CRISTIAN PREDA: Opoziție fără menajamente, nu constructivă

Este a doua oară când intrați în coliziune cu propriul partid și, din nou, după o rundă de alegeri din care PDL iese foarte prost. Ce nu se leagă?

Situațiile sunt diferite. În primăvară, mai precis înainte de scrutinul local, Elena Udrea a cerut să fiu exclus din PDL, fiindcă am considerat că Silviu Prigoană nu era candidatul potrivit pentru a reconstrui încrederea alegătorilor din Capitală. Cred că am avut dreptate: Prigoană a pierdut rușinos, apoi a și plecat din PDL. În decembrie, de data asta după scrutin, am demisionat din poziția ocupată în PDL, asumând rezultatele slabe ale alianței din care PDL a făcut parte. Am anunțat că ARD vrea 30% din voturi, dar am adunat doar puțin peste jumătate din acest scor. Ceilalți pedeliști veniți în Colegiul Director spuneau că rezultatele sunt bune. Unul a zis chiar că sunt foarte bune. Nu glumea. După ce l-au silit pe Emil Boc să demisioneze în vară, deși PDL făcuse 23%, colegii care au reușit în iarnă 16% consideră că trebuie să se eternizeze la șefia partidului. Deși nu am candidat, ca prim-vicepreședinte trebuia să recunosc politic eșecul.

Dar a cerut cineva, în mod deschis, demisia actualei conduceri?

Doar Gheorghe Falcă și Sever Voinescu au explicat ceea ce încerc să spun și eu aici, și anume că exigența maximă aplicată lui Emil Boc nu poate fi o excepție. Cred că trebuie organizată cât mai rapid o Convenție. Amânarea până în mai e ilogică, fiindcă e un cadou pentru guvern. De ce să îi acordăm lui Ponta câteva luni de liniște? În vară, Convenția s-a ținut la 3 săptămâni după alegeri. E straniu să așteptăm acum 6 luni.

Elena Udrea a redevenit foarte activă, pe considerentul că a „câștigat alegerile“. Credeți că va dori să joace un rol major în conducerea PDL?

Cu excepția domnilor Tomac și Lubanovici, care au câștigat competițiile din colegiile lor, ceilalți deputați și senatori ai ARD s-au clasat pe locul al doilea sau al treilea. Elena Udrea nu este, deci, într-o situație mai bună decât alți pedeliști cunoscuți.

Ați declarat că ați avut în vedere o candidatură, dar că PDL nu v-a sprijinit.

Am propus ca Theodor Stolojan să meargă împotriva lui Tăriceanu, Monica Macovei - contra lui Voiculescu, iar eu eram pregătit să îl înfrunt pe Antonescu. În ceea ce mă privește, sprijinul organizației a lipsit. Aici ar fi, într-adevăr, un punct comun cu ce s-a petrecut înainte de locale. Puteam sta „în banca mea“, la Parlamentul European, dar am vrut să intru și la locale, și la generale în confruntarea cu USL. E cert că nu am știut să mă impun. Mai încerc. Sunt decis să intru în competiția pentru europene din 2014. Pentru mine, cursa e deja deschisă, nu trebuie să așteptăm un an ca să vedem cine candidează sau nu. Susțin, de altfel, pentru scrutinul din vara anului viitor, folosirea listelor deschise, care să dea posibilitatea alegătorilor să selecteze candidații, trecând eventual peste ordinea stabilită de partide.

Asta înseamnă modificarea sistemului electoral. Are PDL o poziție clară în această privință sau nu? Pare o altă temă în privința căreia nu există o analiză în partid.

Nu mă excludeți din partid! Nu am de gând să plec, așa că analiza pe care o fac e și a PDL. Consider că alegerile europene pot oferi oportunitatea unei „testări“ a sistemului de liste deschise (sau a unei forme de vot preferențial), în perspectiva unei folosiri ulterioare la alegerile pentru Parlamentul României. Fiindcă ar fi stupid să se folosească și-n 2016 legea electorală care a produs aberațiile cunoscute, adică aleși de pe locurile 2, 3 sau 4, ori sporirea considerabilă a numărului de deputați și senatori.

Revenind la gestul demisiei din conducerea PDL: oare nu poate fi interpretat ca un abandon? De ce lăsați partidul la greu?

Am o variantă de răspuns scurt: a fi o vreme simplu membru nu e abandon. Am și un răspuns ceva mai elaborat. În vară, atunci când mi-am asumat o candidatură în interiorul PDL, am făcut-o pentru a participa la un efort care se anunța greu. Am fost, de altfel, singurul care a vorbit în cadrul Convenției PDL despre suspendarea șefului statului, pe care nimeni nu părea să o ia în calcul. Puteți verifica ce s-a spus acolo. După șase zile, suspendarea s-a produs. Dar am fost și singurul care a cerut, tot atunci la Convenție, încheierea unei alianțe cu PNȚCD, cu Noua Republică și cu MRU. Asta s-a realizat abia după două luni, în preziua campaniei.

Cum ați simțit atmosfera din partid?

Atmosfera nu a fost una colegială. N-am fost asociat la vreo decizie referitoare la organizație. În locul unor discuții transparente și raționale, se recurge exclusiv la culise și la improvizații de ultim moment. În PDL au fost stimulate conflictele și diviziunile în plină campanie electorală. Cred că era nevoie de toți membrii, nu doar de cei care făceau temenele noii conduceri. Și acum e mare nevoie de unitate în PDL. Faptul că unii primari ne-au părăsit, susținând candidați USL sau fiind „imparțiali ca tot românul“, vădește lipsa de autoritate a conducerii naționale. Au mai fost și alte incoerențe majore: după ce li s-a spus filialelor că deputații care au rămas până la capăt în PDL pot să candideze în colegiile lor, s-au acceptat decizii ale șefilor de filiale care mergeau în sens contrar. Asta a creat panică în organizații și a dus la dezertări, care au făcut ca, în unele județe, candidații noștri să fie inventați peste noapte.

Aveți un conflict cu Blaga?

E mai complicat. Aș spune mai degrabă că nu m-am identificat cu sensibilitatea politică a colegilor Cezar Preda sau Boureanu. Ei domină, de fapt, partidul, nu Blaga. Fiindcă au reușit să impună ideea că mai importante decât analiza situației și deciziile curajoase sunt nenumăratele lor conferințe de presă. Am pierdut pe 9 decembrie, fiindcă am pus comunicarea goală de conținut mai presus de orice. Nu poți comunica, dacă nu ai ce comunica.

Eșecul ARD: blat, campanie proastă, intervenția lui Băsescu, candidaturi controversate - aceste cauze au fost menționate. Dvs. ce credeți?

Le iau pe rând. Blatul a fost impus de sistemul de vot. Candidații care au poziții importante în partide merg în fiefuri cu mulți alegători, evitând adversarii egali ca rang sau cu notorietate mare. Doi: campania a fost strict locală, pentru că dimensiunea națională nu a putut fi asumată de către șefii ARD, care au descoperit că sunt departe de a se impune în colegiile unde merseseră, așa că au petrecut mult timp acolo, nu la TV sau în mitinguri zonale (care până la urmă nici nu au mai fost organizate). În ceea ce privește intervenția lui Traian Băsescu, cred că era inevitabilă, după atacurile din partea USL. În fine, candidaturi controversate au fost mai multe la USL decât la ARD, dar votul negativ a fost mai puternic decât ne așteptam: la 6 luni de la preluarea guvernului de către Victor Ponta, tot PDL părea să fi rămas la putere. Sper ca inerția asta să nu dureze încă 4 ani.

Dar cine a gândit campania, mesajele, sloganul, strategia?

Mi se pare eronat să dai vina pe consultanții politici. Oamenii politici câștigă, dar tot ei și pierd bătăliile. Nu consultanții, nu votanții, nimeni altcineva! Cea mai comodă formă de deresponsabilizare e să spui că de vină pentru un eșec e comunicarea.

O anchetă a Evenimentului zilei ni-l arată pe Mihai Răzvan Ungureanu cea mai mare dezamăgire a anului 2012. Cum vedeți dvs. lucrurile și ce aveți să-i reproșați?

Sunt departe de o asemenea evaluare. Cred că MRU e un câștig pentru lumea noastră politică. Experiența instituțională de care dispune, ca și identitatea sa politică legată de Europa și de Statele Unite sunt bunuri rare în câmpul politic de la noi. MRU a fost debarcat cu concursul unor pedeliști, nemulțumiți că scorul partidului nu sporește în mod miraculos la 2 luni după instalarea guvernului. Fostul premier a trecut peste această nefericită experiență, asociindu-se apoi proiectelor PDL, respectiv campaniei împotriva suspendării președintelui și realizării ARD.

Se mai poate construi ceva în jurul lui MRU?

Cred că ar putea fi un bun candidat la prezidențiale împotriva lui Antonescu. Cu susținerea ARD și a Noii Republici, desigur. Nu exclud însă ținerea unor alegeri primare. Ar fi o oportunitate pentru a arăta că ne dorim un mod nou de a face politică, în care cuvântul decisiv nu aparține birocrației de partid, ci militanților și simpatizanților. Am putea, în prealabil, să organizăm și o campanie de atragere de membri, care să aibă ca „premiu“ participarea la desemnarea celui care i se va opune lui Crin Antonescu. Un nume potrivit pentru campanie ar fi: „Veniți și decideți!“. Asta ar aduce un suflu proaspăt.

Se spune că opoziția e o oportunitate pentru reconstrucție.

Sunt și partide care pier în opoziție, dacă nu mizează pe nou. PNȚCD a pierit pe mâna lui Andrei Marga, care fusese ministru 3 ani. Nu-i frumos să-ți lauzi adversarii, dar PSD și-a schimbat liderii după alegerile din 2004 și 2009, iar PNL s-a lepădat de Tăriceanu chiar și în condițiile în care acesta îl dusese la un maxim istoric, dar nu a mai intrat la guvernare. Dincolo de latura personală, PDL are nevoie ca de aer de o reală deliberare. Sunt oameni foarte buni în filiale, care nu se pot exprima, fiindcă nu există dezbatere. Mai mult, există cetățeni care nu se simt reprezentați de vreun partid; nu vorbesc despre decepționați radicali, ci despre cei care sunt în căutarea unor lideri care să trăiască în prezent, nu în cultura FSN ’92.

Dar cum vedeți reconstrucția?

Trebuie să fie o reconstrucție pentru un plus de credibilitate, nu pentru o supraviețuire penibilă. Iar credibilitatea se recâștigă dacă opțiunile nu mai sunt contradictorii. Au fost câteva gesturi mai puțin inspirate în ultimele luni. Așa a fost, de pildă, ambiguitatea creată de acei pedeliști care au lăsat să se înțeleagă, înainte de 9 decembrie, că Băsescu ar trebui să asume o nouă suspendare, întrucât principiul majorității e facultativ. Nu-i în regulă: avem referința la democrație în numele partidului. N-a fost bine nici că Monica Macovei a fost făcută cu ou și cu oțet după ce Comisia ei a triat candidații. S-au pierdut voturi, dar nu pentru că Macovei a respins candidaturi, ci pentru că, după ce s-a decis crearea comisiei, Vasile Blaga a spus că, în unele cazuri, decizia nu va fi respectată. Nimeni n-a mai înțeles nimic.

E posibilă o reconstrucție fără o schimbare de gardă? Și cine s-o facă, pentru că, în afară de aceiași 3-4-5 oameni, nu se aud alte voci care să susțină reforma partidului?

E ușor să vorbești despre reformă și nu veți da peste vreun pedelist care să vă spună altceva. Concentrarea de reformiști e foarte mare. Ar mai fi un mic amănunt. Îl descria Popper, care spunea că toți cetățenii sunt capabili să judece un proiect politic, dar nu să și conceapă un asemenea proiect. Nu poți avea o schimbare de gardă, dacă nu ai ceva de spus. Iar eu cred că proiectul e impus de calendarul electoral: referendum constituțional pentru schimbarea regimului, alegeri europene și apoi prezidențiale la anul. Toate astea trebuie „țesute“. Nu mă voi da în lături de la efortul de reconstrucție a PDL.

Faptul că PDL a luat la legislative mai puține voturi decât la locale e legat și de referendum?

Da, cred că boicotul a avut un preț foarte mare. Cu ajutorul lui, a fost împiedicată îndepărtarea lui Traian Băsescu de la Cotroceni. Dar în democrație, trebuie să plătești întotdeauna un preț pentru demobilizare. Chiar dacă, uneori, nota vine mai târziu. Ne-a reușit boicotul, dar am pierdut alegerile. Cele două momente nu pot fi despărțite. Eu sunt convins că și USL va plăti la un moment dat boicotul lucrărilor parlamentului, cu care a început anul 2012. Fiindcă acest mijloc radical i-a ajutat să doboare Guvernul MRU, obținând astfel sprijinul acelor deputați din tabăra noastră care au considerat că mai importantă decât menținerea Guvernului MRU e ca ei înșiși să obțină un nou mandat în iarnă. Traseiștii au fost vedetele anului 2012. Fiindcă au câștigat competițiile în care s-au angajat. Nu e vreun fost pedelist trecut la USL - ca să nu mai vorbim despre UNPR - care să nu fi fost ales pe 9 decembrie. Nota de plată va veni însă și la ei.

Care e strategia PDL în fața USL?

După mine, opoziție fără menajamente. Nicidecum opoziție „constructivă“. Detest cuvântul acesta, care e golit de sens atunci când e așezat lângă „opoziție“. Un partid care nu e la guvernare are datoria să fie vigilent și ferm. Nu poți fi căldicel, fiindcă asta e derută. Imediat după ce am fost ales prim-vicepreședinte, am propus ca PDL să alcătuiască un guvern din umbră. O cere, de altfel, statutul partidului. Ideea e simplă: fiecărui ministru real îi corespunde unul fictiv – „din umbră“ -, care urmărește tot ceea ce face titularul și intervine public ori de câte ori e nevoie. Ar fi vorba, se înțelege, despre persoane care au expertiză și care, dacă reușesc în întreprinderea critică, sunt susceptibile să ajungă într-o zi în poziția de decizie. Propunerea a fost respinsă. Blaga a sugerat că, după o eventuală nouă Convenție, s-ar putea recurge la așa ceva. Statutul se aplică - iată - în mod imprevizibil.

Asta e linia generală. Puteți fi mai specific?

Strategia noastră va avea nevoie, cred eu, pe lângă guvernul din umbră deja pomenit, de alte două lucruri. În primul rând, trebuie să avem un candidat la prezidențiale. Asta e urgența absolută. Lumea se întreabă deja: cu cine-l înlocuim pe Băsescu? Unii au răspunsul: Antonescu. Noi spunem foarte apăsat că Antonescu nu-i bun, dar lumea așteaptă să propunem pe cineva. Nu am făcut-o. Mai mult, nici măcar nu sugerăm cum vrem să-l căutăm pe cel care ar urma să i se opună lui Antonescu. Iar aici nu se mai poate fugi într-un colegiu protejat de intemperii. Aici nu poți câștiga de pe locul doi. Știu de unde vine reticența. Prezidențiabilul ar avea o influență semnificativă asupra partidului. Dar nu poate fi altfel. E nevoie de timp pentru a impune cu adevărat un nume.

Care e al doilea lucru de care are nevoie PDL?

Strategia PDL mai are nevoie de un lucru: o opțiune foarte clară referitoare la schimbarea regimului, care e de-acum inevitabilă. Ce facem dacă USL impune în parlament un regim parlamentar? Chemăm la boicot când se face referendumul de validare? Cred că ar trebui să ne pregătim pentru confruntarea cu o majoritate arogantă.

Ce ar putea face PDL nu doar în cazul unui referendum pentru modificarea Constituției, dar în fața oricăror modificări de lege?

Dacă au trecut PNL și PNȚCD de majoritatea din 1990-1992 și apoi CDR de regimul Văcăroiu, iar PNL și PD de regimul Năstase, nu cred că trebuie să ne pierdem speranța. Stăm mai bine decât partidele din acele vremuri. Cine-și închipuie că rămâne la putere decenii de-a rândul a greșit țara. Am face bine să începem să discutăm cu categoriile pe care le-am pierdut: cu oamenii de afaceri, cu votanții din mediul urban, dar și cu țăranii ori cu pensionarii care rămân o parte însemnată a corpului politic. Am putea organiza largi consultări în cadrul unor forumuri civice tematice, care să ne arate ce vor, de fapt, cetățenii. Nimeni nu a mai făcut un asemenea efort: la noi, partidele îi controlează pe cetățeni, nu invers.

Alegerile din decembrie au pus în cauză din nou soarta dreptei. Ce loc are ea în spectrul politic?

Eu cred că problema nu e dreapta. Aceasta e o opțiune modestă ca întindere - sub 20% - și e destul de eclectică, reunind o parte din mediul privat, bugetari cu nivel de educație înalt, dar și persoane cu sensibilități religioase foarte marcate. Aceste categorii livrează, de altfel, alegători și PNL, și PDL, fiind foarte exigente. Problema e, de fapt, centrul. E cea mai amplă opțiune politică, dacă ne uităm la autoidentificare. Aici intră cei mai mulți cetățeni activi. USL a câștigat pentru că a ocupat centrul. Așa a fost și cu Alianța D.A., ca și cu CDR. Una dintre cauzele eșecului PDL e ambiția de a avea monopolul dreptei și doar atât. Eu însumi sunt la centru, fiindcă sunt liberal, iar liberalii nu pot fi la dreapta, ci între socialiști și conservatori.

Ce se petrece când puterea are prea multă putere? După întâmplările din vară, să ne așteptăm la o nouă suspendare?

Când puterea are o majoritate confortabilă, are și responsabilitate mare. Aparent, ipoteza unei noi suspendări nu mai e pe agenda USL. Asta e bine, fiindcă instabilitatea ne-ar termina. Rău e că premierul anunță în general prudență maximă și în economie. Asta ne va duce la și mai multă marginalizare în plan european. Mai ales că principalul actor politic pe care miza Ponta - François Hollande - nu e tocmai în formă. Premierul ar face bine să vadă cum poate coopera cu Traian Băsescu, care va continua să asume reprezentarea europeană a țării. 2013 va fi un an greu pentru politica europeană și ar fi bine ca România să nu mai fie divizată.

Dar ce mai poate face președintele?

Coabitarea e inevitabilă. A înțeles-o în fine toată lumea: aparent, singurul care o contestă e, din închisoare, Adrian Năstase. Traian Băsescu a mai fost într-o situație de coabitare. În 2007-2008, el a avut împotriva sa 70% din parlament și un guvern la fel de ostil ca și cel de acum. Atunci avea parte, însă, de o simpatie de două ori mai mare. În plus, exista și perspectiva unei realegeri. Acum, va fi mai greu, dacă luăm în seamă simpatia publică, dar și mai simplu, fiindcă șeful statului nu are constrângeri legate de înnoirea mandatului. E liber să decidă exclusiv în funcție de interesul public. Sunt multe cauze nobile pe care le-ar putea îmbrățișa.

Fără să fiu caustică, ar putea rămâne cu ele în brațe sau, dacă ar împinge lucrurile prea departe, ar risca totuși suspendarea. Vă dau exemplul numirii procurorilor, o cauză nobilă, nu-i așa? Credeți că va trebui să se resemneze cu un rol decorativ?

Ședința CSM de săptămâna trecută ne-a arătat că Traian Băsescu nu și-a pierdut tonusul în privința statului de drept. Nu are de ce să numească procurorii care au primit aviz negativ de la CSM. Pe de altă parte, mă gândesc că Traian Băsescu ar putea să îmbrățișeze în ultimii 2 ani de mandat un stil diferit de cel cu care ne-a obișnuit: mai așezat, mai tolerant, mai neutru. Dacă Iliescu a reușit să se reconcilieze cu Regele Mihai în ultimul mandat, nu văd de ce Traian Băsescu nu ar putea să-și surprindă adversarii neîmpăcați.

Se va produce o ruptură între PDL și Traian Băsescu? Mulți din actuala conducere îi reproșează președintelui scorul din alegeri.

Și Traian Băsescu ar putea face reproșuri actualei conduceri a PDL. Suntem pe terenul unor speculații. V-am spus deja că mie mi-ar plăcea un președinte ceva mai destins, mai puțin partizan.

Lupta împotriva corupției mai poate fi susținută, în condițiile în care pe 9 decembrie cetățenii nu au părut foarte interesați de ea?

Angajamentul lui Traian Băsescu în această privință a fost foarte clar și președintele nu ar avea vreun motiv să abandoneze o problemă vitală pentru societate. De pildă, ar putea să ceară public ca Mona Pivniceru să nu dea telefoane judecătorilor.

Cum poate fi evaluat actualul guvern, pornind de la provocările cărora România trebuie să le facă față în 2013?

E un guvern supradimensionat. România nu are nevoie de 28 de miniștri. Decizia va fi mai lentă, pentru că vor avea nevoie de timp pentru a-și delimita domeniile și pentru a negocia beneficiile. În plus, sunt câțiva miniștri anchetați penal. Aparent, acest dispreț față de lege a fost acceptat de cetățeni. Fiindcă e vorba despre miniștri care au candidat și au fost votați cu scoruri impresionante. Iată o situație în care înțelegem de ce politicienii responsabili trebuie să meargă împotriva curentului. Nu e cazul lui Ponta. El e ceea ce se cheamă, în limbajul tehnic al științei politice, un populist. E cineva dus de val. Populismul premierului va susține probabil o expansiune a statului. Mai ales că va exista o competiție între peneliști și pesediști pentru a ocupa cât mai multe poziții în birocrație, iar pentru a evita ruptura, vor cădea de acord să aibă mai multe locuri de distribuit.

Ruptura USL a fost o miză a PDL înainte de alegeri, una greșită, după cum s-a văzut. Acum, e altceva. Pe mâna cărui partid ar trebui să meargă PDL?

Da, au fost unii care s-au amăgit cu iluzia unei rupturi a USL. Nu mi se pare că lucrurile s-au schimbat acum. PDL ar trebui să renunțe la fantasme. Fără realism, suntem pierduți.

Bun, dar în comparație cu PNL, PSD pare ceva mai „normal“. Circulă ideea că PDL ar trebui să meargă în primul rând către Ponta, care e „băiatul bun“, care trebuie sprijinit pentru a scăpa de Antonescu. Ce credeți?

Ponta și Antonescu sunt o apă și-un pământ. Și PSD, și PNL sunt partide cu care nu avem nimic de împărțit în acest moment. Singurul lucru important pentru PDL e acum să recâștige încrederea alegătorilor, nu să facă un compromis cu Ponta sau Antonescu. Avem nevoie de luptători, nu de sforari. Ne trebuie sprijin public, nu manevre de culise.

Interviu cu CRISTIAN PREDA, realizat de RODICA PALADE