Pe aceeași temă
Domnule doctor, avem această creștere constantă a numărului cazurilor de COVID, cu vârfuri care sar de 400 pe zi, aproape cât aveam în vârful pandemiei în perioada de urgență. Cum se explică, se tinde spre un alt vârf al pandemiei?
E o situație pe care nu o așteptam, adică ne-am fi dorit să fie o evoluție mai bună. Totuși, aș face o diferență între ce s-a întâmplat în timpul stării de urgență, pentru că variază mult numărul de teste. E bine să ne uităm la indicele de pozitivitate. Ne interesează în testele care se fac în 24 de ore câte sunt pozitive. Am avut 12.500 de teste cu 460 de îmbolnăviri, ceea ce înseamnă peste 3%. Sigur că e un semnal de alarmă că lucrurile nu merg cum ne-am dori. Dar în timpul pandemiei, cu siguranță, orice medie am lua, era clar că se testa mai puțin. Asta ar fi în primul rând. În al doilea rând, e o diferență foarte mare pentru că vorbim de trei etape de relaxare. Era evident că or să fie efecte, mai ales că acum vorbim și de aproximativ 14 zile de la ultima etapă de relaxare, cu deschiderea mallurilor, practic ultimele măsuri. După 1 iunie, oamenii pot să circule oriunde în România, nu mai sunt restricții între localități, s-au deschis terasele etc. Ce avem acum înseamnă efectele maxime ale relaxării. Dar ajungem și la cealaltă componentă, și anume la faptul că, într-adevăr, măsurile de prevenție sunt respectate mult mai puțin acum. Adică lucrurile astea se văd de câteva săptămâni. Deci nu am reușit să ajungem la acel echilibru dintre ceea ce înseamnă relaxare, care e binevenită, era așteptată, și măsurile care ne împiedică să ne îmbolnăvim. Avem nevoie de acest echilibru pentru viitorul apropiat.
Au fost zile, însă, în care rata de pozitivare era cam în jur de 5%, iar acum o lună, rata era de 1,5%.
Așa este. E clar că acum a crescut. Pe de altă parte, există variații de la o zi la alta, sunt dinții de fierăstrău, că practic și în momentul acesta vorbim de un platou – îl putem numi platoul relaxării, cu acei dinți de fierăstrău. E o creștere și lucrul ăsta ar trebui să îngrijoreze, dar în mod constructiv. Adică, e clar că trebuie să ne gândim ce e de făcut de acum încolo, mai ales că ar urma și alte etape de relaxare. Ne gândim la o vară pe care o vrem liniștită, cu concedii etc. Trebuie neapărat ca tot ceea ce facem în fiecare zi să presupună prudență și lucrul ăsta să fie ca o rutină.
Sunt voci în spațiul public, domnule doctor, care spun că, de fapt, cele două luni de lockdown nu au folosit la nimic, pentru că ne-am întors de unde am plecat.
Nu am putea spune lucrul ăsta, chiar dacă evoluția e imprevizibilă. E clar că acele două luni au însemnat în primul rând un răgaz pentru sistemul medical, ar fi însemnat o presiune mare, un număr de îmbolnăviri într-un timp scurt și automat un procent ar fi fost de cazuri grave, cu presiune pe sistemele de terapie intensivă, presiunea pe spitalele de boli infecțioase ar fi fost categoric mai mare. Ca să vă dați seama că e așa, ar trebui spus și că în aceste zile, când au fost mai multe îmbolnăviri, numărul de internări s-a văzut la nivelul spitalelor de boli infecțioase. Vorbim strict de spitalele care se ocupă de COVID-19. Deci e clar că acele două luni au ajutat și gândiți-vă că această variantă a fost folosită cam peste tot în lume, cu mici excepții.
Alte țări, și putem lua ca exemplu țările care au fost cel mai tare atinse, ca Italia, Spania etc., nu înregistrează o creștere accentuată a cazurilor, ca la noi. Care e explicația?
Aici o explicație ar putea fi următoarea: în țările unde lucrurile au mers mai bine de la început, cum e România, probabil că nu a fost suficientă puterea exemplului, adică probabil că experiența nu a fost atât de proastă încât să se înțeleagă mult mai bine la nivelul populației. Un exemplu ar putea să fie și Germania, unde în momentul acesta lucrurile nu sunt chiar echilibrate cum ar trebui. E adevărat că acolo e vorba și de un focar, dar spre deosebire de România, de Germania sau de Bulgaria, unde lucrurile au mers bine în timpul pandemiei, în Spania sau Italia, unde lucrurile au mers știm foarte bine cum, probabil a fost un grad mai mare de înțelegere pornind de la experiențele negative: multe decese, multe îmbolnăviri, forme severe. Asta ar putea să fie o explicație. O alta ar putea să fie că întotdeauna există un decalaj, în România, lucrurile s-au întâmplat ceva mai târziu. Or, evoluția virusului presupune un ciclu natural care are o anumită durată și am putea să ne gândim că decalajul ăsta s-ar putea vedea și acum. Adică, e clar că într-o țară cum e Italia, unde au fost foarte multe îmbolnăviri, lucrurile au început mai devreme și se termină mai devreme. Sigur că lucrurile astea sunt nuanțate, nu e o garanție, mai ales că rețineți acel factor important, respectarea măsurilor de prevenție. Și de multe ori știm care sunt măsurile de prevenție, dar nu le punem în practică, adică, nu ajungem să le facem în fiecare zi, în orice moment.
În ce măsură depășește această creștere previziunile care s-au făcut, pentru că, oricât am spune, faptul că am ajuns pe locul patru în Europa la noile cazuri nu pare a fi de bun augur ?
Dacă e să facem o comparație, haideți să facem o medie a fiecărei săptămâni. Logic, atunci când au apărut măsurile de relaxare, creșterea nu trebuia să depășească aproximativ 30%. Or, asta înseamnă că dacă înainte de relaxare vorbeam de o sută și ceva de cazuri la un număr relativ constant de teste, probabil că ne-am fi așteptat să avem un număr în jur de 200. Deci, e clar că e cu 50% mai mult decât ne-am așteptat, asta vorbind ca o proporție generală. Și mai contează faptul că această creștere a rămas destul de constantă începând de la 1 iunie și până acum. Avem o lună și lucrurile încă nu s-au echilibrat, dimpotrivă. Încerc să mă gândesc constructiv și cred că lucrurile se pot așeza destul de ușor, mai ales că nu există factori externi. Nu mai vorbim într-o așa mare măsură de cazuri din import, pentru că nu mai sunt zone roșii, cum se întâmpla înainte. Acum totul se întâmplă în interiorul României și o să depindă de noi, și ceea ce facem acum s-ar putea să se vadă în săptămânile care urmează.
Vorbeați de presiunea pe sistemul medical. De exemplu, la Spitalul Matei Balș, unde lucrați dumneavoastră, spuneați recent că nu mai sunt locuri. Care e situația acum?
Și atunci vorbeam de o situație punctuală. Erau momente când din cauza internărilor care au venit într-un flux continuu, într-adevăr, capacitatea de internare se apropia de maxim. Știu că la noi rezolvarea venea în ziua următoare, când se făceau transferuri către spitalele de suport – și e foarte bine că există spitale de suport. În momentul de față, lucrurile stau categoric mai bine, și asta, pentru că noile reglementări legate de externarea asimptomaticilor se văd în practică. Adică, chiar dacă sunt mai multe internări, se fac și externări și lucrurile se pot așeza. Nu e vorba numai de presiunea la nivelul spitalelor de boli infecțioase, este, până la urmă, și situația spitalelor non-COVID, care, din considerente obiective sau nu, poate că uneori nu evaluează așa cum ar trebui pacienții. Vorbim în general, și asta pentru că există această panică legată de orice pacient care ar putea să fie suspect de COVID-19. Deci, cumva e o dublă presiune: presiunea psihologică în cazul spitalelor non-COVID și presiunea dată de numărul mai mare de internări la spitalele de boli infecțioase.
Această presiune și supraaglomerarea spitalelor de boli infecțioase sunt generalizate? Știm că au fost semne de alarmă în Brașov, în Iași etc.
E clar că vorbim de acele regiuni unde este și o densitate mai mare, unde sunt mai mulți oameni. Nu cred că se întâmplă la nivel generalizat. Trebuie să ne gândim că există destule spitale-suport care nu sunt pline în momentul ăsta. Deci nu am putea spune că lucrurile scapă în vreun fel de sub control, că nu e așa. E clar că se echilibrează, mai ales că se pot externa asimptomaticii, după o perioadă mai scurtă. Pentru mine e important ce va fi în viitorul apropiat și mai ales cum ajungem la acea normalitate legată de evaluarea pacienților în general, pentru că, până la urmă, indiferent că este o pandemie, indiferent că ea mai durează, cred că orice pacient, indiferent că e COVID sau nu e COVID, ar trebui să fie evaluat la fel. Să fie circuite, să fie spitale diferite și lucrurile să se desfășoare, sigur, cu prudență, respectând toate condițiile ca să nu crească îmbolnăvirile, dar să se facă totuși în așa fel încât să fie un echilibru. Pacienții să fie evaluați toți.
Există riscul să nu fie evaluați toți sau de ce spuneți asta?
Au fost niște lucruri legate de ce s-a întâmplat până acum și poate că nici acum nu e așa de bine așezată treaba, în sensul că foarte ușor ajungem să considerăm că orice pacient este suspect. Nu spunem că nu există pacienți asimptomatici, nu spunem că nu trebuie să fie păstrate regulile sau că nu trebuie testați, dar cred că spitalele non- COVID ar trebui în aceeași măsură să evalueze corect pacienții și să își ia toate măsurile ca lucrurile să funcționeze, dar fără să însemne ca acel test să condiționeze în vreun fel evaluarea și ce e de făcut. La asta mă refer.
Curtea Constituțională a dat o decizie în care spune că izolarea și carantina prin ordin de ministru sunt neconstituționale. Care credeți că vor fi consecințele? Vor putea refuza acești pacienți internarea sau izolarea? Mă refer la perioada până când se va da o lege, dacă se va da.
Ceea ce contează cel mai mult este ceea ce facem din punct de vedere medical. În momentul în care pacientul asimptomatic sau cel care trebuie să stea în autoizolare nu stă, există riscul de a-i îmbolnăvi pe ceilalți. Aici se bat cap în cap destul de multe lucruri legislative, pentru că, până la urmă, și dacă îmbolnăvești pe cineva în cunoștință de cauză putem discuta altfel. Adică, dacă vor pleca din autoizolare înseamnă clar o transmitere a bolii. Eu întotdeauna am considerat că nu e important să vii cu restricții, ci e important să explici de ce un lucru trebuie făcut, iar informațiile nu trebuie să creeze panică, o agitație foarte mare. Oamenii pot înțelege, indiferent că sunt internați, indiferent că sunt suspecți și stau în autoizolare, că lucrul ăsta trebuie făcut pentru binele lor, până la urmă.
Nu vi se pare riscant că în momentul în care avem această creștere evidentă a numărului de cazuri, care nu știm până la urmă unde va duce și cum va evolua, să vină această relaxare legislativă?
Ba da, cu siguranță că da. De asta vă spun că trebuie să fie o soluție. Autoritățile trebuie să găsească o variantă legislativă care să reglementeze această situație. Despre asta e vorba. Altfel, medical e foarte simplu. În momentul de față, cei care sunt asimptomatici sau foarte puțin simptomatici ajung să stea, din momentul debutului, cu totul 14 zile, 10 zile stau în spital, 4 zile în autoizolare acasă. Adică, e o perioadă scurtă.
Există acest fenomen, domnule doctor, să zicem al negaționiștilor, oameni tot mai mulți, care nu cred nici în existența virusului, nici în cifrele oferite de experți și de guvern. Credeți că acest fenomen creează în parte problemele pe care le vedem?
Nu e singurul, dar și el poate să influențeze. Și, oricum, aceste curente, pro și contra, nu sunt numai în România. Și nu se referă numai la situația asta, se referă cam la orice situație medicală, putem vorbi de vaccinare, de orice altceva. Din păcate, un astfel de curent poate să influențeze, pentru că în momentul în care adepții acestei idei ajung să fie în număr mare, atunci pot să influențeze în rău evoluția, pentru că nu vor respecta acele măsuri de prevenție. Soluția e una singură: informarea, mai ales că aceste informații vin de la lumea medicală. Adică, e important să se gândească medical și nu politic.
Teoretic, pentru că în practică, fenomenul acesta nu se întâmplă numai în România, experții și lumea medicală au ajuns să fie văzuți toți ca instrumente manipulate politic de guverne.
Exact. Și asta nu ar trebui să se întâmple sau nu e benefic, în orice caz. Numai că nu văd altă soluție decât rezolvarea cu calm și, până la urmă, înțelegerea concretă a lucrurilor. Acele internări în număr mai mare vor însemna diverse presiuni. Iar în plan practic, aceste cifre, dacă vor continua să crească, tot ce înseamnă partea de concedii etc. ar putea să fie influențate concret. S-ar putea ca restricțiile în viitor să nu vină din România, ci din alte țări în raport cu România. Deja s-a făcut un prim pas, există țări, ca Estonia, care consideră România o zonă roșie. Lucrurile astea pot complica vacanțele.
Credeți că, dacă acest trend crescător continuă, acesta va fi riscul, ca România să ajungă pe harta roșie?
Cu siguranță. Să se ajungă în momentul în care o să fie niște restricții în ceea ce ne privește. Să sperăm că nu va fi cazul.
Spunea ministrul Nelu Tătaru că transmiterea comunitară este mai mare acum chiar decât cea din starea de urgență.
Ăsta e și motivul care ne îngrijorează, că fiind o transmitere accentuată duce la un efect de domino.
Credeți că și mesajele contradictorii, unele dintre ele acuzatoare la adresa guvernului, a specialiștilor, ca, de exemplu, „cifrele sunt măsluite”, duc la comportamentele de care discutam?
O să răspund foarte simplu: cred că nici nu merită comentat lucrul ăsta. Mai ales că sunt chestiuni ușor de probat. Deci e clar că lucrurile astea nu au niciun fundament. Dar
lipsa de consecvență cu siguranță că poate la un moment dat să influențeze mesajul.
Acel focar foarte mare din Germania, care a ajuns la 1.000 de oameni infectați în abatoarele de porci, s-ar datora, de fapt, românilor. Care ar fi explicația? Acei români, după părerea dumneavoastră, au venit infectați din țară? S-au infectat acolo? Ce s-a întâmplat? Cum se poate explica?
Eu cred că lucrurile acestea reprezintă speculații, toate variantele erau posibile. N-are nicio importanță că au fost români sau că erau din altă țară. E greu de zis cine a fost primul pacient și de unde s-a plecat. Eu cred că o astfel de situație se poate întâmpla oriunde, adică în condiții de pandemie, un focar apare ușor – ați văzut cum s-a întâmplat și în România, avem exemplul din Suceava, avem și altele – și precum focul se poate răspândi. Un focar, atunci când vorbim de mulți oameni într-un spațiu închis, înseamnă un risc mare de îmbolnăvire. Ăsta e și motivul pentru care ar trebui să fim atenți, că atunci când vorbim de creșterea numărului de îmbolnăviri, ne gândim și la apariția unor focare.
Domnule doctor, asistăm, de fapt, acum în România, la cel de-al doilea vârf, cel de dinaintea celui din toamnă despre care vorbesc toți specialiștii?
Cu siguranță că e mult prea devreme de spus. În principiu, vorbim de un moment al relaxării, care era de așteptat să vină cu niște creșteri. Și faptul că relaxarea a venit cu nerespectarea măsurilor de prevenție explică și ce e acum.
Complică acest lucru felul în care se vor desfășura lucrurile în toamnă?
Singurul lucru dinamic care poate să influențeze un alt episod în toamnă ar fi să nu știm ce avem de făcut în intervalul acesta de timp. Or, măsurile care vor fi luate la nivel individual și felul în care noi vom conviețui cu virusul ar trebui să fie armonioase. Lucrurile acestea ne vor ajuta sau ar trebui să ne ajute și pentru lunile din toamnă. Până la urmă, e un avantaj că știm ce avem de făcut. Legat de ce va fi în vară, eu cred că nu ar trebui să tragem concluzia că în vară vor fi multe cazuri. E posibil ca luna iulie să fie o lună de tranzit și, dacă noi toți înțelegem și știm ce avem de făcut, e posibil ca în august lucrurile să arate mult mai bine decât acum.
Numai că vedem de la începutul lui iunie că aceste apeluri, informații, de fapt, nu mai dau rezultate, adică în mod evident lumea nu mai respectă regulile.
Nu cred că o variantă foarte restrictivă ar avea neapărat efectul scontat. Că, de fapt, alte soluții nu sunt. Este soluția să fie o bună înțelegere prin explicarea cât mai clară a lucrurilor în mod repetitiv sau să fie alte variante de restricție în situația în care nu se respectă. Dar aici e de discutat, pentru că e posibil ca efectul să nu fie cel scontat. Dacă la un moment dat ne întoarcem la amenzi sau la alte lucruri, nu e sigur că o să și ajute.
Eu nu cred în soluția restrictivă. În momentul de față, după ce, totuși, a fost o presiune mare psihologică, până la urmă ține de partea de înțelegere, dar și de organizarea care s-ar face la nivelul spațiilor comerciale, la nivelul locului de muncă.
Când vă așteptați, domnule doctor, să putem trage o concluzie în ce direcție o ia epidemia în România. În interval de cât timp?
Nu cred că e vorba de direcție, pentru că direcția poate să fie fluctuantă în funcție de felul în care se respectă regulile la un moment dat. Faptul că noi în următoarele două săptămâni am respecta foarte bine aceste reguli nu înseamnă că pe urmă nu mai trebuie să o facem. Cred că s-ar pune altfel problema. Dacă am reuși să găsim acel echilibru de care vă vorbeam mai devreme, așa cum spuneam, s-ar putea ca luna iulie să înceapă să meargă pe o direcție bună, chiar dacă va fi o scădere lentă, și în luna august să se vadă efectiv cifre mult mai bune. Dar cu condiția ca lucrurile să fie bine înțelese în momentul de față de toate părțile.
Și dacă lucrurile nu vor fi înțelese?
Dacă nu vor fi înțelese, o să se vadă în cifre care nu vor arăta bine, vor fi creșteri, or să apară focare etc. Adică, lucrurile sunt clare: nu respectăm regulile, vom vedea în cifre. Nu numai în România. În general vorbind.
Există riscul, dacă vor fi creșteri, să se impună noi restricții?
Cred că lucrurile se vor așeza, dar o să dureze un pic. Mai degrabă m-aș gândi la faptul că următorul set de măsuri de relaxare ar putea să fie amânat, nu m-aș gândi la alte restricții. Cred că prima dată se opresc relaxările care erau programate. Dacă ulterior lucrurile nu ar merge bine, ar rămâne ca o ultimă soluție partea de restricții. //
Interviu realizat de ANDREEA PORA
În România, probabil că nu a fost suficientă puterea exemplului, adică experiența negativă nu a fost atât de proastă, cum a fost în Italia sau în Germania, încât să se înțeleagă mult mai bine la nivelul populației.
