Alexandros Petersen*: Occidentul si Europa sunt marii perdanti ai crizei gazului

Interviu Realizat De, Octavian Manea | 27.01.2009

Pe aceeași temă

Episodul al doilea din "razboiul gazului" s-a incheiat cu semnarea la 19 ianuarie a contractului de livrare si a celui de tranzit de catre premierii Rusiei si Ucrainei, Vladimir Putin si Iulia Timosenko. Cel putin teoretic, cele doua documente ar trebui sa reglementeze relatia Gazprom cu Ucraina, in urmatorii 10 ani. Potrivit documentelor, pretul gazului pentru Ucraina se va calcula conform formulei utilizate in relatia cu statele membre UE, pentru anul 2009, prevazandu-se totusi o reducere de 20% in contul mentinerii pretului de 1,6 dolari mia de metri cubi pe 100 km, la tranzitul gazului.
La 20 ianuarie s-au reluat livrarile de gaz catre Europa Centrala, iar a doua zi, principalii parteneri ai Gazprom au confirmat ca s-a revenit la capacitate normala.
In ce priveste pretul gazului pentru Ucraina, potrivit declaratiilor facute, la primul canal de televiziune, de Vladimir Trikolici, vicepresedintele Naftogaz, compania de stat ucraineana a gazului, pe primul trimestru pretul va fi de 360 de dolari pentru 1.000 de metri cubi, pe al doilea trimestru de 270 de dolari, pe al treilea semestru de 219 dolari si pe ultimul este prognozat un pret ce ar putea cobori la 162 de dolari. In aceste conditii, media pe anul 2009 a pretului gazului pentru Ucraina va fi de 228-229 de dolari mia de metri cubi. Aceste predictii sunt confirmate si de East European Gas Analysis, care prognozeaza un pret de 170 de dolari pentru ultimul semestru si o medie anuala pe 2009 de 247 de dolari.
Acest pret are sanse mai mari sa fie suportat de economia Ucrainei, tara aflata in criza economica, in comparatie cu pretul de 418 dolari cerut de Gazprom, ce presupunea ca mai mult de 1/3 din incasarile la buget sa fie folosite pentru plata importului de gaz din Rusia (13,7 miliarde din 31 de miliarde de dolari).
Din 2010, Ucraina s-a angajat sa plateasca un pret "european" la gaz, in vreme ce Gazprom va plati pretul pietei pentru tranzit. Deocamdata Moscova prognozeaza tariful de tranzit la 2,4-2,6 dolari pe mia de metri cubi la 100 km, in vreme ce ministrul Energiei de la Kiev, Iuri Prodan, declara pentru Canalul 5 ca pretul "probabil va fi intre 2,7 si 3 dolari".
Cu toate ca inca nu s-au pus de acord asupra pretului de tranzit, guvernele de la Moscova si Kiev au ajuns la concluzia ca vinovat de "razboiul gazului" este intermediarul RosUkrEnergo, care ar fi blocat negocierile dintre Gazprom si Naftogaz la 31 decembrie, cand se pregatise semnarea unui nou acord. In felul acesta, premierul Timosenko loveste indirect in principalii sai competitori politici. Primul vizat este presedintele Viktor Iuscenko, apropiat de Dmitri Firtas, controversat om de afaceri ce detine 45% din RosUkrEnergo si aflat in razboi personal cu doamna Timosenko, iar urmatorii vizati sunt Iuri Boiko si Serghei Levocikin, din Partidul Regiunilor, cei care au incercat, in criza politica izbucnita in septembrie anul trecut, sa provoace constituirea unei noi majoritati guvernamentale care sa excluda Blocul Iulia Timosenko. Cum Moscova s-a dedicat ofensivei anti-Iuscenko, reactia sefului Gazprom, Aleksei Miller, nu face decat sa intareasca concluziile premierului Timosenko, adversarul politic al lui Iuscenko: "Da, intr-adevar, la sfarsitul lunii decembrie, prim-ministrii Rusiei si Ucrainei au ajuns la un acord, iar companiile noastre (Gazprom si Naftogaz - nota noastra) cazusera de acord asupra pretului de 235 de dolari pentru 1000 metri cubi, in conditiile unor operatii comune de export de pe teritoriul Ucrainei. RosUkrEnergo a propus atunci (Gazprom - n.n.) sa cumpere gaz pentru Ucraina la pretul de 285 de dolari".
Ura pentru Iuscenko determina Moscova sa confirme orice ar spune Timosenko. Presedintele Gazprom da vina pe RosUkrEnergo, uitand ca RosUkrEnergo e controlat tocmai de catre Gazprom, cel care l-a si impus ca intermediar in relatia cu Ucraina, dupa criza din ianuarie 2006. (A.G.)


Ce trebuie sa invete Europa din ultima disputa energetica dintre Moscova si Kiev?
Lectia numarul 1 ar fi aceea ca UE ca institutie si in special statele membre foarte puternice care influenteaza majoritatea deciziilor nu pot ramane neutre intr-un conflict energetic cu o importanta strategica si implicatii majore pentru unitatea si eficienta Uniunii in intregul sau. Pozitia adoptata, de a nu blama niciuna dintre parti pana cand nu sunt cunoscute toate datele problemei, nu serveste, pe fond, interesul strategic al Uniunii. Acest lucru s-a vazut in momentul intelegerii incheiate intre Kiev si Moscova, o intelegere complet netransparenta si care, in esenta sa, nu ofera niciun fel de predictibilitate, nu ofera certitudinea ca in lunile si anii urmatori securitatea energetica a Ucrainei si Europei de Est este asigurata. Totul depinde practic de relatia dintre Kiev si Moscova. Iar UE nu ar trebui sa fie prizonierul acestei relatii.
Cea de a doua lectie a devenit deja un cliseu: imperativul de a construi rute de transport alternative care sa lege Europa de zona Marii Caspice. Sigur ca recenta criza trebuie sa fie un semnal de alarma, insa, de data asta trebuie sa mergem mult mai departe. Nu este suficient sa spunem ca avem nevoie de vointa politica si de stimulente comerciale pentru a realiza Nabucco sau pentru a crea alte rute alternative. Nu ne putem limita doar la atat. Este nevoie de o modificare a conceptiei privind securitatea energetica la nivelul NATO. Alianta trebuie sa perceapa securitatea energetica intr-un sens strategic, nu doar tactic, cum o face la acest moment.
Generic, daca ar fi sa vorbim de un semnal de alarma pentru Europa, acesta ar fi: este timpul ca Europa sa trateze securitatea energetica, asa cum face Moscova, ca pe o problema strategica.
Putem identifica un eventual castigator? Cine sunt perdantii?
Este dificil sa identificam un castigator, atata timp cat detaliile intelegerii energetice nu sunt transparente. Insa, judecand per ansamblu, Moscova este cu siguranta marele castigator, pentru ca, astazi, Rusia si-a consolidat capitalul de presiune geopolitica asupra Kievului, inclusiv prin capacitatea de a tulbura, de a crea instabilitate pe scena politica interna din Ucraina, chiar in preajma alegerilor. Rusia este marea beneficiara a instabilitatii politice din Ucraina. Iar Occidentul si Europa sunt marii perdanti ai crizei.
Pe de alta parte, Rusia a castigat doar prin faptul ca a aratat ca poate sa intrerupa alimentarea cu gaz a Estului Europei, in mijlocul iernii, fara a intampina o rezistenta serioasa din partea institutiilor europene, fie ca vorbim de UE sau de NATO. NATO, in special, este un perdant pentru ca nu a raspuns acestei crize in niciun fel. Nu exista nici macar o singura declaratie oficiala din partea NATO care sa vizeze recenta criza energetica.
Ce rol ar trebui sa-si asume NATO in problematica securitatii energetice?
Un eventual rol al NATO pe componenta de securitate energetica trebuie decis la cel mai inalt nivel. Totusi, recomandarea mea este urmatoarea: la acest moment, NATO defineste securitatea energetica, in documentele sale,  preponderent ca urmarind protejarea infrastructurii energetice. Or aceasta este probabil cea mai limitata definire a securitatii energetice. Nicio alta organizatie de asemenea importanta nu concepe securitatea energetica intr-un sens atat de restrictiv. Se impune modificarea doctrinei strategice a Aliantei care sa extinda aceasta definitie. Alianta trebuie sa recunoasca faptul ca exista o dimensiune strategica a securitatii energetice, ca energia poate fi utilizata ca o arma geopolitica si ca este in interesul statelor membre sa avem o strategie de securitate energetica unitara si coerenta. Este important sa afirmam toate aceste lucruri in contextul NATO.

Nabucco: eternul ideal

A castigat proiectul Nabucco in urma crizei? Sau, dimpotriva, proiectele Moscovei sunt din ce in ce mai competitive?
Puterea si totodata slabiciunea gazoductelor South Stream si Nord Stream constau in faptul ca finantarea lor depinde de banii Gazprom-ului, adica de finantele Kremlinului. Cu alte cuvinte, ele depind de prioritatile globale ale statului rus. Din aceasta perspectiva, atunci cand avem un climat economic favorabil Kremlinului, cu preturi ale energiei mari, Gazprom dispune de un capital de presiune imens, pentru ca pur si simplu spune Europei: vom plati noi pentru intregul proiect. Insa, intr-un climat economic ca cel de azi, cand pretul energiei pur si simplu s-a prabusit, este foarte greu de spus daca Gazprom dispune de capacitatea de finantare necesara pentru a duce aceste proiecte mai departe. Perspectivele financiare de realizare a celor doua gazoducte in urmatorii ani sunt departe de a fi optimiste.
Pe de alta parte, Nabucco nu va avansa pana cand nu exista vointa politica de a acorda stimulente comerciale substantiale. Investitorii privati vor sustine intotdeauna ca au nevoie de stimulente comerciale pentru ca acest proiect sa fie profitabil economic. Nabucco nu va putea fi construit daca nu devine profitabil. Constructia conductei BTC ofera un precedent in acest sens. BP si celelalte companii majore nu s-ar fi implicat in acest proiect daca elitele politice de la Bruxelles si Washington nu ar fi convins Banca Mondiala si alte organisme financiare si de dezvoltare internationale sa acorde un fond de investitii initiale (seed funds) si sa garanteze ca vor exista investitii private masive. Acelasi lucru trebuie sa se intample si in cazul Nabucco. Este nevoie de un lobby politic la cel mai inalt nivel. Complementar, se poate crea un consortiu format din agentii guvernamentale de dezvoltare din statele interesate in cel mai inalt grad de realizarea Nabucco (Polonia, Romania, Suedia, Marea Britanie, Turcia) si care sa acorde agentilor economici astfel de stimulente comerciale, inclusiv sub forma unor seed funds. Totodata, este foarte posibil ca germanii si francezii sa nu ofere o astfel de finantare.
De unde vine gazul pentru Nabucco?
Iranul este cu siguranta o optiune, insa pe termen lung. Ankara, in mod special, este un sustinator puternic al acestei alternative. Insa, cel putin din punct de vedere politic, la acest moment, Iranul nu poate fi o optiune. Oricat ar pleda Turcia in favoarea accesarii resurselor iraniene, Bruxellesul si Washingtonul se vor opune. Insa o solutie foarte posibila, pe termen scurt, este gazul natural irakian. Este o optiune care trebuie explorata mai in profunzime. Totodata, in ceea ce priveste accesarea gazului caspic, nimeni nu mai poate sustine ca Azerbaidjanul si Turkmenistanul nu dispun de rezerve suficiente pentru a alimenta Nabucco. Numai pentru primii ani de existenta a Nabucco, Azerbaidjanul poate singur sa asigure necesarul aprovizionarii acestui gazoduct. Pe de alta parte, accesarea zacamintelor de la Yolotan (o companie independenta de audit britanica a confirmat ca Yolotan ar putea fi a patra sursa de gaz ca marime din lume, depasind rezervele rusesti de la Shtokman), plaseaza Turkmenistanul pe harta potentialilor furnizori strategici ai gazoductului Nabucco. Nimeni, nici politicienii, nici companiile, nu mai pot sustine ca nu exista suficient gaz la capatul Nabucco. Pur si simplu, aceasta scuza nu mai tine.

Iluzia unei politici energetice comune

Radoslaw Sikorski, seful diplomatiei poloneze, spunea ca, daca UE a fost capabila sa oblige Microsoft sa joace dupa reguli de piata, UE ar trebui sa faca acelasi lucru si in cazul Gazprom. Este posibil? 
Radek Sikorski are dreptate daca vorbim dintr-o perspectiva exclusiv principiala. Microsoft a fost un caz ideal. Marea diferenta consta in faptul ca majoritatea elitei comunitatii de afaceri germane nu a facut lobby pentru Microsoft. Microsoft nu a fost sprijinit prin campanii de lobby de actori cu influenta in capitalele Europei. Dar toate acestea s-au intamplat in cazul Gazprom. Politic, este foarte greu sa rezisti acestor campanii de lobby. Spre exemplu, opiniile cancelarului Germaniei, Angela Merkel, sunt foarte apropiate de cele ale lui Radek Sikorski, in aceasta privinta. Dar ea nu poate face declaratii publice similare din cauza presiunilor propriei sale clientele politice (grupuri de interese pro-Gazprom). Tehnic, pe hartie, UE poate utiliza impotriva Gazprom si a celorlalte interese energetice rusesti din Europa legislatia antitrust comunitara. Politic, insa, o astfel de actiune este aproape imposibila. Ea va intampina numeroase obstructii la nivelul Bruxellesului. Tocmai din acest motiv consider ca, daca acest lucru s-ar intampla la nivelul NATO, probabilitatea ca aliatii sa ajunga la un acord este mult mai mare.
Ce trebuie sa urmareasca Europa: o piata energetica unica sau ceea ce a propus presedintia ceha - o retea de conducte care sa interconexeze statele membre?
O piata europeana unica a energiei, complet integrata, este optiunea ideala. Acesta este obiectivul spre care toti vrem sa ne indreptam si care necesita vointa politica, dar si anumite resurse economice. In actuala conjunctura economica este un proiect nerealist, dar cu siguranta este o solutie pe termen lung. Pe de alta parte, propunerea presedintiei cehe este o solutie realista pe termen scurt - pentru urmatorii 10 ani. Paradoxul consta, insa, in faptul ca UE a incurajat integrarea pietelor energetice mai degraba in zonele aflate la periferia sa, decat in interiorul proiectului comunitar. Iata, spre exemplu,  integrarea infrastructurilor energetice apartinand statelor din Balcanii de Vest. Pana in prezent a fost un proiect de mare succes. Insa exemplul Balcanilor de Vest nu a fost inca urmat de statele membre UE. Pe termen foarte scurt, trebuie sa ne concentram pe crearea unui sistem european de conducte interconectate si a unui sistem de monitorizare, astfel incat sa nu mai fie posibila o situatie in care vreun stat european sa fie abandonat in frig nu doar de furnizorul sau - Rusia, ci si de catre toate celelalte state membre UE. Departe de a fi un obiectiv politic, este o logica elementara care tine de functionalitatea si coerenta Uniunii; este o problema de cooperare si interconectare. Complementar, pe termen lung, as pleda pentru afirmarea la nivelul doctrinei strategice a NATO a unui principiu care sa formalizeze explicit solidaritatea statelor membre ale Aliantei pe dimensiunea securitatii energetice (un fel de Articol 5). In acelasi timp, ar trebui sa existe obligativitatea transparentizarii, declasificarii contractelor energetice incheiate intre state NATO si state din afara Aliantei (in baza principiului ca securitatea energetica a Aliantei este indivizibila).

* Expert in probleme de securitate energetica la Cebter for Strategic International Studies (CSIS), Washington, D.C.

Interviu realizat de Octavian Manea

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22