Pe aceeași temă
Cuba se afla la o rascruce a istoriei sale: dupa aproape 50 de ani de la preluarea puterii, Fidel Castro s-a retras in februarie 2008, lasand conducerea tarii fratelui sau, Raul. Acesta a initiat o serie de reforme, dar adevarata schimbare nu poate veni decat dupa disparitia fizica a lui Fidel Castro.
Dan Perjovschi, artist larg recunoscut pe plan international si grafician al revistei 22, s-a aflat la Havana in luna decembrie a anului trecut, unde a participat la o serie de workshopuri, la invitatia unei artiste cubaneze.
Cum ai ajuns sa mergi in Cuba in decembrie anul trecut?
De capul meu nu ma duceam, pentru ca am mai fost in locuri problematice (Cipru, Dubai) care m-au rascolit si m-au deprimat. Dar m-a invitat o artista tare, Tania Bruguera, care-i cubaneza, dar preda in America si se bucura de un statut special (e cunoscuta in afara si inauntru, asa ca e lasata in pace si afara, si inauntru) si care are la Havana, in casa ei personala, o scoala de arta alternativa: Catedra de arte e conducta (in traducere ar fi Scoala de arte si comportament). Cam ce faceam eu si cu Lia in atelierul nostru din curtea Scolii de Arta. Deosebirea este ca Tania lucreaza cu studenti si a institutionalizat proiectul. Cursul dureaza de doi ani si proiectul exista de trei. Facultatea lor de arte ii plateste un asistent (a noastra ma da afara din atelier si n-a interesat pe nimeni niciodata ce platforma educationala am construit noi acolo etc.). Bugetul e acoperit de artista, care pune bani de la ea (cum am facut si noi) sau aplica si ia granturi (cum noi n-am reusit). Tania invita in fiecare saptamana pe cineva (artist, teoretician, curator, jurnalist, filozof): cand face rost de bani, acel cineva e din strainatate; cand n-are bani, e cineva din Havana sau din Cuba.
Un numar selectat de 15 studenti participa "oficial" la aceste workshopuri, care se fac dupa masa, pentru ca dimineata au cursuri, timp de cateva luni pe an. Majoritatea studentilor sunt din Cuba, dar am avut si costaricani, si spanioli. Usile sunt deschise si altor studenti sau absolventi. Si ei vin daca-i intereseaza artistul. Camera e plina tot timpul. In general, nu se vorbeste decat spaniola, o mare problema, si am avut nevoie de translator. A trebuit sa ma adaptez. Nu m-am putut baza pe arma mea numita spontaneitate, asa ca jumatate de curs s-a dus. Toata lumea e deschisa si dornica de dialog, asa ca ne-am adaptat cu totii sa vorbim prin cineva si, pana la urma, a mers bine. Dupa doi ani de curs, studentii se aleg cu foarte multe cunostinte practice, ceva relatii, plus o diploma simbolica. Rationamentul Taniei e precis: daca artistii cubanezi nu pot calatori in lume, sa aducem lumea la ei.
Pe mine m-a sfatuit Claire Bishop, teoreticiana din Londra, si de aceea m-am dus, caci pentru o vreme am ezitat. M-am deprimat, dar n-am regretat.
Cum au fost relatiile cu oficialitatile cubaneze?
In Bucuresti, excelente. Femeia de la consulat, care a raspuns la telefon (nu-i ca la vestici, unde vorbesti cu roboti), a fost extrem de amabila. Eu eram cam nervos, ca de cand ma fatai liber prin Europa si mai am ceva ani de viza americana valabila, am uitat de cozi, acte, copii in doua exemplare, formularul completat si nu stiu cate stampile. Am luat viza imediat, in baza unei invitatii si a 20 de dolari cash. Ieftin ca braga. In Cuba n-am dat de niciun oficial, desi m-am uitat peste umar permanent.
Artistii cubanezi sunt vii intr-o tara semimoarta
Ce ne poti spune despre mediul artistic din Cuba?
Mediul artistic este interesant. N-am apucat sa vad prea multe, pentru ca m-am holbat mai mult la oras, aveam zilnic workshop cu studentii si astia-ti mananca creierul. Dar dupa cat am vazut, pot sa-ti spun ca acolo, in afara de arta oficiala (care nu-i ca la noi, cultul personalitatii), se face mai mult sau mai putin la vedere o arta interesanta, critica si angajata (cea care nu-i place lui Erwin Kessler). Pentru ca este acolo e si mai interesanta. E pura schizofrenie, cum a fost la noi. Esti liber sa faci aproape ce vrei, te urecheaza doar daca sari gardul facand nu stiu ce nazdravanie in strada, dar nu poti expune cand si unde vrei. Nu poti calatori. Cubanezii o duc prost, dar nu sunt prosti. Nu inchid tot si nu cenzureaza tot. Permit exceptii. O lasa pe Tania sa mearga sa expuna in lume ca sa beneficieze de renumele ei si sa faca sistemul mai greu criticabil. Cand am fost acolo, Tania a luat un premiu barosan de la olandezi, decernat oficial si cu mare tam-tam. Ca la noi, iti aduci aminte? Trebuia ca strainii sa te protejeze de romanii tai.
Cubanezii nu au mare lucru de facut si asta inseamna ca au timp de cultura. Numai ca informatia e limitata si cenzurata. Ce paradox!
Exact cum cadeau impresionati strainii la noi, si artistii cubanezi impresioneaza, pentru ca sunt vii intr-o tara semimoarta. Au o sensibilitate si o expresie foarte interesante. Studentii cu care am lucrat erau bine informati (mai vin cataloage, mai au acces la Internet prin amici straini) si erau activi. As recomanda generatiei plictisite din Romania o vizita acolo ca sa pretuiasca libertatea, conditiile si timpul pe care le au la dispozitie. Daca ma citeste Levente, artistul roman dat in judecata de nationalistii romani din cauza artei lui si a ideilor lor fixe, n-o sa ma creada (nici artistii saltati de pe strada cand cu NATO n-or sa ma creada). Ce sa facem, suntem si noi o democratie tanara, mai avem de invatat.
Dar acesta este adevarul, pentru ca te astepti in Cuba la indobitocire in masa (si nu e deloc asa ceva), valorizezi pozitiv tot ce vezi mai acatarii. Stii, multa vreme m-au ofensat comentariile occidentale, cum ca societatea din care eu veneam ar fi fost mai umana, oamenii ar fi stat mai aproape unul de altul si ar fi pretuit mai mult decat valorile materiale. Nu am inteles ce vor sa zica si ma enervam mereu. In Cuba imi venea mie sa le zic lor acelasi lucru: "Jinduiti la chestii care o sa va faca greata!". Dar n-as fi avut dreptate, cum n-au avut cei care-mi puneau in carca nostalgiile lor. Ca artist, degeaba ai timp liber daca n-ai libertate.
O saracie lucie pe care pluteste nomenclatura
Ce imagini, situatii, mentalitati te-au frapat acolo?
Cubanezii au tras un "protestdrom" in fata ambasadei americane, adica un loc de concerte si demonstratii antiimperialiste. Americanii au tras un ecran pe ambasada pe care baga CNN si alte dracovenii occidentale, cubanezii au tras repede in fata ambasadei o padure de drapele sa nu se mai vada ecranul. Tot asa... ca Stan si Bran.
Apoi, m-au frapat cozile uriase la filme (era Festivalul filmului latino-american) si la Internet. N-ai voie sa ai Internet acasa, asa ca te duci si faci coada la Internet cafe-urile oficiale, unde e usor sa fii controlat.
Havana este un oras uluitor de frumos, ruinat, cazut in barba si in sine. Cartierele si parti din centru sunt uitate de Dumnezeu. In schimb, zona turistica din Havana veche (Lipscani-ul lor) e restaurata complet, scumpa si plina de turisti in pantaloni scurti. Din cauza lipsei de resurse, orice chestie se recicleaza, casele sunt pictate trei sferturi cu albastru, un sfert roz, pentru ca atat a ajuns culoarea... Portile de metal sunt improvizate si cusute cu sarma, de arata ca dantelele. Masinile din filmele cu cowboy inca circula. O saracie lucie pe care pluteste nomenclatura (astia au masini).
Muzeul National de Arta nu are picturi realist-socialiste si niciun tablou cu Fidel. Pentru ca m-am asteptat sa vad asa ceva si n-am vazut, mi s-a parut mai bun decat, probabil, este in realitate.
M-au mai frapat cele doua monede, pesos convertibili si pesos pur si simplu, adica bani de turisti si bani de cetateni. Diferenta este teribila. Oamenii castiga mai nimic, dar macar acum au voie sa intre in hotelurile care altadata erau numai pentru straini si, daca au pesos convertibili, nu-i mai aresteaza nimeni. In restaurantele de turisti, preturile sunt ca in Germania (daca nu mai scumpe, adica la fel ca in Romania), dar pe strada, la chioscuri sau ferestre, poti cumpara mancare cu aproape nimic. Cubanezii mananca la fel ca noi... si prajiturile au carne.
Cel mai uluitor este sa vezi o mare goala de vapoare si barci, pentru ca e interzis sa detii orice pluteste. Cred ca nici colace sau mingi de cauciuc n-ai voie, pentru ca poate inoti cu ele pana in Florida. E asa de trist sa vezi cupluri imbratisate uitandu-se in zare la o mare goala.
Cum e libertatea de exprimare si cea artistica acolo?
Pentru mine a fost confuz. Am avut permanent un stres: ma gandeam ca, din sala aia plina de studenti, care-o fi cel care va da raportul. Si acum, cand scriu, ma gandesc sa nu-i fac rau Taniei, deci ma cenzurez si nu va spun tot adevarul. Asta este. M-am ferit sa intreb de-amboulea, sa nu fac rau, si cand m-am luat la discutii pe strada (mi s-a spus si s-a adeverit: oamenii te vad pronto ca esti turist, ca-ti sucesti capul dupa case si fete pe strada, si intra rapid in vorba, extrem de volubili si deschisi, dar asta era si la noi cand vroiau sa-ti schimbe valuta si sa-ti fure portofelul) si oamenii nu se fereau sa spuna ca-i nasol (unul m-a dus sa le vad alimentarele pe cartela, cu liste cu creta pe tabla: ti-ai luat malaiul si zaharul, pac! un semn pe tabla si luna asta pa si pusi). M-am gandit: cine-o fi tipul asta cu care stau de vorba? Cu alte cuvinte, Razvan, n-am scapat de mine in Cuba si m-am uitat de jur imprejur cu ochii dinauntru.
Am facut cu studentii mei un soi de publicatie comuna, un fanzin, fiecare om cate o pagina, si, pentru ca acolo cu xeroxurile e mai greu, am folosit indigo sa ne copiem manual desenele intr-un numar suficient de exemplare. Lipsa a dat calitate artistica, copiile manuale fiind extrem de plastice (de parca-i musai sa ai lipsa ca sa faci ceva interesant). Exista in fanzine (fiecare a primit unul fara difuzare externa, ca sa zic asa) pagini critice sau ironice la presedintele care-si lasa fratele presedinte, la viata de zi cu zi... multe au o ironie vesela, nu distructiva, ca la noi. Ei nu se pun la pamant, se intreaba care-i treaba si fac ce pot din ce au.
Dar daca-l critica pe Fidel, asta nu-i face pe americani mai simpatici...
Cubanezii au un raport de fidelitate cu Fidel
Cum crezi ca va evolua Cuba dupa disparitia fizica a lui Fidel Castro?
Pai, el aproape a disparut. E extrem de interesant ca lumea, chiar si cand il critica cu voce mai tare sau mai soptita, ii spune apropiat, pe numele mic, Fidel, si nu ceausescu (cu c mic, cum faceam noi, viteji, dupa). Cubanezii au cu Fidel un raport pur si simplu de fidelitate. N-au ce manca, nu pot calatori, nu pot injura, dar La Revolucion inca exista. Cei mai tineri sunt mai critici, dar restul lumii e fermecat, cred, inca de idealurile unei revolutii care nu si-a tinut promisiunile (suna familiar?). Raul a relaxat lucrurile si asta se simte, dar cred ca numai disparitia lui Fidel ii va elibera.
Cuba este o insula care depinde economic (Havana Club si trabuce rulate cu mana) de straini (turisti si prieteni de ideologie). Comunismul cubanez a evoluat, dar nu are resursele chinezesti. La ei, iarna este ca vara si comunismul rezista la 24 de grade tot anul.
Ti-a amintit cumva Cuba de acum de Romania de dinainte de 89?
Da. Mai putin palmierii. astia au venit dupa.
La Romania m-am gandit, de aceea nu m-am putut bucura de receptia de la Ambasada Olandei de care pomeneam mai devreme. Se stransese acolo lume buna (si culta) - ca la Coen Stork - si eu nu stiam care-s securistii. Ma gandeam ca poate-l bag in belele pe interlocutorul meu, atragandu-l in discutii politice. Am vorbit numai tampenii. Tare nasol m-am simtit. Am tulit-o imediat dupa masline...
