Vrem o țeapă mai decentă!

A participat și autorul proiectului, Alexandru Ghilduș. Săptămâna trecută, guvernul a decis transferul monumentului din patrimoniul său în domeniul public al Primăriei Capitalei.

RADU FILIPESCU

Asociația Revoluționarilor fără Privilegii Această dezbatere a pornit de la faptul că treci prin centrul orașului București și într-un contrast de nedescris și de neacceptat, chiar în Piața Revoluției este un monument care vrea să comemoreze victimele Revoluției. Numele monumentului sună un pic cum sunau lozincile pe vremea lui Nicolae Ceaușescu: Memorialul Renașterii – Glorie eternă Eroilor și Revoluției din Decembrie 1989. Monumentul este realizarea unei echipe coordonate de profesorul universitar doctor Alexandru Ghilduș, astăzi președinte de onoare la Uniunea Artiștilor Plastici. Inițiativa acestei discuții a plecat de la starea de degradare avansată a monumentului, a postamentului, a plăcilor de marmură, a tot ce-l înconjoară. Titlul dezbaterii de astăzi – Vrem o țeapă mai decentă, pleacă de la denumirea care este folosită destul de mult în comunitatea celor care discută despre monument.

DORU MĂRIEȘ - Asociația 21 Decembrie

Niciodată nu am mers să depunem o coroană la acest monument. Un monument care nu atrage, care nu a reușit să creeze emoție timp de 15 ani nu are ce căuta acolo. Trebuie să te atașezi de el, să simți ceva. Tot invocăm doar deteriorarea lui, însă părerea noastră este că trebuie relocat. Ne-am solidarizat petiției lansate de Marina Dumitrescu prin care a cerut relocarea acestui monument, pentru ca aici să se construiască unul reprezentativ pentru Revoluția română.

ALEXANDRU GHILDUȘ - Artist plastic, președinte onorific UAP

Pe lângă mine au fost alți 14 competitori. Titlul a fost impus. L-am preluat. Nu știu cine a stat la originea lansării concursului. Știu doar că Ministerul Culturii a fost organizator. Am participat la concurs, am făcut și o machetă. A fost un juriu, dar nici acum nu îi cunosc componența. Cert este că am câștigat. Am format o echipă de artiști și arhitecți. Am negociat cu Ministerul Culturii, cu Secretariatul General al Guvernului, cu premierul de atunci Adrian Năstase și astfel, de la o sumă inițială de aproximativ 100 de milioane de lei, s-a ajuns la 57 de milioane lei (1.500.000/1.600.000 de euro). (...) La momentul inaugurării au apărut primele semne ale hashtag-ului de astăzi, în sensul în care poate asistăm la primul linșaj din spațiul cultural românesc, poate chiar și primul din sfera politică. Pe tot parcursul campaniei prezidențiale de atunci, Traian Băsescu s-a concentrat asupra monumentului, care era privit dintr-o parte acuzatoare asupra președintelui Ion Iliescu. Nimeni nu a replicat și atunci terenul a fost deschis spre această coordonată. Populația a fost virusată, pentru că, în momentul în care introduci pe piață tot felul de denumiri, oamenii sunt ușor de influențat. Nu mi-am imaginat că un act cultural poate fi dus la o astfel de extremă. Oliviero Toscani (un fotograf de renume care, la rândul său, a fost contestat pentru campaniile de promovare a firmei Benetton) spunea un lucru foarte interesant: „Ceea ce vezi vorbește mai mult despre tine decât despre obiectul pe care îl privești“. Ceea ce a spus Toscani este o reluare a ceea ce a afirmat Brâncuși despre operele de artă. Esența este aceeași: „operele de artă sunt oglinzi în care fiecare vede ce îi seamănă“. Vă las pe dumneavoastră să vedeți și să vă vedeți când vă raportați la un monument. Cei mai sinceri sunt cei care vin din străinătate, nevirusați, cei care sunt mesageri a ceea ce simt ei cu adevărat.

MAGDA CÂRNECI - GDS

În 2005 am fost invitată alături de alți critici de artă să-mi spun opinia care a apărut în revista 22. Opinia mea era critică. Dar nu eram virusată de mediul politic românesc pentru că nu trăiam atunci în România. Atunci am considerat că monumentul nu era suficient de curajos. În același timp, materialele erau incongrue, nu se legau bine între ele și aveau o calitate fragilă, chiar modestă. Piramida aceasta foarte ascuțită era placată cu marmură, dar în plăci care se vedea bine că nu vor rezista în timp. Exista o sărăcie, o modestie a transpunerii lui în materialele durabile care se folosesc pentru un astfel de monument. Un monument este făcut, dacă nu pentru eternitate, măcar pentru un secol. Monumentul arată o fragilitate care s-a și demonstrat destul de repede, în sensul că nu a rezistat la copiii cu skateboard-uri, la graffiti-uri sau turiști. (...) Monumentul face acum parte din peisajul bucureștean. Chiar și numele lui a ajuns în folclorul urban și e deja o etichetă. Se spune Țeapa lui Ghilduș. Dragă Alexandru Ghilduș, prin această țeapă intri în istoria poporului român.

ALEXANDRU GHILDUȘ

În momentul în care a apărut termenul, am încercat să asimilez. Ok, țeapă, dar de ce nimeni nu s-a gândit că este o țeapă dată comunismului?

CORNEL MIHALACHE - TVR

Țeapa n-a dat-o Ghilduș. Țeapa a fost ceva ce domnul Iliescu și-a dorit foarte mult și a semnat cu o lună înainte de a-și termina mandatul. Tema era controversată. Tema asta nu are nuanțe. Revoluție și atât. Avem Cimitirul Eroii Revoluției, stația de autobuz Eroii Revoluției, stația de metrou Eroii Revoluției. Nu există nuanțe. Lovitura de stat militară nu există. În Cimitirul Eroii Revoluției fără nuanțe sunt și cei care au împușcat pe unii dintre eroii martiri. Călăi și victime la un loc. Nu avem nicio nuanță. Memorialul Renașterii – Glorie eternă Eroilor și Revoluției din Decembrie 1989 nu are nuanțe față de adevărul Revoluției.

RADU FILIPESCU:

Cred că trebuie să facem distincția dintre o problemă de viitor îndepărtat și una de viitor mai apropiat. Demersul de renovare și de întreținere este normal în orice situație. Problema unei eventuale relocări ține de o decizie politică. Nu sunt foarte lămurit cu privire la eventuala decizie de relocare. Aceasta trebuie justificată pe motive artistice sau istorico-politice. Cel istoric este un pic discutabil pentru că, dincolo de monumentul propriu-zis, ai și ansamblul care este legat de victime. De fapt, este un proiect liber și fiecare gândește ce vrea despre monument. Problema este că foarte mulți au legat monumentul politic de anumite persoane și această animozitate s-a transmis.

RADU VIȘAN - Asociația alt.F.E.L.

Monumentul poate fi relocat foarte ușor. El ar trebui nu numai relocat, dar, mai mult, s-ar putea interveni, și asta ar putea să o facă chiar artistul, pentru a reduce înălțimea acelui ax central al monumentului și să coboare acea sferă mai aproape de privitori. Controversa asupra modului în care arată se va păstra dincolo de generația noastră. Deja generația tânără a preluat dezbaterea noastră și confruntarea și sunt foarte mulți tineri care se referă la monument, și nu din cauza virusării, tot așa: Țeapa lui Ghilduș. Cam așa a intrat în mentalul colectiv.

IOAN POPESCU - Participant la dezbatere

Nu pot să ratez ocazia de a fi față în față cu autorul. Eu mă uit în oglindă și nu îmi este rușine să vă spun ce am înțeles. Eu cred că ați fost foarte inspirat, în sensul că a fost premonitoriu. Dacă după 15 ani de la eveniment i-a plăcut tovarășului Iliescu și l-a ales pe acesta înseamnă că a fost o aroganță totală. Le-am tras țeapă. Dovadă că acum... e o țeapă! Între noi, partizanii... e o țeapă! Entitatea administrativă centrală, locală... totul e o țeapă! Asta e oglinda și dovada că e o țeapă. Eu așa o traduc.

A consemnat Octavian Manea

Pseudo-monumentul care sfidează memoria celor uciși în ‘89

De 14 ani, de când există în spațiul public, Memorialul Renașterii nu a fost niciodată acceptat de cetățeni drept simbol al sacrificiului uman care a marcat căderea regimului comunist. Dimpotrivă, a fost considerat de la bun început o ofensă la adresa victimelor. Multitudinea poreclelor acumulate de-a lungul timpului denotă lipsa de adecvare estetică și simbolică pe care bucureștenii o resimt față de așa‑zisul monument de for public. Starea de ruină în care e lăsat de câțiva ani încoace accentuează această percepție negativă, dând impresia unui perimetru abandonat.

În contextul celor 30 de ani de la căderea comunismului, considerăm că acest loc al memoriei, situat în centrul strategic al Capitalei, trebuie salvat!

De aceea propunem:

1. Declasarea Memorialului Renașterii din Lista Monumentelor istorice ale Municipiului București (nr. crt. 2375/ B III mB 20029).

2. Relocarea „Țepei“ într-un amplasament alternativ.

3. Lansarea unui nou concurs pentru realizarea unui Memorial demn de acest nume, care să omagieze jertfa din 1989.

Importanța simbolurilor în viața societății este indiscutabilă. Ele cizelează memoria colectivă și educă spiritul civic. Nu putem lăsa trecutul recent pradă ignoranței și lipsei de respect.

Marina Dumitrescu, Maria Berza, Asociația 21 Decembrie, Academia Civică, Fundația Culturală Memoria