Pe aceeași temă
Încă un proiect de Lege a educaţiei. Al câtelea? Nu se mai ştie, dintr-un motiv simplu: cu excepţia celor ale lui Andrei Marga şi Mircea Miclea, celelalte au fost o suită de modificări fără viziune şi concepţie, prizoniere ale limitărilor unui ministru sau altul, grevate de interesele de castă sau de presiunile sindicale. Au fost peticeli care ignorau esenţa: învăţământul este pentru elev.
Aşa se face că România a ajuns să se plaseze pe ultimele locuri în Europa. La testul PISA din 2006, când a avut loc evaluarea pe ştiinţe, România s-a situat pe ultimul loc în UE, cu un scor de 428 faţă de scorul mediu de 500 de puncte la nivelul UE. Pe plan internaţional, am fost pe locul 47 din 57 de ţări participante, în urma unor ţări ca Chile, Uruguay, Iordania sau Thailanda.
Tratată politicianist, doar sub aspectul procentelor electorale sau cuantumului salariilor, educaţia nu a reuşit niciodată să întrunească vreun consens politic pentru a fi reformată radical.
Chiar şi în anul trecut, guvernul a fost nevoit să-şi asume răspunderea, culmea!, pe proiectul de lege elaborat de Mircea Miclea şi masacrat de PSD şi Ecaterina Andronescu. Altfel, legea, chiar şi edulcorată în părţile esenţiale, nu ar fi trecut.
Daniel Funeriu, ministrul Educaţiei, face o nouă încercare. O lege coerentă, cu viziune şi consistenţă, care păstrează esenţa celei a lui Miclea şi pune accentele acolo unde trebuie. Adică, pe interesul elevului şi pe calitatea actului de educaţie. Schimbările sunt spectaculoase atât în învăţământul preuniversitar, cât şi în cel universitar. În buna tradiţie românească, acestea se vor izbi însă de interesele diferitelor clanuri şi ale sindicatelor şi, nu în ultimul rând, de strategia opoziţiei cu orice preţ a PSD. Funeriu spune clar că dezbaterea publică nu se va face doar cu sindicatele, care vor fi un partener alături de altele, şi este optimist în ce priveşte partidele parlamentare. Legea va fi în dezbatere publică timp de o lună, după care va fi depusă la parlament. Dacă „educaţia nu este un proiect în jurul căruia să fim coezivi, atunci care e?“, se întreabă ministrul în interviul acordat revistei 22.
* * *
După 20 de ani de schimbări, reschimbări, tot felul de filosofii şi viziuni, care de multe ori s-au bătut cap în cap, care este viziunea pe care aţi construit noua Lege a Educaţiei?
Cred că cea mai importantă caracteristică a acestei legi este coerenţa. Această lege este rezultatul unui proces care, din punctul meu de vedere, este exact tipul de proces care trebuie să ducă la elaborarea unei legi. Pentru că această lege se bazează pe câteva documente fundamentale: pe diagnosticul sistemului educaţional, care a fost făcut în multe documente, dar a fost sintetizat în Raporul comisiei prezidenţiale conduse de d-l profesor Miclea, diagnostic pe baza căruia s-a realizat Pactul naţional pentru Educaţie, un prim consens în jurul unor idei despre cum trebuie să arate educaţia. În urma acestui Pact şi în colaborare cu toţi semnatarii lui, a fost elaborată o strategie. Deci, această lege nu este viziunea Funeriu, nu este legea Funeriu, ci se bazează pe foarte multe discuţii, uneori chiar pasionale şi pasionante. Gândiţi-vă ce a fost astă-vară în jurul variantei care a picat la Curtea Constituţională. Aşadar, această lege sintetizează o variantă coerentă în urma dezbaterilor pe câteva subiecte în domeniul educaţiei: în primul rând, curriculumul, care înseamnă automat şi evaluare, examen, pentru că ele trebuie să fie perfect corelate. Al doilea: administrarea şcolii – opţiunea certă şi clară a societăţii este spre descentralizare. Trei: tot ceea ce ţine de resursa umană şi formarea resursei umane. În universităţi, tot ceea ce ţine de modernizarea conducerii, de stimularea performanţei, de eliminarea practicilor neacademice, care sunt un cancer în sistemul învăţământului.
Deci filosofia este, în linii generale, cea iniţială din Legea Miclea, aşa cum reieşea din Raportul comisiei prezidenţiale?
Este o viziune de care nu m-am dezis niciodată, dimpotrivă, am apărat-o.
Avem de a face cu o lege care reprezintă o reformă radicală a sistemului de învăţământ sau tot cu o jumătate de măsură?
Nu aş caracteriza această propunere a noastră ca fiind o reformă radicală. Este de fapt normalitatea, o normalitate consolidată. Faţă de ceea ce a picat la CC, această lege este mult mai puţin stufoasă, având de trei ori mai puţin text. În această variantă, dăm un cadru destul de strâns, din care nu se va putea ieşi foarte uşor, dar se lasă la nivel de legislaţie secundară o serie de lucruri foarte importante. De la începutul mandatului meu, cred că nu am folosit cuvântul „reformă“ niciodată. Foarte mulţi oameni au vorbit despre reformă, dar până la urmă niciunul nu a făcut-o cap-coadă. Eu prefer să vorbesc despre reformă când o voi fi făcut-o.
Care sunt schimbările de fond, noutăţile aduse, de exemplu, în preuniversitar?
Opţiunea noastră este să aducem clasa a IX-a la gimnaziu. Există şi două motive foarte întemeiate pentru acest lucru. Primul este că învăţământul obligatoriu va fi până la 16 ani, deci învăţământ de 10 ani, dacă includem şi clasa pregătitoare la învăţământul obligatoriu, iar clasa a IX-a să fie ultima clasă de învăţământ obligatoriu. Trecerea clasei a IX-a la gimnaziu are două consecinţe: va scădea foarte mult abandonul şcolar, acum de circa 20%, semnalat mai ales la trecerea de la a VIII-a la a IX-a, când copiii trebuie să plece din satul şi comuna lor la liceul din oraş. Ei pleacă acum la 14 ani, dacă pleacă. Iar din cauză că ei pleacă, şi aceasta este a doua consecinţă, la o vârstă atât de fragedă, din punctul meu de vedere, pleacă de multe ori nepregătiţi şi se regăsesc la oraşe în situaţii de eşec şcolar. Iar perioada între 14 şi 15 ani este foarte importantă pentru copii, pentru că este anul maturizării. Ei au o maturitate mai mare ca să decidă că vor să urmeze sau nu un liceu sau pot decide să lucreze. La 16 ani e vârsta legală de muncă. Desigur, contraargumentele au fost acelea că multe şcoli la ţară au numai 8 săli de clasă şi că nu avem profesori pregătiţi. Ambele argumente sunt false. Noi facem acum o evaluare la nivelul ministerului şi din datele preliminare pe care le avem se constată că nu sunt probleme de infrastructură atât de mari cum se vehiculează în spaţiul public. În ce îi priveşte pe profesori, vă reamintesc că profesorii de la gimnaziu şi de la liceu au aceeaşi formare de bază.
Şi când ar putea fi introdusă?
Sunt două variante în discuţie. Prima variantă este ca această trecere să se facă în 2-3 ani şi a doua variantă este ca cei care încep clasa a V-a, adică ciclul gimnazial, să fie prima generaţie care termină un ciclu gimnazial de 5 ani. Vreau ca măsurile care sunt prevăzute de această lege să nu perturbe elevii. Prima caracteristică a unui sistem educaţional de calitate este ca el să fie stabil şi previzibil. Dar stabil nu înseamnă osificat.
Pentru ciclul primar, se menţine ritmicitatea verificărilor, a evaluărilor la clasa a II-a, a IV-a, aşa cum erau prevăzute în legea pentru care guvernul şi-a asumat răspunderea?
Da. Se menţine o ritmicitate a verificărilor. Şcoala trebuie să dea competenţe, şi nu să te înveţe să memorezi. Evaluările trebuie să aibă două funcţii: o funcţie de diagnostic asupra întregului sistem şi o a doua funcţie, de diagnostic asupra parcursului elevului, să-l ajute pe profesor să facă un învăţământ remedial, să ducă la personalizarea învăţământului. Evaluările nu trebuie să fie o ghilotină de trecut sau picat. Aţi văzut că avem acum această nouă formă de bacalaureat, în care la anumite probe de verificare a competenţelor nu se dau note. Lumea nu prea înţelege cum adică: ei au competenţă, dar nu primesc note, nu ştiu dacă au trecut sau au picat? Ideea e să ştii exact unde te plasezi pe scara valorilor şi nu neapărat să ai o notă care determină dacă ai trecut un examen sau nu.
Menţineţi această formă de bacalaureat, cu probele orale, care se dau cu profesorii de la clasă şi pentru care se dau certificate, şi doar două sau trei probe scrise?
În principiu se menţine această metodă, cu mici ajustări, pentru că este o metodă sănătoasă, prin care se evaluează atât competenţele în anumite domenii precum limba şi literatura română - expresie orală, deci capacitatea de a comunica, limbă sau limbi străine, utilizarea computerului, cât şi probe scrise, care verifică competenţele acumulate în diferite domenii – matematică, fizică, istorie, geografie. Şi care e problema că dăm un examen de verificare a competenţelor cu un profesor de la clasă? Acel profesor dă un calificativ.
Problema e a lipsei de imparţialitate şi a favoritismului, care este o adevărată tradiţie în sistemul de învăţământ românesc.
Probele scrise vor fi verificate în mod tradiţional. Trebuie să înţelegem foarte exact sensul verificării acestor competenţe. Dacă vă uitaţi pe rezultatele bacalaureatului la proba orală la limba română, veţi vedea că, în pofida faptului că s-a dat cu profesori de la clasă, nu toţi copiii au luat certificate de foarte buni comunicatori. Iar dacă nu dăm posibilitatea oamenilor să demonstreze că nu-şi mai fură căciula, vor plana tot timpul suspiciuni asupra oricărui sistem. Eu am încredere în profesionalismul corpului profesoral din România. Am prevăzut ca profesorul să utilizeze 25% din timpul alocat clasei cum crede el. Dacă are o clasă slabă, să facă învăţământ remedial, iar dacă are o clasă bună, să facă performanţă. Această măsură este luată cu următoarea filosofie: avem încredere în profesionalitatea corpului profesoral de a decide ce face el la clasă o parte din timp şi nu ne simţim obligaţi noi, ca minister, să fim un fel de tătuc al profesorilor şi să le dăm prin ordin din minister ce să facă în fiecare minut la clasă. Asta este într-adevăr acordarea de responsabilităţi suplimentare profesorilor. Iar acest lucru se corelează cu modul în care profesorii vor fi selectaţi şi cu modul în care şcoala va fi condusă. În momentul în care şcoala va fi condusă de Consiliul de Administraţie, care are o proporţie semnificativă de părinţi, o proporţie semnificativă de membri ai comunităţii locale...
Depăşesc 50%?
Nu, va fi de 50%, părinţi plus comunitate locală.
Comunitate locală, adică cine?
Finanţatorul, adică Consiliul local sau reprezentanţi ai acestuia. Să ştiţi că părinţii sunt cei mai buni evaluatori, cei mai buni cenzori. Cariera profesorului trebuie să aibă două caracteristici: să existe stabilitatea, dar în acelaşi timp să existe şi o încurajare a performanţei şi, atunci când dăm o mai mare flexibilitate şcolii să aleagă profesorul, să-l promoveze sau să-l sancţioneze, desigur că lucrurile pot merge înspre o mai mare calitate a corpului profesoral.
Care va fi intervenţia ministerului şi a inspectoratului în zona asta?
Titularizarea cadrelor didactice pe post va fi făcută la nivelul şcolii. Procedurile de selecţie, promovare, sancţionare vor fi la nivelul şcolii. Erau două variante pe care le discutam: unul, să fie titularizare la nivelul şcolii, după care, de la un nivel în sus, când eşti profesor emerit sau, dacă nu ai un anumit nivel, ai o titularizare în sistem.
Norma didactică se măreşte sau nu?
Avem 18 ore pentru profesorii din secundar şi terţiar, 14 ore pentru profesorii mentori, 12 ore pentru profesorii de instruire practică. Deci norma rămâne la fel.
Una dintre problemele extrem de sensibile a fost modalitatea de examinare la terminarea primului ciclu. Care e formula pentru care aţi optat? Se reintroduce examenul de admitere în liceu?
Formula pentru care am optat este ca fiecare liceu să organizeze o procedură de selecţie. Evident, această procedură de selecţie are sens pentru liceele unde numărul de înscrişi depăşeşte capacitatea de şcolarizare a liceului. În ceea ce priveşte procedura generală de selecţie de la finalul clasei a IX-a am prevăzut repere metodologice care iau în considerare trei elemente. Am propus în proporţie de 70% portofoliul educaţional, care de fapt este cartea de identitate educaţională a copilului, tot ceea ce copilul a acumulat şi a fost evaluat pentru acest lucru în primii 10 ani de studiu. Apoi, se ia în considerare, împreună cu acest portofoliu educaţional, evaluarea naţională care se va desfăşura la sfârşitul clasei a IX-a. Iar portofoliul împreună cu evaluarea naţională vor constitui 70% din examen. Iar restul de 30% va fi nota obţinută la disciplina de examen stabilită de liceu. Ce este important este că la finalul clasei a IX-a se va organiza o evaluare transcurriculară. Nu va fi o evaluare strict pe matematică şi română, ci va fi o probă care va evalua cunoştinţele ştiinţifice – matematică, fizică, chimie, biologie –, iar alta pe cele de cultură generală, tot transcurriculară, română, istorie, geografie, limbi străine. Astăzi, presiunea este doar pe materiile la care se dau la examene.
Liceul va face o evaluare care, la rândul ei, va fi transdisciplinară?
Liceul are obligaţia să anunţe disciplina. Aceasta poate să fie şi un interviu, de pildă, sau poate să organizeze o probă suplimentară, de exemplu, dacă este un liceu cu profil real, care-şi face serios şi riguros selecţia, va trece în revistă prin acea probă capacitatea elevului de a răspunde la întrebări de matematică, fizică, chimie, ştiinţele pe care le-a parcurs până în clasa a IX-a. Dacă este un liceu cu profil umanist, va trece în revistă materiile din acest domeniu. Şi vocaţionalele, de asemenea. Important este că acestea trebuie anunţate cu un an înainte de începerea procedurii.
Se ridică întrebarea asupra competenţei şi „echilibrului“ profesorilor de a realiza acest portofoliu educaţional. Problema s-a pus şi în privinţa luării în calcul a mediei din ciclul gimnazial. Portofoliul nu distorsionează?
Tocmai aici este ideea, pentru că este mult mai uşor să distorsionezi acordând o singură notă decât a vedea întreg profilul elevului, a vedea evaluarea de la clasă, a vedea modul în care el se poziţionează în clasă. Portofoliul oferă şi repere despre modul cum este clasa. Mai mult, evaluările periodice vor fi făcute pe baza unor teste internaţional validate şi standardizate, cum sunt testele tip PISA, care nu mai lasă la latitudinea profesorului notarea.
În câţi ani apreciaţi că puteţi implementa acest portofoliu?
El poate fi demarat de la începutul următorului an şcolar.
Dar nu poate fi utilizat ca mijloc de selecţie, pentru început.
Poate fi, parţial. Pe măsură ce trece timpul. Evident, la anul elevii vor avea un singur an în portofoliul educaţional, peste doi ani vor avea doi ani etc. Trebuie să începem de undeva. Începem acum.
Plecând de la portofoliul educaţional, o altă întrebare este: cum se va face pregătirea şi evaluarea profesorilor?
Cred că normalizarea sistemului educaţional din România depinde de calitatea formării profesionale a profesorilor. Pentru a putea să ocupe o funcţie didactică, va trebui să existe o formare iniţială teoretică, urmată de un masterat didactic, cu durată de doi ani. Acest masterat didactic va avea o perioadă practică de un an. Trebuie spus că pentru a stimula acest lucru, studenţii care frecventează cursurile masteratului didactic într-o instituţie publică vor beneficia de bursă de studii finanţată de la bugetul de stat. Deci va exista o motivare încă din timpul masteratului. Iar cuantumul unei burse va fi egal cu salariul net al unui profesor debutant, ceea ce este mare lucru.
Cum vor fi evaluaţi şi pregătiţi profesorii care sunt deja în sistem? Aţi menţinut ideea care era şi în Raportul comisiei prezidenţiale şi în Legea lui Miclea de evaluare periodică a profesorilor?
Nu pot să vorbesc de evaluarea periodică a profesorilor până nu vorbesc de tarele actualului sistem. Este limpede că a face performanţă, a merge la olimpiade, a avea rezultate la olimpiade cu copii din cartierul Primăverii este mai uşor decât a reuşi să treci un copil dintr-o zonă defavorizată de la nota 6 la nota 7. Iar dacă evaluăm un profesor exclusiv pe baza rezultatelor lor, cred că nu avem o viziune corectă asupra unui profesor. Prin urmare, cred că ce trebuie să evaluăm este progresia copiilor care sunt în clasa acelui profesor. Iar dacă ne uităm la metodele de evaluare a elevilor, care vor fi standardizate mult mai riguros decât au fost până acum, ele vor reflecta rezultatele intervenţiei acelui profesor. De exemplu, dacă clasa a VI-a a acelui profesor are anul acesta un anumit punctaj la un test validat, iar anul viitor are un punctaj mai bun înseamnă că acel profesor a crescut calitatea. Trebuie urmărit de unde sunt luaţi copiii şi unde sunt aduşi. Portofoliul educaţional corelat cu standardizarea examinării şi a evaluării copiilor ne duc implicit la evaluarea calităţii muncii profesorilor. Noi nu avem acum metode standardizate de evaluare a dascălilor, iar o foarte bună evaluare va fi făcută la nivelul şcolii. Atunci când există o legătură foarte puternică între dascăl şi şcoală, între dascăl şi comunitatea locală, pentru că, aşa cum am prevăzut, comunitatea locală şi părinţii vor fi foarte bine reprezentaţi în Consiliul de Administraţie, vor fi şi rezultatele.
Reforma curriculară când va avea loc ?
Noi avem în vedere o nouă programă, un nou curriculum, noi proceduri de evaluare încă de la sfârşitul anului şcolar 2010-2011. Reforma curriculară va fi cu certitudine cel târziu în 2011-2012. Vom avea un raport acum de la Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi vom începe să lucrăm la noul curriculum.
La învăţământul universitar există schimbări de substanţă faţă de ce este acum?
Da şi aş menţiona trei dintre ele. În primul rând, este vorba de o metodologie de profesionalizare a conducerii universităţilor. Întreaga procedură de selecţie şi alegere a rectorilor, decanilor, funcţiilor de conducere în universităţi va duce inevitabil la un mult mai bun management al universităţilor. Procedura va fi următoarea. În primul rând vom renunţa la organizarea pe catedre, pentru că experienţa arată în foarte multe ţări că fragmentarea departamentelor ştiinţifice în catedre nu aduce nimic foarte bun. Vom avea departamentul şi facultatea, iar şefii de departament sunt aleşi prin votul direct al tuturor membrilor unităţii academice, al tuturor titularilor din departament, fie că sunt personal de cercetare sau de educaţie. Mai departe, se va forma Consiliul facultăţii, unde vor fi aleşi prin vot reprezentanţii facultăţii respective. Am uitat să menţionez că, la nivelul facultăţii, 25% dintre membrii Consiliului facultăţii sunt aleşi prin vot universal, direct şi secret de către studenţi. După care formăm Senatul universitar. Senatul e compus din 75% personal didactic şi de cercetare şi 25% reprezentanţi ai studenţilor. Reprezentanţii fiecărei facultăţi în Senat, evident pe cotă parte şi reprezentare stipulate în Carta Universitară, se stabilesc prin vot din rândul cadrelor didactice. Fiecare facultate îşi va desemna prin vot reprezentantul în Senat. Senatul odată constituit îşi alege preşedintele, după care stabileşte o comisie de selecţie şi recrutare a rectorului, care în mod obligatoriu va fi formată 50% din membrii universităţii şi 50% din membri exteriori universităţii, pentru că trebuie să introducem conectarea universităţilor cu mediul exterior, este fundamental. După ce Senatul a stabilit această comisie de concurs, oricine poate candida la funcţia de rector, inclusiv din afara facultăţii, fără nici o problemă. Cei care doresc să candideze la funcţia de rector trebuie să treacă printr-o etapă de validare în Senatul universităţii. Senatul va examina dosarele de candidatură şi va propune cel puţin doi candidaţi comisiei care a fost desemnată de Senat. Comisia va decide cine este noul rector. Noul rector urmează să fie numit de ministru. După această numire, noul rector îşi face el echipa, îi numeşte el însuşi pe prorectori.
Ministrul nu are posibilitatea să refuze?
Dacă procedurile au fost corect urmate şi legea a fost respectată, el este confirmat de ministru. Rectorul confirmat de ministru încheie contract de management cu Senatul, îşi numeşte echipa de conducere, adică îşi numeşte el prorectorii şi declanşează procedura de selecţie a decanilor. Iar procedura de selecţie a decanilor e făcută din nou de o comisie de concurs. Ideea de ansamblu e de a încuraja universităţile să meargă spre un mod corporatist de conducere.
Dar conducătorii universităţii trebuie evident să aibă acceptul comunităţii academice. De aceea, atât decanii, cât şi rectorii care candidează la această funcţie sunt oarecum validaţi de consiliile facultăţilor şi Senat.
Ce se va întâmpla cu clientelismul, clanurile faimoase din facultăţi, familioanele mari?
Încă de la preluarea mandatului, am spus că în mediul universitar am o singură misiune: să recredibilizez învăţământul superior românesc, iar aceasta nu se poate face decât prin stârpirea practicilor neacademice. Măsurile din această lege merg exact în această direcţie. Procedura de selecţie a rectorilor ne asigură de două lucruri: 1) validarea unui rector inclusiv de oameni din afara universităţii, dar şi acceptarea sa de către comunitatea academică; 2) sunt o serie de măsuri în ce priveşte etica în universităţi, în ce priveşte, de exemplu, imposibilitatea ocupării funcţiilor de conducere de către rude, de familii.
Până la ce grad de rudenie va fi interzisă ocuparea funcţiilor de conducere?
Până la gradul doi de rudenie va fi interzisă ocuparea funcţiilor de conducere în interiorul unei universităţi, implicit în cadrul facultăţii. Vor fi incompatibilităţi între ocuparea funcţiilor de conducere în universităţi şi funcţiile publice.
Ce se va întâmpla cu evaluarea facultăţilor?
Vom ierarhiza toate programele de studii. În urma evaluării programelor de studii din universităţi, acestea vor fi diferenţiate în trei tipuri: universităţi care vor avea un rol preponderent de educaţie, universităţi care vor avea rolul de educaţie şi cercetare şi universităţi care vor fi de educaţie şi cercetare avansată.
Cine va stabili această ierarhie şi cum se va face evaluarea?
Evaluarea va fi făcută în baza unor metodologii care trebuie să fie specifice fiecărui tip de program de studiu. Modalitatea de evaluare a unui program de filologie nu poate să fie la fel cu cea pentru un program de chimie. Există comisiile de specialitate, CNCS, ARACIS, care vor face aceste metodologii. Programele universităţilor vor fi evaluate în funcţie de aceste metodologii, iar un element, de exemplu, va fi procentajul de programe de studii dintr-o universitate care atinge nivelul de excelenţă sau nivelul mediu sau nivelul scăzut. Stabilim un prag sub care universitatea va fi preponderent de educaţie, de educaţie şi cercetare sau educaţie şi cercetare avansată. Iar înscrierea unei universităţi într-una dintre categorii va fi făcută natural, în urma unei evaluări obiective. Odată înscrisă în categoria ei, universitatea va primi finanţare.
Cum reduceţi din puzderia asta de fabrici şi făbricuţe de diplome? Va fi ARACIS capabil să mai stârpească din cele pe care le avem?
Va trebui să facă acest lucru, pentru că, atenţie!, trebuie să concentrăm resursele. Resursele pe care le avem şi situaţia pe care o avem ne cer să concentrăm resursele în ce priveşte învăţământul superior. Ţări mai avansate decât noi, Danemarca, de exemplu, merg exact în această optică de concentrare a resurselor. Acest lucru poate să ducă, într-adevăr, la dispariţia unor universităţi care nu îşi achită misiunea, care nu au înţeles că odată cu acreditarea au primit o misiune socială foarte importantă.
Cum veţi rezolva chestiunea?
Exact prin ceea ce am spus adineaori, prin evaluarea programelor de studii, evaluare făcută public, astfel încât elevii şi studenţii să ştie clar care este nivelul universităţii, să ştie că merg la universitatea X şi acel program de studii este clasificat foarte slab la nivel naţional sau este clasificat foarte bine sau este un program mediu la nivel naţional. Dacă nu se ating stardardele de calitate, programele respective sunt închise, pur şi simplu.
Când va începe această evaluare?
Odată cu intrarea în vigoare a legii va fi declanşată întreaga procedură. Sigur că ea nu va fi făcută peste noapte, trebuie să fim realişti.
Va dispărea sistemul finanţării per capita de student?
Finanţarea va include şi o proporţie per capita, nu se poate altfel, dar va include şi o finanţare diferenţiată pe calitatea programelor de studii. În momentul în care ai programele clasificate corect, când ai o finanţare care urmează clasificarea programelor de studii, până la urmă universitatea se reglementează singură. Dacă vrea să ţină foarte mulţi profesori, n-are decât, dar nu va avea suficienţi bani. Pentru că nu finanţezi doar studentul, finanţezi programul.
Vă aşteptaţi ca sindicatele să facă opoziţie faţă de această lege, aşa cum au făcut în trecut?
Sindicatele sunt o parte a partenerilor cu care vom discuta această lege. Am discutat cu fiecare lider de sindicat câteva opţiuni înainte de a finaliza această lege. De exemplu, am discutat trecerea la gimnaziu şi pot să vă spun că majoritatea liderilor de sindicat s-au arătat foarte deschişi la această măsură. Am discutat modul de formare a consiliilor de administraţie ale şcolilor, toţi liderii de sindicat au fost de acord cu această formare a Consiliului de Administraţie în care să fie reprezentaţi şi părinţii, şi comunitatea locală, şi profesorii. Am discutat opţiunile majore şi în universitar cu sindicatele şi, sincer, am găsit foarte multă deschidere. Sindicatele sunt importante, dar nu sunt unicul partener cu care vom discuta această lege. Deciziile vor fi luate inclusiv în raport de părerea asociaţiilor de părinţi, de părerea mediului de afaceri, de părerea studenţilor, de părerea ONG-urilor care de multe ori au apărat integritatea academică, pentru că este, nu-i aşa?, o dezbatere publică. Aceasta va dura o lună, după care legea va fi trimisă în parlament. //
* Ministrul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului
Interviu realizat de ANDREEA PORA
Cuvinte cheie: , educatie, definitivat, consilii scolare, bacalaureat
