Pe aceeași temă
Cum ati luat legatura cu disidentii?
Imediat am observat ca am foarte multe in comun cu ambasadorul Marii Britanii, Hugh Arbuthnott. El m-a pus in legatura cu contactele sale, cu oameni foarte interesanti, precum Andrei Plesu, familia Oroveanu, Mariana Celac, familia Dinescu. Hugh Arbuthnott i-a invitat pe acesti disidenti in propria sa casa la o piesa de Shakespeare interpretata de doi actori londonezi. Eram si eu prezent, dar si unii romani suspecti, precum domnul Rosu, director adjunct in Ministerul Roman al Afacerilor Externe. Ulterior, acest om, dupa ce a aflat ca am intalnit-o pe Doina Cornea, m-a intrebat: "De ce voi, ambasadorii, doriti sa o vedeti pe femeia aceea din Cluj?". Nici macar nu dorea sa ii pronunte numele. I-am replicat ca am dreptul sa imi aleg propriii mei prieteni. "Dar de ce nu ati venit la noi, la Ministerul Afacerilor Externe, daca doreati sa aflati lucruri despre Romania?" "Apreciez oferta dumneavoastra, dar imi pot procura si personal aceste informatii", i-am spus. Am stabilit contacte si legaturi permanente cu disidentii mentionati anterior, ii invitam deseori duminica la resedinta mea, sa servim masa impreuna. Pentru mine aceste intalniri erau foarte importante si cred ca si pentru ei. Mircea Dinescu nu ceruse voie autoritatilor sa ma viziteze, asumandu-si riscul de a suferi eventualele consecinte, pe care le-a si suferit probabil in perioada de dupa aprilie 1989, cand a fost arestat la domiciliu. Dinescu era fantastic, pentru ca nu era intimidat. Cand a venit la resedinta mea din strada Atena, impreuna cu Masa, sotia lui, erau militieni care supravegheau casa si care te legitimau. Cred ca de foarte multe ori oameni care doreau sa ma viziteze au fost opriti de militieni. Dar Mircea le-a spus foarte hotarat: "Am fost invitat de ambasador", si ei au fost cei care au fost intimidati de el. Odata, a intrat in casa si apoi s-a intors si a tipat la militian: "Vedeti ca mai vin doua cupluri, sa le lasati sa intre!".
Cum l-ati ajutat pe Mircea Dinescu?
La inceputul lui 1989, Mircea Dinescu a fost intervievat de un jurnalist parizian de la Libération, cred ca in februarie, iar acel interviu a devenit faimos. Jurnalistului ii era teama sa poarte interviul asupra sa, ii era frica sa nu fie perchezitionat si sa ii fie confiscat interviul. Asa ca l-a lasat acolo, acasa la Dinescu. Nici nu era finalizat. Mircea Dinescu m-a anuntat ca avea sa imi dea ceva si am fost eu insumi acasa la el; mi-a dat interviul si mi-a spus ca ar fi minunat sa il expediez la o adresa din Paris. Singurul lucru pe care puteam sa-l fac era sa il expediez prin intermediul valizei diplomatice, ceea ce era complet interzis, pentru ca nu poti sa trimiti prin curier diplomatic scrisori personale ale altora. L-am pus intr-un plic si l-am expediat la Haga prin curier diplomatic. Astfel interviul lui Dinescu a ajuns la Libération si am fost fericit pentru asta. A mai fost un lucru foarte interesant, cand, spre sfarsitul anului, nimeni nu l-a mai putut vedea pe Dinescu. Aici intervine atasatul cultural al Ambasadei Poloneze, pe care l-am intalnit la o receptie culturala la Ambasada Cehoslovaciei si am vorbit cu el. Era foarte critic la adresa Romaniei, lucru interesant la un diplomat al unei tari comuniste. In septembrie 1989, mi-a spus ca vrea sa ma vada si a venit la mine cu un plic cu materiale de la Dinescu. Mi-a spus ca fiul lui mergea la aceeasi scoala cu cel al familiei Dinescu, asa ca sotia lui a intrat in legatura cu soacra lui Mircea Dinescu, care i-a dat acest plic, in care era literatura. Acesta a fost al doilea lucru pe care l-am expediat in Europa pentru Dinescu.
Oricum, am trimis rapoarte detaliate in Olanda despre disidenta. In ambasada mea nu erau precedente in a raporta asupra disidentei. Predecesorul meu nu i-a cunoscut, nu a dorit sa ii cunoasca cu adevarat, a avut numai contacte cu oficiali.
(Fragment dintr-un interviu publicat in 22 in nr. 52 / 929 din 21 decembrie 2007)
