Pe aceeași temă
Consiliul Naţional de Coordonare al PDL a respins criteriile de integritate propuse de dvs., de Monica Macovei şi de Sever Voinescu. Vă aşteptaţi la această înfrângere?
Sincer, nu. În comisia de statut a existat un acord al cvasitotalităţii membrilor, în BPN convocat lunea trecută, de asemenea, cu excepţia d-lor Boureanu şi Gheorghe Ştefan, ceilalţi membri au părut să fie mai degrabă favorabili acestei decizii. Cu alte cuvinte, erau semne încurajatoare, toată lumea aplauda aceste idei. Până sâmbătă, când s-au pronunţat cei din teritoriu.
Liderii partidului, Boc, Blaga, Videanu, v-au încurajat?
Da. Şi mai mult decât atât, argumentau asupra nevoii de a face aceste lucruri. Era evident din ce spuneau că doresc să facă aceste modificări şi că în mod clar le susţineau.
Ce s-a modificat între timp? De ce aceşti lideri şi-au schimbat atât de radical opinia?
Cred că e vorba de această presiune venită din teritoriu, presiune care s-a făcut evident în Colegiul Director de vineri şi care a fost pusă în scenă şi exprimată dramatic, uneori, în Consiliul Naţional de Conducere. O presiune a teritoriului care ne arată de fapt că în acest moment autoritatea în PDL e situată mai degrabă la acest nivel decât în instanţele sale de conducere.
Cum vă explicaţi totuşi scorul atât de scăzut?
Partidele de la noi, nu doar PDL, au tentaţia unanimităţii şi a construirii unor majorităţi zdrobitoare. Sigur că în privat, pe culoare, oamenii îţi spun: e bine să facem cum spuneţi voi. Cu toate astea, merg în direcţia generală. Sigur că se adaugă aici poate şi un alt aspect. Cred că e şi un vot politic, în sensul în care e vorba de o ocazie în care vocile disidente în PDL au fost admonestate. Partidele, mai ales atunci când sunt în criză, îşi doresc asemenea ocazii în care să admonesteze disidenţa.
Cu toate acestea, au votat împotrivă oameni care, cel puţin declarativ, susţineau criteriile, mă refer la Teodor Baconschi, Raluca Turcan, Sulfina Barbu, chiar şi la Emil Boc. Cum vă explicaţi?
În primul rând, aş vrea să salut faptul că rezistenţa maximă a fost asumată de Emil Boc. Din informaţiile pe care le am, a fost ultimul care a cedat în cadrul Colegiului Director dintre cei care iniţial susţinuseră aceste idei. Pe de altă parte, aş vrea să observ că avem surpriza să descoperim că persoane care afirmă anumite lucruri în public votează contrar. Avem un conflict între o etică a convingerilor şi, respectiv, universul declaraţiilor. Pentru că, atunci când declaraţiile contrazic voturile, sigur că nu e la mijloc decât un vot oportunist. Îmi pare rău să spun acest cuvânt, dar cred că el se potriveşte situaţiei pe care o descriem. Nu persoanele m-au decepţionat, ci constatarea acestui fenomen de instabilitate şi fragilitate a opiniilor. Un partid care pretinde că face modernizarea ţării şi care este alimentat de opinii atât de fragile, nu are, o spun cu părere de rău, foarte multe şanse să-şi atingă obiectivele. Pentru că, dacă într-un caz precum acesta, etic foarte dificil şi greu de gestionat, lucrurile arată aşa de fragil, pot să cred că, atunci când e vorba de decizii încă mai complicate care ţin de amenajarea societăţii, de construirea unor sensibilităţi publice, de definirea unor reguli fundamentale, putem asista la tragedii.
S-au putut auzi atacuri extrem de agresive, unele mergând până la ameninţări. Credeţi că se conturează o viitoare sancţionare a dvs.?
Sunt două variante. Există această perspectivă foarte simplă, în care ni se spune că dacă nu îmbrăţişăm tăcerea primim sancţiunea. Există şi o altă variantă, cea în care asemenea discursuri, poate sună paradoxal, dar aşa stau lucrurile în organizaţiile politice, sună ca invitaţii la cooperare. Mi-e teamă că mulţi dintre colegii noştri consideră că voci critice precum a mea, a Monicăi Macovei, a lui Sever Voinescu ar trebui recuperate doar pentru a fi un soi de exponate de vitrină. Eu am anunţat foarte onest de mult timp că nu voi accepta să joc un asemenea rol şi dacă unii dintre colegii mei cu mai multă sau mai puţină experienţă în partid cred încă în acest scenariu al instalării noastre în vitrină se înşală amarnic. Am spus-o cu mult înainte să fie vorba de vreun congres: nu-mi doresc nicio responsabilitate care să nu fie bazată pe competiţie.
Nu veţi accepta niciunul dintre dvs. să fiţi în echipa viitorului preşedinte al PDL, indiferent cine va fi el?
Vorbesc pentru mine. Nu voi accepta niciun fel de poziţie care să fie bazată pe un compromis compromiţător, şi anume pe acest rol de decor într-o vitrină în care peisajul este de fapt dezolant. Nu mă interesează rolul de intelectual de serviciu. Mă interesează ca PDL să aibă un comportament civilizat, să aibă idei îndrăzneţe, care să fie capabile cu adevărat să schimbe în bine societatea.
Mă interesează să găsim soluţii pentru a depăşi politica de austeritate printr-o politică de creştere, printr-o politică liberală, care să ia în seamă energiile oamenilor autonomi din această ţară.
Nu mă interesează în niciun fel o negociere care să-mi aducă un post de membru în conducerea PDL.
* * *
Cosmetizare
Am propus şi o reamenajare a statutului care să ne separe clar de cel pe care fostul PD l-a avut în trecut şi pe care l-a reamenajat ici-colo, mai ales în urma cuplării cu PLD. Pentru că, în mod fundamental, statutul PD era inspirat de statutul Partidului Socialist francez, asta a fost inspiraţia la acea vreme şi au rămas urme ale retoricii socialiste. Ceea ce a rezultat acum este o cosmetizare, fără ca ansamblul să aibă coerenţă.
Antijustiţie
Într-un mod covârşitor, membrii PDL nu cred că justiţia funcţionează.
S-a spus că întreg mecanismul de producere a dreptăţii, de la ancheta procurorilor până la funcţionarea instanţelor, este afectat de intervenţia adversarilor noştri politici. Că nimic din ceea ce înseamnă justiţia din România nu este funcţional, că e profund corupt şi e politizat. De fapt, acesta este pe fond mesajul transmis de colegii noştri de la PDL.
* * *
Să înţeleg că veţi merge înainte pe ideea moţiunii.
Cred că nu avem alternativă în acest moment. Este raţional să căutăm alcătuirea unei asemenea moţiuni. Suntem obligaţi să facem această încercare. Dacă nu vom găsi nici măcar 35 de oameni care să susţină ceea ce publicul liberal, publicul de dreapta din România aşteaptă, înseamnă că PDL are cu adevărat o problemă. Eu cred că traducem destul de bine aşteptările acestui public de dreapta. Şi eu, şi colegii mei am construit în cadrul societăţii civile din România, plecând de la aceste sensibilităţi modernizatoare de dreapta, şi încercăm să facem asta în cadrul unui partid. Dacă vom descoperi că în PDL nu există nici măcar 35 de persoane care să respire această aşteptare a societăţii româneşti, atunci sigur că avem o problemă.
Vorbind acum de contraargumentele aduse de cei din PDL, şi anume că justiţia nu o face procurorul, ci judecătorul, dar mai ales că PDL riscă să fie destructurat pentru că mulţi primari şi unii parlamentari ar fi fost excluşi din partid, totuşi, din punct de vedere pragmatic, nu stau aceste argumente în picioare?
Dacă ne uităm lucid la ce s-a întâmplat în aceste zile, concluzia pe care o putem trage rezonabil este aceea că, într-un mod covârşitor, membrii PDL nu cred că justiţia funcţionează. Semnalul extern dat de această decizie este colosal. Pentru că noi suntem în situaţia în care încercăm să convingem pe plan extern, înainte de toate pe partenerii noştri europeni, că justiţia din această ţară merge.
S-a spus că întreg mecanismul de producere a dreptăţii, de la ancheta procurorilor până la funcţionarea instanţelor, este afectat de intervenţia adversarilor noştri politici. Că nimic din ceea ce înseamnă justiţia din România nu este funcţional. De fapt, acesta este pe fond mesajul transmis de colegii noştri. Sigur că acestui mesaj i se adaugă teama de a pierde un număr dintre colegii noştri. Unii au spus 200 de primari, dar nimeni nu a venit cu lista, alţii spuneau că ar fi 30, dar nici aceştia nu au venit cu lista. E vorba de teama că între 30-200 de primari din această ţară ar putea fi suspendaţi pentru că au fost trimişi în judecată şi ar trece repede la USL, care ar câştiga în acest fel. Observaţie care, iarăşi, pe fond, este că, la fel cum adversarii ar putea miza pe oameni corupţi câştigând, şi noi trebuie să facem acelaşi lucru. Nu cred că cei care se ocupă de funcţionarea mecanismului de cooperare şi verificare vor fi încântaţi să vadă cum anume privesc în bloc membrii principalului partid de guvernământ chestiunea dreptăţii. Pentru că mesajul, repet, este acela că justiţia e profund coruptă şi e politizată.
Problema de fond a fost: milioane de voturi versus 200 de primari bănuiţi de corupţie. Ambele sunt însă doar ipoteze de lucru.
Eu am spus că avem de ales între 200 de corupţi, dacă există, şi 2 milioane de voturi pe care le-am câştiga separându-ne de asemenea personaje. Care sunt reale, să fim serioşi, poate că nu sunt 200 la noi, poate că sunt jumătate-jumătate la noi şi la USL, dar nu cred că în condiţiile în care s-a făcut politică în România şi în care s-au spoliat resursele în România, din 90 încoace, nu există cazuri de corupţie în România.
Ar fi o insultă la adresa bunului simţ să contestăm această realitate. Deci, dacă această situaţie e reală, şi eu cred că e reală, noi suntem în faţa unei alegeri: vrem să facem politică pentru şi cu aceşti oameni corupţi sau vrem să facem politică, aşa cum se întâmplă în orice societate democratică, pentru majoritatea cetăţenilor. Pentru că există în acest moment riscul uriaş în politica românească de a vedea o participare extrem de diminuată la viitoarele alegeri, o participare restrânsă la membrii acestor reţele de partid, toate partidele luate împreună, PDL, USL, PRM, o participare doar a membrilor şi militanţilor acestor partide şi a unora dintre simpatizanţii lor.
Credeţi că acest mesaj justiţiar şi anticorupţie are impactul pe care îl bănuiţi dvs. sau că de fapt lucrurile stau cu totul altfel şi acest tip de mesaj este epuizat?
Nu cred că e epuizat vreodată pentru politica democratică acest mesaj sau că e epuizată vreodată discuţia despre dreptate şi despre comportament legal. Direct legată de aceste probleme este preocuparea pentru competenţă, fiindcă există o corelaţie semnificativă între gradul de competenţă şi corupţia guvernanţilor. De-a lungul anilor asta a fost evident şi asta a făcut ca în politica românească să fie atraşi mai degrabă oameni care sunt subeducaţi, oameni care gestionează foarte prost resursele şi care atrag alături de ei persoane care vor mai degrabă să spolieze statul decât să construiască politici utile cetăţeanului. Or, în aceste condiţii, sigur că din incompetenţă înainte de toate, care are drept efect corupţia, politica devine ceva străin societăţii şi oamenii la un moment dat pot spune: să-i lăsăm în lumea lor, care e complet separată de a noastră. Nu mai trăim într-o logică democratică atunci când acest clivaj enorm separă societatea în două: o lume a corupţilor, a politicienilor iraţionali şi iresponsabili, pentru că asta e percepţia oamenilor, şi, în cealaltă parte, comunitatea depolitizată, apolitizată, scârbită, decepţionată de rostul şi efectele politicii dintr-o ţară. Asta este miza. Este în fond o miză democratică fundamentală, nu este o miză de război anticorupţie, nu suntem într-o ofensivă a procurorilor, ci într-o ofensivă politică, în sensul cel mai democratic al acestei politici.
Unul dintre reproşuri este că nu aţi făcut suficient lobby, nu aţi făcut suficientă popularizare acestor idei, nu aţi făcut munca de partid şi de teren obligatorie pentru a găsi susţinători şi a impune un anumit proiect.
E un reproş îndreptăţit. E adevărat că nu am căutat calea lobby-ului şi a presiunii eventuale asupra unor organizaţii. Însă am pornit de la convingerea, cred eu, de bună-credinţă, că oamenii văd ce e în jur şi că există o îngrijorare legată de politica de austeritate, de felul în care guvernarea este definită, de felul în care sunt aleşi cei care fac parte din guvern. Am crezut că aceste percepţii venite de la cetăţeni sunt vizibile şi, pe de altă parte, importante pentru colegii noştri. Am crezut că, la fel ca şi noi, ei înţeleg uriaşa tensiune socială. Pentru că noi am găsit, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, standarde foarte înalte de guvernare, noi am spus că avem nevoie de miniştri care să fie competenţi, şi nu incompetenţi, noi am spus că nu vrem să avem miniştri, precum cei din anii 90 sau de la începutul anilor 2000, corupţi, noi am promis aceste lucruri. Populaţia, electoratul, de bună-credinţă, ne-a luat în serios, ne-a şi dat votul în repetate rânduri. Am crezut că această sensibilitate, această deschidere faţă de aşteptările oamenilor a rămas prezentă. Acesta e motivul pentru care n-am crezut că trebuie făcute cine ştie ce maşinaţiuni şi am fost încurajaţi şi de faptul că unii dintre liderii partidului, de la un punct încolo, au început să declare că direcţia în care trebuie să mergem să fie cea despre care vorbisem încă de anul trecut. S-a dovedit la scurt timp, sub această presiune a teritoriului, e singura explicaţie pe care o am, că ei şi-au schimbat opinia.
A pierdut foarte mult PDL prin respingerea acestor criterii?
Cred că e important şi faptul că dezbaterea a avut loc. E un moment de cumpănă care dă de gândit şi celor care în interiorul organizaţiilor vor să avem o şansă la alegerile de la anul. Cred că e o ocazie în care sunt invitaţi să reflecteze, să evalueze şi cei care sunt în afara organizaţiei, repet, oamenii care au nişte aşteptări. Trebuie să înţelegem că nu e un final de drum, nu este un capăt, este un episod din care putem să înţelegem ceva. Sigur că, în funcţie de temperament, uneori, în funcţie de optimism şi pesimism, vom trage concluzii diferite. Dar eu nu văd o dramă în ce s-a întâmplat, ci o oportunitate pentru a reflecta şi pentru a construi ceva consistent.
Dar urmează congresul. Blaga a fost ovaţionat, aplaudat la scenă deschisă, Boc ceva mai anemic, iar Băsescu şi mai anemic. Ce se semnal a fost dat?
Am două comentarii aici. Situaţia mi-a adus aminte de ovaţiile pe care i le adresau ţărăniştii lui Radu Vasile, care a fost văzut la un moment dat ca un personaj providenţial şi care din păcate n-a reuşit decât o guvernare de un an jumătate, făcând apoi imposibilă preluarea ştafetei de către un alt membru PNŢCD. Atunci a fost numit Mugur Isărescu în poziţia de premier. Al doilea comentariu e legat de faptul că atunci când sălii i s-a cerut solidaritate cu preşedintele Băsescu, a făcut-o colegul meu Traian Ungureanu, reacţia a fost mult mai reţinută decât atunci când sala a ascultat tiradele celor care spuneau că nu vor să citească nimic pe blog, că nu-i interesează nimic din ce se spune în afara organizaţiei. Cred că, pe de o parte, trebuie să-i intereseze ce se spune în afara organizaţiei, cum trebuie să-i intereseze, evident, tot ce spun membrii noştri care se exprimă pe bloguri, în conferinţe de presă ş.a.m.d. Iar între astea şi politica pe care a susţinut-o Traian Băsescu până în acest moment există o legătură, pentru că Traian Băsescu şi-a făcut un crez din politica pentru cetăţean. E în faţa noastră această decizie: vrem să facem o politică pentru cetăţean sau vrem să facem o politică doar pentru militanţi sau pentru membrii de partid.
Este şi un alt mesaj transmis de PDL de distanţare şi mai mare de preşedinte, care a cerut introducerea acestor criterii de integritate în statut.
Dacă voi spune că e aşa, sunt convins că vor apărea numeroşi lideri ai PDL care vor spune cu subiect şi predicat că nu au fost niciodată mai aproape de preşedintele Traian Băsescu.
Părerea mea este că în acest moment există o separaţie, există o distanţă luată de PDL faţă de preşedinte, care a fost probabil deranjat, dacă nu chiar nemulţumit, de faptul că i s-a propus alternativa unui premier tehnocrat. Şi e vorba de asemenea de un partid în care căutarea unui lider veritabil a fost abandonată în favoarea unui soi de soluţie de supravieţuire, pentru termenul scurt al alegerilor de la anul, în care, în mod foarte clar, teritoriul va conta. Asta e şi cauza, laitmotivul multora dintre discursurile din CNC, că suntem un partid al primarilor. E evident nevoie de primari, de consilieri, de o structură locală într-un partid, dar în aceeaşi măsură e nevoie de o structură organizaţională, de lideri care să aibă dimensiune naţională, care să se poziţioneze la acest nivel, şi nu la nivelul local. Nu poţi să imaginezi un partid care trăieşte doar la nivel local şi care nu există în palier naţional. Şi de aici deruta pe care au încurajat-o mulţi dintre actualii responsabili ai PDL în ceea ce priveşte căutarea unei alternative la leadershipul actual. Această derută face ca partidul să pară că se clatină în toate direcţiile, sub presiunea acestor impulsuri venite din teritoriu.
Revin, faptul că partidul a refuzat criteriile de integritate susţinute de preşedinte a mărit distanţa dintre acesta şi PDL?
Eu vă spun sincer că mă tem de varianta în care preşedintele însuşi va spune: da, în fond, am fost un partid al primarilor. Asta e temerea mea cea mai mare şi găsirea unui soi de compromis moale la acest nivel, în care de fapt decisivă este supravieţuirea, minima rezistenţă, şi nu găsirea unei alternative.
Dacă această înfrângere va fi urmată de o alta la congres, ce aveţi de gând? Un alt partid?
Cred că un răspuns consistent poate fi dat după ce încercăm să construim o moţiune, să găsim măcar 35 de persoane şi după ce forţa unei asemenea moţiuni este testată. Nu cred că suntem îndreptăţiţi să abandonăm sau să sperăm că tot ceea ce nu poate fi făcut într-o clipă, într-o săptămână într-o organizaţie ar putea fi făcut în exterior în acelaşi interval de timp sau ceva mai mult. Cred că în acest moment trebuie să purtăm această confruntare.
* * *
Corupţii
Unii au spus 200 de primari, dar nimeni nu a venit cu lista, alţii că ar fi 30, dar nici aceştia nu au venit cu lista. E vorba de teama că între 30-200 de primari ar putea fi suspendaţi pentru că au fost trimişi în judecată şi ar trece repede la USL, care ar câştiga în acest fel. Observaţie care, iarăşi, pe fond, este că, la fel cum adversarii ar putea miza pe oameni corupţi câştigând, şi noi trebuie să facem acelaşi lucru.
Oportuniştii
Avem surpriza să descoperim că persoane care afirmă anumite lucruri în public votează contrar. Avem un conflict între o etică a convingerilor şi universul declaraţiilor. Pentru că, atunci când declaraţiile contrazic voturile, sigur că nu e la mijloc decât un vot oportunist. Îmi pare rău că folosesc acest termen dur. Nu persoanele m-au decepţionat, ci constatarea acestui fenomen de instabilitate şi fragilitate a opiniilor.
* * *
Interviu realizat de ANDREEA PORA
Citeste si despre: opozitia, coruptia, Monica Macovei, justitie, criterii de integritate.
