, pentru a da o nouă credibilitate procesului de selecţie.
Ce-a de a doua temă de discuţie este reacţia CSM. Şi aici noi aveam şansa să facem mai mult. Adică, din primul moment în care această criză a izbucnit, din primul moment în care era limpede că se va ajunge la discutarea nivelului de integritate în sistem, din primul moment în care era limpede că toată opinia publică se va focaliza pe acest caz, CSM trebuia să facă un pas înainte proactiv, din proprie iniţiativă, să ia frâiele acestei dezbateri. Să spună: suntem foarte atenţi la ceea ce se întâmplă, ne menţinem pe poziţia de a recunoaşte prezumţia de nevinovăţie pentru oricine şi, în acelaşi timp, tragem concluzia că trebuie să ne aplecăm asupra problemelor de integritate din sistem şi să dăm un semnal de intransigenţă faţă de orice încălcări ale acestor standarde minimale de integritate. Am ratat acel moment, din păcate. CSM a avut o poziţie reactivă, de răspuns, şi nu o poziţie proactivă. Am ridicat chestiunea în CSM cu o săptămână înainte ca dvs. să formulaţi această petiţie. Am ridicat-o a doua oară, chiar în timpul în care petiţia era dată publicităţii, fără să am cunoştinţă de lucrul ăsta. Nu pun la îndoială buna credinţă a unora, dar pun la îndoială capacitatea de a fi pe fază, cum se spune. Şi de aici, o lipsă de încredere a sistemului în CSM.
Este foarte greu în acest moment să mai aşteptăm lucruri de la CSM, pentru că este pe final de mandat şi este evident într-un deficit de încredere şi de legitimitate. Din păcate, acest deficit vine, cred eu, nu numai din faptul că e la final de mandat, dar şi, din câte s-a auzit aici, dintr-o performanţă care a lăsat de dorit în ultimii ani.

TONI GREBLĂ (preşedintele Comisiei juridice din Senat):
Timp de 20 de ani, prezumţia de nevinovăţie, despre care vorbea domnul ministru, a fost absolutizată. Ea apără oameni, persoane, cetăţeni, nu funcţii. Parte din absolutizarea prezumţiei de nevinovăţie a fost făcută şi sub influenţa, uneori determinantă, a mass-media. Să vă dau un singur exemplu. În Legea de organizare a ANI se prevede că poate să fie membru al consiliului de integritate orice cetăţean român care ştie bine româneşte şi, în principiu, ştie să semneze. Cum poate pierde calitatea de membru al ANI? Numai după rămânerea definitivă şi irevocabilă a unei hotărâri judecătoreşti de condamnare. Am avut situaţia în care 2 membri ai consiliului erau trimişi în judecată şi legea îi apăra. Am modificat-o acum în Senat, va veni şi la Camera Deputaţilor. Noi trebuie să avem legislaţia în aşa fel făcută ca, în momentul în care apar unele accidente în viaţa unei instituţii, instituţia să poată să reacţioneze cât mai rapid posibil.
Cred că ar trebui să facem un efort cu toţii să modificăm acea legislaţie care îl împiedică pe cel care te-a numit să te scoată din funcţie până ce hotărârea pentru infracţiunea cea mai gravă devine definitivă şi irevocabilă, ceea ce poate să însemne uneori un mandat întreg. Haideţi să lăsăm să funcţioneze 100% prezumţia de nevinovăţie pentru cetăţean, pentru individ, dar să o limităm la funcţia pe care acela o deţine. În momentul în care există o suspiciune rezonabilă împotriva unui om care ocupă o funcţie de demnitate publică sau alte echivalente, să putem să intervenim şi să-l extragem pentru o perioadă din acea instituţie şi pentru a apăra prestigiul instituţiei în faţa cetăţenilor.

DANIEL BUDA (preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor):
Îi felicit pe colegii magistraţi că au avut iniţiativa petiţiei, pentru că se resimţea nevoia unui astfel de curent şi în lumea magistraţilor. Este foarte important ca magistraţii să facă ceea ce trebuie pentru profesia lor pentru a-i apăra pe cei care au demnitate şi să nu lase să o facă alţii din exterior. Sigur, reforma în orice sistem este un proces lung, dureros şi, în unele momente, aproape imposibil de făcut. Ar trebui un efort conjugat şi din partea sistemului, şi din partea politicului, şi din partea Executivului. La momentul alegerii CSM, nimeni nu a crezut că această instituţie serioasă se va transforma pe parcurs. În lumina modificării Constituţiei, poate avem în vedere şi o limitare a mandatului acestui CSM, care este mult prea mare pentru a ţine pasul cu reforma. Să nu uităm însă că problemele în justiţie sunt şi la palierele inferioare. Până la urmă trebuie să vedem ce facem cu acei magistraţi care dau sentinţe proaste, cu acei magistraţi care au un număr de sentinţe casate de instanţele superioare.

ANDREA CHIŞ:
Părerea mea este că a avea în vedere numărul de casări este foarte riscant. Vă voi da un singur exemplu. Pe Legea caselor naţionalizate, dacă vă uitaţi, a existat o opinie minoritară încă de la publicare, care s-a impus în timp, peste 5 ani, în recursul în interesul legii, promovate de Înalta Curte. Ei, dacă la acei judecători ai fi contabilizat casările imputabile, toţi ar fi fost astăzi daţi afară din magistratură.

ANDREI CORNEA (Grupul pentru Dialog Social):
Constat aici că toată lumea e de acord, şi politicieni, şi jurişti. E adevărat, CSM nu este reprezentat. E clar că trebuie schimbat cel puţin sistemul de alegere a CSM, ca să nu mai fie un corp închis. Probabil că soluţia propusă să fie ales de către toţi magistraţii este cea mai bună. Vă plângeaţi că ei pot să-şi facă singuri regulamentul. Poate că legea trebuie să impună nişte norme, nişte limite în acest regulament de alegere a judecătorilor la Înalta Curte. E o problemă mult prea importantă.
D-le ministru, d-lor senatori şi deputaţi, aveţi majoritate, deci puteţi să schimbaţi orice lege. Eu am suspiciunea - şi nu mi-o puteţi schimba decât prin fapte - că există o anumită tergiversare, ca să nu-i spun rea-voinţă, în parlament şi că sunt prea multe interese, sunt prea mulţi oameni acolo care nu sunt foarte dispuşi la o reformă juridică, chiar dacă verbal o afirmă.

ANDREI OIŞTEANU (Grupul pentru Dialog Social):
Vreau să vă transmit un semnal de disperare şi descurajare din partea societăţii civile. De 20 de ani, Grupul pentru Dialog Social are ca miză promovarea curăţeniei în societatea românească, a curăţeniei morale şi a luptei împotriva corupţiei. Nu am putut face prea multe lucruri. Pentru a fi mai puternici, ne-am aliat cu alte ONG-uri şi am creat o coaliţie pe care la început am numit-o Coaliţia pentru un Parlament Curat, pe urmă Coaliţia pentru o Guvernare Curată. În fine, avem o Coaliţie pentru o Românie Curată. Suntem simpli cetăţeni şi am vrea să nu ştim cum funcţionează justiţia şi complicatele ei mecanisme. Ştim că este un adevărat sistem imunitar care menţine sănătos sau bolnav organismul social. În discursul meu disperat există însă şi un semn de speranţă. Cazul Voicu a fost atât de grav şi de evident, încât principalii actanţi ai socetăţii (politicieni, jurnalişti, magistraţi) par că au realizat că nu se mai poate continua astfel. Este atipic, de pildă, ca senatorii să voteze permisiunea de arestare preventivă a unui coleg de-al lor. Este atipic ca magistraţii să rupă tăcerea şi să protesteze public înăuntrul breslei. Este atipic, de asemenea, ca ministrul Justiţiei să întindă o mână grupului de judecători protestatari. Salut acest gest, domnule ministru. Spuneam, deci, că e un moment de răscruce. Astrele s-au aşezat cumva favorabil. Cu toţii simţim că este „acum ori niciodată“. Aveţi tot sprijinul societăţii civile, al revistei 22, al Grupului pentru Dialog Social şi al celorlalte ONG-uri din Coaliţia pentru o Românie Curată. Avem sentimentul că este un moment favorabil pentru ca justiţia din România să-şi recapete demnitatea şi credinţa că, dacă ratăm acum acest moment, îl ratăm pentru ani, dacă nu chiar pentru decenii. Vă rugăm să nu rataţi această oportunitate!

LIDIA BARAC (secretar de stat în Ministerul Justiţiei):
Îmi permit să am o intervenţie în calitate de judecător de aproape 30 de ani şi să vă spun percepţia noastră cu privire la protestul judecătorilor. Situaţia creată a fost aşteptată de foarte mulţi judecători care îşi fac profesia. Nu e ceva inedit, era ceva la care trebuia să ne aşteptăm. Orice judecător ancorat bine în sistem realizează că s-a ajuns aici din cauză că nu a existat o agendă coerentă a justiţiei şi a fost în discuţie în principal absenţa unei voinţe politice sau manifestarea ei conjuncturală. Judecătorii au înţeles că, odată cu schimbarea ministrului, se schimbă legislaţia, legile nu au păstrat o coerenţă care să susţină pe fond statutul magistratului. Dau numai un exemplu, Legea de organizare a justiţiei, unde, printre condiţiile de intrare în sistem, a existat o normă care prevedea „reputaţia neştirbită“. Este o condiţie de fond pentru exerciţiul acestei profesii, aşa cum pentru dascălii care se ocupă de educaţie este o condiţie de fond. De ce, cum şi unde s-a înlăturat această cerinţă în anul 2004, odată cu pachetul de reformă, este greu să înţelegem. Dacă citim azi aceste legi în vigoare, de la un capăt la altul, parcă ar transpare un fir roşu, în legătură cu nevoia acestei reputaţii.

FRANCISCA VASILE (judecător):
Prezumţia de nevinovăţie este o garanţie a procesului penal şi nu are nimic a face cu demersul nostru, cu petiţia Integritate şi Demnitate. Aspectele pe care noi le vizam se referă la standardele profesionale şi, de asemenea, la standardele de conduită extraprofesională. Aceste standarde de conduită s-a constatat că nu sunt suficiente. Şi mă refer aici la codul deontologic şi la normele privitoare la abaterile disciplinare. În contextul acestei reglementări, aceste norme de conduită nu au fost suficiente, nu au condus la o abţinere a magistratului implicat într-o acţiune penală de a participa la şedinţa de judecată, nu au condus la o renunţare la funcţiile de conducere, nu au generat acele măsuri de la nivel personal de bun-simţ. Ca urmare, ceea ce noi solicitam este de fapt completarea actualelor norme cu noi norme privitoare la conduita profesională şi extraprofesională a magistratului. Aceasta ne ajută pe noi din interior să ne ghidăm activitatea, dar şi pe dvs. din exterior să ştiţi ce aşteptări să aveţi de la conduita noastră. Nu este vorba de nicio veritabilă modificare legislativă. Acest lucru se poate face strict la nivelul regulamentelor emise de CSM. Nu s-a întâmplat acest lucru.
Mai este o posibilitate de a îndrepta imaginea şi a creşte credibilitatea, antamată în Strategia pe 2010-2014: independenţa inspecţiei judiciare. Deşi ideea este extraordinară, în strategia ministerului apare un paradox, acela de a pune inspecţia judiciară sub coordonarea parlamentului. Este imposibil acest lucru, pentru că o astfel de viziune viciază din temelii ideea bună pe care aţi promovat-o. Şi o viciază din temelii pentru că se prejudiciază principiul separaţiei puterilor în sat. Aceste consilii etice trebuie să facă parte exclusiv din sistem, nu pot fi generate verificări din afara sistemului, ale celorlalte puteri constituţionale.

DAN TĂPĂLAGĂ (jurnalist):
D-le ministru, în strategia dată publicităţii de curând aţi anunţat câteva măsuri, printre ele fiind şi modificări în ce priveşte modalităţi de sancţionare a magistraţilor. Am găsit ideea ca sancţionarea magistraţilor, care acum e atributul exclusiv al CSM, să treacă şi la Ministerul Justiţiei, pe sancţiuni minime, sau la preşedinţii curţilor de apel şi la procurorul general. Nu e un risc ca sancţionarea să fie făcută de un om, şi nu de către un corp colegial?

CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU:
Tema principală a strategiei este autoguvernarea justiţiei. În 2004 s-a trecut hotărât la această autoguvernare. Întrebarea e: o menţinem sau nu? Eu mă pronunţ categoric: da. Faptul că avem anumite dificultăţi, că avem şi probleme de integritate, poate chiar şi de corupţie în sistemul judiciar nu trebuie să fie un motiv să renunţăm la această arhitectură. De aceea am spus tranşant că nu-mi doresc inspecţia judiciară înapoi la Ministerul Justiţiei. Sper că epoca telefoanelor date de MJ la instanţe a apus definitiv şi îmi doresc o consolidare a inspecţiei judiciare, a independenţei ei. Noi am sugerat o tutelă, o protecţie din partea parlamentului, care să nu fie altceva decât un simplu raport pe care inspecţia să-l adreseze parlamentului. Este o soluţie lansată în dezbatere şi împreună cu dvs. vom stabili aceste lucruri.
D-le Tăpălagă, în ce priveşte sancţiunile, e vorba de sancţiuni minore, gen mustrare, avertisment, pe care noi am avansat ca propunere să le coborâm la nivelul preşedinţilor de curţi de apel, respectiv procurori generali de curţi de apel, care sunt în contact direct cu magistratul în cauză şi care, printr-o dojană la momentul potrivit, pot împiedica o evoluţie ulterioară pe calea răului a respectivului magistrat care să-l aducă în faţa comisiei de disciplină.
D-le Cornea, noi am iniţiat modificarea legii sub aspectul modificării procedurii de selecţie la ÎCCJ în 2009. Ne-am blocat în discuţii cu CSM exact în acest punct în august 2009. Aveam alternativa să mergem singuri mai departe şi să promovez proiectul de lege în dezacord cu CSM, însă anul 2009 a fost unul foarte special atât din punct de vedere al relaţiei sistem-ministru, cât şi al relaţiei politice şi am spus că prefer să aştept o perioadă propice. Avem acum deschiderea necesară şi putem relua acest proces.

LIVIU ZIDARU (judecător):
Un stat de drept şi societatea au nevoie de o rezolvare rapidă a cauzelor penale, bineînţeles fără a compromite în niciun fel relaţiile procesuale. Or, guvernele succesive cred că sunt la a treia încercare de a schimba Legea Curţii Constituţionale pentru a elimina efectul subtensiv obligatoriu de drept al excepţiei de neconstituţionalitate. Practic, în momentul de faţă, fiecare parte, în orice proces, poate ridica excepţia de neconstituţionalitate. Instanţa nu poate filtra decât într-o manieră extrem de restrânsă această excepţie. Partea problematică nu e accesul cetăţeanului la Curte, acesta e evident, e democratic să existe, însă se poate ca suspendarea cauzei să nu opereze de drept, ci să fie la aprecierea instanţei judecătoreşti. În această manieră va scădea dramatic numărul cauzelor pe rolul Curţii Constituţionale, întrucât va dispărea imboldul foarte multor persoane care ridică excepţia, pentru a tergiversa soluţionarea cauzelor. Ceea ce presa numeşte azi marile dosare de corupţie nu ajung la un verdict clar de confirmare a prezumţiei de nevinovăţie sau, dimpotrivă, de aplicare a unei sancţiuni legitime, din cauză că se invocă aceste excepţii de neconstituţionalitate.
Judecătorul se luptă cu morile de vânt. În momentul în care are 4-5 inculpaţi şi fiecare dintre ei are câte un avocat şi la câte un termen lipseşte un avocat, sunt convins că amenda de maximum 5.000 lei pe care o poate aplica instanţa echivalează cu un ban de buzunar dat de client avocatului pentru a tergiversa soluţionarea cauzei. E nevoie de mai multă etică şi în cadrul profesiei de avocat, de mai multă conştiinciozitate la nivelul magistratului. Dar până la urmă există mecanisme foarte simple aplicate în alte sisteme. În Germania există 5-6 termene de judecată. Dacă avocatul a bifat în agendă acele termene, este loial şi deontologic să apară, iar dacă nu, tribunalul este îndreptăţit să desemneze un alt avocat. Aceste dosare trebuie să ajungă până la urmă la o finalizare promptă. Nu e suficient să arestăm o persoană în văzul presei şi după aceea să nu se mai întâmple nimic.

LAURA ŞTEFAN (Societatea Academică din România):
Atunci când vorbim de standarde de integritate în magistratură, nu mai e o chestiune de lege, e o chestiune de oameni până la urmă. Am tot discutat în anii ăştia ce contează: instituţia sau oamenii? Cred că o instituţie, bună pe hârtie, dar cu oameni slabi va da performanţă zero. Inspecţia judiciară ţine tot de oamenii care o compun. Oamenii se lasă sau nu influenţaţi în funcţie de felul în care sunt selectaţi. Dacă sunt selectaţi oameni cu datorii, aceştia vor plăti datoriile. Aş fi foarte circumspectă cu privire la mutarea inspecţiei judiciare în coordonarea parlamentului.
Un alt exemplu unde nu contează legea: promovările la ÎCCJ. Nu îi obligă nimeni pe cei din CSM să voteze cu cel mai slab, cu cel care face confuzie între recursul în anulare şi recursul în interesul legii. Nimeni nu obligă CSM să organizeze în continuare promovări pentru Înalta Curte pe acest final de mandat, deşi a fost cerut public nu doar de ONG-uri, ci şi de magistraţi şi de cetăţeni simpli. Nu există obligaţie legală. Există doar dorinţa de a promova oamenii care le-au fost loiali.

FRANCISCA VASILE:
Motivul determinant pentru care ni s-a spus în CSM că nu se poate suspenda o procedură de promovare la ÎCCJ ar fi politica resurselor umane. Numai că, de la începutul anului până acum, au fost scoase la concurs 8-9 posturi, nu mai multe, dintre care sunt acoperite mai puţin cele pentru Secţia Penală, pentru care urmează să se organizeze acest interviu. Care este atunci această urgenţă pentru care nu se pot suspenda sau nu se pot exclude de pe ordinea de zi în perioada imediat următoare aceste problematici? Nu există nici una.

LAURA ŞTEFAN:
Citind strategia care a fost publicată ieri, am avut un moment de surpriză când am văzut că ne gândim la reducerea sferei de incompatibilităţi şi interdicţii pentru magistraţi.

CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU:
Eu nu văd de ce un magistrat nu-şi poate plasa economiile în acţiuni listate la Bursă. În niciun caz nu dorim să agravăm problemele de integritate în sistem, dorim să le rezolvăm, inclusiv sprijinind statutul financiar al magistratului prin mijloace transparente.

TONI GREBLĂ:
Vom modifica în Comisia juridică a Senatului legea, astfel încât să dăm posibilitatea judecătorului să aprecieze constituţionalitatea legii. Astăzi m-am consultat cu colegii din comisia pentru Codul de Procedură Penală şi până la sfârşitul lui aprilie vom avea o formă de vot final în subcomisia pentru CPP, urmând ca în cursul lui mai, în funcţie şi de o anume coordonare cu guvernul, să fie adoptat Codul de Procedură Penală.

RODICA PALADE (redactor-şef, revista 22):
Am numai o mică întrebare către tinerii magistraţi invitaţi aici şi pe care revista 22 îi susţine şi doreşte să-i vadă şi mai activi în societate. Sunteţi în jur de 400. Faţă de cei 4.000 de magistraţi, înseamnă cam 10%. Ce se întâmplă în rest?

ANDREA CHIŞ:
Eu nu cred că cei care tac sunt împotriva noastră. Nu am avut o contrareacţie în sistem, cu excepţia unei adrese de la Tribunalul Neamţ, care avea o singură semnătură: preşedintele Secţiei Civile a Tribunalului Neamţ. Deci, din tot sistemul, avem un singur om care s-a opus acestui protest. Cred că marea masă, chiar dacă n-a semnat, este de acord cu demersul nostru.

LAVINIA LEFTERACHE (judecător):
Am citit că un membru CSM a ameninţat un judecător prezent la ultima şedinţă cu faptul că îi dă hotărârile la presă. Eu ştiam că hotărârile sunt publice. Cum vedeţi dvs. rezolvarea acestui tip de comportament? Se schimbă discuţia de la probleme de principiu la probleme personale. Cum scăpăm de cei care afectează imaginea sistemului? Mie nu-mi convine să trăiesc următorii 30 de ani în sistem cu un stigmat.

CĂTĂLIN MARIAN PREDOIU:
Dincolo de măsuri instituţionale, e evident că exemplul şi modelul pe care îl promovezi este foarte important. Cu cât avem mai multe exemple personale şi modele demne de urmat, la standardele unui magistrat, atunci situaţia se schimbă, avem o nouă realitate juridică. Şi eu cred că deja se vede cu ochiul liber lucrul ăsta. Nu cred că trebuie să te uiţi prea atent ca să vezi că în sistemul judiciar se petrece ceva bun.

A consemnat Răzvan Brăileanu

Cuvinte cheie: justitie, judecatori, petitie, CSM, ICCJ.