CIPRIAN CIUCU: Trebuie construita o alianta antisistem pina in parlamentare, dar Nicusor Dan nu e interesat

Discuțiile cu Nicușor Dan se profilează a fi un eșec. De ce și care a fost scopul lor?

Mulți oameni ne-au zis că avem oferte asemănătoare, că suntem compatibili, că le-ar fi relativ greu să aleagă între mine și Nicușor Dan și ar fi mai bine să venim pe o platformă comună. Am fost receptiv la această idee. Mai mult, îmi doream să venim cu o mișcare politică nouă care să meargă dincolo de aceste alegeri locale, care sunt importante. Aici miza este să aducem cât mai mulți oameni integri și competenți în consiliile primăriilor Bucureștiului, astfel ca ei să fie și avertizori de integritate, pentru că au acces nemijlocit la informații și pot explica oamenilor mizele fiecărei decizii importante. M-am gândit că dacă există această mișcare antisistem e puțin cam ciudat să și-o aroge o singură persoană și mi s-a părut cumva natural să facem o platformă din care să nu facă parte doar USB sau doar M10, ci să fie o platformă mai largă civică, care să poată ataca inclusiv alegerile din noiembrie. Curentul antisistem de astăzi nu se datorează muncii unei singure persoane, indiferent cât de merituoasă este acea persoană. Dacă am fi reușit să facem acest lucru încă de acum, înainte de alegerile locale, o astfel de alianță s-ar fi cristalizat, s-ar fi compatibilizat, omogenizat, s-ar fi rodat și ar fi dat un semnal foarte puternic în țară și după momentul acestor alegeri.

Asta presupunea însă retragerea din cursă a unuia dintre dumneavoastră doi? În ce condiții?

M-am dus cu toată deschiderea la Nicușor Dan și i-am spus: OK, eu m-aș putea retrage. Dar i-am pus condiția aceasta: hai să facem ceva împreună credibil. Împreună am putea să intrăm în dezbateri puternici, cu mesajul de unitate a forțelor credibile.

Această platformă comună presupunea din partea lui Nicușor Dan renunțarea la siglă, la identitatea care l-a consacrat, până la urmă?

Mai mult sau mai puțin, puteam să avem o identitate asemănătoare sau puteam construi ceva nou. Dar n-am ajuns cu discuțiile până acolo. M-am dus poate prea încrezător și prea deschis în aceste discuții, neluând în calcul ceea ce el deja avea: resurse financiare consistente și lucruri care erau deja puse în mișcare. Am reîntâlnit un cu totul alt om decât așa cum îl cunoscusem acum patru ani. El a fost în alegerile trecute un candidat cu un profil mai ONG-ist, un candidat nu neapărat mai pauper, dar al societății civile, acum deja se poziționează ca un candidat cu resurse, intransigent. N-am știut de fapt atunci câte resurse are, am aflat această informație ulterior și probabil că oferta mea l-a inoportunat.

În momentul în care eu mi-am anunțat candidatura, el a perceput-o mai degrabă ca pe o amenințare, în loc să o vadă ca pe o oportunitate. Până acum am stat de vorbă nu numai cu M10, ci cu mai multe forţe din zona civică sau partide noi, care vin cu oameni noi și competenți cărora nu le putem reproșa nimic. Dacă ar fi cântărit mai bine, ar fi văzut că există o oportunitate aici. Pentru că eu cred că nici USB nu are suficienți oameni ca să acopere bine sectoarele, cu cele 1.400 de secții de votare. Se știe că partidele mari au furat voturi când celelalte partide mici nu au avut observatori în secțiile de votare. În acest context, cred că nici el, niciuna dintre forțele noi - și aici pot să-i dau exemplu pe cei de la 200 pentru București sau cei de la Uniunea Creștin-Democrată din România sau platforme civice cum sunt cei din Inițiativa România - nu au aceste resurse. Împreună le-am fi putut avea, dar acest răspuns n-a venit și am tras concluzia că e dezinteresat. Mai târziu, a venit și răspunsul direct, abrupt, care nu lasă loc de negocieri, de genul „retrage-te necondiționat și susține-mă pe mine“.

Dar erați dispus la așa ceva.

Atunci eram dispus, dar cu acele condiții, în care vom fi făcut acea mișcare pentru alegerile din toamnă, care bat la ușă. În iunie sunt alegerile locale, vine vara, lumea pleacă în concedii, deja în septembrie trebuie să fim superorganizați pentru a putea ataca bine alegerile din noiembrie. Până acum nu am văzut un astfel de interes și pentru toamnă la Nicușor Dan.

În percepția publică există senzația că, de fapt, se dorește această unificare, pe de o parte, pentru a nu se diviza voturile pe dreapta, iar pe de alta, că e mai mult o mișcare anti-PSD decât antisistem.

Sistemul e o organizare transpartinică de parazitat bugete. Pentru o primă etapă, am mers la drum cu ideea de antisistem, dar dacă, mai încolo, am vedea că s-ar cristaliza votul anti-PSD, rămâne de discutat. Nu am acum un răspuns. Împreună am fi avut putere de negociere mult mai mare, să vorbim sincer, cu PNL, poate, de a aduce cât mai mulți oameni integri și competenți împreună în primării, la consilii. PSD ne-a adus de la d-l Voiculescu pe d-na Grapini. Tot PSD o aduce acum pe d-na Firea, tot din zona lui Voiculescu. Mi se pare o alegere total nefericită pentru acest oraș. Nu cred că d-na Firea are capacitatea și competența de a dezvolta Bucureștiul. Doar de a-i parazita bugetul, aici n-am nicio îndoială.

Dar Orban are mai multă capacitate și competență?

Din păcate, PNL nu a reușit să vină cu un candidat mai proaspăt. Mai mult, a venit cu un candidat care a fost ministru la Transporturi și care nu a reușit să-i dea Bucureștiului o șosea de centură modernă.

Sunteți deschiși la discuții cu PNL, eventual ajungându-se până la susținerea lui Orban, în ideea de care vorbeam, că de fapt contează mai mult votul anti-PSD decât antisistem?

Pentru București, nu știu dacă d-l Orban este mai competent și mai calificat decât d-na Firea și, în acest context de astăzi, aș fi preferat să consolidez mai degrabă mișcarea antisistem reală, reprezentată și de noi, și de d-l Dan, să atacăm efectiv primăriile și consiliile. Adică nu trebuie să renunțăm la un scop sănătos pe termen lung, de reîmprospătare a administrației din România, pentru un scop imediat, din moment ce PNL nu a reușit să vină cu un candidat mai proaspăt, mai bun.

Nu văd o diferență semnificativă între cei doi și cred că e mai bine să consolidăm această mișcare. Dar n-o putem consolida decât dacă suntem împreună.

„Mă ajută M10 și Monica Macovei ca să mă poziționez.“

Ați contactat ONG-uri și le-ați propus să vină cu candidați?

ONG-urile sunt într-o zonă de confort din care nu vor să iasă, nu-și asumă sau foarte puțini își asumă participarea directă la viața politică pentru a provoca schimbarea reală. Facem conferințe, seminarii, îi tragem de urechi pe guvernanți. Dar când vine momentul, o dată la patru ani, nu ne asumăm mai mult, nu știu din ce motiv. Știu că misiunea organizațiilor nu este una politică, dar prea puține persoane formate în mediul ONG curat își asumă mai mult decât a taxa de pe margine erorile guvernaților. Dacă în trecut persoane active în mediul ONG nu și-ar fi asumat și funcții politice, astăzi n-am fi avut nici DNA, nici ANI și statul ar fi fost copleșit de alde Hrebenciuc, Fenechiu, Voiculescu și alți infractori de genul acesta care astăzi înfundă pușcăriile. Acum încă mai avem o șansă.

Eu m-am format în anii ’90 cu 22 și cu Dilema în mână, asta e zona din care eu mă revendic civic, de-asta m-am și făcut activist în ONG. Ei, dacă ar fi să fac o comparație, e pe clivajul comunism-anticomunism... pe atunci ONG-urile își asumau o implicare mult mai activă în zona politică, cereau mai mult, se poziționau față de candidații văzuți ca fiind integri și competenți mai mult decât o fac astăzi și personalități marcante ale vieții asociative își asumau mandate politice mai ușor. Astăzi n-o mai fac suficient și e păcat. Sunt reticenți: „noi nu facem politică“. În România, politica a devenit ceva cu totul neonorabil și vrem ca lucrurile să se schimbe așa... cu noi pe margine, iar politicienii să asculte de ceea ce le zicem noi. Vrem să facem asta dintr-o poziție care nu presupune riscuri și mimăm independența. Cum poți fi independent când unii te fură, iar alții ți-i arată pe aceia care fură?

Sunt destule explicații pentru asta.

Din cauza politicienilor. Politica în sine, ca artă sau ca ocupație, nu are nimic neonorabil în ea. Practicile care s-au întâmplat în zona politică, oamenii corupți, șmecherii, combinagii și politrucii, aceștia au făcut această imagine. Și nu numai ONG-urile, dar și cetățenii simt această lehamite și sunt greu de abordat din această cauză. Dar trebuie să facă diferența, cum o fac și eu. Nu e nimic rușinos în a face politică, dacă o faci pe baze morale, clare, stabile și dacă o faci cu bune intenții și nu ai păpușari în spate care să te țină într-o lesă, să-ți pună o botniță. Deciziile pe care le iei le iei tu singur, cu conștiința ta, pe baza unor principii morale pe care ar trebui să le ai. Nu e nimic rău în a face politică. Ce e drept, politica a atras în România în special oameni care au eșuat în profesia lor și au încercat să parvină prin politică. Dar, dacă nu ne implicăm și doar ne resemnăm, nu mai avem nicio soluție. Ce încerc acum să fac este să dau un răspuns, să vin pe o zonă de acțiune colectivă, împreună cu alții să schimbăm lucrurile. Pentru că până acum fiecare am căutat soluții individuale să ne facem viața mai bună. Unii s-au retras în afara Bucureștiului, alții își fac vacanțe pe nu știu unde, își îmbunătățesc singuri traiul, se izolează într-o mașină scumpă, în loc să caute soluții în acțiunea colectivă, civică.

Să tragem o concluzie pe această parte a discuției: veți candida în cazul unui refuz din partea lui Nicușor Dan?

Da, voi candida, pentru că sunt convins că putem trece de pragul electoral și, împreună cu formațiunile cu care discut, voi încerca să aducem cât mai mulți oameni competenți și integri în primărie. E prima miză. A doua miză este să contribui la dezbatere: nu vreau să par lipsit de modestie, dacă spun că programul meu este mult deasupra ofertelor politice lansate până acum. Vin cu o viziune nouă despre cum trebuie să fie organizat Bucureștiul și ce trebuie să se întâmple în București. Dacă mai continuăm cu acest model administrativ, lucrurile nu se vor îmbunătăți.

Care e modelul administrativ pe care îl propuneți?

În primul rând, diagnosticul îl am: șapte primării într-un singur oraș, cu șase sectoare care sunt lipite unele de altele și care nu colaborează între ele nu pot duce la eficiență în administrație și eficiență economică. Dau doar exemplul cu achizițiile: achizițiile acum se fac în mod diferit la șapte primării, nu pot fi urmărite public. În lipsa transparenței, apare corupția. Important e să avem un model politic și administrativ care să ducă la unitate de acțiune, la bună coordonare și să ajungă aproape de cetățean.

Care trebuie să fie principalele calități ale unui primar?

Realismul, onestitatea și dedicația. Trebuie să înțeleagă orașul și să aibă o viziune de dezvoltare pentru oraș. Trebuie să poată gestiona complexitatea, pentru că Bucureștiul este un oraș extrem de complex, și ca administrație, și ca funcții urbane. Și să-și asume acest lucru. Eu nu vreau să pară prea idealist. Dar ce recompensă mai mare îți poți dori în viață, profesional vorbind, decât să pui un oraș pe niște baze solide și să le îmbunătățești viața oamenilor? Cred că e cea mai frumoasă și onorabilă responsabilitate pe care să ți-o poți asuma. Un salariu de primar nici nu mai contează, te dedici efectiv orașului, să-l pui pe niște baze solide. Că acum nu sunt solide, clădirile stau să ne cadă în cap, rețeaua edilitară este șubredă, pleznesc țevile RADET, orașul se dezintegrează sub interesele sistemului transpartinic de parazitat bugete. E o misiune frumoasă și importantă.

Idealismele acestea se împiedică însă în lucrurile foarte terestre. Degeaba își dorește cineva să schimbe fața orașului când sub, el la primărie, e o armată care nu știe decât să fure și să-și umple buzunarele.

În primul rând, idealismele se împiedică în bani, pentru că, știm bine, campaniile electorale costă. Citeam un articol în The Economist, care spunea că astăzi una dintre principalele amenințări ale democrației sunt banii, pentru că oamenii care sunt bine intenționați nu totdeauna au bani și nu pot să provoace ce-și doresc. Pe de altă parte, corupția. Am militat de când mă știu împotriva corupției, am fost președintele Consiliului Național de Integritate, deci face parte din identitatea mea ideea de a nu fura, de a nu lua șpagă, de a fi transparent, așa sunt croit, așa m-am format.

N-o să luați dvs. șpagă, dar vor lua ceilalți.

Ceilalți pot fi controlați. Din moment ce ești primar, poți să îți pui la punct un sistem de integritate, mai ales pe achiziții. Un punct important în programul meu este că aș introduce standarde de cost pentru fiecare categorie de achiziții. Fie că vorbim de lucrări publice, fie că vorbim de achiziții de consumabile sau de orice. Este inacceptabil ca o crizantemă să coste 300 de lei, o băncuță din parc 4.000 de lei, un puiet tei de 2.500 de lei noi. Este inadmisibil. Și atunci, pui niște standarde de cost și de calitate: nu te poți duce 20% mai sus sau mai jos de prețul pieței. Mai mult, când demarezi procedura de achiziție, poți să pui o clauză încă de când scoți contractul la licitație, nu ulterior, în care spui că acest contract este public. Vreau să-l văd și eu pe cel din Consiliu sau din Primărie care se opune unor astfel de idei și cum se explică. Eu pot să fundamentez de ce am dat standarde de cost, de ce voi fi decis ca toate contractele cu Primăria să fie publice – transparență totală. Asta este calea. Asta este ce aduc eu în dezbatere. Sunt lucruri concrete, nu mă rezum, ca alți contracandidați, să zic: scot corupția afară și n-o să mai fie ca până acum. Nu, ci vin și zic că în programul meu, dacă voi câștiga, vom face trei lucruri pe zona aceasta de eficientizare și decăpușare: 1) standarde de cost; 2) toate achizițiile și toate contractele complet transparente; 3) bugetare participativă. În sensul că ceea ce rămâne după ce acoperim nevoile de funcționare ale orașului, toate lucrările de dezvoltare se fac cu participarea oamenilor. Să-i întrebi: „Ce vrei mai mult? Unde vrei să ducem banii? Pe genul ăsta de proiect sau pe genul celălalt de proiect?“. Și atunci nu vom mai bugeta ceea ce vor cei care sunt interesați financiar să căpușeze Primăria. Bucureștiul este în acest moment un oraș împrumutat, deși este un oraș cu bani, cu economie dezvoltată. Ne-au împrumutat pentru a se îmbogăți pe ei, în loc să ne împrumutăm să punem orașul pe baze solide. În loc să investim în RADET, în Elcen și să venim cu o soluție de eficientizare ca să nu mai dăm atât de mulți bani pe gigacalorie și să fie atât de mari subvențiile, pe rețeaua tehnico-utilitară, pe consolidare de clădiri, pe un program serios de consolidare.

De unde se pot atrage bani ca să se facă toate acestea, să se consolideze, de exemplu, toate cele 2.000 și ceva de clădiri din București care se vor prăbuși la un cutremur mare?

În primul rând, trebuie să prioritizăm. OK, 2.300 de clădiri poate nu reușim să consolidam în patru ani, dar un sfert din ele trebuie să reușim să facem. Și atunci, ai Banca Europeană de Investiții, ai guvernul, care trebuie să se implice în acest program, ai bugetul Primăriei care, odată decăpușat, mai lasă spațiu de manevră. De exemplu, sunt investiții de genul celor finanțate de Planul Juncker care ar putea să finanțeze proiecte din zona energetică sau a transporturilor, precum și soluții inovatoare de consolidare. Ele vor avea un efect economic de multiplicare, pentru că e vorba și de eficiență economică. De exemplu, pe clădiri, viziunea mea nu este doar de reabilitare și consolidare. E foarte important să găsești soluții economice pentru ca ele să fie reintroduse în circuitul economic și, eventual, turistic al orașului. Centrul nostru nu este doar Aleea Lipscani, nu e doar Centrul Vechi, cu clădiri istorice. Centrul istoric al Bucureștiului este mult mai mare. Dacă ne plimbăm pe aici, în zona Căii Victoriei, a Bulevadului Magheru și intrăm pe străduțe, vedem că țesutul urban efectiv este într-o oarecare... n-aș folosi cuvântul putrefacție, dar altul nu-mi vine... în dezintegrare. Nu-ți face plăcere să te plimbi, nu ai viață economică, nu ai oameni fericiți care au businessul lor acolo și clienți care să vină pe stradă și să aibă o viață economică și culturală activă. Bucureștenii acum se refugiază în mall-uri, nu zic că e neapărat ceva rău, pentru că Primăria a eșuat în a organiza spațiul urban astfel încât să încurajeze comerțul stradal de calitate ca în alte capitale europene. Mediul privat a reușit să subordoneze unor interese comerciale viața de timp liber, pe care mult mai bine ar fi trebuit să o facă administrația, Primăria Bucureștiului sau primăriile de sector. Și de aceea bucureștenii stau ore întregi în mașină, n-au contact cu orașul, nu simt orașul. Transportul alternativ îți permite mult mai bine să simți orașul, mă refer la biciclete aici. De aceea, primul meu punct din program este să redăm bucureștenilor plăcerea de a trăi în orașul lor.

Să revenim la proiectul integrat, la desființarea sectoarelor. A fost așa-numita lege a Capitalei, care propunea cam același lucru, dar care a întâmpinat o mare opoziție, cu argumente mai mult sau mai puțin consistente.

În ultimii 15 ani, au existat trei versiuni de lege a Bucureștiului, elaborate de către experți din cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, care nu erau rele. Am vorbit cu acești oameni și i-am întrebat ce s-a întâmplat. Mi-au zis foarte simplu, într-o discuție pe un hol de minister: „păi, vă așteptați ca ăștia să vrea să facă așa ceva?“. Politicienii și partidele din sistem gândesc așa: dacă nu iau eu Primăria mare, măcar îmi pică și mie un sector-două acolo. Bugetul unui sector este de două-trei sau cinci ori mai mare decât bugetul unui județ din țară, despre asta vorbim. De exemplu, în Sectorul 1 există 78.000 de persoane juridice care plătesc taxe și impozite locale. În Sectorul 5 există doar 15.000, dar oricum bugetele sectoarelor sunt foarte mari. Și atunci, n-a fost niciun partid din sistem interesat, pentru că, dacă ar fi pierdut Primăria mare, ar fi pierdut tot, dar așa măcar le-ar pica la jocul electoral un sector pe care să-l paraziteze: ei speră că vor câștiga mereu măcar un sector sau două. De aceea nici nu colaborează între ei și fac achiziții separat și nu sunt interesați. Fiecare vrea să fie lăsat singur ca să căpușeze cu forțele proprii sectorul, n-au chef să se uite cineva la ei în bugetul de achiziții și pe cum bugetează în general. Asta este explicația.

Eu propun o regândire a competențelor, care acum sunt suprapuse: dăm de două ori bani acum pentru același lucru și ajungem la situații aberante în care o stradă aparține de administrația de la primăria mare, un trotuar aparține de primăria dintr-un sector, iar un alt trotuar de primăria din alt sector. Nici transportul nu poate fi fluidizat suficient, pentru că, de exemplu, parcările sunt gestionate și de către cele șase sectoare, și de către Primăria Bucureștiului. În acestă formulă administrativă nu se poate gândi un proiect integrat pe zona de parcări și de fluidizare a traficului.

Care ar fi pașii? Veți propune bucureștenilor eventual un referendum?

Acum am diagnosticul: e clar că nu funcționează. Ne uităm comparativ la ce modele de dezvoltare urbană există în capitalele asemănătoare Bucureștiului în Europa, venim cu un model care să fie aplicabil funcțional în București, îl punem în dezbatere cu urbaniști, arhitecți, oameni care se pricep la geografia populației, deci efectiv experți. Gândim foarte bine sistemul acela ca să fie simplu, să fie ușor de aplicat de către administrație și ușor de înțeles de către oameni. Nu numai administrativ, dar și politic trebuie regândit.

Cum vă finanțați campania?

Acum sunt candidat pe speze proprii. Mă ajută M10 și Monica Macovei ca să mă poziționez.

Sunteți membru M10?

Nu sunt membru M10, am ajuns candidat independent tocmai pentru a obține susținere din mai multe părți. Dau săptămâna viitoare drumul la o campanie de strângere de fonduri, să vedem ce fonduri voi reuși să atrag.

Lega e cât se poate de neclară, din păcate. Deja suntem în campanie, vedem corturi și bannere peste tot. Nu știu dacă toți au mandatari financiari pe cheltuielile pe care au început să le facă sau cum le fac, cum se susțin. Evident, legislația a fost făcută pentru a favoriza partidele clasice, mai ales prin faptul că își vor lua bani de la buget pentru a-și acoperi inclusiv cheltuielile din trecut. Se pot împrumuta acum și li se dau banii aceștia înapoi de la buget.

Cum vedeți până acum evoluția acestui guvern tehnocrat?

Trecând peste faptul că în jurul premierului sunt mai mulți oameni cu care am afinități și cu care chiar sunt prieten, oameni cu totul onorabili, lucrurile stau cam așa, o să fiu foarte franc. După mine, sunt oameni foarte faini, oameni noi, aduși de la Bruxelles. Cam jumătate dintre miniștri mi se pare că sunt absolut OK și aici aș evidenția-o pe d-na Prună, care pentru mine e un mic erou acum în acest guvern, dar și alții, deci jumătate dintre miniștri sunt OK, sunt acei oameni de care avem nevoie. Jumătate sunt puși de partide, de UNPR, dacă ne gândim la d-l Tobă. Și există un conflict, cel puțin în guvern, între cei care vor să facă rapid ceva, să pună o direcție în guvernare și cei care se opun. La nivelul următor, al secretarilor de stat, cam două treimi au rămas aceiași. Lucrurile nu mai arată la fel de bine ca în colegiul guvernului, acolo unde deciziile se iau împreună. Mai mult, la nivelul trei, la directorii de direcții, care și ei au fost puși politic, lucrurile arată și mai prost. Deja suntem în martie și, din câte am simțit prin ministere, acei oameni vechi în aparatul administrativ, cei care au rămas acolo, joacă la trecerea timpului, adică găsesc o grămadă de argumente ca să frâneze inițiative pe care miniștrii tehnocrați le iau, pe modelul că „am schimbat atâția miniștri în viața mea, am să te schimb și pe tine“. Este o mare rezistență în sistem. Mare! Mă aștept la rezistențe similare și în Primărie. Dar cred că am ac de cojocul lor.

Pentru alegerile parlamentare cum vedeți această coaliție? Un soi de Convenție Democrată cum era în anii 1990?

În afară de mesajul pe care se bazează programul meu, am acest al doilea mesaj: hai să facem această coaliție pentru alegerile din acest an, dincolo de locale. În acest moment, îmi doresc foarte mult să se întâmple acest lucru și va depinde foarte mult și de scorul pe care îl voi scoate eu și cei care mă susțin ca să se concretizeze acest plan. O spun foarte franc: dacă vom reuși acum în alegerile locale, vom avea suficient combustibil ca să dăm drumul la o astfel de construcție și pentru toamnă. Dacă nu, nu! Dacă nu voi avea suficientă tracțiune și forță să-i conving și pe alții că e necesară această coaliție și nu voi scoate un scor bun, nu pentru că nu aș avea un program bun, ci pentru că nu am avut forța financiară și de mobilizare pentru a promova suficient această idee, atunci n-o voi face. Este și un test pentru mine.

Vedeți dvs., sunt două tipuri de candidați sau de politicieni. Mă bag acum și pe mine în categoria politicieni. Și anume: 1) sunt politicienii de profesie, care sunt finanțați mai mult sau mai puțin ascuns sau care au salarii prin parlament, prin guvern și 2) sunt candidații independenți, care au o viață profesională și poate o familie de întreținut. Eu am putut acum să am un oarecare confort financiar, pe ce am strâns de-a lungul timpului, ca trei luni să mă desprind parțial de viața mea profesională. Dar eu, neavând pe cineva în spate, n-am să pot face treaba asta la nesfârșit. Nu mă retrag pentru că abandonez, ci e vorba efectiv de ceea ce îmi pot permite, cât îmi pot permite să duc această luptă.

Interviu realizat de ANDREEA PORA