Conflict la INMER

Bogdan Glavan | 28.06.2005

Pe aceeași temă

In ianuarie 2004, Adrian Nastase, pe atunci prim-ministru, decidea infiintarea Institutului National pentru Memoria Exilului Romanesc. O decizie mult comentata la vremea respectiva, intrucat tentativa premierului Adrian Nastase si a PSD de a imblanzi exilul romanesc in vederea alegerilor aparea ca evidenta, mai ales privind spre bugetul acordat cu generozitate. Se spune insa ca Adrian Nastase ar fi fost avertizat cu franchete: “exilul nu te va vota niciodata”. Ceea ce s-a si intamplat. A parut cel putin nefiresc faptul ca guvernul Nastase a preferat sa infiinteze o unitate noua, atata vreme cat exista Institutul Roman de Istorie Recenta (fondat pe banii guvernului olandez si perfect ignorat de statul roman), cu un program special privind istoria exilului romanesc. Sau Memorialul Victimelor Comunismului si Rezistentei de la Sighet (fondat cu eforturile supraomenesti ale Academiei Civice), care ar fi putut sa inglobeze perfect si onorabil chestiunea exilului. Recent, la varful INMER s-a produs un seism: presedintele in functie, Dinu Zamfirescu, a recomandat revocarea din functie a lui Adrian Niculescu, vicepresedinte, fapt pus in aplicare de premierul Tariceanu. Cum la originea conflictului stau chestiuni de ordin institutional, am consemnat mai jos punctele de vedere ale celor doi. (Rodica Palade)

ADRIAN NICULESCU
Ordinul de incinerare e de vina!
La 14 iunie, orele 16, directorul administrativ al INMER m-a cautat în birou si, spre stupoarea mea, mi-a înmanat decizia de revocare din functia de vicepresedinte al institutului, semnata de primul ministru, d-l Calin Popescu-Tariceanu, contrasemnata de ministrul Culturii, d-na Mona Musca. Decizia, purtand nr. 360, din 8 iunie 2005, începea astfel: “Avand în vedere propunerea formulata de presedintele INMER, prin adresa înregistrata la Secretariatul General al Guvernului sub nr. 20/5809/M.A.V., din 31 mai a.c. (...) d-l A. Niculescu se revoca”. Evident, o astfel de formulare nu putea decat sa ma lase perplex, întrucat, în loc de motivatie, se afla o sigla de document care nici pana azi nu mi-a fost adus la cunostinta. Cu alte cuvinte, nu cunosc argumentarea demiterii mele.
Singurul lucru pe care-l stiu este ca la originea gravului diferendum dintre mine si d-l Dinu Zamfirescu, presedintele INMER, care acum a propus destituirea mea, se gaseste cazul Arhivei Gane. Despre ce este vorba? In martie 1985, la Paris, regretatul arhitect exilat St. Gane a înfiintat Asociatia pentru Protectia Monumentelor si a Siturilor Istorice din Romania, cu scopul de a denunta lumii întregi demolarile ceausiste. In aprilie, revenit de la Napoli, unde ma aflam la o bursa, am fost primit si eu in Asociatie. Ulterior am devenit delegat al Asociatiei in Italia, unde lucram la Universitatea Catolica. Asociatia si-a constituit o arhiva la care, de altfel, am contribuit si eu. Stefan Gane a decedat in vara lui 1988, iar Asociatia si Arhiva au fost preluate de catre ing. Pierre Rosetti, tot din Paris, insa faptul acesta nu era prea cunoscut. In 2004, eu am “descoperit” unde se afla.
Repatriat din 1996, în iunie 2000, împreuna cu d-l Dinu Zamfirescu, am fondat, cu sediul la mine acasa, Asociatia Fostilor Refugiati Politici, sub presedintia de onoare a d-lui N. Djuvara, cu statut de ONG. Asociatia a fost nucleul pe baza caruia a luat fiinta, in 2003, la propunerea mea, INMER, ca institutie a statului roman. Elaborand statutele, ideea de la care am pornit în initiativa mea a fost ca statul, si nu privatul, este cel care a creat, in anii totalitarismului, exilul. Statului îi revenea, deci, în viziunea mea, sarcina de a rezolva problemele pendinte ale fostului exil. Asa s-a nascut INMER. Tot eu am cerut insistent, o vara intreaga, in ciuda opozitiei unor prieteni ca Mihnea Berindei sau Emil Hurezeanu, ca d-l Zamfirescu sa fie presedinte. Scopul esential al noii institutii, unica în toate tarile ex-comuniste, este acela de a aduna laolalta toate marturiile deceniilor de exil, de a constitui un veritabil “depozit legal retroactiv” pentru toate publicatiile refugiului romanesc si de a sprijini institutiile fostului exil, in principal marea Biblioteca de la Freiburg. Aducerea in tara a arhivelor din exil, care altfel ar ramane de izbeliste (cazul scrisorilor aruncate la un metrou parizian, vezi Cotidianul, 13 ianuarie 2003, a stat la baza demersului meu), este, asadar, una dintre menirile noastre fundamentale.
In acest sens, in vara 2004, dupa ce am identificat locul unde se pastra, am plecat într-o misiune oficiala INMER, cu scopul de a recupera, cu acordul d-lui P. Rosetti si dupa o investigatie preliminara a istoricului Matei Cazacu, Arhiva Gane. Arhiva, care se gasea in pivnita d-lui Rosetti, desi suferise o inundatie, se afla, totusi, intr-o stare ce, neindoios, o facea apta cercetarii stiintifice si reproducerii ei si pe alti suporti tehnologici moderni. Extrem de putin era de neexploatat. Am adus intreaga arhiva, incredintata mie cu acte de catre d-l Rosetti, in trei valize personale, la INMER, si am depus-o acolo. In repetate randuri, public, din august pana in martie, am solicitat d-lui Zamfirescu sa ne apucam de lucru la aceasta arhiva. De fiecare data, d-l Zamfirescu a temporizat, invocand nevoia de materiale de protectie si alte urgente. La 16 martie a.c., spre totala mea uluire, am aflat, strict intamplator, ca documentele Gane urmau sa fie duse la incinerat, fara nici un fel de act justificativ, la ordinul d-lui presedinte si, mai ales, fara ca eu sa fiu, catusi de putin, în prealabil informat si cu atat mai putin consultat, desi eram responsabilul stiintific al institutului (mentionez ca sunt singurul doctor in istorie!) si direct implicat in problema. In treacat, mi s-a spus ca se efectuase o triere in mai putin de o ora a celor trei valize cu documente (o imposibilitate materiala!), in ziua de 1 martie, dar fara stirea mea, desi eu ma aflam si lucram in institut... S-au retinut atunci numai documentele impecabile, analizate strict dupa criteriul simplei stari materiale. Ca si cum numai asta ar conta, nu si continutul. Restul a fost destinat incendierii. Acel rest era insa material pretios! Imediat, m-am precipitat jos si am blocat fizic masina care urma sa plece spre crematoriu. Erau doua valize arhipline, cam trei sferturi din arhiva. Dintr-una din valize am scos la intamplare cateva documente in stare buna, scrisori de la arh. S. Cantacuzino (Londra), Dinu Giurescu, Ioana Bratianu, Sanda Budis etc. Am cerut ca tot materialul sa fie dus inapoi spre a fi reexaminat. D-l Iulian Minzu, cel insarcinat cu transportul, i-a telefonat d-lui Zamfirescu. Am vrut sa vorbesc cu el, ca sa inteleg ce se intampla, dar mi-a raspuns foarte urat.
De-abia ulterior, pe 18 martie, d-l Zamfirescu a emis dispozitia scrisa, cu nr. 63, privind “distrugerea prin incendiere” a documentelor socotite de acesta “degradate si inutilizabile”, cu termen “pana la 22 martie ora 17”. Nici aceasta nu mi-a fost comunicata, am gasit-o tot intamplator, luni, 21, dupa-amiaza. Cum era o chestiune de ore, m-am adresat imediat d-nei ministru Musca pentru a opri incendierea, ceea ce a si facut. Am adus cele doua valize in biroul meu, sub cheie, pentru a le salva. Apoi, la sugestia conducerii Ministerului Culturii, le-am dus la Muzeul Arhitecturii Romanesti, predandu-le, pe 29 martie, in virtutea imputernicirii d-lui Rosetti, prorectorului Universitatii de Arhitectura, d-l N. Lascu, care le-a primit cu interes si unde vor fi in curand valorificate. In 30 martie a fost convocata o sedinta a Consiliului de Administratie pentru a ma condamna pentru cazul Gane. Am contestat competenta, pe aceasta chestiune precisa, a CA, compus, cu exceptia mea, din 4 persoane fara pregatire istorica, si am cerut convocarea Colegiului stiintific. Acest for, a carui convocare am solicitat-o oficial de mai multe ori, ultima data pe 7 iunie a.c., nu a mai fost convocat din decembrie 2004.
Normal era ca presedintele unui institut menit sa stranga si sa protejeze marturiile exilului sa trimita la incinerare documentele date in pastrare? De-aici a inceput totul. Nici macar atunci cand d-na ministru Musca a propus un dialog de reconciliere in trei, d-l Zamfirescu nu a acceptat. Asa s-a ajuns la situatia actuala.
Orice alta justificare a demiterii mele constituie numai pretexte si pure speculatii.

DINU ZAMFIRESCU
Nici o hartie din Arhiva Gane nu a fost distrusa
La recomandarea dvs., Adrian Niculescu, adjunctul dvs., a fost revocat din functie de catre primul ministru. Pentru ce ati formulat acea recomandare?

Trebuie sa spun ca acest institut s-a creat in mare masura gratie lui Adrian Niculescu, care a pistonat la fostul prim-ministru, la fostul ministru al Culturii, pana s-a facut aceasta treaba. De cand a fost creat acest institut, in ianuarie 2004, el nu a mai avut nici un fel de activitate practica.
D-l Niculescu avea o fisa a postului, avea niste sarcini trasate de dvs.?
Sigur ca da, in calitatea lui de vicepresedinte, el trebuia sa se ocupe de cercetare. Or, nu s-a ocupat de nimic. Ma rog, avea la dispozitie o masina a institutului, calculator, tot ce trebuie unui demnitar, pentru ca e asimilat cu subsecretar de stat.
Postul dvs. e de secretar de stat?
Da. In 2004, prin iulie, el a adus de la Paris asa-zisa Arhiva Gane, a unui arhitect care a creat o Asociatie a Monumentelor si Siturilor Istorice din Romania, atunci cand incepusera distrugerile bisericilor si ale satelor. Aceasta arhiva a fost mentinuta in Franta in conditii foarte proaste. Erau doua valize pe care le-a aruncat intr-un dulap si sase luni de zile nu s-a preocupat deloc de aceasta arhiva. Am apelat la un specialist, care a spus ca sunt nocive pentru sanatate si trebuie mai intai tratate. Aceste documente n-au fost nici un moment inregistrate la institut, pentru ca nu se stia ce este acolo. Dupa ce s-a facut acest tratament, cu acest specialist si cu alte doua persoane din aparatul stiintific am constatat ca cea mai mare parte erau documente la care se faramita hartia, erau lipite fotografii care nu puteau fi exploatate in nici un fel. S-a facut o selectie, in doua categorii: unele, utilizabile, care ar fi urmat sa fie inca o data supuse altor tratamente, si altele total inutilizabile, pentru care specialistul a recomandat arderea. Cand le duceau cu o masina a institutului, a aparut si Adrian Niculescu, care a oprit transportul si a adus hartiile in birou. A amestecat cele doua categorii, le-a bagat in doua sacose si a plecat cu ele. Urmarea e ca mi-a facut o reclamatie la ministrul Culturii, Mona Musca, care nu era in tara, si s-a adresat secretarului de stat Nitulescu, care ne-a trims o adresa: “opriti orice distrugere si dati-mi o nota informativa”. I-am facut o scrisoare explicativa ministrului, pe care am adresat-o si primului ministru. Dupa cateva zile, primim o adresa din partea ministerului, semnata de Mona Musca in care spune: “va recomand sa va adresati laboratorului de patologie de la Biblioteca Nationala a Romaniei, ca sa vada ce e cu aceste hartii” si “opriti orice fel de distrugere”. Eu o anuntasem ca n-am distrus nimic. I-am cerut atunci lui Niculescu printr-o adresa sa aduca acele documente, ca sa poata fi cercetate. El nu a dat curs acestei solicitari, in schimb mi-a facut o adresa in care imi spune: “va cer sa-mi aratati care este adresa pe care ati trimis-o la minister”. Dupa aceea, el a inceput sa discute in dreapta si-n stanga, cu cei mai cunoscuti istorici, ca eu am vrut sa distrug niste arhive de interes national.
N-ati incercat sa stingeti conflictul pe cale amiabila?
Eu speram sa avem o discutie. Nu trebuie uitat ca in Franta l-am promovat. Pe de alta parte, Adrian nu venea la institut decat una sau maximum doua ore pe zi. Sau erau zile cand nu venea deloc.
Exista o scrisoare adresata premierului, ministrului Culturii si dvs. de catre Lorenzo Rentzi si Roberto Scagno, membri in Consiliul stiintific al INMER, carora le-ati raspuns pe “un ton arogant”, ton “care lezeaza demnitatea noastra profesionala si pune o serioasa ipoteca asupra prezentei noastre in Consiliul stiintific”.
Eu am o prima scrisoare pe fax de la ei, pe care, de fapt, a redactat-o Adrian, pentru ca ei au fost in legatura, dupa cum reiese din notele de telefon. Iata ce scriau in acel prim fax: “Am aflat cu oarecare preocupare ca ati avea intentia de a-l inlatura din functia sa de vicepresedinte pe d-l prof. Adrian Niculescu si chiar ati fi solicitat in sensul acesta interventia primului ministru Tariceanu. Stim ca exista anumite divergente de opinie intre dvs. si prof. Niculescu. Fiind departe si neavand posibilitatea de a obtine informatii sigure si echilibrate, am preferat pana acum sa nu intram in aceasta disputa. In fata unei posibile destituiri a prof. Niculescu, ne simtim obligati sa facem apel la dvs., cerandu-va sa renuntati la aceste intentii (...) Inlaturarea prof. Niculescu ar starni o profunda contrarietate si nedumerire printre intelectualii din strainatate care urmaresc evenimentele din Romania”. Si noi am raspuns: “Am primit cu surprindere faxul dvs., mai ales ca nu am avut placerea sa va cunosc, desi eu am fost acela care v-am numit, chiar daca nu sunteti istorici, in Consiliul stiintific al INMER, la insistentele amicului dvs., d-l lector universitar dr. Adrian Niculescu. Inteleg preocuparea pe care o aratati fata de prietenul dvs., totodata preocupare fata de situatia institutului nostru, exprimata pentru prima data de la numirea dvs., pana in prezent aratandu-va cu totul dezinteresati de activitatea noastra. Disputa interna intre d-l Niculescu si mine a inceput de la chestiuni de ordin profesional, care puteau fi reglate printr-o simpla discutie bilaterala. D-l Niculescu a ales insa alta cale si a inceput o reclamare a mea, pentru un fapt derizoriu, direct la ministrul de resort. In plus, mi-a creat o atmosfera insuportabila, inducand in eroare istorici din Romania asupra faptelor, carora le atribuie o importanta care depaseste cu foarte mult realitatea (...) “.
In scrisoare mai scrie: “in cei aproape doi ani de presedintie ai d-lui Zamfirescu nu am fost invitati niciodata la reuniunile Consiliului stiintific si nici nu am fost tinuti la curent printr-o forma oarecare de comunicare cu activitatile institutului”.
Activitatea acestui Consiliu stiintific sau Colegiu stiintific are rol consultativ, nu este deliberativ - primo. Secundo: adunarile acestui consiliu dureaza doua-trei ore maximum, cand au loc. La ultima adunare, mi s-a spus: “nu ne mai convocati pana nu stim exact care sunt posibilitatile dvs. bugetare”, pentru ca ei trebuie sa analizeze anumite proiecte.
Dar ei se plang ca nu i-ati informat niciodata referitor la activitatile institutului.
1) Noi scoatem o revista - Caietele INMER - care reflecta activitatile noastre si pe care le-o trimitem in mod regulat. 2) D-l Niculescu a tinut contactul telefonic cu ei, pentru ca am notele de telefon cu numerele lor, convorbiri in care presupun ca le-a spus si despre institut. As dori in final sa precizez ca nici un act si nici o hartie din asa-zisa Arhiva Gane nu au fost distruse si ca d-l Adrian Niculescu imi face un proces de intentie specific unei mentalitati comuniste. (R.P.)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22