Pe aceeași temă
Andrei Ursu, cum v-a ramas tatal dumneavoastra, Gheorghe Ursu, in memorie?
Parca nici nu-mi vine sa folosesc cuvantul "memorie". Mi-e prezent, e aici, in mine, permanent (spiritual vorbind, evident, fara vreo conotatie mistica - nu ne-ar fi in fire). Imi vine greu sa vorbesc despre el, despre "cum era": tocmai din cauza dificultatii de a-l asocia cu verbe la trecut... A trecut un timp calendaristic - 20 de ani - ca un intermezzo, o amanare, o valtoare in care a trebuit sa ne ocupam de altceva, de rezolvarea cazului, de dosare, de cautari si depuneri de marturii, de plangeri... Dupa care el ar urma sa se-ntoarca, sa continuam viata de unde-o lasasem... Cu verile la 2 Mai, larguri de kilometri si scufundari dupa odgoanele fregatelor pierdute... Sa continuam jocul de sah lasat pe plaja, pentru a asculta stirile la Europa Libera, baile nocturne, focurile de tabara pe plaja in jurul carora pustii pripasiti de prin curtile din jur il ascultau magnetizati pe tata improvizand noi rime la Tib-O-Tib, rime pe care pana pe la 16 ani nu prea le-ntelegeam, dar le fredonam infocat si fals: "Tib-O-Tib ca orice grangur / Se-mbraca in piei de cangur"... Intoarcerile noaptea pe drumul prafos de la Vama Veche, constelatiile, a caror geometrie tata incerca sa mi-o desluseasca cu gesturi largi... Sa mergem iar duminicile la Strandul Tineretului, cu troleibuzele 93 si 81, discutand despre vietatile ce-si pierdusera culoarea in adancul groapei Marianelor... Si, mai tarziu, cand, venind pe biciclete de la serviciu, ne intalneam la cantina din pasajul Victoriei, acum discutiile axandu-se mai mult pe ultimele prapastii ale Paranoicului, care ducea o tara in fundul aceleiasi gropi... Sa se scandalizeze de "abjectia ceausista" de atunci, "la care nu mai ajunsesem noi, romanii, niciodata"... dar si de coruptia, incaierarile, bombasticele populisme - si alte tare de-ale politicienilor de-acum... Sa ne istoriseasca ultima lui calatorie - nu, nu cea de pe alte taramuri -, ci America, Egiptul - reperele "carteziene" care urmau la rand pe agenda lui bienala... istorisire din care sa nu lipseasca salamul de Sibiu si branzele topite - singurele proteine pe care si le permitea in cele 30 de pranzuri si 30 de cine ale periplului sau eroic cu trenul prin Europa, cu exceptia vreunei invitatii la prieteni - la Sergiu Huzum sau Camillo, la Paris, sau la Balanescu, la Londra, sau la Gad (fiul lui Calmanovici, fostul industrias de stanga ucis de regimul Dej - paradox pe care greu l-am inteles in acei ani...), la Stockholm... Povesti cu gauri in talpile sandalelor, racoriri la bustul gol in Fontana di Trevi... Cu bucuria unei portocale la micul dejun intr-o modesta pensiune din Sevilla, nu departe de Guadalquivir, de unde, pe deasupra, dintr-un colt al ferestrei mansardate, se vedea, nici mai mult, nici mai putin, Alcazarul... Amintirea fotografica a intortocheatelor ulite ce dau in Piata San Marco… Povesti impregnate de dispretul pentru spiritul mercantil, pentru kitsch, pentru autoturisme cu numere mici, pentru ortodoxismul fundamentalist sau orice alte misticisme (de unde conflictul cu Barbaneagra)... Pentru ca viata sa-si reia deci, firul... serilor la Ateneu (unde sa mai incerce o data sa-mi explice ceea ce nu se poate explica - variatiunile Goldberg, interpretate poate de un Andrei Vieru)... Cu expozitii la Dalles, cu poezie, de la Eminescu la Arghezi si la Aerul cu diamante al Cenaclului de Luni... Si, evident, cu propria lui poezie - pentru care acum poate ar fi gasit timpul pe care ar fi vrut sa i-l dedice atunci... Cu pamfletele impotriva lichelelor national-securiste de la Saptamana, alde Barbu, C.V. Tudor, Dan Ciachir (cu literele "hi" schimbate-n "u"), Dan Zamfirescu, Paunescu... Pamflete care n-ar fi dus lipsa de subiecte la fel de grase si astazi - unii din cei vizati atunci ajungand intre timp sefi de partide... Sa comentam noile recorduri mondiale la inot, la 100 m plat... trista victorie a lui Deep Blue asupra lui Kasparov... golul lui Ronaldo cu Ghana... neverosimila capitulare a Stelei la Middlesbrough... Sa reluam sirul filmelor - integrala Buñuel la Cinemateca, de Sica cu al sau definitiv Umberto D., pentru care Babu avea o caseta speciala in suflet, cea cu inscriptia "de dus pe Marte"... Si din atatea filme, cinematografii noi - poate unul-doua i-ar mai fi intrat in panteonul personal al "primelor 100"... Bineinteles, pentru a se bucura cu lacrimi ca au "crapat paranoicul si scroafa", ca lumea a iesit in strada, a strigat "jos Ceausescu", dupa ce el ani de zile se intrebase "ce se mai poate face" - "cand lucrul cel mai grav devenise degradarea calitatii umane"... dupa ce isi tinuse ani de zile solitarul afis antitotalitar la serviciu, pe care securistul institutului il tot scotea, si el il tot punea la loc, si de care colegii se ingrozeau, apropiindu-se de biroul sau cu ochii in pamant, sa nu creada cineva ca ar putea sa-l citeasca... Pentru a se bucura de timpul (pe care si-l rezervase de mult) de dupa iesirea la pensie, pentru a-si prelucra si publica jurnalul - unul din planurile care-i inversunasera pe securisti...
A fost cel mai dedicat, principial, sufletist om pe care l-am cunoscut. A trait cu o autentica pasiune, pasiune pentru oameni, pentru frumos, pentru demnitatea si libertatea fruntilor... Si a ramas asa cum a fost - foarte viu.
Jurnalul
Gheorghe Ursu a fost arestat pentru un jurnal, un jurnal care cuprindea 61 de caiete care acopereau o perioada de peste 40 de ani. Practic era o cronica a societatii romanesti sub comunism. Mai stiti ceva despre colegele de serviciu care l-au divulgat la Securitate, Elena Petre si Parguta Croitoru?
Inteleg ca una dintre ele, Parguta Croitoru, a ajuns in Italia. Am vazut in anul 2000, in dosarul de urmarire informativa al tatei, asa contrafacut cum era, si care ne-a fost dat abia in urma hotararii CSAT(!), ca Parguta Croitoru a fost informatoare a Securitatii, cu misiunea sa il urmareasca pe tata.
Ce sanse sunt sa recuperati si sa publicati cele 61 de caiete - practic, opera de o viata a lui Gheorghe Ursu?
In clipa asta cred ca sansele sunt foarte mici. A fost un proces impotriva generalului de Securitate Grigorescu Eugen, cel care luase. Acesta a fost condamnat si totusi nu a scos jurnalul. El semnase de primire, in 1990, pentru cele 811 file - ceea ce extrasese Securitatea din jurnal.
Cateva dintre aceste file au circulat chiar la sediul redactiei revistei 22. Au fost facute niste copii dupa cateva file, au fost publicate mici fragmente in revista 22, dupa care au fost restituite filele respective SRI-ului.
Exact. Si de atunci n-au mai fost vazute.
In procesul asasinilor tatalui dumneavoastra s-au dat niste verdicte. Cei condamnati pana la urma nu si-au facut pedepsele. Ce se mai intampla?
Intr-adevar, Tudor Stanica a fost condamnat in octombrie 2003, dar nu a stat la inchisoare decat 6-8 luni. A fost eliberat temporar pentru un pretins caz de boala.
Tudor Stanica a fost, in 1985...
Era seful Directiei de Cercetari Penale a Militiei. Lucra mana in mana cu Securitatea. Era omul de incredere al lui Vasile Gheorghe, seful Directiei a VI-a a Securitatii. Era cunoscut ca tortionar. Folosea metode... ei le spuneau "stiintifice"... de incercare a capacitatii de rezistenta a corpului uman. Il foloseau pe acest Stanica si el la randul lui folosea alti ofiteri si subofiteri din Directia Cercetari Penale, pana la detinuti. O institutie de tortura, o intreaga organizatie care era folosita pentru extragerea informatiilor care ii interesau pe securisti, pana la urma. Securitatea - oameni ca Vasile Gheorghe si Iulian Vlad, comandau aceasta organizatie. In principal, trebuiau sa afle despre prietenii tatei. Asta era lucrul pe care trebuiau sa il scoata sub tortura.
Iar tatal dumneavoastra a intrat in conflict cu regimul comunist inca din 1950, cand a fost exclus din partid. Conflictul major a izbucnit dupa cutremurul din 4 martie 1977, cand inginerul constructor Ursu a facut niste proteste impotriva politicii partidului si a sotilor Ceausescu in domeniul constructiilor. Dar credeti ca aceste proteste au fost principalele cauze? Faptul ca trimitea proteste la Europa Libera?
Da, aceasta a fost una din acuzatiile de baza pentru care a fost arestat si torturat in inchisoare, sa spuna cum a transmis acele scrisori, prin cine... Insa era urmarit mai de mult. In dosarul "Calatorul" apare ca era urmarit inca de la sfarsitul anilor ‘60, cand incepuse sa faca primele calatorii in strainatate.
Ucis pentru ca nu si-a demascat prietenii
Nicolae Manolescu spunea acum vreo 10 ani ca asasinarea lui Gheorghe Ursu trebuia sa fie exemplul care sa infricoseze intelectualitatea, s-o tina incolonata sub steagul partidului.
Au fost mai multe motive, printre care, desigur, diatribele anticeausiste din jurnal, violentele satire indreptate direct impotriva securistilor, faptul ca le vorbea despre Bach si Velasquez cu ironie nu prea disimulata, Babu necunoscandu-le "limba"... A fost si planul nostru, mai putin serios, ce-i drept, prin irealizabilitatea sa, de a ne face rost de o pusca cu luneta, el ar fi adus o piesa intr-un an, eu o alta si, tot asa, dupa cativa ani, am fi asamblat-o si... Cineva trebuia sa-l " casapeasca pe tiran", nu? - "mor eu, dar scapa 20 de milioane..." ne spunea, mai in gluma, mai in serios... si mamei ii treceau fiori de spaima... Apoi legaturile din afara (Monica Lovinescu, Virgil Ierunca etc.), numarul mare de prieteni din lumea artelor, dintre care cu unii discuta deschis despre "ce se poate face?". S-a si publicat un fragment de jurnal, in care tata reproducea discutiile pe care le-a avut cu Geo Bogza la un moment dat. Scrisese un manifest care sa fie citit in Marea Adunare Nationala. Asta era ideea tatei, ca acolo ar fi avut poate impactul cel mai mare. Discutau cine ar putea avea curajul. Un om de un anumit calibru si varsta, care sa nu riste prea mult, dar si sa nu aiba prea mult de pierdut. Citind toate acestea, Securitatea probabil ca intr-adevar s-a gandit: "Omul asta este intr-adevar un pericol!", poate cataliza energiile unor intelectuali pentru a crea un grup de actiune... In acea perioada am fost si eu anchetat... subiectele preferate: pusca cu luneta, scrisorile la Europa Libera (mai ales, cine l-a ajutat sa le scoata), prietenii din strainatate... Cateva intrebari erau de-a dreptul hilare, dar edificatoare. In notele de calatorie in Italia, tata se referea mult la Bernini. Securistii pareau convinsi ca toate acestea erau un cod secret si ca Bernini era numele conspirativ al legaturii "grupului", de la Roma... Din vorba in vorba (evident, sa vada daca-mi pastrez pozitia), maiorul Parvulescu imi arunca: "Dar pe... Bernini asta... cand l-a cunoscut?"… De asemenea, pareau convinsi - m-au interogat in acest sens - ca notele muzicale din partitura Simfoniei 39 de Mozart, pe care o studia tata, erau un cod secret...
Dar, in final, faptul ca n-a vrut sa-si demaste prietenii a fost cu siguranta motivul principal al arestarii - si al uciderii. Nu sunt convins de ideea unui "exemplu" servit de Securitate pentru intimidarea intelectualilor; in orice caz, nu ca motiv principal. Doar un astfel de scop - un truc macabru, e drept, de o anume eficienta - n-ar fi putut justifica, nici macar in logica lor dementa, riscul scandalului care ar fi urmat (si care s-a si soldat in 1987 cu retragerea clauzei natiunii celei mai favorizate din partea SUA, cazul Ursu fiind, alaturi de cazul Calciu si alte cateva, pe agenda Congresului american in ziua votului), scandal pe care trebuie ca-l aveau in calcul, de vreme ce autoritatile americane se interesau de Gheorghe Ursu imediat dupa arestare.
Motivul principal cred ca este de gasit chiar in dosarul DSS "Udrea", intr-una din notele semnate de generalul Macri Emil si colonelul Vasile Gheorghe, respectiv sefii Directiei a II-a si a VI-a (Cercetari Penale): "...Avand in vedere ca URSU GHEORGHE EMIL a desfasurat o intensa activitate de propaganda dusmanoasa prin actiuni directe sau prin intermediul unor oficine de propaganda reactionara din strainatate..., impotriva acestuia urmeaza... continuarea cercetarilor sub stare de arest si trimiterea in judecata pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art. 166 al. 2 Cod Penal... Intrucat cel in cauza intretine legaturi apropiate cu unii scriitori care se afla in atentia organelor de Securitate pentru conceptiile lor dusmanoase, urmeaza ca in cercetari sa se clarifice si natura relatiilor cu acestia".
Or, el - si asta o stim tot din dosar, din zeci de marturii - n-a " vorbit", "nu voia sa colaboreze". Evident ca in acel moment nu mai putea iesi viu - era clar ca ar fi vorbit si scandalul ar fi fost si mai mare. Mai ales ca americanilor li se spusese, oficial, prin ministrul de Externe Stefan Andrei, ca era vorba de un caz de drept comun... Se pare ca cel putin Iulian Vlad - seful DSS, si Gheorghe Homostean - ministrul de Interne de atunci, au fost implicati, conform probelor, in decizia de eliminare a lui Gheorghe Ursu.
Trebuie spus ca era un jurnal intim la care nu aveau acces nici membrii familiei.
Asa este. Din cele cateva fragmente recuperate am aflat lucruri pe care nu le stiusem (printre care, chiar manifestul de citit in MAN). El planuia sa prelucreze acest jurnal si sa il publice imediat dupa ce iese la pensie. Spera sa traiasca mai mult decat Ceausescu si sa il publice in Romania. Sau l-ar fi transmis in strainatate. Deci jurnalul reprezenta in sine un material pe care ei il considerau periculos.
Bun, dar jurnalul n-a fost distrus cat a trait Ceausescu. A fost distrus dupa ‘90. Ce pericol mai reprezenta aparitia acestui jurnal de a fost el distrus?
Dupa ‘90, singurul motiv pentru care au tinut cu dintii de el ar fi faptul ca ii acopereau in continuare pe asasinii din cadrul Securitatii. Pana si acum mai exista un dosar in lucru la Dan Voinea in care sunt implicati Iulian Vlad, Marin Parvulescu, anchetatorul tatei, care era mana dreapta a lui Vasile Gheorghe, si altii din Directia a VI-a Cercetari Penale. Oameni care probabil ca inca mai traiesc, au influenta sunt acoperiti in continuare.
Securistii din SRI
Sunt cateva persoane. Sa fie ele atat de influente incat sa scurtcircuiteze mersul procuraturii, functionarea serviciilor secrete?
Serviciile secrete, cel putin in anii ‘90, au reprezentat interesele Securitatii si o fac, in parte, si acum. Urmareau sa-i acopere pe asasinii care au fost oameni de-ai lor, fosti colegi, prieteni, dupa un principiu al dominoului.
Si erau atat de influenti?
Da. Stanica falimentase doua banci - Credit Bank si Banca Populara Romana, daduse bani grei, se pare, PSD-ului, prin Hrebenciuc. Alti securisti ramasesera in SRI in toti acei ani. Gioni Popescu, finul lui Stanica, este inca general in SRI, o eminenta cenusie acolo. In anii ‘92-’94, perioada de restauratie, as spune, in care toti securistii revenisera in forta acolo, seful formatiunii "J", formatiunea juridica, urmasa Directiei Cercetari Penale, era Gheorghe Cotoman, fost colonel de Securitate, si el din anturajul lui Vasile Gheorghe. Atunci cel care ancheta era generalul Joarza, care cerea de forma documente din dosarul DSS, iar acestia ii dadeau file din dosarul de la Militie. Si cel care scotea filele era colonelul SRI de atunci Vasile Hodis, care fusese unul dintre anchetatorii tatei! Dosarul a fost clar masluit si am facut plangeri peste plangeri inca de atunci. Si acum au ramas nesolutionate. Niciodata nu mi s-a dat un raspuns: cum a fost posibil ca intr-un dosar care se pretindea secret de stat, in anii ‘92-’94 se umbla la el fara sigiliu, fara nimic. Unul dintre cele 7 volume era plin de pagini adaugate dupa ‘90, articole de ziar ale lui Petre Mihai Bacanu despre cazul Ursu, note informative ale ofiterilor SRI, printre care Nicu Crisan, care il urmareau pe Dan Voinea! Notele erau analizate de Gheorghe Cotoman, seful formatiunii "J". Un dosar care se pretindea de catre sefii SRI, Magureanu si ulterior Costin Georgescu, care, trebuie sa o spun, a continuat politica lui Magureanu, ca era cel original din 1987. Toata aceasta actiune de anvergura, pe sute de pagini pe care le aveau in lucru, ca sa ii acopere pe oamenii lor: de la Parvulescu pana la Iulian Vlad. Daca s-au ocupat atat de intens sa stearga urmele, inseamna ca in toti anii astia jurnalul reprezenta in continuare un pericol. Daca aparea jurnalul, devenea si mai clar ca Ursu a fost ucis din motive politice. Or, SRI a incercat, ca si Securitatea in ‘85, sa dea vina tot pe Militie.
Tatal dumneavoastra ar fi implinit 80 de ani la 1 iulie. Mai aveti puterea sa credeti ca justitia va face vreodata dreptate deplina in acest caz?
Cred, intr-un fel am o obligatie sa cred, in dreptate. Trebuie sa incercam sa impingem lucrurile cat putem. Si s-au facut progrese. De-a lungul acestor ani au fost totusi condamnati acesti doi capi ai Militiei ceausiste. A fost si asta un progres, un semn ca un anumit pospai de reforma s-a facut. Cu chiu, cu vai, dar s-a facut. Insa trebuie sa mergem mai departe. Speranta pentru ca cei de la varf sa fie pedepsiti... greu dupa atatia ani, dar macar pedepsele care au fost emise este important sa fie administrate. Se pretinde ca acest Stanica ar fi bolnav. Mi se pare esential sa se verifice daca intr-adevar lucrurile chiar asa stau. Am mari suspiciuni ca este bolnav cu adevarat, mai ales ca actele medicale au fost facute de un doctor IML-ist, Valentin Iftenie, care a mai incercat in trecut, acum 2-3 ani, sa faca niste acte care s-au dovedit false.
Interviu realizat de Armand Gosu
30 iunie 2006
