Pe aceeași temă
În urmă cu ceva timp, Merkel vorbea despre moartea multiculturalismului în Germania. Acum tot ea încurajează această migrație, o poziție care ne arată că, de fapt, crede în integrarea acestui flux substanțial de refugiați. De unde această schimbare de opinie?
În Germania, așa-zisul „multiculti“ este o ideologie a verzilor ecologiști și a unei părți a stângii care ani de-a rândul au susținut și au practicat ideea că nu există obligația celor care vin din alte părți să se aculturalizeze valorilor și felului de viață din Germania. În schimb, în cercurile conservatoare din Germania se vorbește despre o cultură dominantă (Leitkultur), un fel de lead culture, obligatorie pentru cei care doresc să se stabilească în această țară. În acest context, Merkel a vrut să arate că această ideologie nu mai este valabilă. Mai există însă o altă axiomă în Germania, susținută de către politicienii din partea dreptei creștin conservatoare, precum că Germania nu este o țară de imigrație (Einwanderungsland). Confruntată cu numărul tot mai mare de imigranți care sosesc în Germania, se admite mai nou că suntem o țară către care se migrează (Zuwanderungsland), Uniunea Creștin-Democrată și sora ei mai mică din Bavaria, Uniunea Creștin-Socială, refuzând în continuare să perceapă Germania ca o țară de imigrație, conștientă și planificată, așa cum sunt Canada și Statele Unite. În ultima vreme, Partidul Social Democrat pledează insistent alături de o serie de oameni de știință pentru o politică de imigrație bazată pe niște principii clare, pe baza cărora Germania ar putea să-și aleagă specialiștii de care are nevoie urgentă în economie. Însă Germania a neglijat mulți ani această problemă și acum plătește foarte scump. Pentru că, dacă ar îndeplini criteriile necesare imigării, oamenii aceștia nu ar trebui să traverseze ilegal mări și țări, ci s-ar putea adresa ambasadelor Germaniei din țările de unde provin sau unde s-au refugiat.
Prin urmare, Germania era destul de nepregătită să gestioneze un astfel de flux. Și atunci, de unde acest entuziasm față de ideea de a primi sute mii, poate milioane de imigranți?
Decizia de a permite fluxului mare de refugiați care s-au adunat la granița Ungariei să treacă în Germania a fost luată foarte târziu. În mai 2015, atunci când Agenția germană pentru Migrație și Refugiați avertiza insistent guvernul asupra creșterii vertiginose a numărului refugiaților din Siria care sosesc în Germania, ministrul german de Interne se aștepta la venirea a doar 450.000 de refugiați, pentru ca, în august 2015, să numească cifra de 800.000. Cu doar câteva săptămâni înainte de 4 septembrie, nici doamna Merkel nu era optimistă în ceea ce privește numărul refugiaților pe care Germania i-ar putea primi. Participând în luna iulie la o întâlnire televizată cu elevii unei școli din Rostock, cancelara i-a spus unei fetițe din Liban, care se plângea că familia ei nu primește drept de ședere în Germania, că Germania nu este capabilă să accepte miile de refugiați din lagărele libaneze.
Ce a făcut-o să-și schimbe opinia?
După ce pe 25 august Agenția pentru Migrație și Refugiați anuntase că Germania nu mai este în stare practic să aplice principiul Dublin, doamna Merkel, confruntată cu un flux uriaș de refugiați aflați aproape de granița Schengen, în centrul Europei, nu a întrevăzut altă soluție decât fuga înainte. Într-o conferință de presă a decis abrupt că venirea acestor refugiați este o sarcină epocală, națională și că trebuie neapărat rezolvată cu toate forțele, declarând că Germania poate gestiona o astfel de criză. „Wir schaffen das“, a spus. Este versiunea germană a modelului Obama - „Yes we can“. Și totuși, ce s-a întâmplat? Doamna Merkel a acționat în acest fel din frică, într-o „situație de legitimă apărare“, cum au numit-o unii comentatori. Neputând să oprească puhoiul, a decis să îl gestioneze în așa fel încât să nu se producă haos și o criză a populației.
Teama ei de o reacție negativă a populației în fața puhoiului de refugiați nu era nefondată. De la începutul acestui an avut loc demonstrațiile mișcării Pegida la Dresda, un fel de marșuri ale dreptei la care au participat însă și cetățeni din clasa de mijloc, care se tem că și-ar putea pierde standardul de viață în momentul în care landurile vor trebui să investească mai mult pentru a gestiona problemele refugiaților. Tot de la începutul anului s-au produs peste 150 de atacuri și incendii asupra unor cămine și case unde erau cazați străini refugiați. Vizitând o astfel de localitate de lângă Dresda, în timpul unor demonstrații violente la care participase și partidul nazist NPD, cancelara a fost fluierată și jignită de demonstranți. Fiind un om de știință, un politician care chibzuiește foarte mult și care încearcă să intuiască modul în care populația percepe o anumită problemă, doamna Merkel s-a hotărât târziu.
Cu toate acestea, ceea ce s-a văzut în exterior, inclusiv în România, este o Germanie care primește refugiații cu brațele deschise.
Drept urmare a acestei schimbări de politică, s-a trecut la o mobilizare emoțională a populației, televiziunile fiind pline numai de povești despre oamenii de bine provenind din societatea civilă care ajută, care țin stegulețe și pancarte pe care scria „Welcome în Germany“, copii care-și donează ursuleții și păpușile Barbie copiilor refugiați care abia se mai țin pe picioare. Aceeași mobilizare s-a putut observa și în presa scrisă, în frunte cu tabloidul Bildzeitung, care a schimbat dramatic macazul. După ce cu puțină vreme înainte era orientat mai degrabă împotriva străinilor, adoptând un ton antirefugiați, s-a reorientat din ce în ce mai mult în spiritul acestei nou proclamate „culturi a bunei primiri“ (Willkommenskultur). Nu este pentru prima dată când presa răspunde la comanda socială pentru a evita haosul. Același lucru s-a întâmplat și în timpul crizei financiare din 2008, când doamna Merkel, tot într-o apariție foarte surprinzătoare împreuna cu ministrul de Finanțe de atunci, social-democratul Peer Steinbrück, s-a adresat direct cetățenilor, spunând „dragi cetățeni, stați liniștiți, conturile voastre din bănci sunt în siguranță“. Se știe că atunci presa a fost sfătuită să nu publice comentarii catastrofice pentru a evita ca oamenii să fie cuprinși de o panică bancară. Nu știm în ce măsură au contat în aceste cazuri și relațiile bune pe care se spune că le întreține cancelara cu personalități puternice din media, precum Friede Springer (Bildzeitung, Die Welt) și Liz Mohn (concernul Bertelsmann).
Sondajele arată însă o realitate mult mai nuanțată, chiar contradictorie în ceea ce privește atitudinea populației. Recent, Barometrul Politic remarca faptul că la întrebarea dacă a fost corectă decizia de a lăsa zeci de mii de refugiați să intre în Germania din Ungaria, 66% au spus că este corectă, în timp ce 29% au răaspuns că nu este corectă. Pe de altă parte însă, în același sondaj, dintre cei intervievati 85% sunt de părere că, după această , vor veni și mai mulți refugiați în Germania și doar 12% nu văd acest pericol; totodată, numai 31% dintre cei intervievați cred că CDU și CSU susțin politica lui Merkel, în timp ce 57% se îndoiesc de asta. Aceste rezerve erau bine fondate, reflectând pozițiile premierului Bavariei Horst Seehofer și ale fostului ministru de Interne al Germaniei Hans-Peter Friedrich (tot de la partidul bavarez CSU), care au spus cu subiect și predicat că decizia cancelarei a fost o greșeală care a adus Germania într-o situație de criză pe care nu o va putea controla. Susținerea pentru doamna Merkel a venit în schimb din partea vicecancelarului social-democrat Sigmar Gabriel, ministrul Economiei, care a spus că Germania este pregătită să primească câte 500.000 de refugiați în fiecare an. Ministerul de Externe a publicat recent un comunicat în care dădea vina pentru imensul flux migrator și pe multe dintre platformele online și publicațiile din Orientul Mijlociu care încurajează migrația spre Europa, făcând tot felul de aserțiuni nerealiste despre intenția guvernului german de primire a refugiaților și despre posibilitățile reale ale Germaniei.
Plecând de la problemele demografice și deficitul de pe piața muncii, are Germania o strategie pe termen lung?
Aș spune că este vorba mai degrabă despre o încercare de a scoate în evidență post factum utilitatea societală a primirii unui număr mare de refugiați în Germania. Imigranții, susțin acești apologeți, ar putea nu numai compensa deficitul demografic pe care îl are Germania, cât și lipsa de specialiști care se conturează deja într-o serie de domenii ale economiei. Nu există nicio certitudine că efectul imigrării necontrolate va aduce avantajele respective și nu se emite nici un concept care să ghideze această politică.
De fapt, timp de decenii, aceste deficite demografice au fost neglijate, politicienii închizând ochii în fața evidențelor și ignorând concluziile unor studii de specialitate. Problema nu este, de fapt, numai una germană, dar și europeană. Problemele sunt vizibile și cunoscute de mulți ani. Însă nu se acționează de frica penalizării la urne, tema fiind nepopulară. Consecința este că se ajunge să se acționeze numai în momente de criză, când politicienii nu mai au timp să reflecteze prea mult și nu sunt liberi să ia deciziile care se impun.
Confruntați cu un al doilea val de refugiați care se apropia dinspre Ungaria și Austria de granițele Germaniei, se făceau auzite și protestele altor prim-miniștri din landurile germane, care se plângeau că nu au fost consultați de doamna Merkel înainte de decizia ei spectaculară. Se atrăgea atenția asupra faptului că infrastructura pentru cazarea refugiaților nu face față nici pe departe numărului celor care intrau în număr mare pe teritoriul Germaniei într-un mod cu totul necontrolat. În 1994, după războaiele balcanice, Germania a primit în jur de 1,5 milioane refugiați, pe care a reușit să îi găzduiască. Însă de atunci această infrastructură s-a redus sistematic și chiar a fost reconvertită. Acum se vorbește de rechiziționări de clădiri și chiar de locuințe de vacanță pentru a-i caza pe refugiați, măsuri care se arată extrem de nepopulare. S-au făcut auzite și voci care invocau pericolul ca luptători IS să se fi strecurat printre acești refugiați.
Între timp, am văzut o schimbare substanțială de atitudine la Berlin. De la euforia inițială s-a trecut la închiderea granițelor!
Deși se vorbește doar de o închidere temporară a frontierelor fără a specifica însă cât timp vor funcționa controalele la graniță, măsura aceasta este percepută ca un nou reviriment dramatic al politicii germane în problema refugiaților. În speță, doamna Merkel se vede tot mai mult într-o poziție defensivă față de acuzația că a luat de una singură o decizie din motive emoționale, nu raționale. Motivele care au dus la această nouă schimbare sunt multiple. În primul rând, a contat protestul politicienilor atât din guvernul federal, cât și din landuri, orașe și comune, excedați de numărul de refugiați pentru care nu se mai pot găsi locuri de cazare. Nu este exclus să se schimbe și atitudinea populației, mai ales că și presa și-a schimbat tonul relatării, devenind tot mai critică. În al doilea rând, guvernul german a încercat, se pare, să pună presiune și asupra celorlalte țări europene care într-un număr considerabil refuză să accepte cote obligatorii de refugiați pe teritoriul lor. În ultimul rând, diplomații germani încearcă să foloseasca acest răgaz și pentru a acționa asupra țărilor din regiune, în primul rând asupra Turciei, pentru a le determina să stopeze exodul refugiaților sirieni din lagărele de pe teritoriul lor.
Cum vedeți impactul deciziilor luate în mare parte în Germania asupra relațiilor din UE? Este o decizie care a răscolit și reactivat falii care oricum existau pe fondul Grexit-ului?
Recent, în Bundestag, într-un discurs de tip starea națiunii, doamna Merkel a invocat faptul că provocările Europei depind tot mai mult de puterea germană. În toate aceste crize, fie că vorbim de euro sau de refugiați, Germania ar juca un rol pivot și forța Germaniei ar fi cea care pregătește calea pentru o soluție europeană. Această poziție de avangardă în materie de leadership european se lovește însă de doua feluri de obiecții din partea partenerilor europeni. Mai multe țări au ajuns să critice acest rol, pe când altele spun că Germania arată prea puțin leadership. Grupul de la Vișegrad vorbește chiar despre „un diktat“ din partea binomului franco-german.
Cum afectează criza migrației celelalte dosare majore, de pildă, cel ucrainean? Și cum este văzut acum în Germania războiul intern din Siria?
Sunt voci care spun că, dacă Washingtonul a putut să negocieze cu Rusia în dosarul nuclear iranian, de ce nu ar putea să ajungă la o înțelegere și în problema Siriei, ca punct nodal al acestei crize. Personal, aș fi de acord cu cei care ar susține o negociere cu Assad. Primăvara Arabă ne arată că, după schimbările unor regimuri de mână forte, ceea ce rămâne după este doar anarhia.
La ce să ne așteptăm în viitorul imediat?
În fata acestui exod modern pe care istoricii deja îl compară cu marile migrații care au distrus Imperiul Roman, Europa nu este pregătită nici istoricește, nici că mentalitate pentru ceea se întâmplă. Nu putem ști cât timp va avea efect mobilizarea centrată pe sentimente și emoții în Germania, însă se înmulțesc vocile care susțin că integrarea refugiaților va fi extrem de dificilă. După 25 de la deschiderea Zidului de la Berlin, nici astăzi nu au dispărut cu totul resentimentele față de est-germani. De asemenea, exemplul Suediei, care de mai multă vreme a primit cel mai mare numar de refugiați din regiune, dacă avem în vedere raportul la populația locală, arată că integrarea nu se face ușor, deși este vorba de oameni care trăiesc deja de mulți ani acolo. Pe când specialiștii bine pregătiți proveniți din rândul refugiașilor s-au intregrat ușor, cei de condiție mai joasă și care eventual ar putea fi folosiți la munci necalificate nu au învățat limba și în majoritatea lor trăiesc din subvenții de la stat. Din cauza acestei situații, naționaliștii suedezi au ajuns pe poziția a doua în sondaje. Pericolul nu este deci doar economic și social, el are repercusiuni și asupra întregului format societal, asupra democrației și a culturii politice. Vorbim de o criză de proporții nu doar naționale, dar europene și poate chiar globale, care nu ne va părăsi prea curând.
Interviu realizat de ALEXANDRU LĂZESCU
