Pe aceeași temă
Primul partid care va reuşi să-şi schimbe stilul de a face politică va câştiga viitoarele alegeri, spun Sever Voinescu şi Cristian Preda, într-un dialog în exclusivitate pentru revista 22. Privirea lucidă şi analiza tăioasă a clasei politice nu ocoleşte PD-L, partid pe care cei doi îl vor reformat şi aşezat pe alte criterii de organizare şi pe care îl îndeamnă să pună în acţiune proiectele „băsesciene“. Un termen care i-a făcut pe Voinescu şi Preda să polemizeze când acid, când prietenos.
„În PD-L sunt foarte mulţi oameni care sunt mai aproape de Gigi Becali decât de Traian Băsescu şi e regretabil ca astfel de personaje să ajungă în poziţii de decizie publică, să ajungă să vorbească în numele electoratului PD-L, să vorbească în numele meu sau al unei societăţi româneşti care este, îmi pare rău s-o spun, într-o stare mult mai bună decât este PD-L sau decât sunt celelalte partide“, spune tranşant Preda. Un drum complicat, un demers pe termen lung al cărui final nu este sigur. Preda şi Voinescu spun că pentru opiniile lor, de multe ori critice, în PNL sau PSD ar fi fost daţi afară. Ce reproşează? Politizarea, dezideologizarea, oligarhizarea, care, toate, duc la o uniformizare dăunătoare.
„Oamenii ne reproşează nouă, politicienilor şi clasei politice în general că suntem toţi la fel; cetăţenii spun că nu contează cine câştigă alegerile pentru că tot aia e. Cred că miza adevărată a actualului moment, când vedem că în toate partidele se produc tulburări şi reaşezări, este aceea că partidele vor trebui să iasă din perioada asta diferenţiate“, susţine Sever Voinescu. Iar diferenţierea o dă în primul rând stilul de a face politică al acestor „maşini de produs voturi“. Sau, altfel spus, „maşinării electorale“ care nu vor altceva decât să „spolieze resursele statului“. „Pentru că, odată ajunşi acolo, cei care au fost în posturi ministeriale au spoliat resursele statului, uneori la limita legii, alteori împotriva legii. Faptul de a nu fi implicat în business atunci când eşti într-o demnitate publică a ajuns să fie ceva straniu“, afirmă Cristian Preda. //
* * *
Subiectul zilei este reforma partidelor. Ce înţelegeţi în esenţă prin ea?
Cristian Preda: Suntem la 20 de ani după revoluţie şi, deşi numărul partidelor a scăzut, tipul de partid a rămas acelaşi. E un tip de partid pe care l-aş numi leneş, adică un partid care, odată constituit şi aşezat la casa lui, cum am zice, nu-şi pune problema să relaţioneze în continuare cu societatea. Partidele sunt încurajate în această lenevie pentru că au confiscat scena politică şi suntem într-o situaţie care, în mod clasic, se numeşte de partidocraţie, adică de confiscare a tuturor resurselor publice, financiare, umane etc., dar într-un mod exclusivist şi oligarhic, ceea ce înţepeneşte scena politică. A doua coordonată importantă este legată de faptul că intrăm acum într-o logică fundamental diferită de logica electorală de până în 2004. Vom avea cicluri de alegeri cu locale plus legislative într-un an, apoi europene şi prezidenţiale. Asta va obliga partidele să fie în priză aproape tot timpul, să îşi mobilizeze resursele umane şi financiare în mod diferit.
Şi atunci, riscul unei reforme s-ar datora succesiunii prea rapide a alegerilor?
Sever Voinescu: Există o discrepanţă între ritmul de modernizare şi evoluţie al societăţii şi ritmul de evoluţie şi modernizare al partidelor. Partidele politice de la noi mai au un păcat foarte mare, şi anume acela că închid inteligenţa politică. În loc ca partidele să fie locul în care societatea îşi manifestă o bogăţie de idei politice, ele mi se par înţepenite într-un unic stil de a face politică, ceea ce face să semene toate între ele. Oamenii ne reproşează nouă, politicienilor, şi clasei politice în general că suntem toţi la fel; cetăţenii spun că nu contează cine câştigă alegerile pentru că tot aia e. Această privire uniformă asupra partidelor politice şi peisajului politic mi se pare foarte dăunătoare. De aceea cred că miza adevărată a actualului moment, când vedem că în toate partidele se produc tulburări şi reaşezări, este aceea că partidele vor trebui să iasă din perioada asta diferenţiate. Primul partid care va schimba complet felul de a face politică va fi partidul care va câştiga în 2012 şi va fi primul partid câştigător după noua reformă. Evident că-mi doresc ca PD-L să fie acest partid.
Această privire uniformă se datorează, pe de o parte, dezideologizării, iar pe de altă parte stilului de a face politică. E ideologia care nu mai diferenţiază, pe de o parte, iar pe de alta, e stilul, care uniformizează.
S.V.: În România, când ajung la guvernare, toate partidele fac acelaşi lucru: politizează radical administraţia, iar când nu sunt la putere, fac o opoziţie iraţională. Gândesc opoziţia într-un fel în care trebuie să fii contra tot timpul, indiferent de ce se întâmplă. De exemplu, parlamentarii din opoziţie nici nu se mai obosesc uneori să vină la şedinţe, indiferent că sunt de birou permanent sau de plen, şi spun că e de datoria puterii să asigure cvorumul.
C.P.: Apropo de chestiunea dezideologizării: de 20 de ani încoace, partidele au refuzat să asume o ideologie, spunând: lumea nu e interesată de asta. E greşit. Lumea are nevoie de opţiuni, de o plajă de alegeri pe care să se fixeze diverse soluţii. Asta e valoarea politică a ideologiilor.
În momentul în care ele îţi descriu această plajă de soluţii şi îi fixează pe Sever Voinescu şi Cristian Preda într-un loc şi pe Crin Antonescu într-un alt loc, ideologia are o valoare.
Diferenţa nu se vede însă nici măcar în opţiuni sau soluţii, avem partide catch all, adică preocupate doar de voturi, aceasta pare a fi singura doctrină.
S.V.: Aşa este. Partidele au devenit maşini care produc voturi, nimic altceva. Cu cât produci mai multe voturi, cu atât partidul e mai bun.
C.P.: Partidele s-au poziţionat ca maşinării electorale şi nimic altceva, pentru a ajunge în situaţia de a spolia resursele statului. Această vânare de voturi nu e o competiţie de gentlemeni, este o competiţie între grupuri care, la nivel local, dar şi la nivel naţional, cu rare excepţii, vânează resursele statului. Pentru că, odată ajunşi acolo, în cvasitotalitatea lor, cei care au fost în posturi ministeriale au spoliat resursele statului, uneori la limita legii, alteori împotriva legii, dar filosofia veche „hoţul neprins e negustor cinstit“ a funcţionat şi foarte rar au fost prinşi în situaţii de ilegalitate. Faptul de a nu fi implicat în business atunci când eşti într-o demnitate publică a ajuns să fie ceva straniu. Or, eu cred că aici trebuie făcută nu o reformă, ci o revoluţie a partidelor din România, şi anume o separare completă de această zonă a afacerilor. Profesionalizarea asta va însemna: nu să găsim oameni de afaceri mai abili în a evita statul sau conflictul de interese, ci a deschide calea creării unei clase politice care nu mai are nicio legătură cu clasa afacerilor, în sensul că nu este înrădăcinată în afaceri, nu că nu avantajează mediul afacerilor.
S.V.: În ce spune Cristian Preda se vede limpede încă o miză a actualei reforme: reaşezarea fundamentală a sistemului de finanţare a partidelor politice. Pe de altă parte, e o problemă şi de oameni. Există un discurs ipocrit. În momentul în care se lansează un discurs reformist şi oamenii care îl susţin ies în public evită să spună nume. Se afirmă: pe mine mă interesează idei, principii, mecanisme, mă interesează mai puţin oamenii ş.a.m.d. Mi-aduc aminte că Spinoza spune că dreptatea va exista într-o societate condusă de oameni drepţi. Adică, poţi să ai toate legile şi toate mecanismele perfecte, dacă omul care încarnează instituţia, în chip pasager, este profund defect, atunci şi mecanismul se gripează.
C.P.: Încet-încet, se creează breşe. Eu sunt convins că discursul pe care l-am asumat eu în ultimele luni ar fi condus, dacă eram în alt partid, la expulzare. Iată că în PD-L totuşi s-a acceptat acest dialog.
S.V.: Am avut în activitatea mea politică în parlament poziţii în interiorul grupului meu, exprimate şi în plen, pentru care colegi de la PNL, de pildă, au fost daţi afară din partid instantaneu.
Congresul PSD a trecut, în mod evident nu a avut loc nicio minimă schimbare, doar o rotire a cadrelor sau o revenire la epoca anterioară, cea a lui Năstase, Iliescu.
S.V.: Nu sunt de acord cu asta.
C.P.: În PSD s-a întâmplat ceva semnificativ, schimbul de generaţii de la preşedinţia lui Geoană, care e un lider politic creat în anii ‘90, la cea a lui Victor Ponta, care înseamnă generaţia 2000. În sensul ăsta, vom vedea ce se va întâmpla la congresul PNL, existând posibilitatea să rămână singurul partid dirijat de un lider care e în politică din 1990. Crin Antonescu reprezintă un profil de politician al primilor ani ai tranziţiei. PNL e dirijat de cineva care e creat la începutul anilor ‘90 şi care n-are nimic în CV, e un fost ministru al Sportului de care nu-şi aduce nimeni aminte.
S.V.: Crin Antonescu a părut cel mai proaspăt şi această aparenţă de prospeţime a sedus electoratul într-o măsură neaşteptat de mare, deşi nu există nici măcar o iniţiativă sau o acţiune politică consistentă de care să-şi fi legat numele.
Ce se întâmplă acum pe partea stângă a spectrului politic? Sunt voci care susţin că se urmăreşte o destructurare a stângii comandată de la Palatul Cotroceni. Este bună asocierea şi colaborarea la guvernare cu un viitor partid condus de generalul Oprea, cu personaje extrem de compromise, care au fost luate în braţe în mod evident de PD-L?
S.V.: Dacă ne uităm în trecut, constatăm că orice încercare de contestare a dominaţiei fără rest pe care PSD o exercită pe stânga a eşuat, deci, gândindu-ne la experienţa trecută, probabil că şansele unei manevre similare în acest moment sunt minime. Pe de altă parte, dacă stânga se destructurează, până la urmă e treaba ei, e matură, are 20 de ani, ca şi dreapta, în România, poate să-şi vadă singură de viaţă. Ideea că cineva din afara PSD ar determina lucruri de mare magnitudine în interiorul partidului pe mine mă face să zâmbesc.
Susţineţi că PD-L ar fi cumva străin de această formaţiune care se coace?
S.V.: Din câte ştiu, PD-L este complet străin de frământările din PSD. Din punctul meu de vedere, PD-L, măcar ca imagine, are de pierdut prin asocierea cu aceşti oameni. Pe de altă parte, fiind zilnic în parlament, vă spun clar că acest tip de compromis pentru a putea forma o majoritate şi pentru a guverna este de înţeles, pentru că, până la urmă, suntem în parlament într-o proporţie care n-a depins de noi, ci a depins de voinţa electoratului şi e de datoria noastră să lucrăm cu ceea ce ne-a dat electoratul.
C.P.: De obicei, un congres vindecă fracturile, impune depăşirea conflictelor care apar inevitabil când e vorba de o competiţie de felul acesta. La PSD pare să nu fie deloc aşa, pentru că vedem cum un număr de lideri părăsesc corabia. Victoria lui Ponta e aparentă, pentru că nu este aducătoare de pace în interiorul structurii respective şi, mai mult decât atât, profilurile celor care pleacă din acest partid sunt foarte diferite, ceea ce îmi spune că fracturile sunt foarte numeroase.
Pe de altă parte, oameni atât de diferiţi cum sunt Şerban Mihăilescu şi Cristian Diaconescu, Gabriel Oprea şi Marian Sârbu nu pot, împreună, să dea o structură credibilă. Sunt figuri care în marea lor majoritate, cu excepţia lui Cristian Diaconescu, au purtat povara lipsei de credibilitate semnificative. Sigur că asta, cum zice şi Sever, e treaba stângii. Nu doresc un colos de stânga, mi-a ajuns stânga în această ţară. Spun şi eu, ca şi Sever Voinescu, că PD-L nu poate refuza un vot în parlament. Nicăieri în lume un partid aflat la guvernare nu va spune: nu-mi daţi votul în parlament. Asta nu înseamnă însă că suntem fericiţi cu asocierea unei asemenea forţe politice.
Cum v-aţi poziţiona faţă de o eventuală numire a lui Sârbu în funcţia de ministru al Muncii? E sau nu o greşeală?
C.P.: Eu am pledat totdeauna pentru o coaliţie cu PNL. Dacă noi vom continua să ducem un război, care de multe ori e iraţional, cu PNL, vom pierde în numele dreptei, dând o şansă în plus stângii. Or, asta nu-mi convine.
Bun, dar nu mi-aţi răspuns la întrebare. E o idee bună?
S.V.: Unul dintre idolii mei politici, Ronald Reagan, răspundea la acest gen de întrebare aşa: dvs. mi-aţi pus o întrebare ipotetică şi consilierii mei mi-au spus că nu pierd nimic dacă nu răspund întrebărilor ipotetice. La fel vă răspund şi eu. În ce priveşte colaborarea cu PNL, sunt absolut de acord şi leg răspunsul de prima dvs. întrebare.
La nivel teoretic este corect ce susţineţi, numai că PNL are ca scop programatic, a spus-o apăsat Crin Antonescu, distrugerea PD-L.
S.V.: Am auzit chestia asta şi văd că şi Victor Ponta, mai nou, îşi asumă programatic distrugerea PD-L. Zâmbesc. Ce pot să vă spun, din punctul meu de vedere, e că noi nu trebuie să uităm că o relaţie între un partid mare, cum e PD-L, şi unul ceva mai mic, ca PNL, este o relaţie în care partidul mare are un cuvânt foarte important de spus în stabilirea relaţiei. Cred că noi trebuie să facem un efort mai serios de abordare, cu mai multă inteligenţă şi înţelepciune a PNL, pentru a-l aduce înapoi la o colaborare pe care o vreau de mai lungă durată, instituţională şi chiar vreau o colaborare aproape tradiţională, cum este între cele două mari partide de dreapta din Germania. În momentul în care mergem spre o guvernare ştim foarte clar care e alianţa de dreapta. Asta ar asigura şi o predictibilitate politică pentru alegători care nu poate fi decât benefică.
C.P.: Pentru a evita o soluţie de şantaj etern în această configuraţie politică, cred că e interesul nostru şi interesul general al dreptei să vedem cum anume este posibilă o alianţă de termen lung între două partide care rămân distincte, cum sunt PNL şi PD-L. Dacă noi vom rămâne în situaţia de a vedea colaborarea la guvernare în următorii ani ca rezultat al umorilor personale ale unui lider din umbră sau afişat al PNL, vom greşi, pentru că în mod evident Crin Antonescu este expresia unei umori patriciene, şi nu expresia unui calcul politic semnificativ. E în interesul dreptei să aibă o soluţie de construcţie instituţională, de construcţie guvernamentală pe termen lung, pentru că altfel vom fi etern şantajaţi de acest partid de stânga, indiferent că e condus de Victor Ponta sau de un alt dinozaur.
Acum este vorba şi de o luptă pentru supremaţie pe partea dreaptă. Liberalii neagă, ideologic vorbind, faptul că PD-L ar fi partid de dreapta.
S.V.: Suntem în situaţia absurdă în care sunt câteva mişcări fundamentaliste în lume care nu recunosc, de pildă, existenţa statului Israel. PNL a ajuns într-o asemenea închistare a minţii sale politice încât nu recunoaşte existenţa unui partid care deja e consacrat electoral de atât timp şi e foarte clar că e forţa principală în România.
Vorbind de PD-L, senzaţia este că această reformă, cel puţin aşa pare din afară, poate şi pentru că, în afară de vocile dvs., nu se aude altceva, are toate şansele să moară în faşă.
C.P.: Să nu ne grăbim cu concluziile, pentru că, pe de o parte, suntem în plin proces de elaborare a statutului partidului. În afară de această chestiune, a început o foarte interesantă dezbatere doctrinară, în care voci ca a lui Sever, Valeriu Stoica, Toader Paleologu, a altora au intervenit în spaţiul public şi eu cred că asta va produce o semnificativă mutaţie în perceperea partidelor politice, pentru că ele vor începe să fie asociate cu dezbaterea de idei. E un pas pe care eu îl doresc, îl aştept şi acum am ocazia să contribui la înfăptuirea lui – asocierea partidelor politice cu dezbaterea de idei. E. fundamental acest lucru. În al treilea rând, pentru că am vorbit de chestiunea statutului, de acest aspect doctrinar, vor urma ani în care noi vom duce acest angajament şi vom duce această bătălie, pentru că nu e o bătălie pe care să o poţi câştiga cu o declaraţie şi prin două gesturi publice, făcând o conferinţă sau dând un interviu, asta e o bătălie pe termen lung, pe care ne-am asumat-o. Pentru că nu e sfârşitul carierei noastre politice. Am început pe acest drum şi e doar o primă fază.
S.V.: În ceea ce mă priveşte, ca un bun conservator, invoc voci din trecut. Unul dintre marii oameni politici de la sfârşitul secolului XIX, d-l Zaharia Trahanache, avea o vorbă: „aveţi puţintică răbdare!“.
Această „puţintică răbdare“ ar trebui să fie până la congres? Vreţi să spuneţi că se va adopta acest statut modificat, în special în partea care ţine de etica politică, de principii politice? Repet, în spaţiul public nu s-au auzit acele voci cu reală greutate în PD-L care să arate că ar fi de acord cu astfel de schimbări.
S.V.: Eu vă contrazic. De pildă, au fost câteva idei pe care eu le-am lansat, socotite a fi importante într-o ecuaţie a schimbării, şi au venit imediat susţineri publice din partea unor lideri pe care dvs. îi numiţi „grei“ din acest partid. Ca să răspund exact întrebării, schimbarea de care vorbim este un parcurs mai lung. Congresul nostru sau convenţia noastră, evident, va fi un punct important, dar va fi un punct de la care va pleca schimbarea, nu un punct care va consacra o schimbare care deja s-a produs. Pentru că, dincolo de documentele noastre, de statut, program politic etc., urmează acţiunea politică, adică acela este locul în care chiar arăţi electoratului că te-ai schimbat.
Urmăriţi sau nu, Cristian Preda, o funcţie de prim-vicepreşedinte? Vi s-a reproşat acest lucru, ba, mai mult, chiar Sever Voinescu vorbea despre faptul că aţi căuta doar gloria mediatică.
C.P.: Nu vreau să candidez pentru nicio responsabilitate în sânul PD-L, pentru că, în opinia mea, un partid se schimbă dacă poate accepta voci divergente care să nu aibă responsabilităţi organizatorice, care să nu fie una dintre poziţiile greilor din partid. Faptul că poţi să vorbeşti liber şi să expui nişte idei nu obligă la o consacrare organizaţională. Şi cred că PD-L va fi un partid cu adevărat nou dacă va avea în sânul lui nişte oameni care asumă demnităţi publice, cum suntem Sever Voinescu şi eu, care suntem aleşi în parlamentul naţional, respectiv în Parlamentul European, şi în măsura în care aceste voci nu sunt neapărat cele care fixează o linie şi numai una în interiorul organizaţiei. De-asta cred că în acest moment e mai importantă decât ocuparea unei poziţii de autoritate în partid introducerea unui anumit stil al relaţiilor din interiorul partidului şi mai ales un anumit stil în relaţia cu media. Eu personal nu caut altceva.
Reforma de care vorbeaţi nu înseamnă totuşi o schimbare la nivelul conducerii, care atrage după sine o schimbare de imagine şi poate de comportament politic?
C.P.: Spre deosebire de celelalte două partide, PNL şi PSD, PD-L e un partid aflat la guvernare, deci e într-o cu totul altă logică. O contestare a actualului lider – îmi pare rău că trebuie să precizez acest lucru – al PD-L, Emil Boc, e o contestare a guvernului. Or, eu nu sunt în acest moment în situaţia de a contesta guvernul. Am spus-o foarte clar: sunt un susţinător al guvernului. PD-L a câştigat alegerile, nu e un partid care penalizează liderii. A spune acum că trebuie schimbată echipa din PD-L înseamnă a spune că trebuie schimbat guvernul.
S.V.: În legătură cu schimbarea oamenilor, eu mă uit atent la ce se întâmplă în partidele pe care le admir şi le socotesc cumva model pentru ce trebuie să se întâmple în PD-L, adică la conservatorii britanici, la republicanii americani, la popularii francezi. În momentul în care o personalitate politică începe să fie consacrată constituţional, adică începe să ocupe funcţii importante în partid, lucrul ăsta nu se poate întâmpla decât dacă anterior a produs ceva politic în acel partid. Şi eu, şi Cristian Preda suntem proaspeţi în viaţa politică, om fi făcut noi lucruri în vieţile noastre, dar au fost în afara partidului. Prin urmare, e limpede că această logică trebuie să existe, iar oamenii noi care urmează eventual să urce la vârful partidului sau poate că unii sunt la vârf şi mai fac un pas în faţă, e limpede că trebuie să fie şi e logic să fie oamenii care au însemnat ceva pentru victoriile acestui partid şi au contribuit nemijlocit la ele. Şi când spun nemijlocit, mă refer la activitatea politică.
Dar aici vă contraziceţi, pentru că ajungem la ceea ce contestaţi mai devreme, şi anume la maşinăria de produs voturi. Adică, dacă numai în virtutea sacului de voturi pe care îl aduci la partid promovezi...
S.V.: Nici vorbă! Ceea ce spunea Cristian Preda era tocmai faptul că prezenţa unor oameni ca noi şi alţii în acest partid înseamnă că acest partid începe să devină şi altceva decât acea organizaţie care nu avea decât scopul de a culege voturi. Simplul fapt că noi existăm în acest partid, că vorbele noastre produc reacţii, nu cad în gol, mai mult, că suntem parteneri de discuţii pentru mulţi oameni importanţi din acest partid, asta înseamnă că acest partid începe să se schimbe, începe să fie mai puţin o organizaţie care este exclusiv preocupată să culeagă voturi şi începe să fie o organizaţie care începe să aibă ca scop exprimarea politică în general.
Să ne întoarcem la stilul de a face politică. Pe blogul dvs., Sever Voinescu, citeam chiar ca un soi de apel către PD-L: „Lăsaţi deoparte politizarea, haideţi să convenim cu toţii să admitem că am greşit cu Ordonanţa nr. 37 şi să oprim politizarea“. Pare greu de crezut că PD-L aflat la putere va face el pasul în direcţia asta şi vă rog să mă contraziceţi dacă nu este aşa.
C.P.: Una dintre ideile pentru care ne batem, îmi permit să-l asociez şi pe Sever, dar dacă nu e de acord, îl las să se distanţeze, este, de pildă, ca activitatea politică din această ţară să vizeze ocuparea acelor demnităţi alese – sunt circa 40.000 în această ţară – şi a poziţiilor de secretari de stat şi de ministru, atât.
S.V.: Şi prefecţii.
C.P.: Şi prefecţii. Poziţiile politice semnificative peste tot. Eu aş fi fericit dacă noi am avea o capacitate în cadrul PD-L de a genera o echipă de oameni care să se bată pentru aceste posturi.
Problema este: aţi discutat la nivelul partidului această chestiune? Există o disponibilitate sau măcar o frântură de disponibilitate de a pune capăt acestor practici?
S.V: Există o frântură de disponibilitate.
Ce înseamnă exact această nevoie pe care o vedeţi la PD-L şi chiar pe scena politică, Sever Voinescu, de mai mult „băsescianism“? În ce sens sau ce înţelegeţi exact prin „băsescianism“, care este, aşa cum v-a răspuns Cristian Preda, „un termen ales nefericit“.
S.V.: Nu vreau să mă blochez în cuvinte. Spun un singur lucru pe care l-am susţinut şi-l susţin în continuare. Sunt idei ale preşedintelui Băsescu care sunt acoperite de fapte ale domniei sale – şi asta cu depolitizarea e una foarte puternică – de care PD-L s-a ţinut foarte departe. Şi cred că e o greşeală şi cred că PD-L trebuie să pornească pe drumul acestor idei care au fost lansate de preşedintele Băsescu.
Care nu sunt inventate de el, ci preluate de la societatea civilă.
S.V.: Şi Cristian Preda s-a referit la reforma administraţiei, pe aceeaşi linie. Există în acest moment, după primul mandat Băsescu, o grămadă de proiecte foarte concrete, nu vorbe în vânt, care sunt în portofoliul preşedintelui, pe care le-a expus public şi, merg mai departe şi spun, pentru care preşedintele a fost votat pentru al doilea mandat şi mi se pare absolut firesc, mai mult, mi se pare obligatoriu ca PD-L să le urmeze şi să le aplice. Despre asta e vorba.
C.P: Am fost uimit să constat că în PD-L sunt oameni care au distanţă foarte mare faţă de un tip de abordare, de înţelegere a politicii care e înţelesul curent dat în Europa acestei chestiuni. O spun şi mai tranşant. În PD-L sunt foarte mulţi oameni care sunt mai aproape de Gigi Becali decât de Traian Băsescu şi e regretabil ca astfel de personaje să ajungă în poziţii de decizie publică, să ajungă să vorbească în numele electoratului PD-L, să vorbească în numele meu sau al unei societăţi româneşti care este, îmi pare rău s-o spun, într-o stare mult mai bună decât este PD-L sau decât sunt celelalte partide. Cred că politica românească va arăta altfel atunci când vom vedea ce greşeli facem şi vom fi, în plus, capabili să le reparăm. Eu pledez în continuare pentru a asuma proiecte politice pe care le-am susţinut în campania electorală pentru realegerea lui Traian Băsescu, dar pledez în general pentru proiecte politice, şi anume: pentru ca aşteptările oamenilor legate de educaţie, de sănătate, de viaţa publică sau de calitatea vieţii să fie asumate de acest partid.
Proiectele PD-L, cel puţin pe termen scurt, se reduc la tăierea cheltuielilor publice, lucru care conţine în el o bună doză de ipocrizie, pentru că vedem că se taie de la unii şi nu se taie de la alţii, ca de exemplu la Videanu.
S.V.: Şi asta e parte a luptei noastre politice în interior şi a dialogului cu propriul guvern, felul în care amenajează toată această situaţie. Eu unul sunt preocupat de o analiză etică a legilor salarizării şi a pensiilor, pentru că pe mine mă interesează foarte mult, dincolo de chestiunile legate de FMI, problemă foarte importantă, mă interesează percepţia socială asupra acestor legi. Ţin să adaug că percepţia socială asupra acestor legi este înainte de orice o percepţie de natură etică. Oamenii care se revoltă împotriva Legii pensiilor se revoltă dintr-un sentiment etic, li se pare că li se face o nedreptate şi trebuie să vedem de ce. Cred că asta este abordarea sănătoasă.
Există în PD-L, în afară de dvs. doi, acea masă critică care să meargă în sensul băsescianismului, cum s-a spus aici, şi, mai departe, în sensul schimbării practicilor de guvernare?
S.V.: Masa critică se formează, masa critică nu există ca unitate niciodată.
C.P.: Suntem angajaţi, suntem într-un parcurs pe care l-am început recent, eu acum un an, Sever acum doi ani, şi ne vom bate pentru ideile cu care am intrat în acest partid şi care sunt ideile unei majorităţi civice, pentru că această majoritate civică nu a fost ascultată şi pentru că alături de noi sunt câţiva oameni de foarte bună calitate – nu citez decât trei nume: Monica Macovei, Traian Ungureanu, Toader Paleologu, dar sunt mult mai mulţi. Ne vom bate pentru un anumit stil politic care să ne scoată din ceaţa şi precarităţile tranziţiei, pentru că suntem într-o altă vârstă a politicii româneşti şi înţelegem să asumăm această schimbare de registru, această schimbare de stil, să-l producem şi să-i chemăm pe alţii alături de noi. E o bătălie de lungă durată. Nu suntem în gara terminus.
S.V.: Rezon! //
Interviu realizat de ANDREEA PORA
Cuvinte cheie: Cristian Preda, Sever Voinescu, voturi, Emil Boc, Valeriu Stoica
