Pe aceeași temă
Cum apreciaţi, d-le Călin Popescu Tăriceanu, componenţa guvernului din umbră?
Sunt două probleme pe care aş vrea să le abordez şi pe care, de fapt, le-am prezentat şi în Delegaţia Permanentă a PNL. E o problemă de fond şi o problemă de componenţă a echipei. Problema politică de fond o văd foarte simplă. Eu nu cred în aceste formule, care uneori sunt vehiculate, cu guverne de tehnocraţi. Guvernul care a fost prezentat conţine o serie de nume ale unor tehnocraţi care nici măcar nu sunt nişte somităţi în domeniile respective, lucru ce mă face să mă întreb care poate să fie legătura între valorile, principiile, ideile liberale, în ceea ce priveşte proiectele de interes public, şi capacitatea acestor oameni de a crede în aceste valori şi de a le transpune în practică. Dacă vreţi să facem o mică filosofie, aş spune aşa: partidele sunt structuri organizaţionale unde oamenii se întâlnesc pentru că împărtăşesc aceleaşi seturi de idei, principii şi valori comune. În cazul nostru, valorile liberale. Ideile şi proiectele pe care noi vrem să le promovăm e normal ca să fie susţinute de acei oameni care au convingeri puternice. Şi sigur că întotdeauna trebuie să cauţi oameni care au şi competenţe profesionale, care au demonstrat pe parcursul carierei lor profesionale că au competenţe manageriale, că au experienţă administrativă şi că au experienţă politică. Pentru că, fără aceste condiţii reunite, fără să mai vorbim de o cultură solidă care ar fi a patra condiţie, nu vor putea să facă performanţă într-un guvern. Prin urmare, eu cred că un guvern trebuie să fie cu o caracteristică politică puternică. Nu este cazul propunerii pe care a făcut-o preşedintele şi care a fost criticată de foarte mulţi dintre cei care au luat cuvântul la Delegaţia Permanentă cu argumente similare cu ale mele, dar şi cu alte argumente. În al doilea rând, e o problemă, dacă vreţi, de analiză a celor care au fost propuşi, pentru că, în afară de acele nume care reprezintă personalităţi de primă mână din partid – cum ar fi Teodor Meleşcanu, Mariana Câmpeanu, Andrei Marga şi alţii -, sunt şi persoane necunoscute în partid, oameni care nu sunt membri ai PNL. Preşedintele a recunoscut acest lucru. Şi nici nu sunt nişte figuri sonore, recunoscute ale vieţii publice româneşti în aşa fel încât ele să degaje o autoritate şi să vină cu un plus de prestigiu pe care să-l dea partidului. Până una-alta, eu cred că ei devin cunoscuţi numai pentru că au fost numiţi miniştri. Deci este în avantajul lor şi nicidecum în avantajul partidului sau în avantajul public. Cred pe bună dreptate că sunt mulţi colegi în PNL care erau mult mai îndreptăţiţi prin experienţa pe care o au, prin ataşamentul faţă de valorile liberale să exprime punctele de vedere ale PNL. Nu văd cum ar putea să funcţioneze un guvern unde ministrul vine de fiecare dată să ia instrucţiuni de la partid. Sau ce facem? Îi dăm la început un program şi îi spunem să-l studieze bine şi să-l aplice pe acesta? Atunci care mai este valoarea lui adăugată?
Cum vă explicaţi că oameni cunoscuţi şi apreciaţi în partid, foşti miniştri – Varujan Vosganian, dumneavoastră, Relu Fenechiu, care dorea foarte mult – nu figurează în acest Cabinet?
Sunt şi alţi oameni de valoare. Cum este, de exemplu, fostul ministru al Sănătăţii, Eugen Nicolaescu, care a avut curajul de a demara o reformă profundă în sănătate. Văd însă că este preferat un general în retragere (Victor Voicu, n.r.), de care nu am auzit să fi făcut mare lucru în domeniul sănătăţii, decât că s-a ocupat de Comisia de atestare a medicamentelor. Pe mine nu trebuie să mă includeţi în această listă, având în vedere că am avut o carieră şi ministerială, şi de prim-ministru şi nu consider neapărat că ar trebui să fac parte din orice Cabinet.
Care au fost criteriile de nominalizare?
La Delegaţia Permanentă au fost foarte mulţi curioşi să afle care au fost criteriile. Nu am aflat absolut nimic. V-aş spune doar că preşedintele ne-a mărturisit că nu s-a consultat cu nimeni, lucru care, după părerea mea, nu poate să fie o virtute, ci un semn mare de întrebare pe care îl au foarte mulţi în momentul de faţă cu privire la modul în care sunt luate decizii importante care ţin de viitorul PNL. Eu cred în capacitatea individuală şi în capacitatea unora de a avea idei foarte bune, pe moment, la nivel individual, dar cred şi în valoarea muncii de echipă. Şi cum în toate partidele moderne conducerile sunt de tip colegial, mi-aş dori ca şi în PNL să se menţină această tradiţie a unei conduceri colegiale şi să nu mergem către modelul Traian Băsescu.
Este un exces de autoritarism la Crin Antonescu? Reproşaţi acest lucru? Luarea deciziilor de unul singur devine o cutumă în PNL?
Nu aş putea spune încă. Cred că va trebui să mai treacă ceva vreme pentru a putea, cel puţin în ceea ce mă priveşte, să vă dau un răspuns la această întrebare.
S-a discutat, miercuri, 22 septembrie, la Delegaţia Permanentă ca această practică, faţă de care au fost nemulţumiri, să înceteze?
Au fost colegi care i-au reproşat şi care i-au cerut în mod explicit ca pe viitor aceste practici să nu mai aibă loc şi să se consulte în prealabil.
* * *
Guvernul PNL
Unii dintre cei care au fost propuşi în guvernul din umbră nu sunt membri de partid şi nici nişte figuri sonore, recunoscute ale vieţii publice româneşti, în aşa fel încât ele să degaje o autoritate şi să vină cu un plus de prestigiu pe care să-l dea partidului. Până una-alta, eu cred că ei devin cunoscuţi numai pentru că au fost numiţi miniştri. Deci este în avantajul lor şi nicidecum în avantajul partidului sau în avantajul public.
Crin Antonescu
Nu ştim care au fost criteriile de nominalizare a miniştrilor. Preşedintele ne-a mărturisit că nu s-a consultat cu nimeni, lucru care nu poate să fie o virtute, ci un semn mare de întrebare pe care îl au foarte mulţi în momentul de faţă cu privire la modul în care sunt luate decizii importante care ţin de viitorul PNL. Mi-aş dori ca şi în PNL să se menţină tradiţia conducerii colegiale şi să nu mergem către modelul Traian Băsescu.
* * *
De 20 de ani se încearcă coagularea dreptei. Care sunt, din punctul dvs. de vedere, motivele eşecului Alianţei D.A.?
Coagularea dreptei este un proiect şi Alianţa D.A. a fost cu totul altceva. A fost făcută între două partide, unul de factură liberală şi de dreapta, PNL, şi unul de stânga. PD era pe stânga-stânga, nu de stânga modernă. Partidul era membru al Partidului Socialist European şi al Internaţionalei Socialiste. A fost membru inclusiv în anul 2005, când am avut o discuţie serioasă cu preşedintele Traian Băsescu, căruia i-am propus să reluăm o idee mai veche pe care am avut-o în discuţie încă din toamna lui 2003, când încă Alianţa D.A. nu se constituise, şi să ne gândim la un proiect de fuziune între cele două partide. Cronologic vorbind, în toamna lui 2003, d-l Băsescu, singur, singurel, a venit la sediul PNL şi am avut o discuţie cu domnia sa, împreună cu preşedintele de atunci al partidului, Theodor Stolojan, şi cu încă câţiva colegi de-ai mei. Şi d-l Băsescu, atunci, disperat că partidul era într-o stare de cvasidisoluţie, atacat din toate părţile de PSD şi sub efectul migraţiei masive a unor lideri politici importanţi, şi-a dat seama că nu mai poate supravieţui şi a dat curs unei strategii pe care eu am avut responsabilitatea, dar şi inspiraţia să o prezint în cadrul PNL: de a crea un pol de opoziţie mai puternică la PSD, prin crearea unei alianţe cu Partidul Democrat. În 2005, după succesul din alegeri, am redeschis această discuţie cu Traian Băsescu, care mi-a spus că el nu vrea să mai intervină în acest subiect şi să-l pună pe Emil Boc într-o situaţie de inferioritate, ci o să-i lase lui decizia. Am reluat discuţia peste câteva luni şi mi-a spus că de data asta nu se poate discuta pentru că PD se pregăteşte pentru congres, care a şi avut loc în luna iunie din 2005, dacă nu mă înşel. Ca, după aceea, să aflăm că partidul a luat decizia „înţeleaptă“ de a sări de pe stânga pe dreapta şi de a deveni, după cum ştim, membru al PPE. Foarte multă lume este tentată să spună acum că PD este de dreapta sau de centru-dreapta. Aşa peste noapte? Cum s-a făcut PD de dreapta? Păi vă spun eu cum. Numai prin afirmaţii şi prin apartenenţă la o structură politică care avea nevoie de un reprezentant semnificativ în România, pentru că reprezentantul de până atunci, PNŢCD, nu mai este partid parlamentar şi nu contează. În rest, oamenii nu s-au schimbat, ideile nu s-au schimbat şi eu refuz să accept – şi nu numai eu, ci şi multă altă lume – că PD este un partid de dreapta. Prin urmare, aşa-zisul proiect de reunificare a dreptei, pentru că de aici am pornit, este un nonsens, atâta vreme cât vorbim despre o apropiere în sensul unei fuziuni între PNL şi PD.
Eu nu m-am referit la fuziune. Eu am întrebat de un proiect pe partea dreaptă. Totuşi, d-le Tăriceanu, trebuie să admiteţi că această dreaptă, căreia îi putem pune ghilimele din diverse şi perverse motive, a obţinut la mai multe rânduri de alegeri o majoritate.
Nu a obţinut această dreaptă. Sunt două partide care au obţinut fiecare un scor mergând pe nişte programe şi cu nişte personalităţi care nu au mare lucru în comun unele cu altele. Şi ca să vă lămuresc cât de dreapta este PD, eu am să vă dau un exemplu foarte aproape de noi acum. În parlament, după ce a avut loc un val de dezertări dinspre zona PNL şi PSD către PDL, acum că PDL a început să se clatine şi stă prost în sondaje, evident că sunt unii care găsesc de cuviinţă să părăsească barca. Unde pleacă aceşti oameni? Vin cumva către PNL, care e un partid de dreapta şi ar putea să reprezinte pentru ei un loc unde să se poată exprima din punct de vedere politic şi ideologic? Nu. Se duc la PSD. Lucru care demonstrează, cel puţin pentru mine şi pentru mulţi alţii, că aceşti oameni, în fond, nu au avut în niciun moment nici cea mai mică aplecare către ceea ce ar fi zona de dreapta. PD eu îl consider şi am spus de foarte multe ori că este un partid de joasă factură populistă şi cu imens de multă demagogie şi minciună. Iar dacă vă veţi uita în sondajele de opinie, o să vedeţi care sunt trăsăturile principale pe care electoratul le vede la PDL în momentul de faţă: corupţia pe primul loc şi pe al doilea loc e minciuna.
Cu toate acestea, PNL, când a guvernat minoritar cu ajutorul PSD, a practicat politici de stânga. Să luăm ca exemplu ajutoarele sociale de tot felul. Are sau nu dreptate preşedintele când spune că numărul asistaţilor social s-a dublat de la 6 milioane la 13 milioane în timpul mandatului liberal?
Preşedintele Băsescu habar nu are. Dacă numărul celor care cumva au obţinut în această perioadă pensii de invaliditate, pensionări anticipate a crescut, acest lucru s-a întâmplat pentru că sistemul funcţionează pe baza unei corupţii endemice. Lucrul acesta nu poate fi pus pe seama unei decizii politice de stânga. Eu nu neg că acest lucru s-ar fi putut întâmpla. Nu m-am uitat în statistici să văd dacă numărul acestor asistaţi social în ceea ce priveşte categoriile pe care le-am menţionat a crescut sau nu. E posibil să fi crescut, dar nu cred că de aici se produce un dezechilibru major. Însă, în orice ţară europeană, mamele care nasc primesc un ajutor prenatal şi postnatal. Aici nu cred că putem să vorbim de asistaţi social în sensul statului asistenţial care îi ţine pe unii fără să muncească şi le dă bani. Nu. Acestea sunt politicile sociale care sunt acceptate şi sunt curente la nivel european, iar oamenii aceştia nu intră în categoria asistaţilor social. Asistaţii social, dacă vreţi, sunt cei care beneficiază de indemnizaţii de şomaj şi o altă categorie, din păcate numeroasă la noi, cei care beneficiază de venitul minim garantat. Dar nici ajutorul de şomaj, nici venitul minim garantat nu sunt invenţii ale guvernului meu şi există în toată Europa. Sigur că, dacă o să vă uitaţi cât sunt ajutoarele de şomaj şi venitul minim garantat în România, eu aş spune că ele ar trebui să-i conducă pe oameni către căutarea unui loc de muncă. Ce s-a întâmplat în perioada 2004-2008 ştiţi foarte bine. Şomajul a ajuns la una dintre cele mai scăzute cote, sub 4%. Din păcate, în zona rurală continuăm să avem foarte multe persoane care trăiesc din venituri care nu sunt fiscalizate şi de aici un echilibru extrem de precar între populaţia activă şi cei care beneficiază de diverse ajutoare. Formulele gen Băsescu – a crescut numărul de la 6 la 13 milioane – nu putem să le preluăm. Nu există aşa ceva. Păi, în condiţiile astea, şi copiii care merg la şcoală şi beneficiază de învăţământ gratuit pot fi consideraţi asistaţi social. Astea sunt nişte aberaţii pe care numai un incult politic le poate pronunţa. Deci, în perioada în care am guvernat, eu cred că accentul a fost dat de o politică economică şi socială de dreapta, care s-a bazat, de exemplu, nu numai pe cota unică, dar şi pe reducerea cu 10 puncte procentuale a contribuţiilor sociale. Şi asta nu este politică de stânga. Tocmai pentru a stimula munca la suprafaţă şi a descuraja munca la negru. S-a bazat pe un mediu prielnic pentru întreprinderi. România ajunsese în topul ţărilor cu un climat economic favorabil. Lucrul acesta s-a văzut în volumul mare de investiţii pe care l-a avut România în această perioadă, în creşterea economică şi care, sigur, s-a transferat şi la nivelul bunăstării.
În aceste condiţii, spuneţi-mi şi mie cum s-a ajuns la un deficit de 5,4%? Din ce cauză?
În 2008, deficitul bugetar, până cu 2 luni înainte de închiderea anului fiscal, a fost în limitele previzionate: de 2,9-3%. Din păcate, din momentul în care noul guvern a preluat atribuţiile, lucru care s-a întâmplat pe fondul declanşării, într-o manieră destul de brutală, a crizei economice, noul guvern nu a mai fost capabil să supravegheze cheltuielile simultan cu reducerea drastică a veniturilor provenite din încasările bugetare. Şi deficitul, spre finalul anului, pe ultima lună şi jumătate, ce este drept, s-a majorat foarte mult. Sunt foarte mulţi care spun, inclusiv premierul, că s-a cheltuit foarte mult. Banii nu se pot cheltui chiar aşa cum crede sau cum vrea să spună cineva când are nevoie de un argument. Banii se pot cheltui numai pe baza bugetului care este aprobat de parlament şi care este executat de ordonatorii de credit. Problema este că deficitul se face nu pentru că sunt cheltuieli care nu au fost prevăzute în buget, ci pentru că veniturile nu mai sunt cele care au fost previzionate. Pentru că un lucru este cert: dacă cheltuielile sunt sigure, veniturile sunt totdeauna în aşteptare. O Europă întreagă, în anii 50 şi 60, mă refer la Europa Occidentală, ca să-şi reconstruiască infrastructura distrusă de război, a funcţionat pe deficite uriaşe. În România care era situaţia la finele anului 2008? Aveam una dintre cele mai mici datorii publice: 16%. Problema de a face un deficit nu era o problemă pentru România, pentru că deficitul se ducea în investiţii. Şi dovadă stau lucrările imense care au fost angajate în diverse sectoare: sănătate, educaţie, cercetare, infrastructură rutieră, calea ferată, care costă bani şi care vor avea, la un moment dat, meritul, dacă vor fi continuate, să ducă România la un nivel care să reprezinte un decalaj mai mic faţă de ţările din Vest. Dar la noi decalajul este uriaş, iar convingerea mea politică profundă este că România face o greşeală dacă va funcţiona cu deficite mici de până la 3% şi nu va încerca din răsputeri să găsească soluţii pentru a face investiţii în continuare cu mult mai mari decât poate economia astăzi să susţină, să crească nivelul datoriei publice, nu pentru consum, ci pentru investiţii.
* * *
PSD
PSD este un competitor şi un adversar politic de care ne despart foarte multe lucruri din punct de vedere ideologic. Dar cred că în momentul de faţă cea mai mare ameninţare pentru România este tendinţa de alunecare către autoritarism şi dictatură a preşedintelui Băsescu, a PDL. Şi astfel de ameninţări cred că ne obligă, într-o măsură limitată, la o colaborare cu forţele care înţeleg jocul democratic în adevărata lui dimensiune.
Promisiuni
Abordarea PSD faţă de criza economică merge într-o direcţie la fel de populistă precum cea a PDL din 2008. Astăzi, din punct de vedere economic, a considera că peste noapte se poate asigura majorarea salariilor la nivelul anterior şi reducerea TVA la 19% este o expresie fie de inconştienţă, fie de necunoaştere a realităţilor economice, fie de un populism grav. Crin Antonescu nu a spus că a doua zi va putea să facă aceste lucruri.
* * *
Sunt cifre care vin dinspre Mugur Isărescu, dinspre preşedinte, dinspre FMI, care arată că peste 70% din buget se duce în pensii, salarii, asistenţă şi că pentru investiţii, dezvoltare rămâne foarte puţin. Care este soluţia în acest context?
Pot să vă spun că, în perioada în care am guvernat, procentul care mergea către investiţii reprezenta 33%. Este un procent corect, care este peste media europeană. În momentul de faţă, procentul s-a diminuat foarte mult nu pentru că cheltuielile celelalte ar fi mari, ci pentru faptul că economia nu mai produce suficiente venituri la buget, pentru că economia s-a contractat şi veniturile au scăzut. Şi atunci, problema fundamentală este: pe lângă reducerea cheltuielilor statului, care este o măsură necesară într-o perioadă de criză, cum relansăm economia, pentru că altfel nu vom face decât să intrăm într-un cerc vicios. De exemplu: creşterea TVA. E de presupus că va scădea consumul, vor scădea şi încasările din TVA şi toate celelalte încasări pe lanţul comercial. Este, fără îndoială, o măsură greşită. Guvernul are obligaţia să găsească soluţiile pentru a se ieşi din această situaţie critică.
A făcut, totuşi, greşeli cabinetul pe care l-aţi condus? Care sunt acestea?
Nu cred să existe vreun guvern care să nu facă şi greşeli. Pot să vă vorbesc de regretele pe care le am. Sunt domenii în care am fi putut face mai mult, cu condiţia ca circumstanţele politice să fi fost altele. De exemplu, regret că nu am reuşit să ocupăm locul pe care îl merităm în UE, imediat după 2007. Din păcate, acum situaţia e şi mai gravă decât în 2008. În prezent, România nu îşi valorifică în niciun fel statutul de membru al UE. Dacă aş fi rămas prim-ministru, m-aş fi concentrat în al doilea mandat asupra aducerii României pe locul pe care îl merită în UE, datorită ponderii sale demografice şi teritoriale: anume, locul al 7-lea.
Cum vedeţi propunerile pe care le avansează acum Victor Ponta şi Crin Antonescu? Dacă, ipotetic vorbind, guvernul de criză ajunge la guvernare, cum va reuşi să dea înapoi cei 25% la salarii, să redea ajutoarele care au fost tăiate, plus sporurile, plus altele. Vi se pare fezabil?
În condiţiile în care economia va reporni, este de presupus că România va cunoaşte din nou o rată de creştere mai înaltă şi acest lucru, într-o perioadă rezonabilă de timp, se va putea face. Eu cred că sensul politicilor economice şi al politicilor, în general, ale unui partid este de a se concentra pe două elemente fundamentale: creştere economică şi creare de locuri de muncă. Guvernul, de un an şi 9 luni, nu mişcă nimic şi nu înţelege că una dintre sursele utile de bani este privatizarea, nu pentru investiţii, pentru că nu se pot face investiţii din aceşti bani. Banii din privatizare se duc la plata datoriei publice. Polonia, de exemplu, a vândut participaţii ale statului, a dat posibilitatea unor investiţii importante să intre pe bursa şi pe piaţa poloneză, în economia poloneză şi a evitat astfel recesiunea. La noi, nicio soluţie nu pare bună pentru Guvernul Boc. Singurul lucru care a fost făcut, la îndemnul şi sub presiunea FMI, cu un an şi jumătate întârziere, a fost reducerea cheltuielilor publice. Subliniez că anul 2009 a fost caracterizat prin cheltuieli publice bugetare mai mari decât în anul 2008. Partea proastă este că aceste cheltuieli suplimentare, în loc să fie pe investiţii, s-au dus pe consum.
Revin, cum consideraţi promisiunile lui Ponta şi Antonescu?
Eu am o problemă cu PSD, nu vă ascund. Şi nu numai eu, dar şi colegii mei vor avea o problemă. Pentru că vedem că abordarea pe care PSD o are faţă de criza economică pare să meargă într-o direcţie la fel de populistă precum cea a PDL din 2008, care propovăduia majorarea salariilor cu 50% la profesori şi la ceilalţi. Astăzi, din punct de vedere economic, a considera că peste noapte, de la o zi la alta, se poate asigura majorarea salariilor la nivelul anterior şi reducerea TVA la 19% este o expresie fie de inconştienţă, fie de necunoaştere a realităţilor economice, fie de un populism grav. Dar ce face PSD este treaba lui.
Dar exact aceste lucruri le susţine şi Crin Antonescu.
Nu l-am auzit pe Crin Antonescu susţinând aşa ceva. Sau cel puţin aşa cred, nu stau să-i urmăresc toate declaraţiile. Dar şi eu spun acelaşi lucru: că o să dăm înapoi salariile. Dar nu peste noapte. Nici Crin Antonescu nu a spus că a doua zi va putea să facă acest lucru, pentru că nu se poate face asta, evident. Sigur că PSD are dreptul să facă ce consideră, nu înseamnă însă că are susţinerea noastră. Fiecare are un drum propriu.
Propriu şi nu prea. A fost alianţa din campanie, acum se pregăteşte un guvern comun de criză. Cum vă simţiţi dumneavoastră, ca liberal autentic, în aceeaşi barcă cu PSD, care este, totuşi, adversarul tradiţional al PNL?
PSD este un competitor al nostru şi un adversar politic de care ne despart foarte multe lucruri din punct de vedere ideologic. Dar cred că în momentul de faţă cea mai mare ameninţare pentru România este tendinţa de alunecare către autoritarism şi dictatură a preşedintelui Băsescu, a PDL. Şi astfel de ameninţări cred că ne obligă, într-o măsură limitată, la o colaborare cu forţele care înţeleg jocul democratic în adevărata lui dimensiune. Eu cred că putem avea cu PSD o relaţie de colaborare atunci când există ameninţări legate de toate aceste chestiuni care ţin de libertăţile individuale, de funcţionarea instituţiilor democratice, de necesitatea unor instituţii puternice în România, de a nu lăsa puterea să se concentreze în mâna unui singur om. Şi în acest sens vă pot spune că în mod concret mă aştept la o colaborare cu PSD în viitor pe tema revizuirii Constituţiei, care să prevadă şi să pună nişte limite precise, nu neapărat în sensul reducerii atribuţiilor, dar în sensul definirii mai clare a atribuţiilor diferitelor instituţii din România. Pentru a nu mai înregistra derapajele grave pe care le-a avut preşedintele actual în decursul primului şi celui de-al doilea mandat.
Cum se vor împăca viziunile dvs. de dreapta cu cele de stânga ale PSD?
Vedeţi, avem şi o să avem permanent diferenţe de puncte de vedere. Şi o să rămânem cu chestiuni care ne despart: politicile fiscale, ceea ce înseamnă politicile economice, politicile de ordin social. În momentul de faţă, ceea ce e foarte important de ştiut este că un partid liberal modern nu poate să evite asumarea responsabilităţilor sociale. Dar de aici până la a merge către statul asistenţial este cale lungă. Aici cred că avem suficiente lucruri care să ne despartă.
Retrospectiv vorbind, care credeţi că au fost erorile din campanie atât ale lui Mircea Geoană, cât şi ale lui Crin Antonescu care au dus la eşec?
Eroarea cea mai mare din 2009 a făcut-o PSD, când a acceptat să guverneze alături de Traian Băsescu. Multe din ceea ce s-a întâmplat apoi au decurs din acest fapt. Cât priveşte ceea ce s-a întâmplat între cele două tururi de scrutin, nu cred că mai trebuie să vorbesc. Fără îndoială că Mircea Geoană a făcut erori impardonabile. În rest, nu aş vedea erori propriu-zise, dar am regretul că opoziţia i-a permis lui Băsescu să mintă în legătură cu situaţia economică şi socială a ţării. Ar fi trebuit o atitudine mai tranşantă, prin care să fi spus oamenilor adevărul: dacă nu va avea loc o schimbare politică, situaţia economică a ţării se va deprecia în continuare, nu vor fi bani de pensii şi de salarii. Aşa cum se şi întâmplă acum.
Cum vedeţi tipul acesta de discurs, şi dintr-o parte, şi din alta, şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la PDL, şi de la preşedinte, fără niciun fel de nuanţă, agresiv, jignitor, din toate părţile?
Am să vă răspund cu un proverb la această întrebare. Cine seamănă vânt culege furtună. Asta este, din păcate.
Nu aveţi senzaţia că această furtună este întreţinută cu o oarecare voluptate şi în mod deliberat de cele două trusturi de televizune, ale lui Sorin Ovidiu Vântu şi Voiculescu?
Nu. Cred că e întreţinută de toată presa. Ce, dacă mă uit la B1 TV văd altceva? Văd acelaşi lucru. Să vă spun ceva, în 2005-2007, când eram prim-ministru şi mă ataca Realitatea de mă făcea praf, a trebuit să înghit. D-l Băsescu era fericit atunci, pentru că Vântu îl susţinea. Acum e supărat că îl atacă. Vă întreb: Vântu nu făcuse aceleaşi nelegiuiri şi în 2005, şi în 2006, pentru care a fost arestat acum? Răspunsul vi-l dau tot eu. E o întrebare neretorică. Le făcuse. Era la fel de condamnabil şi atunci. Nu am nicio simpatie pentru Vântu, nu ştiu detalii nici despre procesele şi averea sa, dar nici despre ce vorbeşte la telefon. Dar cred că Băsescu şi Vântu se merită unul pe altul şi, din ce spune Vântu, se confirmă încă o dată ceea ce ştiam, şi anume că au colaborat foarte strâns în trecut.
* * *
Suspendarea
Consider că poporul ar trebui să-şi spună părerea prin vot direct, eventual prin acest referedum, dacă este de acord cu politica economică şi socială a lui Traian Băsescu, cu alte cuvinte, dacă aprobă planurile preşedintelui cu privire la legislaţia privind pensiile, cu reducerile de salarii şi cu salarizarea unică. Poporul trebuie consultat, pentru că altfel criza economică severă se va transforma într-o criză socială şi mai severă.
PD, la zid
Dezertorii din PD se duc la PSD, nu la PNL. Lucru care demonstrează că aceşti oameni nu au avut în niciun moment nici cea mai mică aplecare către zona de dreapta. Eu consider PD un partid de joasă factură populistă şi cu imens de multă demagogie şi minciună. Din sondajele de opinie reiese care sunt trăsăturile principale pe care electoratul le vede la PDL în momentul de faţă: corupţia pe primul loc şi pe al doilea loc e minciuna.
* * *
Interviu realizat de ANDREEA PORA
Taguri:
==============================
Calin Popescu Tariceanu, guvern din umbra, PNL, Crin Antonescu, Victor Ponta.
