Daniel Dăianu: Virusul acesta este ca o ființă extraterestră pe care nu o înțelegem

Domnule Dăianu, se vorbește deja de o criză economică majoră, poate fi aceasta comparată cu cea din 2008?

În primul rând, trebuie să facem o distincție netă între situația de acum 12 ani când a izbucnit criza financiară, ce a morfat într-una economică, socială, chiar politică, și ce se întâmplă acum. De ce fac spun asta? Întrucât o chestiune medicală gravă, de sănătate publică nu se rezolvă vorbind stricto sensu cu politici monetare și fiscale; trebuie să intervii cu mijloace medicale și de ordin administrativ. Este drept că, într-un sens larg, dacă nu încerci să combați deteriorarea situației economice și nu pui la dispoziția celor care se ocupă de sănătatea publică resurse suficiente, poți să ajungi de-a dreptul la o catastrofă nu numai economică, ci și umană. Într-un sens profund se poate vorbi despre o dimensiune economică ce este legată de problema de sănătate publică, ceea ce implică să încerci să limitezi răspândirea acestei nenorociri și să ajuți vindecarea celor infectați, să stăpânești situația.

Combinația de acum este mult mai periculoasă fiindcă aduce laolaltă o nenorocire de ordin medical, o pandemie, cu o criză economică pe care o favorizează. Capacitățile statelor de a face față, de a răspunde la timp în mod eficace sunt foarte diferite. Se comit și erori, dar unele explicabile, în condiții atât de complexe.

Pentru a înțelege reacția statelor la ceea ce se întâmplă acum, este de notat un sindrom de „întoarcere spre interior” (inward looking syndrome), ce era observabil de mai mult timp în Europa, în lume. Criza financiară, criza provocată în UE de imigrația necontrolată au accentuat acest sindrom şi acum a venit şocul pandemiei, care, între altele, pare să blocheze din nou Spațiul Schengen. Sindromul menționat este de judecat în raport cu erodarea multilateralismului în relațiile economice internaționale, cu criza globalizării financiare.

Spuneați acum câteva zile că este ca la război, ce înseamnă asta din punct de vedere economic?

Această stare, ce obligă la mobilizarea de resurse, are trăsături pe care le observăm în situații tip Kriegswirtschaft – economie de război, care este un regim aparte de funcționare a economiei şi chiar a societății, a vieții oamenilor – în sensul unor reglementări specifice vremurilor foarte dificile, anormale. Am în vedere mobilizarea extremă de resurse, realocări în bugete publice şi private, când se încearcă adesea pur şi simplu supraviețuirea unor activități – ceea ce reclamă nu maximizare de câştig net, ci salvarea activelor mai valoroase, inclusiv forța de muncă, colaborări sui generis între stat şi privat etc.

Se dețin prea puține date despre acest dușman, Covid-19 – nu există un vaccin încă, tratamentul este destul de aproximativ, și acestea îngreunează răspunsul autorităților publice. La o criză financiară pui la bătaie instrumente de politică monetară, de politică fiscal-bugetară, de ordin comercial, în timp ce acum stresul este extraordinar de mare în infrastructura sistemelor medicale. Sunt state puternice care, vedem, se confruntă cu penurie de personal şi materiale medicale, ajung să restricționeze exportul de medicamente și de echipament medical, inclusiv înăuntrul Uniunii Europene, unde ai zice că principiile de solidaritate și de colaborare ar trebui să nu fie formale. Şi nu este simplu să realoci resurse, să concentrezi, să țintești componente ale infrastructurii, mă refer în special la sistemul medical etc.

Guvernele și băncile centrale nu intervin? Există riscul să se intre în recesiune pe plan mondial?

Economia globală revela o clară mișcare a unei bule speculative, care la un moment dat s-ar fi spart. Se pare că se sparge mai devreme prin această măciucă ce este izbucnirea pandemiei. Bănci centrale deja au recurs la intervenții; mă refer la FED, Banca Canadei, Banca Angliei, Banca Japoniei este pregătită şi ea, iar Banca Central Europeană a anunțat noi linii de finanțare, mai ales pentru întreprinderi mici și mijlocii. Și guvernele sunt pregătite să intervină masiv. Intervențiile băncilor centrale și guvernelor vor atenua din efectele economice nefaste ale răspândirii pandemiei. Dar este greu de presupus că va putea fi evitată o încetinire a activității economice, intrarea în recesiune. Important este să nu se ajungă la o criză de mare amploare ca adâncime, extindere şi durată, în care spirale descendente de cerere se împletesc cu cele pe latura producției.

Economia mondială s-a globalizat tot mai mult în ultimele decenii şi există lanțuri de producție vaste, care leagă continente şi economii între ele în mod profund; aceste lanțuri se rup, se fragmentează acum pe plan internațional şi în interiorul granițelor naționale. Căderile de producție pot fi dramatice, cu efecte sociale majore. De aceea, guvernele pun în mişcare măsuri de intervenție pe scară largă.

Sunt deja sectoare, cum e turismul, care sunt foarte afectate, deja se vorbește de falimente. Care e soluția?

Turismul va fi la pământ, o perioadă. Şi transporturile au mult de suferit. Apropo, să ne gândim că transporturile aduc miliarde de euro net balanței noastre de plăți. Chiar în timpul crizei economice de acum 10-12 ani, când era porțiunea sa acută, se circula. Se făceau călătorii, oamenii mergeau în vacanță, mai ales cei care aveau resurse – clasa mijlocie inclusiv, nu mai vorbesc de cei care aveau resurse considerabile – , în timp ce acum nu. Aici revin la distincția între o criză economică propriu-zisă și ce înseamnă această nenorocire, acest atac la sănătatea publică, peste tot în lume. Există frică, mari incertitudini, iar recomandările autorităților publice sunt că trebuie să se circule cât mai puțin, să se evite aglomerările – ca „distanțare socială” protectivă. Aceste recomandări pentru a salva vieți omenești intră în coliziune cu ceea ce spune logica economică interpretată în sens strict: dacă nu se menține circulația factorilor de producție, activitatea economică în ansamblu, numeroase business-uri mor. Apare aici un trade-off, compromis, între ce este necesar pentru a avea grijă de viețile oamenilor, cel puțin pe termen imediat/mediu, și ce este necesar pentru a continua afacerile. Dar alegerea trebuie făcută principalmente în favoarea salvării de vieți omenești, ceea ce înseamnă și o alocare de resurse adecvată în acest scop. De aceea este nevoie de intervenție guvernamentală pe diverse filiere. Aici este o dilemă, nu știm cât va dura această bătălie, întrucât una este să treci un „deal”, care ar reclama trei-patru luni, și altceva să treci un „munte”, care poate să însemne un an-doi ani. Mi-e greu să spun cât va dura, însă mi se pare incorect să pui în balanță costuri judecate strict economic cu ce înseamnă obligația, nu numai morală, de a salva vieți omenești. Dar trebuie să încercăm să sprijinim zone-cheie din economie pentru limitarea unor daune ce pot fi extrem de mari şi care pot afecta însăşi capacitatea de a ne ocupa de chestiunea medicală. Trebuie să fie totodată asigurate componente-cheie ale infrastructurii de bază, cum sunt utilitățile publice (apă, electricitate, gaz, salubritate, poştă, telefonia mobilă şi fixă). Alături, desigur, de serviciile medicale de urgență.

Este capabilă România, are datele economice pentru a face această mobilizare de resurse?

Ca şi în alte țări, sistemul medical este extrem de stresat, suprasolicitat și încordarea va fi cu atât mai mare cu cât numărul celor infectați va fi mai ridicat. Va fi nevoie ca logistica specializată să fie utilizată cât mai bine și chiar dezvoltată prin recondiționări, prin redistribuiri de resurse, adică să reorientezi segmente ale dispozitivului sănătății publice pentru combaterea acestui virus. Şi se poate, deoarece orice sistem infrastructural are un anume grad de versatilitate. Următoarele săptămâni, luni vor fi un test pentru capacitatea de a răspunde la această imensă provocare. În principal, va trebui să găsim surse în interior chiar dacă instituțiile europene au anunțat fonduri de zeci de miliarde de euro pentru combaterea Covid-19. Există şi alte pachete de asistență economică. Probabil, se vor diversifica punți care să faciliteze colaborarea între statele membre ale UE. Când te lupți cu un asemenea dușman, aliniamentele ideologice și rivalitățile geopolitice nu mai contează. Așa cum ar fi dacă omenirea ar avea de confruntat niște aliens, ființe extraterestre. E cam același lucru, într-un fel. Virusul acesta este ca o ființă extraterestră pe care nu o știm, nu o înțelegem. Şi ca să dezvolți arme de luptă eficace, antidotul, ca să invingi, ai nevoie de informație, cunoaştere ştiințifică potrivită. De aceea expertiza ştiințifică are un rol covârşitor în efortul internațional de combatere a virusului. La care se adaugă capacitatea administrativă, de mobilizare de resurse.

Acasă, trebuie să mobilizăm resursele interne. Această mobilizare implică și realocare de resurse în bugetul public; trebuie să operăm o rectificare a bugetului public care să permită alocarea de resurse suplimentare pentru sănătatea publică şi măsuri țintite pentru sprijinirea unor activități economice.

În noul context, credeți că se impune amânarea unor măsuri, cum ar fi creșterea pensiilor cu 40%?

Chiar dacă n-ar fi avut loc această epidemie/pandemie, cu efecte de ordin economic, opinia mea este că nu puteam opera creșterea cu 40% a punctului de pensie fără a arunca bugetul public în aer. Şi cred că ar trebui să se termine o dezbatere care a devenit aiuritoare. Noi nu am putea recurge la așa ceva fiindcă este irațional, am fi penalizați de piețele financiare, chiar dacă regulile fiscale în UE vor fi flexibilizate. Ca să ai bani în buget în 2020 pentru creşterea cu 40% trebuie să ai automat și în 2021, considerabil mai mult atunci. Nu există acești bani. Trebuie terminată această discuție. Mai ales în condițiile de acum, când trebuie să avem realocări majore în buget pentru a răspunde la o situație excepțională. Există limite de rezonabilitate pentru discursul populist și pentru măsuri populiste chiar în perioade electorale. Nu trebuie să amenințăm securitatea economică a acestei țări prin măsuri necugetate.

Cu atât mai mult în circumstanțele de acum trebuie să creăm spațiu fiscal sectorial pentru a purta lupta împotriva epidemiei. Ce înseamnă spațiu fiscal sectorial într-un limbaj mai digerabil? Înseamnă disponibilizare de resurse pentru un scop clar într-un buget care este deja foarte limitat prin veniturile pe care le are. Pare o contradicție lăuntrică în ceea ce spun, dar obiectivul se poate realiza prin realocare de resurse, renunțarea la utilizări ce nu sunt esențiale (pot fi amânate), folosirea de resurse europene şi evitarea unor erori flagrante.

Care ar fi primele măsuri economice care ar trebui să se ia, din punctul dvs. de vedere?

Repet, în primul rând trebuie să creăm spațiul fiscal sectorial pentru întărirea sistemului de protecție a sănătății publice, atât cât se poate în condițiile date și sub presiunea teribilă a timpului. Crearea de spațiu fiscal înseamnă şi să nu comitem greșeli, astfel încât să nu avem deficite bugetare ce explodează, ce ar ajunge la 6,7% din PIB, ca efect al unor măsuri cu caracter permanent – cum ar fi creşterea cu 40% a punctului de pensie.

Alocarea de resurse pentru combaterea crizei medicale şi pentru sprijinirea temporară a economiei nu ar trebui să fie inclusă în măsurarea deficitului bugetar în 2020 şi, eventual, 2021. Există și posibilitatea de a mobiliza resurse din exterior, resurse din bugetul UE, grăbirea unor prefinanțări. Sper ca România să beneficieze de asemenea resurse cât mai mult şi mai repede.

Bugetul public poate ajuta cu amânări la plata impozitelor şi taxelor, cu înlesniri fiscale şi guvernul a anunțat o serie de măsuri în acest sens, inclusiv garanții de stat. Este de avut în vedere şi problema somajului tehnic. Trebuie spus însă că bugetul public nu poate răspunde la toate solicitările. Noi avem o situație bugetară foarte complicată. Unele măsuri concrete, însoțite de evaluări cifrate, vor fi anunțate, bănuiesc, curând.

Are în vedere Banca Națională măsuri de politică monetară?

În ceea ce privește politica monetară, BNR are spațiu de manevră limitat; avem deficite interne şi externe mari şi există presiune pe leu. Dacă vom arăta clar că nu ne vom hazarda, nu vom comite erori de politică economică, se poate avea, cred, în vedere, la un moment dat, o relaxare de politică monetară. BNR a avut mereu grijă ca lichiditățile să fie adecvate în sistemul bancar. Dar depinde de bănci ca aceste lichidități să se vadă în relația cu clienți, gospodării şi companii. Este vital ca băncile să fie mai prietenoase cu clienții, persoane fizice şi firme, să reeşaloneze datorii şi chiar să reducă costuri de finanțare, să amâne plăți. Băncile să gândească în mod inteligent și pe termen mai lung, să înțeleagă că nu are rost să nu ajute întreprinderi ce se confruntă cu dificultăți temporare; băncile trebuie să aibă o gândire de perspectivă. Linii de finanțare speciale ce pot fi obținute de bănci din exterior, de la Banca Europeană pentru Investiții de pildă, să fie utilizate şi în folosul firmelor din România. Banca Centrală Europeană are în vedere linii speciale de finanțare orientate către întreprinderi mici și mijlocii. Bănci comerciale mari, care obțin resurse foarte ieftine de la BCE şi care operează în România prin sucursale, să transfere aceste condiții mai avantajoase în relațiile cu întreprinderi mici și mijlocii de la noi.

Clasa politică, am văzut, a trecut peste adversități și a votat guvernul Orban 3. Este nevoie acum, mai mult decât altă dată, de lideri?

Ai nevoie de lideri, da. Dar ai nevoie și de instituții, de relații şi atitudini instituționale cât mai bune; ai nevoie de agerime și de luciditate. Această perioadă, ce nu ştim cât va dura, va fi un test de reziliență pentru societatea românească -pentru instituții, pentru economie, pentru relațiile dintre oameni, pentru coeziunea socială. Nu trebuie să pierdem timp, avem nevoie de solidaritate. Nu întâmplător am vorbit de o „economie de război”. Disputele politice nu pot fi eliminate într-o democrație. Dar ele trebuie să fie estompate cât mai mult, să fie puse în surdină. În al doilea război mondial, în Marea Britanie, Winston Churchill a condus un cabinet de război, cu susținere parlamentară largă. Nu ştiu cât de sugestiv este exemplul, dar istoria are tâlcurile ei. Acolo unde se alcătuiesc cabinete cu largă susținere politică se are în vedere nevoia de solidaritate în momente de mare cumpănă. Liderii politici din UE își dau seama cu ce ne confruntăm. Situația este foarte gravă. Sunt avertismente venite de la cei care conduc instituții internaționale şi europene care evocă posibilitatea unei crize economice grave dacă nu sunt adoptate măsuri la timp şi în mod concertat. Este esențial să fim alerți, să reacționăm la timp, să mobilizăm şi să realocăm resurse. Şi trebuie să fim selectivi în alegerile de intervenție, deoarece România nu are spațiu mare de manevră şi bugetul public nu poate fi „sac fără fund”. Chiar dacă regulile fiscale la nivelul UE vor fi relaxate pentru a depăşi acest moment teribil de greu. La ultimul Consiliu European s-a vorbit mult de coordonare de politici, care a cam lipsit până acum. Fiindcă dacă ar fi existat, n-am fi ajuns la situația în care state membre să restricționeze la maximum exporturi de medicamente şi echipament medical. Ar trebui să existe o distribuire a medicamentelor de folosință imediată în funcție de urgențe, de nevoile statelor membre și având în vedere situațiile ce sunt mult diferite între statele membre. Fondul special anunțat de Comisia Europeană, pentru combaterea pandemiei și el trebuie să fie gestionat în mod cât mai judicios.

Acestea sunt circumstanțe ce obligă la colaborare, dar și la guvernare responsabilă în fiecare stat membru al UE. Așa cum fiecare cetățean trebuie să fie cât mai responsabil, cu simț civic. Dacă nu vom avea maipuțini oameni care încearcă să pacălească, dau dovadă de egoism, devin pericole mișcătoare, va fi rău. Privind China, există realitatea unui stat autoritarist. Cu mijloace administrative foarte dure ca aplicare, cu armata în stradă, autoritățile au carantinat o provincie de 60 de milioane, un oraș de 11 milioane și se pare că au stopat răspândirea. Aşa ceva este practic imposibil în Europa, în democrații. Deşi ce s-a practicat în China, în anumite privințe se experimentează şi în Europa. În Italia o țară întreagă fiind închisă, după ce limitarea carantinei în regiunea Lombardia nu a dat rezultate. În Franța există rechiziționare de materiale şi impunere de prețuri maxime la diverse produse – pentru a combate specula. Şi la noi premierul Orban a evocat posibila plafonare de prețuri. Dacă vorbești cu un libertarian o să spună „cum se poate așa ceva?” Piața să regleze. Dar cum să regleze piața când vorbim de medicamente, de viețile oamenilor, mai ales în vremuri tare complicate? Sunt domenii vitale pe care piața nu are cum să le regleze fără a provoca convulsii sociale, dovadă că nu ea se luptă în momentul de față cu Covid-19. Se luptă state, se luptă autoritățile publice în general. Se luptă pe cale instituționalizată, administrativă, mai mult sau mai puțin inteligent, cu resurse mai multe sau mai puține. Toți vom învăța din această experiență şi vom merge înainte, vom depăși această perioadă, ce este ca un mare cutremur, cu numeroase consecințe, pe multiple planuri. Şi să nu subestimam efectele schimbărilor de climă, care vor reclama în viitor intervenții ferme ale autorităților publice. Pandemia aceasta, alte evenimente extreme vor obliga probabil la o resetare a registrului în care gândim reziliența unei societăți democratice la pericole şi şocuri majore. Va trebui să avem însă grijă pentru a prezerva, funciarmente, chintesența unui sistem democratic, separarea puterilor în stat şi libertățile fundamentale. În România, avem nevoie de robustețe instituțională, de bugete publice solide (cu resurse mai mari), de infrastructură mai bună. Acum trebuie însă să trecem prin această perioadă foarte dificilă cu daune cât mai mici, să mobilizăm resursele la maximum şi să le folosim cu înțelepciune.

Această pandemie este un test mare şi pentru Uniune, pentru principiile şi mecanismele sale de guvernanță. Este de judecat şi colaborarea dintre UE şi SUA, ceilalți actori mari din spațiul global, pentru a asigura „bunuri colective”, (aşa numitele common goods) de care omenirea are nevoie. Fiindcă există deziderate şi interese ale omenirii ce trec dincolo de rivalități economice şi geopolitice.

Interviu realizat de Andreea Pora

Nu piața se luptă cu Covid-19!

Premierul Orban a evocat posibila plafonare de prețuri. Dacă vorbești cu un libertarian, o să spună „cum se poate așa ceva?”. Piața să regleze! Dar cum să regleze piața, când vorbim de medicamente, de viețile oamenilor? Sunt domenii vitale pe care piața nu are cum să le regleze fără a provoca convulsii sociale, dovadă că nu ea se luptă în momentul de față cu Covid-19. Se luptă state, se luptă autoritățile publice.

Logica economică vs vieți omenești

Recomandările pentru a salva vieți omenești intră în coliziune cu ceea ce spune logica economică: dacă nu se menține circulația factorilor de producție, activitatea economică în ansamblu, numeroase business-uri mor. Apare aici un compromis între ce este necesar pentru a avea grijă de viețile oamenilor și ce este necesar pentru a continua afacerile. Dar alegerea trebuie făcută în favoarea salvării de vieți omenești.

Trebuie să operăm o rectificare a bugetului public care să permită alocarea de resurse suplimentare pentru sănătatea publică şi măsuri țintite pentru sprijinirea unor activități economice.