Pe aceeași temă
Saptamâna trecuta, a avut loc la Bruxelles o întâlnire la care ati participat si dvs., în sistemul de conferinte-lobby din cadrul Parlamentului European, referitoare la condamnarea comunismului. Ce s-a întâmplat acolo?
Conferinta s-a intitulat: Confruntarea cu trecutul comunist (Facing the communist past). Au fost doua manifestari legate între ele, pe 18 martie 2009, în cadrul Parlamentului European. Prima a fost organizata de László Tökés, membru al PE ca independent din România. O seama de invitati au luat cuvântul la aceasta conferinta-lobby pentru a prezenta situatia din România. În prezidiul conferintei au fost doi europarlamentari: László Tökés si George Schöpflin, coleg cu Dennis Deletant la Universitatea din Londra, care reprezinta Ungaria în Parlamentul European. Este un intelectual maghiar remarcabil, expatriat cu 50 de ani în urma. În prezidiu s-au mai aflat, de asemenea, Ladislau Csendes, presedintele actual al Consiliului National pentru Studierea Arhivelor Securitatii, Marius Oprea, directorul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului, Raluca Grosescu, directoare în cadrul aceluiasi institut, Dinu Zamfirescu, directorul Institutului National pentru Memoria Exilului Românesc, si eu, din partea Consiliului de Administratie al Grupului pentru Dialog Social. Fiecare dintre noi a avut câte o interventie substantiala. Interesant este modul în care s-au raportat ceilalti 35 de europarlamentari români.
Parlamentarii români de la Bruxelles au participat la aceasta dezbatere?
Asa cum ma asteptam, niciun parlamentar PSD nu a luat parte. Spre surprinderea mea, niciun parlamentar de la PNL nu a participat, cu toate ca Dinu Zamfirescu si Marius Oprea sunt legati de PNL. Tot spre surprinderea mea, niciun parlamentar UDMR nu a luat parte. Au fost în schimb mai multi parlamentari PD-L, fiind destul de activi. Pot sa dau câteva nume: Theodor Stolojan, Vlad Popa, Jean Marian Marinescu, Calin Catalin Chirita. Este drept ca, în afara de miza centrala a conferintei (condamnarea crimelor comunismului), parlamentarii PD-L au fost foarte atenti la eventualele derapaje „autonomiste“ ale lui László Tökés. Într-adevar, episcopul László Tökés a facut unele referiri la românizarea sau asimilarea fortata a maghiarilor din Transilvania, fapt care s-a produs în timpul comunismului. Domnia sa a sustinut însa ca acest fenomen ar fi continuat si dupa caderea comunismului si ar continua si în ziua de azi. Reprezentantii PD-L au reactionat si s-a declansat o polemica destul de încinsa pe acest subiect.
Care a fost interventia dvs. în cadrul acestei prime întâlniri?
Titlul interventiei mele a fost Comunism si fascism: simetrii si asimetrii. Nu am ales întâmplator aceasta perspectiva. Am încercat sa arat modul simetric în care s-au instaurat fascismul si comunismul, simetriile în ceea ce priveste ideologiile lor si mecanismele lor de functionare, dar si modul asimetric în care sunt percepute, mai ales în Vestul Europei, aceste doua regimuri totalitare, acesti „gemeni totalitari“, cum i-a numit filozoful francez François Furet. Am amintit faptul ca intelectualii români exilati în Europa Occidentala, printre care Eugène Ionesco, erau surprinsi de aceasta asimetrie, de modul transant în care era condamnat fascismul si Holocaustul în Vestul Europei, în timp ce comunismul era privit cu oarecare simpatie, iar ororile Gulagului erau ignorate, minimalizate sau chiar negate. De la distanta, comunismul parea sa fie „viitorul luminos al omenirii“. Eugène Ionesco îsi nota în Jurnal pe la sfârsitul anilor ‘60 faptul ca a scris piesa Rinocerii referindu-se la instaurarea fascismului în Europa, dar ca piesa lui putea fi la fel de bine citita ca o parabola privind instaurarea comunismului. Aceasta abordare simetrica a fost perceputa ca pozitiva. Si în alte tari ex-comuniste este considerat firesc acest tip de discurs. La Budapesta, de pilda, este un Memorial închinat ambelor regimuri totalitare, Casa Terorii (Terror Háza), iar la Praga functioneaza un institut care studiaza ambele regimuri: Institutul pentru Studierea Regimurilor Totalitare. Chiar Declaratia de la Praga, care ne-a reunit pe toti în sediul Parlamentului European, este conceputa cumva pe aceasta simetrie între cele doua regimuri, în încercarea de a convinge Parlamentul European ca regimurile simetrice trebuie sa fie tratate în mod simetric. Am prezentat în termeni pozitivi modul similar în care a fost rezolvata în România aceasta problema (fascism–comunism, Holocaust–Gulag). Am vorbit despre raportul Comisiei Prezidentiale conduse de Vladimir Tismaneanu, simetric în buna masura cu raportul Comisiei Prezidentiale conduse onorific de Elie Wiesel, si despre ce a urmat condamnarii comunismului în Parlamentul României (16 decembrie 2006) ca regim „ilegitim si criminal“.
Ce se urmareste exact prin asemenea actiuni de lobby la Bruxelles?
Nimic nu functioneaza în PE fara o pregatire psihologica, politica, stiintifica, legislativa anterioara luarii unei decizii.
E vorba de luarea unei decizii de condamnare a comunismului?
Este vorba de propunerea care a venit din partea unui grup de intelectuali si reprezentanti ai societatii civile din Europa, mai ales din Centrul si Estul Europei, care a fost numita Declaratia de la Praga, la care s-au adaugat foarte multi intelectuali si reprezentanti ai societatii civile din alte tari, inclusiv din România. Se doreste votarea în PE a unei rezolutii care sa decurga din Declaratia de la Praga, pe care revista 22 a publicat-o integral în iulie 2008. Printre numele care au initiat aceasta declaratie sunt cele ale lui Václav Havel, Joachim Gauck, Göran Lindblad, Vytautas Landsbergis si altii. Trebuie sa mentionez ca Vytautas Landsbergis a participat la întâlnirea noastra din 18 martie 2009 la Parlamentul European, iar Václav Havel a trimis un mesaj scris care a fost citit în plen.
Care a fost pozitia principalelor grupuri europene fata de aceasta actiune de lobby de condamnare a comunismului?
Grupul socialist este mai degraba împotriva. Iar celelalte doua grupuri importante, ALDE si Grupul Popular European, ar fi mai degraba pentru. Însa, deocamdata, este o impresie superficiala. Pentru ca cele trei mari grupuri politice nu si-au definit în mod oficial pozitia. Trebuie spus, de asemenea, ca exista diferente nu numai între grupurile politice europarlamentare, dar si între tari. Evident, într-un fel (mai transant) abordeaza problema europarlamentarii din tarile din Centrul si Estul Europei, „noii veniti“, si în alt fel (mai moale, mai temperat, mai cu tragere de timp) europarlamentarii din Vestul Europei. Sunt totusi unii europarlamentari din Europa Occidentala care sunt activi în aceasta privinta. Se încearca grabirea procesului si acesta a fost rolul invitarii noastre la Parlamentul European. Se vizeaza adoptarea unei rezolutii pe baza Declaratiei de la Praga pâna la 30 iunie 2009, data pâna la care cehii detin presedintia Consiliului Uniunii Europene. Membrii delegatiei române au adus unele amendamente la textul Declaratiei de la Praga, mentionând functionarea în România a Memorialului Victimelor Comunismului înfiintat de Ana Blandiana si Romulus Rusan la fosta închisoare de la Sighet, a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului în România, a CNSAS etc. De asemenea, am cerut comemorarea a 20 de ani a victimelor sângeroasei revolutii din decembrie 1989 din România.
Care au fost celelalte întâlniri?
O întâlnire extrem de importanta s-a desfasurat în dupa-amiaza zilei de 18 martie, tot la Parlamentul European. A fost o actiune parlamentara numita „audiere publica“ (public hearing). Titlul manifestarii a fost European conscience and Crimes of Totalitarian Communism: 20 years after (Constiinta europeana si crimele comunismului totalitar: dupa 20 de ani). A fost o întâlnire foarte substantiala, moderata de Jana Hybášková, o europarlamentara din Cehia care este, într-un fel, motorul actiunii. Din partea României au luat cuvântul László Tökés si Marius Oprea. Acesta din urma si-a limitat discursul lasând câteva minute colegului nostru Sorin Iliesiu, care a luat si el cuvântul în acea dupa-amiaza. De asemenea, ceilalti vorbitori au fost anume din tari excomuniste, dar si câtiva din Vestul Europei: Germania, Spania, Franta si Suedia.
A fost o zi memorabila prin modul efervescent si intens în care s-a desfasurat. Urmeaza sa vedem daca va fi memorabila si ca efecte! O zi din martie 2009, la exact 20 de ani de la desfasurarea asa-numitei „mese rotunde“ din Polonia – dezbaterea politica dintre reprezentantii Solidaritatii si autoritatile comuniste poloneze. A fost atunci începutul sfârsitului regimurilor comuniste din Europa.
Interviu realizat de Armand Gosu
