ADRIANA SĂFTOIU: Iohannis să nu uite că susținătorii vor fi cei mai atenți observatori și critici

Interviu Realizat De,andreea Pora | 25.11.2014

SHARE 7

Pe aceeași temă

Victoria lui Klaus Iohannis s-a datorat unui vot preponderent negativ, unui vot anti-Ponta. La nivelul partidului și al lui Iohannis însuși se înțelege și se asumă acest lucru?

Suntem mai mult decât conștienți de faptul că cei care efectiv ne-au susținut și ne-au luat pe val au fost oamenii nemulțumiți de Ponta, de PSD, de atitudinea față de diaspora. Victoria nu se datoreaza însă doar acestui lucru, pentru că e ca și cum ai spune că Klaus Iohannis nu a avut niciun rol în povestea asta, ceea ce
n-ar fi drept. Știm cu toții că există un electorat care în turul întâi stă acasă, care spune „mă duc în turul doi, că doar meciul ăla contează“, deci un electorat care vine și pentru că e convins de candidat, și pentru că îl enervează contracandidatul. Momentul în care noi am realizat că e greu să mai fim înfrânți a fost în jurul orei 17.00, când prezența la vot trecea de 56-58%. Că această prezență la vot a fost clar determinată de furia acestor oameni care realmente s-au simțit sfidați și jigniți de Ponta după turul întâi e adevărat. Ar fi o copilărie să spunem că e meritul nostru în totalitate. Cinic vorbind, e și meritul lui Victor Ponta pentru câteva procente pe care le-am avut de partea noastră și ne-au făcut câștigători.

 

http://www.revista22.ro/nou/imagini/slider5/saftoiu/Adriana_saftoiu_2.jpg

 

Întrebarea mea viza mai mult alt aspect, dacă PNL și Iohannis însuși înțeleg sensul acestui vot, așteptările care derivă din el. Cred că a fost o apăsată componentă antisistem, nu doar PSD a fost penalizat, ci mai toate partidele. Înțelege PNL necesitatea reformării și Iohannis că „schimbarea felului în care se face politică“ nu este doar o chestiune de stilistică?

Klaus Iohannis a spus public că va fi altfel și că va face altfel de politică, iar în interior această idee a fost exprimată mult mai aspru. De exemplu, în precampanie, Klaus Iohannis ne-a avertizat că, în cazul în care va ieși președinte, nu este dispus să ajungă la guvernare cu aceleași metode care au revoltat oamenii de-a lungul timpului. Că a ajunge la guvernare trebuie să însemne seriozitate, responsabilitate, pregătire serioasă, de la oameni la program. Acesta a fost discursul din interior formulat foarte ferm și nu cred că întotdeauna confortabil pentru toată lumea. Pentru că, la noi, clasa politică chiar ajunge să creadă că, de îndată ce dă președintele, trebuie să curețe tot, să mătrășească tot și să se întoarcă la butoane. PNL și PDL au de făcut enorm de multe lucruri în perioada următoare, înainte să ajungem din nou pe funcții și, de fapt, să repetăm istoria. Deci, nu doar votul l-ar obliga pe Klaus Iohannis, ci exact propriul lui discurs, propria convingere. L-am simțit pe Iohannis antisistem, foarte critic și destul de nemulțumit față de ceea ce înseamnă modul de manifestare al clasei politice de până acum. Și are dreptate. E antisistem, e antimodel, anti-partide politice, așa cum s-au arătat până acum, și are o șansă extraordinară să pună presiune cel puțin pe noul PNL să se schimbe, să schimbe oameni, să schimbe atitudini. Și, din experiența pe care o am eu în politică, foarte important e ce fel de oameni își ia în jurul lui și ce fel de oameni pregătește să promoveze pe mai departe în 2016.

 

Pe scena publică discuția pe schimbarea guvernului, a majorității parlamentare se poartă cu multe argumente pro și contra, valabile și unele, și altele. PSD are capacitatea de a se replia foarte repede, trece valul de entuziasm, antipesedism, antipontism și se reintră în statu-quo-ul cu PSD la putere, care controlează aproape totul.

În primul rând, alegerile acestea au fost alegeri despre președinte, și nu alegeri despre parlament. Ceea ce a spus Iohannis de la bun început a fost: legalul cu moralul nu se separă. Cum poți să schimbi guvernarea? Fie printr-o moțiune de cenzură, fie așteptând alegerile anticipate. Sau cea de-a treia situație, ca Ponta să demisioneze și atunci discutăm despre o altă variantă. Ce facem acum, ne ducem să negociem o susținere, o trădare în parlament? Cu acest mod, d-l Iohannis nu mai face diferența. Diferența o face ajungând la guvernare prin căi legale și morale, că altfel o luăm de la capăt. Doi: eu am încă o rezervă că noi suntem foarte bine pregătiți în momentul acesta pentru ceea ce înseamnă guvernarea. Trebuie să reluam discuția despre ce fel de oameni promovezi într-un guvern, ce contează când îi selectezi, care sunt principalii pioni ai programului de guvernare. Noi am votat președintele și, oricât ne place nouă să vorbim despre economie, economia nu este elementul de bază în programul președintelui. Elementele economice se regăsesc în programul cu care câștigi parlamentul și ulterior formezi guvernul, iar noi încă nu am câștigat parlamentul.

 

Președintele poate să vrea una, partidul să dorească cu totul altceva, cunoaștem apetitul pentru putere, pentru guvernare...

N-are rost să dezvoltați ideea, că după părerea mea în acest moment e drum închis. Klaus Iohannis nu e o voce singulară și copreședintele noului PNL, Vasile Blaga, are exact aceeași părere. Și, credeți-mă, nu sunt atât de multe voci care să susțină intrarea la guvernare prin orice mijloace și orice metode. Curentul majoritar e cel pentru accederea la guvernare fără ca să repetăm istoriile de până acum și, în mod special, când o facem, să știm cu cine o facem și cu ce program.

 

Poate fi și un calcul mai meschin: îi lăsăm pe ăștia să-și rupă gâtul...

Nu e vorba de un calcul meschin. Într-adevăr, probabil că e nevoie, chiar și pentru cei care încă mai cred în măsurile fabuloase de creștere și progres economic ale PSD, să-i vadă până la capăt. Îi va fi greu și lui Victor Ponta să își gestioneze propriile pomeni electorale.

 

Vorbeați de oamenii de care ar trebui să se înconjoare Iohannis. Aveți o experiență și pe lângă Băsescu. Vă veți duce consilieră la Cotroceni?

Nu e necesar.

 

Ce părere aveți de numele care se vehiculează în spațiul public?

Nu cred că ar fi indicat să încep să mă pronunț asupra fiecărui nume. Ce pot în schimb să spun e că d-l Iohannis are nevoie de o echipă de oameni foarte profesioniști, cu expertiză serioasă. E un loc unde nu se face ucenicie. E foarte riscantă o echipă lipsită de expertiză și experiență serioasă pe fiecare domeniu.

 

Ar trebui să facă parte politicieni din această echipă?

Chiar ieri mă întreba un coleg dacă există vreo lege care să marcheze o asemenea incompatiblitate. Și spuneam că în 2004, când, după părerea mea, a fost o echipă foarte bună, Traian Băsescu le-a dat mână liberă consilierilor prezidențiali pe care și i-a ales să-și formeze echipele. Să ne amintim, Renate Weber este cea care l-a ales pe Ștefan Deaconu, care ulterior a rămas consilier prezidențial ani buni. Și n-au fost prea multe greșeli făcute pe partea de juridic. Andrei Pleșu a fost consilier prezidențial, care și-a ales drept consilier de stat, adică ajutorul lui, pe Anca Ilinoiu, care a rămas, cu o pauză, până azi. Deci contează extraordinar de mult ca acești consilieri prezidențiali să fie cu experiență, să reprezinte un nume în domeniul respectiv și ei să-și aleagă o echipă potrivită. Atunci, asta a fost o condiție, că nu pot fi membri de partid. Sau, dacă sunt membri de partid, să renunțe la această calitate.

 

Deci, modelul Băsescu 2004.

Dacă spui modelul Băsescu sună prost. Cred că modelul e Constituția, pentru că atât timp cât Constituția îi cere președintelui să nu fie membru de partid și să fie deasupra partidelor, cred că echipa trebuie să respecte același principiu.

 

Care ar fi sfaturile pe care i le-ați da lui Iohannis?

Să fie foarte riguros atunci când își alege oamenii, să aleagă oameni în care are încredere, dar onestitatea să nu fie confundată cu adulația, să știe să facă diferența între respect și lingușeală și să-și mențină atitudinea fermă de până acum. Să explice de ce anumite lucruri nu vor putea fi făcute imediat. Oamenii sunt entuziaști, e un val de susținere și de simpatie în acest moment și poți să dezamăgești pentru că lucrurile pe care ai spus că le vei face nu se vor întâmpla imediat. Trebuie să comunice transparent despre ce se întâmplă și de ce, eventual, unele lucruri nu se vor întâmpla în timpul propus. Și să nu uite un lucru: susținătorii noștri, cei care ne-au ajutat să câștigăm, vor fi cei mai atenți observatori și critici ai noștri.

 

Dezbaterile

Cred că au fost mai degrabă în favoarea lui Klaus Iohannis. Și asta pentru că oamenii au putut vedea diferența dintre cei doi, care ține în primul rând de stilistică. Primul lucru care a atras atenția a fost exact stilul extrem de decent, de bun-simț, dar să nu ne lăsăm înșelați, altfel tăios, al lui Klaus Iohannis. Unul care era necesar pe piața politică, fiindcă eram toți sastisiți de mocirlă. Sigur, trebuie ca această stilistică să devină puțin mai flexibilă în dezvoltarea ideilor.

 

Comentarii 7

valexandru - 12-01-2014

chiar a fost vot anti-ponta. Doar nu credeti ca romanii au mers cu catel si purcel la vot pentru PNL sau chiar Iohannis. Norocul lui Iohannis este firea lui. Sper sa nu ramana singur.

Răspunde

Vicentio B. - 11-29-2014

Andreea Pora NU doreste sa accepte relatia cauza - efect si anume , in cazul de fata, NU se poate vota impotriva cuiva, daca in prealabil NU exista varianta dominanta si anume candidatul opus / contracandidatul , care ofera PALPABIL speranta / credibilitatea de implinire a votului acordat. Nici o femeie NU alege o alta rochie numai din dorita de a NU cumpara pe cea mai putin atragatoare . Asa se explica tendinta fireasca de a proba mai multe modele in cadrul aceluiasi magazin si/sau de a vizita mai multe magazine de acelasi fel , tocmai din speranta prezumtiva de a acoperii criteriile de gust cu cele financiare, adica tocmai relatia cauza-efect. NUMAI ca in cazul de fata Andreea Pora a scris odata ca Johannis a fost ales din dorinta populara ati-Ponta si doreste NEAPARAT sa pastreze aceasta prezumtie, in realitate lipsita de argumente, in sensul stiintific al notiunii.

Răspunde

livia - 11-28-2014

Fără UDMR la guvernare. De fiecare data, au picat, precum pisica, obţinând deja prea multe, nemeritat.

Răspunde

valexandru - 11-28-2014

doamna, cred ca parerea dvs nu prea conteaza. mai ales in PNL. Modelul Basescu este un model pe o Constitutie modernizata.

Răspunde

florin - 11-26-2014

Apai draga mea tu in cautarea banilor si a puterii facusi o varza. PD,PNL,PDL,Mele, Tari, Base, Iohani... cine s-ar simti in siguranta cu tine acolo ?!

Răspunde

n italy - 11-26-2014

Ca a fost cel putin 50% vot antipsd/ponta e clar vazand procentele din primul tur,la care s-au adaugat voturile celor care cred ca important era turul doi [ din moment ce erau detasati net 2 candidati ]si al fostilor si actuali ``basisti``care au urmat indemnurile respective.Diaspora a iesit la vot in masa fiind exploatata extraordinar emotia impiedicarii votului facuta special sa intrige la culme si de experti carora trebuie sa le multumim ``in veci``Cand Basescu a zis ca Ponta nu va fi presedinte si ca asta e ultimul lucru pe care si-l mai doreste putini mai credeau si stia el de ce si cum!! La coada de 7 ore de la Roma am ascultat diverse grupuri formate ad-hoc unde se discuta despre alegeri si unde foarte rar cineva lauda pe Ponta.Toti erau cu smsrtphonurile in mana urmarind retransmisii ale reprimarii oamenilor cu bastoane si gaze producand o indignare greu de descris [oameni cu lacrimi in ochi]si urmate de tel. in tara si aici la rude si prieteni..iar coada se marea de la ora la ora!!Aici s-a facut departajarea.Un mic incident reflecta clar starea de spirit a oamenilor:la sosirea unei fete cu trepied pt. aparat de filmat lumea a intrebat curioasa de care post tv apartine si la vederea siglei [putin ascunse] a izbucnit un urlet ca o explozie incat italienii din blocurile de vis-a-vis au fost toti la geamuri iar carabinierii veniti in fuga au mai apucat sa vada doar fata care fugea cu trepiedul la spinare..multi tremurau surescitati de indignare dar amestecata si cu mandria ca natia s-a desteptat [cum indeamna imnul] Ori a fost un miracol ori o ``lucratura ``de cel mai inalt nivel ``planetar``si v-o spune cineva care n-a lipsit de la nici o demonstratie inca din `89 si `90 impotriva fostilor comunisti si actualilor erezi..in tara sau afara Bravo romani !

Răspunde

victor - 11-26-2014

Este evident ca sustinatorilor lui Basescu nu le convine alegerea lui Klaus Iohannis. De aici si pedalarea insistenta (si grotesca) pe ideea ca a fost un vot anti-Ponta. Toata lumea insa trebuie sa inteleaga ca votul anti-Ponta a venit doar pe fondul aparitiei unui politician care intr-adevar este opusul lui Ponta. Cu un alt candidat se putea astepta la nesfarsit "votul anti-Ponta".

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22